Decizia nr. 780/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr.780/R/2012

Ședința publică din data de 21 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR. I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent M. E., C., T.

ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 5252 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată C. D. și pe pârâta intimată B.

C. U. „. B. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta intimatei C. D. - avocat G. P. din cadrul Baroului C., lipsind restul părților.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei intimate declară că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, aceasta fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5252 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta C. D. în contradictoriu cu pârâții B. C. U. „. B. C.-N. și M. E., C. T. și S. și în consecință s-a anulat actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă nr. 1..

A fost obligată pârâta de rândul 1 la reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) conform dispozițiilor L. nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie

2010.

A fost obligată pârâta de rândul 1 să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin.

1 și 5 din L. nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.

A fost obligată pârâta de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei.

A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei de rândul 1 pe postul de bibliotecar iar prin actul adițional nr. 1/2011 la contractul său individual de muncă, s-a stabilit reîncadrarea sa conform L. nr. 284/2010, a L. nr. 285/2010, a Ordinului nr. 42/2011 și a adresei MECTS nr. 169/2011, începând cu data de (...), stabilindu-i-se un salariu brut de 1983 lei, inferior salariului din luna octombrie 2010.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din L. nr. 285/2010, „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%."; Așadar, potrivit acestor dispoziții legale, începând cu data de (...) salariul din luna octombrie 2010 trebuia majorat cu 15%, neputând fi inferior acestuia.

În mod nelegal pârâta de rândul 1, calculând salariul cuvenit începând cu data de (...), nu s-a raportat la salariul din luna octombrie 2010, ci l-a diminuat, scăzând compensațiile tranzitorii care intrau în componența acestuia.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1 al. 5 din L. nr. 285/2010, în baza de calcul trebuie incluse și compensațiile tranzitorii acordate potrivit OUG nr. 1., fiind prevăzut că „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale G. necuprinse în L.-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege";.

În consecință, instanța a constatat că pârâta de rândul 1 a calculat salariul cuvenit reclamantei de la data de (...) cu încălcarea art. 1 din L. nr.

285/2010, astfel că se impune, potrivit art. 40 din Codul muncii, a proceda la reîncadrarea reclamantei și la despăgubirea acestuia pentru paguba produsă prin neplata în întregime a drepturilor sale salariale prevăzute de lege, sume actualizate cu rata inflației, urmând a proceda la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele salariale.

Potrivit art. 38 din Codul muncii, „Salariații nu pot renunța la drepturilece le sunt recunoscute prin lege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."; Prin urmare, actul adițional nr. 1/2011 la contractulindividual de muncă al reclamantei, fiind încheiat cu încălcarea art. 1 din L. nr. 285/2010, este lovit de nulitate absolută.

În temeiul art. 18 lit. a din L. nr. 334/2002, pârâtul de rândul 2, M. E. C., T. și S., a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale stabilite conform legii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 40 din Codul muncii, art. 1 din L. nr. 285/2010, art. 18 lit. a din L. nr. 334/2002, instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii excepției formulate, iar pe fondul cauzei respingere acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoanefără calitate procesuală pasivă.

În motivare pârâtul a arătat că între reclamantă și recurent nu există raport juridic, reclamanta nefiind angajată a ministerului și reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupun existența numai a două părți contractante.

Calitatea de angajator, cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Codul Muncii, o are numai conducătorul bibliotecii.

Potrivit prevederilor L. nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea G. României și a ministerelor, recurentul are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.

Activitatea bibliotecilor centrale universitare este reglementată de prevederile L. învățământului nr. 84/1995 (în vigoare la momentul întocmirii actului adițional nr. 1/2011 la contractul de muncă), art. 137, care stipulează că în sistemul de învățământ funcționează, ca parte integrantă, o rețea de biblioteci specializate: biblioteci centrale universitare și biblioteci pedagogice, ca instituții cu personalitate juridică.

Potrivit L. bibliotecilor nr. 334/2002 art. 17, 18, 19, bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat. Bibliotecile centrale universitare, sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică și sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ.

Personalul bibliotecilor se compune din: personal de specialitate; personal administrativ; personal de întreținere (art. 44 (l) din lege).

Potrivit art. 45(1) și 46 din lege „angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii";, iar

„angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează în conformitate cu prevederile legale";.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. 4 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice: „conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz";.

Deci calitatea de ordonator de credite îi aparține directorului Bibliotecii

Centrale Universitare „. B. din C.-N. și nu ministrului.

Totodată, potrivit art. 68 din L. nr. 334/2002 „Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare";.

Recurentul nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar recurentul a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

În drept a invocat prevederile art.299 , art.304 pct.9 și art.3041 din Codul de procedură civilă, L. învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la momentul încheierii actuluiadițional la contractul de muncă), L. 334/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, L. nr. 284/2010, L. nr. 285/2010.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. E.,

C., T. și S. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul cauzei, invocând în acest sens calitatea de ordonator de credite a acestui pârât.

Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. a din L. bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, "Din categoria bibliotecilor universitare fac parte: a) bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică, subordonate M.ui E. și C., finanțate de către acesta (…)";.

În raport de aceste dispoziții și de obiectul acțiunii formulate împotriva pârâtului recurent Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului recurent.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 45 și 46 din L. nr. 334/2002, calitatea de angajator al reclamantului aparține pârâtei B. C. U. „. B. din C.-N., și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă în cauză pârâtul recurent nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator, iar instanța de fond nu a dispus obligarea acestuia la plata direct către reclamant a drepturilor salariale, ci la alocarea către pârâta angajator a fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate în urma admiterii acțiunii formulate împotriva angajatorului.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 68 din L. nr. 334/2002 invocate de recurent sunt lipsite de relevanță în cauză, întrucât aceste dispoziții legale reglementează autonomia administrativă și profesională a bibliotecilor de drept public în raport cu autoritatea finanțatoare, însă în cauză este supus analizei aspectul finanțării bibliotecii de drept public pârâte, iar din dispozițiile art. 18 lit. a din L. nr. 334/2002 rezultă clar că M. E., C., T. și S. este autoritatea finanțatoare pentru pârâta B. C. U. „. B. aflată în subordine, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal.

Curtea mai reține că potrivit art. 20 alin. 4 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz."

Prin urmare, directorul pârâtei B. C. U., care are personalitate juridica, este ordonator secundar de credite și se află în subordonarea M.ui E., C., T. și

S., care este ordonatorul principal de credite.

De altfel, chiar și recurentul prin memoriul de recurs recunoaște calitatea sa de ordonator principal de credite și implicit calitatea procesuală pasivă în cauză arătând că „gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație";.

Pentru toate considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. împotriva sentinței civile nr. 5252 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.-L. T. I. T. D. C. G.

GREFIER,

N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond.I. P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 780/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă