Decizia nr. 545/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 545/R/2012

Ședința publică din data de 8 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4949 din 7 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. K. și pe pârâta intimată B. C. U. „. B. C.-N., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, av. G. P., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4949 din 7 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., C., T. ȘI S.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta B. K. în contradictoriu cu pârâții B. C. U. „. B. și M. E., C., T. ȘI S.

S-a anulat actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă al reclamantei.

Pârâta de rd.l a fost obligată la reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) conform dispozițiilor L. nr. 2., respectiv majorarea salariului cu

15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010.

Pârâta de rd.l a fost obligată să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin.

1 și 5 din L. nr. 2. pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.

Pârâta de rd.l a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei.

Pârâtul de rd.2 a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în cauza nu se reclama, in justificarea calității procesuale pasive a M.ui E., C., T. si S. drepturi derivând din raporturi juridice directe intre reclamanta si acest parat, ci se solicita obligarea paratului sa prevadă si sa aloce fondurile necesare pentru plata lunara a pensiei de serviciu.

Raportat la prevederile art. 18 lit. a din L. bibliotecilor nr. 334/2002, art. 6, art. 34 alin. 1 din L. nr. 500/2001 rezulta ca ordonatorul principal de credite este abilitat a întocmi si proiectele pentru rectificarea bugetara, in speța de fata M. E., C. T. si S. Or, in situația recunoașterii drepturilor reclamate este necesar a se asigura caracterul efectiv al hotărârii pronunțate in sensul asigurării efectuării demersurilor necesare pentru includerea in bugetul M.ui a sumelor necesare achitării acestor drepturi.

Pe fond, instanța a reținut că reclamanta este angajata pârâtei pe postul de bibliotecar cu studii superioare, iar prin actul adițional nr. 1/2011 la contractul său individual de muncă, s-a stabilit reîncadrarea sa conform L. nr.

2., a L. nr. 2., a Ordinului nr. 42/2011 și a adresei M. nr. 169/2011, începând cu data de (...), stabilindu-se un salariu brut de 1983 lei, inferior salariului din luna octombrie 2010 în cuantum de 3033 lei.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din L. nr. 2., începând cu data de (...) salariul brut din luna octombrie 2010 trebuia majorat cu 15%, neputând fi inferior acestuia.

În mod nelegal angajatorul, calculând salariul cuvenit începând cu data de (...), nu s-a raportat la salariul din luna octombrie 2010, ci l-a diminuat, scăzând compensațiile tranzitorii care intrau în componența acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 1 al. 5 din L. nr. 2., în baza de calcul trebuie incluse și compensațiile tranzitorii acordate potrivit OUG nr. 1/2010.

Ținând seama de dispozițiile art. 38 din Codul muncii, rezulta ca actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă al reclamantei, fiind încheiat cu încălcarea art. 1 din L. nr. 2., este lovit de nulitate absolută.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. ȘI S. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii excepției și respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivare, pârâtul a arătat că instanța de fond a ignorat cadrul legislativ în vigoare și anume L. nr. 6. privind încadrarea și salarizarea în anul

2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, lege care a făcut obiectul controlului constituționalitate, iar prin D. nr. 5. Curtea

Constituțională a constatat că obiecția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile L. privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ este neîntemeiată, caz în care legea este constituțională.

Pârâtul a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S.

O parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din L. nr. 53/2003 - Codul Muncii, o are numai conducătorul bibliotecii.

Potrivit prevederilor L. nr.9., M. E., C., T. și S. are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.

În nici un caz M. nu are calitate de angajator față de reclamantă întrucât nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință, încheia contracte individuale de muncă cu personalul care lucrează în cadrulbibliotecilor centrale universitare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.

Activitatea bibliotecilor centrale universitare este reglementată de prevederile L. învățământului nr. 8., art. 137, care stipulează că în sistemul de învățământ funcționează, ca parte integrantă, o rețea de biblioteci specializate: biblioteci centrale universitare și biblioteci pedagogice, ca instituții cu personalitate juridică.

Potrivit L. bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 17, 18, 19, bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior. Din această categorie fac parte și bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică. Bibliotecile centrale universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior; acestea pot avea și departamente proprii de cercetare științifică.

Personalul bibliotecilor se compune din: personal de specialitate; personal administrativ; personal de întreținere (conform art. 44 (l) din L. nr.

334/2002).

Potrivit art. 45(1) și 46 din același act normativ „Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii. potrivit legii";, iar „angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează în conformitate cu prevederile legale";.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. 4 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice: „conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz";.

Calitatea de ordonator de credite îi aparține directorului Bibliotecii

Centrale Universitare „. B. și nu ministrului.

Totodată, potrivit art. 68 din L. nr. 334/2002 „Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare";.

Faptul că M. are atribuții în procedura de finanțare a învățământului nu atrage după sine nașterea unor raporturi juridice de muncă între noi și reclamant. M., ca organ al administrației publice centrale cu rol în elaborarea și coordonarea politicilor naționale în domeniul educației, nu face altceva decât să aprobe criterii, standarde, costuri medii anuale orientative.

Recurentul susține că nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative și a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Prin motivele de recurs formulate de pârât, acesta a înțeles în esență să critice hotărârea instanței de fond și prin prisma modului în care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, prin dispozițiile art. 18 lit. a din L. bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, legiuitorul a statuat că "Din categoria bibliotecilor universitare fac parte: a) bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică, subordonate M.ui E. și C., finanțate de către acesta (…)";.

Din această categorie face parte și pârâta B. C. U. „. B. din C.-N. a cărei salariat în funcția de bibliotecar este reclamanta.

Pornind de la prevederile legale arătate, Curtea constată că pârâtul M.

E., C., T. și S. este autoritatea finanțatoare pentru pârâta B. C. U. „. B. aflată în subordine, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal.

Este adevărat că între reclamantă în calitate de salariat și pârâtul M. E.,

C., T. și S. nu există raporturi de muncă, reclamanta nefiind angajata acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamantă și pârâtul recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamantă.

În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul M. E., C., T. și S. a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în art. 18 lit. a din L. nr. 334/2002, întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta B. C. U. L. B. a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitate pârâtului recurent de autoritate finanțatoare, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.

Astfel, nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantei de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune, motiv pentru care se constată că soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a fost cea corectă.

Susținerile din cererea de recurs cu privire la modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 9. sau cu privire la organizarea și clasificarea bibliotecilor întemeiate pe prevederile L. nr. 8., precum și cele ce privesc condițiile de angajare a bibliotecarilor sunt nerelevante, deoarece dispozițiile legale invocate de pârâtul recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru bibliotecile centrale universitare.

De altfel, însăși recurentul și-a exprimat poziția procesuală prin memoriul de recurs prin care a subliniat că „întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație";. Or, prin exprimarea acestei poziții recurentul își recunoaște calitatea de ordonator principal de credite și implicit calitatea procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată ca fiind nefondate și criticile formulate de către recurent din perspectiva dispozițiilor L. nr. 6. privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.

Cum litigiul avea ca obiect stabilirea salariului reclamantei începând cu data de (...), în mod corect prima instanță a analizat legalitatea actului adițional nr. 1/2011 (fila 5 dosar fond) prin raportare la normele legale în vigoare la data la care acesta a fost emis și a produs efecte, respectiv prin raportare la dispozițiile L. nr. 2. și a L. nr. 2..

Este adevărat că prima instanță a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei B. C. U. să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1 și 5 din L. nr.

2. pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației, însă această dispoziție a instanței este limitată în timp până la intervenția unor noi modificări legislative.

L. nr. 6. a intrat în vigoare doar la data de 13 mai 2011, și așa cum rezultă din art. 1, prin acest act normativ s-au stabilit drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării a legii și până la 31 decembrie 2011, așadar pentru o perioadă ulterioară celei în litigiu.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4949 din 7 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

Red.SCB Dact.SzM/2ex (...)

Jud.fond: Codrea M.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 545/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă