Decizia nr. 783/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.783/R/2012
Ședința 21 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în urma admiterii contestației în anulare formulată de contestatoarea S. NEW E. SRL împotriva Deciziei civile nr. 3694 din 24 octombrie 2011 a Curții de A. C., pronunțate în dosar nr. (...), în contradictoriu cu pârâta intimată D. G. G., recursul declarat de pârâta S. NEW E. SRL împotriva sentinței civile nr. 931 din (...) a T. M. pronunțate în dosarul cu nr. (...), având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea considerând că prezenta pricină se află în stare de judecată, având în vedere și solicitarea recurentei de a fi judecată cauza în lipsă, o reține în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...), la data de (...), contestatoarea D. G. G. a chemat în judecată pe intimata S. New E. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr. 159 din (...), cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că decizia de sancționare contestată nu respectă condițiile de fond și formă prevăzute de legislația muncii, fiind lovită de nulitate absolută. În cuprinsul deciziei nu se precizează care este abaterea disciplinară pentru săvârșirea căreia s-a aplicat sancțiunea avertismentului, menționându-se doar că au fost încălcate prevederile regulamentului intern și că la baza emiterii sale stă un referat, care nu a fost comunicat contestatoarei.
Contestatoarea și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile rezultând din fișa postului.
Pârâta S. New E. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulate, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 9. mai 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) a fost admisă contestația formulată de contestatoarea D. G. G., în contradictoriu cu intimata S. New E. S. și s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr. 159 din data de (...), emisă de intimata S. New E. S.
Intimata a fost obligată la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în bazacontractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. 380 din data de (...), aflat în copie la filele 16-18 din dosar, contestatoarea D. G. s-a obligat să presteze muncă pentru intimata S. New E. S., pe o durată nedeterminată, începând cu data de (...).
Prin decizia nr. 159 din (...), emisă de intimată, contestată în prezenta cauză, s-a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei cu avertisment scris, pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de regulamentul de ordine interioară și în baza referatului de sancționare propus de responsabilul atelierului de croitorie, dl. Rus V. - F. (fila 8).
În conformitate cu dispozițiile art. 267 din C. muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin.
1 lit. a), respectiv avertismentul scris, nu poate fi dispus mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivele pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Potrivit art. 75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, sub sancțiunea nulității absolute, nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie, din care face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat.
Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, iar convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. Ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă la nivel național instituie obligativitatea cercetării disciplinare prealabile pentru orice sancțiune disciplinară, aceasta fiind o dispoziție de favoare pentru salariați.
D. de aplicare a sancțiunii avertismentului scris, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, este lovită de nulitate absolută.
C. colectiv de muncă este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic, sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și, totodată, un izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.
Potrivit art. 8 alin. 4 din L. nr. 130/1996, în vigoare la momentul emiterii deciziei de sancționare, la încheierea contractului colectiv de muncă,prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. Prin urmare, prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport cu prevederile legale. Clauzele sale sunt subordonate legii și, ca atare, pot da naștere numai unui regim juridic mai favorabil salariaților (derogare in melius).
Drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un minimum legal de la care nu se poate deroga în defavoarea salariaților.
În acest sens, se interzice, sub sancțiunea nulității absolute, includerea în contractul colectiv a unor clauze care să conducă la acordarea unor drepturi salariaților sub nivelul minim prevăzut de legislația muncii.
per a contrario, peste acest nivel, negocierea este permisă, în contractele colective de muncă putând fi prevăzute drepturi mai favorabile salariaților decât cele reglementate de lege.
În speță, a fost aplicată contestatoarei sancțiunea avertismentului scris, prin decizia nr. 159 din (...), fără a fi efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, în condițiile prevăzute de textele evocate, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse în probațiune, recunoscut de altfel, de către pârâtă în fața instanței.
Pe de altă parte, instanța a reținut că decizia de sancționare nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 din C. muncii sub sancțiunea nulității absolute, respectiv descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, prevederile concrete încălcate de salariat, motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimatei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. NEW E. S., solicitând în principal, casarea sentinței instanței de fond, cu trimitereacauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii contestației reclamantei D. G. G. împotriva Deciziei nr. 159/(...), ca nefondată.
I. Sub aspectul casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei recurenta a invocat următoarele:
1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii
In accepțiunea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume șa o înșiruire de fapte și argument, să se refere la probele administrate în cauză
și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă, în mod logic și convingător, al soluția din dispozitiv.
Nemotivarea hotărârii, echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, nu poate determina modificarea hotărârii, conform soluției legislative consacrate de dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, pentru ipoteza în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, găsindu-și aplicarea soluția casării cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
2. a) In legislația muncii, la această dată, sunt aplicabile două reglementări: respectiv art. 267 alin. l din C. muncii și prevederile art. 75 din
C. Colectiv de M. U. la N. N. nr. 2. din 29 decembrie 2006, aplicabil pe anii
2007 - 2010.
În legislația muncii, în special în C. muncii și în L. nr.130/1996, republicată și modificată, nu este stabilit expressis verbis faptul că procedura aplicării și executării sancțiunilor disciplinare ar putea fi modificată prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel național.
Prevederile art. 75 din C. Colectiv de M. U. la N. N. aplicabil pe anii
2007 - 2010, raportate la dispozițiile art. 267 alin. 1 din C. muncii, practic, depășesc limitele și condițiile prevăzute de L. nr.130/1996, republicată și modificată (art. 8 alin. 1) și nu întregesc dispozițiile C.ui muncii (art. 295 alin. 1), deoarece nu există o prevedere legală prin care procedura aplicării și executării sancțiunilor disciplinare să poată fi modificată prin contractele colective de muncă la nivel național.
Referirile din aliniatele 2, 3 și 4 ale art. 267 C. muncii sunt evidențiate cu titlu general valabil pentru abaterile disciplinare, iar obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile se referă doar la celelalte abateri, atâta timp cât cu privire la sancțiunea disciplinară a „avertismentului scris" este prevăzută expresis verbis în dispoziția legală această exceptare, prin sintagma "cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1, lit. a", tocmai datorită faptului că este cea mai puțin gravă dintre sancțiunile ce poate fi aplicată salariatului.
In cazul în care instanța ar considera aplicabile în prezenta cauză dispozițiile art. 75 alin. 1 din C. Colectiv de M. la N. N. pe anii 2007 - 2010, înseamnă că înseși dispozițiile art. 267 alin. 1 din C. M. sunt lovite de nulitate absolută.
Or, intrarea în vigoare a unor dispoziții legale marchează momentul din care legea devine aplicabilă, pe când ieșirea din vigoare a unei legi este momentul din care aceasta încetează sa se mai aplice. Ieșirea din vigoare a unei legi sau a unor dispoziții legale se realizează prin abrogarea legii ori a dispozițiilor legale, abrogare care poate fi expresa sau tacita.
In cazul dispozițiilor art. 267 alin. 1 C. M. nu suntem în prezența unei abrogări a dispozițiilor, nici exprese nici tacite, condiții în care instanța judecătorească nu poate înlătura efectul dat prin aceste dispoziții.
Recurenta invocă și practică judiciară în același sens. b) Prin sentința atacată, instanța de fond a dispus anularea dispoziției de sancționare, reținând că aceasta este lovită de nulitate, deoarece nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, obligatorie în speță, potrivit dispozițiilor art. 75 din C. colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Potrivit art. 267 alin. 1 din C. M., procedura cercetării disciplinare prealabile este obligatorie în cazul aplicării oricărei sancțiuni disciplinare, cu excepția avertismentului scris, cum este cazul în speță.
Potrivit dispozițiilor art. 236 alin. 4 din C. muncii, "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 53/2003, art. 267 alin. 1, care constituie dreptul comun în materie, aplicarea măsurii prevăzute de art. 264 alin. 1, lit. "a" C. M., este exceptată de la obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
La redactarea textului art. 267 alin. 1 din C. M., legiuitorul a avut în vedere contractul special și modalitatea de realizare concretă a aplicării sancțiunii avertismentului, care reprezintă o sancțiune cu efect precumpănitor moral, de dojenire cu efecte minime asupra salariatului. Extinderea aplicabilității sancțiunii nulității absolute prevăzute de C. M. nu poate fi făcută decât printr-un act normativ cu o putere juridică egală, contractul colectiv de muncă neputând modifica sau completa C. M..
Mai mult decât atât, prin C. colectiv de muncă la nivelul ramurii industriei textile și a produselor textile pe anii 2007-2010, publicat în
Monitorul Oficial nr. 16 din (...), Partea a V-a, înregistrat la M. M., F. și E. de
Ș. cu nr. 408/9/(...), nu sunt prevăzute dispoziții derogatorii de la dreptul comun privind obligativitatea efectuării cercetării disciplinare în cazul sancțiunii "avertismentului", condiții în care în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 267 alin. 1 din C. muncii.
3. Raportat la împrejurarea că în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a avertismentului nu este obligatorie cercetarea disciplinară, în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 268 alin. 2 din C. muncii.
Astfel este practic imposibil ca decizia de sancționare să cuprindă toate mențiunile stabilite de dispozițiile art. 268 alin. 2 din C. muncii, atâta timp cât dispozițiile art. 267 alin. 1 din C. muncii instituie o excepție de la regula privind obligativitatea efectuării cercetării disciplinare.
Nu se poate reține nici împrejurarea că nu s-ar fi reținut și consemnat în decizia de sancționare "descrierea faptei ce constituie sancțiune disciplinară" ori "prevederile concrete încălcate de salariat" în condițiile în care, la momentul comunicării către contestatoare a Deciziei de sancționare, sub semnătură, acesteia i-a fost comunicat și R. întocmit în aceeași zi, respectiv (...) prin care se recomandă "avertizarea angajatei D. G. pentru abateri disciplinare prevăzute în R. Intern, adică întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor", aducându-i-se în aceste condiții la cunoștință motivul pentru care urmează a fi sancționată.
Față de cele arătate mai sus apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
II. Sub aspectul modificării în tot a hotărârii atacate, cu consecința respingerii contestației formulată de reclamantă, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât, încă de la început s-a plecat de la o premisă greșită atunci când s-a soluționat această acțiune, considerându-se de către instanța de fond că reclamanta nu a săvârșit nici o abatere de la regulile stabilite prin contractul individual de munca, regulamentul de ordine interioara, sau în raport de ordinele interioare sau dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Așa cum s-a menționat și prin întâmpinare și cum rezultă și din înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei, intimata a săvârșit abateri disciplinare repetate, primind atât nenumărate avertismente verbale, cât si o sancționare cu diminuarea cu 5% a salariului pentru luna octombrie
2010, conform Deciziei nr. 132/(...) (decizie necontestată de intimată), pentru aceleași abateri disciplinare, respectiv întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor.
Cu privire la starea de fapt recurenta arată că ulterior numirii pe postul de responsabil CTC, reclamanta a manifestat față de noul șef numit o atitudine de insubordonare cu privire la atribuțiile de serviciu trasate conform fișei postului, manifestând totodată atitudini contrare obligațiilor salariaților stabilite prin R. intern afișat la sediul societății, la locul de desfășurare a activității salariaților.
Reclamanta, în repetate rânduri, nu și-a îndeplinit în mod corect și la timp responsabilitățile încredințate în noua sa funcție, manifestând astfel o atitudine de insubordonare; de asemenea, a întreținut discuții cu ceilalți salariați, discuții care nu aveau legătură cu atribuțiile de serviciu și care au dus la tergiversarea îndeplinirii atribuțiilor sale, cât și a celor trasate celorlalți salariați.
În aceste condiții și după mai multe discuții în contradictoriu avute cu reclamanta, șeful atelierului a decis sancționarea reclamantei prin D. nr.
132/(...).
Cu toate acestea reclamanta înțeles să adopte pe mai departe aceeași atitudine de insubordonare, atât față de șeful atelierului de confecții, cât și față de atribuțiile de serviciu trasate, creând astfel o stare conflictuală în cadrul societății, ba mai mult dând sfaturi de insubordonare și celorlalți salariați, astfel că șeful atelierului de confecții a decis sancționarea acesteia cu avertisment, sens în care s-a întocmit D. nr. 159/(...).
În cadrul derulării litigiului pe rolul instanței, contestatoarea nu a administrat probe de natură a răsturna starea de fapt ce a dus la aplicarea sancțiunii disciplinare contestate.
In drept, recurenta invocă prevederile art. 304, raportat la art. 312, art. 3041 C.pr.civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea de A.constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Criticile recurentei prin care se invocă nemotivarea hotărârii de către instanța de fond sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 cod proc civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. O. motivării hotărârii judecătorești este o garanție pentru justițiabili, care pot cunoaște motivele pentru care judecătorul a pronunțat soluția și pot ataca hotărârea, combătând acele temeiuri, dacă le apreciază ca nefondate.
În cauză se constată că instanța de fond a expus pe larg în sentința atacată considerentele pentru care a reținut că se impunea efectuarea de către angajator a cercetării disciplinare, chiar dacă a fost aplicată sancțiunea avertismentului.
În același timp, instanța de fond a argumentat soluția privind constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare și în raport de nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 din codul muncii, reținând că decizia nu cuprinde mențiunile referitoare la descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, prevederile concrete încălcate de salariat, motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
Reținând incidența cauzelor respective de nulitate a deciziei, evident că nu se mai impunea analizarea aspectelor referitoare la temeinicia aplicării sancțiunii disciplinare, astfel că în mod just instanța de fond nu a mai cercetat și aceste aspecte.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la soluția pronunțată de instanța de fond, având în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit art. 267 alin. 1 din codul muncii, nici o sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Prin art.75 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2007-2010 s-a stabilit însă că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Corect a subliniat instanța de fond că, în ceea ce privește legislația muncii, C. muncii prevede drepturi minimale pentru salariați, iar contractul colectiv de muncă unic la nivel național, prevăzând drepturi mai favorabile, are prioritate față de C. muncii, cu atât mai mult cucât prevederile acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile tuturor salariaților din România, fără nici o excepție.
În aceste condiții nu se poate considera că prin aceste prevederi din contractul colectiv de muncă menționat s-ar încălca o dispoziție legală, respectiv prevederile art. 267 alin. 1 din codul muncii.
În consecință, Curtea apreciază că în mod corect a considerat instanța de fond că angajatorul avea obligația de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei contestatoare, chiar dacă prin decizia de sancționare a fost aplicată acesteia sancțiunea avertismentului scris.
Această interpretare este justificată de altfel și prin faptul că în condițiile în care nu se efectuează cercetarea nu poate fi individualizată nici sancțiunea (conform criteriilor prevăzute la art. 266 din codul muncii), iar cea aplicată (avertismentul scris), fie ea cea mai ușoară, apare ca fiind dispusă discreționar, fără bază legală.
De asemenea, printre argumentele care susțin necesitatea acestei proceduri este și acela că, în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este (art.267 al.4 din C. muncii). Chiar dacă această sancțiune este aparent lipsită de severitate, aceasta poate sta la baza aplicării ulterioare a unei sancțiuni mai grave și cu repercusiuni asupra statutului salariatului.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 republicată,
„Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
În consecință, chiar dacă în C. colectiv de muncă la nivelul ramurii industriei textile și a produselor textile pe anii 2007-2010, nu sunt prevăzute dispoziții privind obligativitatea efectuării cercetării disciplinare în cazul sancțiunii "avertismentului", în cauză devin aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Totodată, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că decizia de sancționare contestată este lovită de nulitate ca urmare a nerespectării prevederilor art. 268 alin. 2 lit. a, b, c și d din C. muncii, întrucât decizia contestată nu cuprinde mențiunile privind descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, prevederile concrete încălcate de salariat, motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă și temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
În raport de dispozițiile art. 268 al. 2 litera a din C. muncii, Curtea reține că descrierea faptei care constituie abatere disciplinară trebuia făcută în mod concret și precis, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări, precum și instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă și R. intern.
Curtea constată însă că în decizia contestată angajatorul se limitează la a menționa că salariata este sancționată „pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute în ROI al societății";, fără a arăta în ce a constat nerespectarea dispozițiilor invocate și data la care au fost comise faptele.
Totodată, potrivit art. 268 al. 2 lit. b) din C. muncii, în decizie trebuie să se menționeze expres care sunt acele prevederi din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, elemente pe care decizia nu le conține.
Curtea nu poate reține susținerile recurentei referitoare la faptul ca descrierea faptei rezultă din referatul de sancționare propus de responsabilul atelierului de croitorie, deoarece condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută de lege imperativ și trebuie să rezulte din decizia de sancționare și nu din alte înscrisuri.
Chiar dacă descrierea faptei ar rezulta din referatul invocat de angajator, Curtea constată că susținerea recurentei în sensul că i-a comunicat contestatoarei și acest referat odată cu decizia de sancționare nu a fost dovedită în cauză.
De altfel, nici pe copia referatului respectiv (depusă la fila 30 din dosarul de fond), nu există semnătura salariatei privind luarea la cunoștință de acest referat, deși există o rubrică în acest sens pe acest înscris.
Având în vedere că instanța de fond nu analizat nici un aspect referitor la situația de fapt, respectiv temeinicia sancțiunii aplicate, criticile recurentei vizând aceste aspecte sunt lipsite de obiect și ca atare nu se impune a fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. NEW E. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. NEW E. S. împotriva sentinței civile nr. 931 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 3401/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3177/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
