Decizia nr. 738/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 738/R/2012
Ședința 0 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL M. și P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 2045 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. N. 1 M., Ș. DE A. ȘI M., S., C. LOCAL S., P. C. S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 12 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Totodată, se constată că la data de 09 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2045 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P. și respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.
Local M. și P. comunei M., invocată de aceștia prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. 1 Moisei, Ș. de A. și M. S., C. Local M., P. comunei M., C. Local S., P. comunei S. și în consecință au fost obligați pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. 1 M., Ș. de A. și M. S. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-
2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: U. M., A. V., T. I., A. M., C. G. M., C. M., F. C., H. L., H. A. R., H. M., L. M., S. M., T. I., T. A., T.
V. D., A. V., C. D., C. M., H. A., I. D., M. M., P. G., S. Mia I., T. L., T. C., M., T. I., S. F. S., C. A., C. G., M. S., T. M., U. S. I., H. V., C. N., C. V., T. S. C., S. I., C. M. și H. M., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local M., P. comunei M., C. Local S., P. comunei S. să asigure unităților de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că lipsa calității procesuale pasive a M. F. P. rezultă din D. nr. 10 din (...), pronunțată pe recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție care potrivit dispozițiilor art. 3307 alin 4 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată. Așa fiind, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P. și va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților consiliul local și primar, instanța a reținut următoarele: potrivit art. 1 din H.G. 538/ 2001 „ începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de în- vățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților ad- ministrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu ex- cepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";. Art. 167 al. 3 din L. nr. 84/1995 prevede că „Finanțarea de bază a u- nităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și mu- nicipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative. Pârâții consiliile locale au fost chemați în judecată ca pârâți datorită ca- lității de finanțator ai instituției de învățământ, iar primarii în calitate de ordo- nator principal de credite. Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din pers- pectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile le- gale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite. Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate. Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul a constatat următoarele: Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitățile școlare pârâte în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă. Potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, personalul didactic benefi- ciază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv uni- versitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale."; Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă. Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...). D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școla- ră, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...). Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt în- dreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este preci- zată în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, precum și în conformitate cu reglementările speciale indicate de pârâți, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%. Potrivit art. 1 din L. nr. 1., „cuantumul brut al salariilor/solde- lor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în con- formitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...). În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efec- tivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%. Această interpretare o dă și Înalta Curte de Casație și Justiție în D. nr. 2., pronunțată pe recursul în interesul legii, când admite recursurile în in- teresul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că: „Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 250/1992privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009- 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010. Împotriva acestei hotărâri, pârâții P. comunei M. și C. Local al comunei M.au declarat în mod separat recurs prin care au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată. În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a susținut că, potrivit art.167 alin.3 din L. nr.85/1997 sursa de finanțare a cheltuielilor de personal din învățământ este bugetul de stat prin intermediul bugetului local, precum și că recurenții nu au semnat Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al J. M.. În privința fondului s-a invocat dezlegarea obligatorie dată problemei de drept dedus judecății prin decizia nr.2. a Î. C. de C. și Justiție în soluționarea unei recurs în interesul legii. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care asolicitat menținerea dispoziției de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive în baza Deciziei nr.10/2011 a Înalta Curte de Casație și Justiție. S. L. din Î. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor arătând că legitimarea procesuală a recurenților decurge din dispozițiile art.167 din L. nr.84/1995, art.105 din L. nr.1/2011, art.21 din L. nr.273/2006, art4 din OG nr.22/2002. Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A.constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 „cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";. Art. 167 din L. nr. 84/1995 a învățământului prevede că „(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. (2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară. (3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";. Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant o reprezintă bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ. Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe bazastandardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";. P. comunei M. este de ordonator principal de credite al bugetului comunei M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. În cauză, pârâtul C. local al comunei M. a fost chemat în judecată tocmai în temeiul obligației de suportare a cheltuielilor privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și a calității sale de ordonator principal de credite și de finanțator al instituției de învățământ. În raport de aceste norme legale, nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale a recurenților. În privința fondului, Curtea reține că recurentele sunt pe deplinîndreptățite și interesate să formuleze apărări de fond împotriva pretențiilor formulate în contradictoriu cu unitatea școlară din comuna M., față de care au obligația de finanțare, deoarece soluția dată cererii de asigurare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale decurge în mod direct și necesar din dezlegarea cererii principale referitoare la dreptul material. În situația respingerii acțiunii principale, este evident că nu mai subzistă cererea de asigurare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale. În acest context, Curtea constată că prin D. nr. 20/(...) a Î. C. de C. și Justiție, s-a statuat cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că: „Stabilește că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a nr. 1., respectiv 3 iulie 2010."; În acest sens, instanța supremă a reținut următoarele aspecte: „Algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția deconducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată. O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil. Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu. În altă ordine de idei, prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O. Astfel, la data adoptării nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. reglementează trei reguli de bază, și anume: a)principiul respectării proprietății; b) privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută; și c) controlul folosinței bunurilor. Cu privire la prima regulă enunțată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, reclamanții erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul C. în ceea ce privește indemnizația cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010. În urma analizării jurisprudenței C. Europene a D. Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un "bun". Pe de altă parte, se reține faptul că L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului. De altfel, în jurisprudența instanței de la S. în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare. În H. din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea E. a D. Omului a statuat următoarele: "C. nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...]. O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre). În H. din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre). Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma C., de a stabili politica economică și socială a țării (H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii). De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (H. din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția G. prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: H. nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; H. din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraruîmpotriva României; H. din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României). Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul C., se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului. În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, H. din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o "privare de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului. În jurisprudența C. Europene a D. Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (H. din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; H. din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53). Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (H. din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (H. din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39). Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate. În plus, conform instrumentului european aflat în discuție, ingerința statului asupra "proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o. Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală. În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută în L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței C. Europene a D. O. Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile C. Constituționale nr. 872/2010 și nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (H. din 20 noiembrie 1955, pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei). Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea E. a D. Omului a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr. (...); H. din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei). În caz contrar, după cum s-a pronunțat deja Curtea E. a D. Omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C., cum ar fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (Cauza Străin și alții împotriva României). În altă ordine de idei, se reține faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin C. (cum sunt nediscriminarea sau preeminența dreptului). În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat. În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul."; În raport de dezlegarea obligatorie a acestei norme de drept și având în vedere limitele recursurilor declarate, precum și extinderea obiectivă a efectelor căii de atac, în temeiul art. 48 alin. 2 C.pr.civ numai cu privire la unitatea școlară din comuna M., față de care recurentele au obligația de finanțare a cheltuielilor de personal, fără a avea efecte asupra unității școlare din comuna S., cu care recurentele nu au niciun raport juridic, Curtea constată că acțiunea membrilor de sindicat care își desfășoară activitatea la Ș. cu clasele I - V. nr. 1 M. nu este întemeiată. Soluția dată acțiunii formulate în numele membrei de sindicat H. M. în contradictoriu cu Ș. de A. și M. S., C. local al comunei S. și P. comunei S. nu poate fi reformată, nefiind recurată de niciunul din debitorii raportului obligațional dedus judecății, în condițiile în care extinderea efectelor recursurilor declarate de C. local al comunei M. și P. comunei M. nu se realizează față de o altă unitate administrativ-teritorială pentru drepturi distincte. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite în parte recursurile declarate de pârâții C. Local al comunei M. și P. comunei M. împotriva sentinței civile numărul 2045 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge acțiunea S.ui L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat U. M., A. V., T. I., A. M., C. G. M., C. M., F. C., H. L., H. A. R., H. M., L. M., S. M., T. I., T. A., T. V. D., A. V., C. D., C. M., H. A., I. D., M. M., P. G., S. Mia I., T. L., T. C., M., T. I., S. F. S., C. A., C. G., M. S., T. M., U. S. I., H. V., C. N., C. V., T. S. C., S. I., C. M. și H. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. 1 M., C. Local al comunei M. și P. comunei M. Va menține dispozițiile privind modul de soluționare a excepțiilor invocate, precum și dispoziția de admitere a acțiunii formulată de S. L. din Î. M. pentru membrul de sindicat H. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. de A. și M. S., C. Local al comunei S. și P. comunei S. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite în parte recursurile declarate de pârâții C. Local al comunei M. și P. comunei M. împotriva sentinței civile nr. 2045 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea S.ui L. din Î. M. în numele membrilor de sindicat U. M., A. V., T. I., A. M., C. G. M., C. M., F. C., H. L., H. A. R., H. M., L. M., S. M., T. I., T. A., T. V. D., A. V., C. D., C. M., H. A., I. D., M. M., P. G., S. Mia I., T. L., T. C., M., T. I., S. F. S., C. A., C. G., M. S., T. M., U. S. I., H. V., C. N., C. V., T. S. C., S. I., C. M. și H. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. nr. 1 M., C. Local al comunei M. și P. comunei M. Menține dispozițiile privind modul de soluționare a excepțiilor invocate, precum și dispoziția de admitere a acțiunii formulată de S. L. din Î. M. pentru membrul de sindicat H. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. de A. și M. S., C. Local al comunei S. și P. comunei S. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘED.TE JUDECĂTORI D. G. S. D. L. D. G. C. M. Red.S.D./S.M.D. 2 ex./(...). Jud.fond.C. V.
| ← Decizia nr. 1768/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3941/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
