Decizia nr. 90/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 90/RC/2012
Ședința publică din data de 11 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul H. C. împotriva deciziei civile nr. 3. din 17 septembrie 2012 pronunțate de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) privind și pe intimata S. REMAR(...)RUARIE SA C. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
P. de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea contestatorului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
D I S P U N E
Prin decizia civilă nr. 3. din 17 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. C. împotriva sentinței civile nr. 5206 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că deși instanța de fond a omis ca în practicaua sentinței recurate să facă referire la înscrisurile depuse de reclamant la ultimul termen de judecată (respectiv, A. A. nr. 2 la CCM încheiat la nivel de unitate, D. nr.100/141/(...) și Procesul verbal din (...) al adunării convocate de D. general al societății filele 143-150 dosar fond), acest aspect nu a fost de natură a determina nulitatea hotărârii pronunțate în cauză întrucât vătămarea provocată reclamantului poate fi înlăturată prin examinarea acestor înscrisuri de către instanța de recurs, care în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă poate să examineze cauza sub toate aspectele. De altfel, aceste înscrisuri puteau fi depuse și direct în recurs. Nefiind îndeplinită una dintre condițiile prevăzute cumulativ de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, Curtea a apreciat că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă nu a fost întemeiat. Referitor la al doilea motiv de recurs, s-a reținut că reclamantul nu a contestat exercitarea efectivă a dreptului său de preaviz, susținând doar că acest drept trebuia acordat prin decizia de concediere și nu anterior așa cum s-a realizat în cauză. Potrivit denumirii sale preavizul reprezintă o înștiințare prealabilă prin care se aduce la cunoștință salariatului că urmează să fie concediat, preavizul acordându-se anterior concedierii. Este adevărat că art. 76 lit. b din Codul muncii prevede că decizia de concediere trebuie să conțină durata preavizului,însă, în lipsa unor dispoziții legale prohibitive, este posibil ca angajatorul să îl înștiințeze pe salariat că urmează să fie concediat anterior întocmirii deciziei de concediere, așa cum s-a realizat în cauză prin I. nr. 100/760/(...) (fila 112 dosar fond), fiind fără relevanță sub aspectul respectării dreptului de preaviz dacă acesta s-a exercitat efectiv de la data emiterii deciziei de concediere sau anterior. În plus, prin art. 21 și 23 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (filele 59-60) s-a prevăzut acordarea dreptului de preaviz anterior întocmirii deciziei de concediere. În ceea ce privește caracterul real și serios al concedierii, respectiv desființarea efectivă a postului Curtea a reținut că prerogativa recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin al. 2 al articolului menționat. În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterulefectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie săaibă o cauză reală și serioasă. Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății. Recurentul a contestat caracterul efectiv al desființării postului pe care îl ocupa în cadrul societății, subliniind că societatea intimată, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit situația existentă anterior, respectiv ulterior concedierii, nefiind depusă nici o organigramă datată sau stat de funcții în acest sens. Contrar acestor susțineri, Curtea a constatat că prin decizia din (...) a directorului general al societății, s-a aprobat noua organigramă valabilă de la data de (...), iar în cadrul serviciului protecția muncii, mediului și situații de urgență a fost desființat postul de inginer ocupat de reclamant (filele 45-47 dosar fond), fapt ce a reieșit și din analiza comparativă a Statelor de funcții din (...) (filele 134-138 dosar fond) și din (...) (139-142 dosar fond). Faptul că din Procesul verbal din (...) (fila 144 dosar fond) a rezultat că ultima organigramă a fost aprobată în data de (...), nu are nicio relevanță întrucât organigrama prin care s-a desființat postul reclamantului a fost aprobată ulterior încheierii procesului verbal, în data de (...). Or, faptul că în noua organigramă la serviciul în cadrul căruia a funcționat reclamantul recurent nu se mai regăsește nici un post de inginer, a confirmat caracterul efectiv al desființării postului, astfel că susținerile în sens contrar ale recurentului reclamant nu pot fi primite. Referitor la caracterul real și serios al concedierii, Curtea a notat că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative. Premisa reală și serioasă a concedierii subzistă în cauza dedusă judecății, probațiunea administrată convergând în acest sens. Astfel, dificultățile economice ale societății recurente au fost dovedite prin scriptele depuse de către aceasta, scripte care confirmă faptul că societatea se confrunta cu veritabile probleme generate de contextul economic al anului 2011, aspecte care au fost tranșate în mod corect de către prima instanță. Neconcordanțele semnalate de către recurent în raport de tabelele anexă 1b, 6 și 7 nu sunt definitorii cu privire la situația economică a societății intimate, câtă vreme celelalte probe administrate au confirmat că aceasta era una dificilă. Astfel se explică inclusiv măsura șomajului tehnic dispusă în cadrul societății în luna martie a anului 2011(filele 40, 41), externalizarea unor servicii, concedierea mai multor salariați, măsuri luate în vederea eficientizării activității și a scăderii costurilor în privința cheltuielilor de personal. Deși s-a invocat de către recurent prin cererea de recurs că nu se justifica desființarea postului întrucât era un singur cadru tehnic în unitate, Curtea a reținut că singura îndreptățită să decidă și să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune este doar societatea, prin organele sale de conducere, în speță interesul legitim al acesteia pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității Contrar susținerile recurentului, Curtea a reținut că deși în cadrul comisiei paritare patronat-sindicate din (...) (filele 149-150), întrunite pentru negocierea contractului colectiv de muncă, sindicatul a propus, iar patronatul a fost de acord cu consultarea și avizul sindicatului și în cazul concedierilor individuale, în A. adițional nr. 2 (și nu Anexa 2 cum arată recurentul) la CCM nr.103/149/(...), înregistrat la D. (fila 147 dosar fond) nu este prevăzută această modificare a contractului colectiv de muncă. Dincolo de aceste aspecte, Curtea a constatat că prevederile evocate nu au fost încălcate de către societatea intimată. În concret, nerespectarea criteriilor de selecție, ar fi intrat în discuție doar în situația în care în cadrul serviciului în care activa reclamantul recurent se regăseau două posturi similare, ceea ce nu a fost însă cazul în speță, câtă vreme postul de inginer al reclamantului recurent era singurul din cadrul serviciului în care acesta activa. De asemenea, conform art. 24 din CCM avizul sindicatului este unul consultativ, iar, urmare a informării realizate prin A. nr.106/65/(...) (fila 38 dosar fond) reprezentantul sindicatului a participat la ședința consiliului de administrație din (...) în care s-a dezbătut situația economică a societății, punându-se în discuție și concedierile ce urmau să se dispună pentru redresarea intimatei. Întrucât decizia de concediere a recurentului este legală și temeinică, în cauză nu este aplicabil art. 80 alin. 1 din Codul muncii, astfel încât nu s-a mai impus analiza motivelor de recurs referitoare la petitele accesorii referitoare la obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale, tichetelor de masă, indemnizației de concediu și daunelor morale, întemeiate pe dispoziția legală menționată anterior. În ceea ce privește al 13-lea salariu aferent anilor 2009-2011, Curtea a reținut că art. 54 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede doar posibilitatea ca personalul societății să poată primi o recompensă în bani echivalentă cu un salariu de bază pentru munca ireproșabilă prestată în cursul unui an calendaristic, iar în Anexa 7 pct. 9 din același contract se stipulează că se poate acorda la sfârșitul anului pentru activitate ireproșabilă al 13-lea salariu, în limita fondului de premiere constituit. Întrucât în bugetele societății nu s-a prevăzut pentru anii 2009-2011 un fond de premiere pentru plata acestui adaos la salariu, nici acest capăt de cerere nu a fost fondat. Pentru aceste considerente și reținând că recursul nu a vizat soluția de respingere a petitului de obligare a pârâtei la plata a 50 l combustibil, Curtea a apreciat ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel ca a fost menținută ca atare, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiindincidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 Cod procedură civilă. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul H. C. solicitând anularea hotărârii atacate având în vedere că instanța a dezlegat pricina ca urmare a unei greșeli materiale (art. 318 alin. 1 Cod de P. C.), si în consecință reluarea judecății recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5. a T. C. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că prin decizia contestată Curtea de A. C. a respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva sentinței civile nr. 5. a T. C., secția mixta de contencios administrativ si asigurări sociale în dosarul nr. (...), având ca obiect contestație decizie de concediere. În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut faptul că contestatorul nu a contestat neacordarea celor 20 de zile de preaviz, însa consideră că din eroare instanța nu a observat ca prin cererea introductiva, contestând decizia de concediere, ca prim aspect al contestației a fost tocmai acest motiv, neacordarea efectiva a preavizului, care conform legii se acorda de la data disponibilizării, ori așa cum reiese din documentele de puse în probațiune, la data comunicării deciziei de concediere i s-a făcut și lichidarea. Ori nu este suficient ca decizia de concediere sa prevadă doar scriptic că salariatul beneficiază de preaviz, fără ca acesta sa fie acordat efectiv. Conform legii, o astfel de disponibilizare este lovita de nulitate. A. 75 din Codul Muncii prevede faptul ca "persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare." Ca urmare, preavizul este un drept legal si imperativ, care constituie un drept al salariatului si o obligație a angajatorului in situația în care angajatorul purcede la desfacerea contractului individual de munca pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Atâta angajatorul cât și instanța se afla în eroare în ceea ce privește actul juridic care produce efectele si care da astfel naștere la dreptul la preaviz al salariatului. În conformitate cu art. 76 Codul muncii, lit. b, coroborat cu art. 77 decizia de concediere este actul juridic care duce la desfacerea contractului individual de munca si produce efecte juridice fiind si momentul de la care începe sa curgă si termenul de preaviz. Astfel că informarea nr. 100/760/(...) prin care se aduce la cunoștința reclamantului faptul că societatea are dificultăți financiare si ca postul acestuia urmează să fie desființat la data de (...), informare în cadrul căreia reclamantul precizează expres ca nu renunța la dreptul de preaviz, nu reprezintă o decizie de concediere, ca urmare nu se calculează de la data acesteia termenul de preaviz la care era îndreptățit reclamantul, chiar daca din propria sa eroare, angajatorul a calculat 20 de zile de preaviz, care urmau să se împlinească la data de (...). Consideră de asemenea ca instanța de recurs, analizând statele de funcții si organigrama depuse în probațiune, a omis faptul ca contestatorul a fost disponibilizat la data de (...) iar documentele sus-menționate prezentau situația din cursul lunii mai. Cu atât mai mult cu cat instanța a reținut ca din cuprinsul acestor documente rezultă faptul că postul de inginer a fost desființat, câtă vreme în luna mai a anului 2011, contestatorul era încă angajat al societății, fiind evident astfel faptul că statul de funcții si organigrama au fost prefabricate. Având în vedere cele expuse mai sus, solicită admiterea contestației si anularea deciziei Curții de A. C., reluarea judecății recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5. a T. C., secția mixta de contencios administrativ si asigurări sociale, cu cheltuielile de judecata pentru fond și recurs, ( fără cheltuieli pentru prezenta cerere). Menționează că a luat la cunoștință de cuprinsul deciziei contestate ca urmare a consultării de către avocat a dosarului cu nr. (...) a Curții de apel C. având ca obiect cerere de revizuire la data de (...). Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în contestația în anulare, Curtea reține următoarele: Potrivit art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este eroarea materială ce stă la baza deciziei pronunțate în recurs, prin aceea că s-a considerat greșit că, prin cererea de chemare în judecată recurentul contestator nu ar fi contestat acordarea efectivă a preavizului, preaviz care, conform legii, se acordă de la data disponibilizării. Se constată că detalierea motivelor de contestație în anulare nu permite însă încadrarea acestora în condițiile restrictive de admitere a acestei căi extraordinare de atac. Astfel, sintagma de „. materială"; trebuie definită în opoziție cu cea de „. de judecată";, fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare. Or, tocmai astfel de greșeli de judecată indică în speță contestatoarea, în condițiile în care detalierea acestora conțin considerente identice cu cele formulate în recurs. Eroarea materială trebuie să poarte asupra realității faptice, palpabile, constând, astfel, dintr-o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al cuvântului. Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, în contra dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318 C.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată. Or, sub nici o formă nu se poate considera că împrejurările evocate de contestatoare ar putea fi privite, în lumina celor arătate mai sus, ca erori materiale. Această concluzie cu impune cu atât mai mult cu instanța de fond a analizat în detaliu situația preavizului, răspunzând punctual criticilor formulate prin recurs,arătând în mod expres că este „ fără relevanță sub aspectul dreptului la preaviz dacă acesta s-a exercitat efectiv la data emiterii deciziei de concediere sau anterior";. Contestatorul mai invoca faptul că, din eroare, instanța de fond analizând statele de funcții si organigrama depuse în probațiune, a omis faptul ca contestatorul a fost disponibilizat la data de (...), iar documentele depuse de intimată prezentau situația din cursul lunii mai. Nici un element nu indică însă că instanța de fond s-ar fi aflat în vreo eroare cu privire la data documentelor, dimpotrivă, acestea sunt trecute în conținutul considerentelor, astfel încât nici din acest punct de vedere nu se poate reține incidența unei erori materiale. Prin urmare, dat fiind caracterul extraordinar al contestației în anulare, nu se poate admite anularea deciziilor intrate în puterea de lucru judecat prin formularea unui recurs la recurs, cum se conturează practic această cale de atac promovată. Aceleași considerente sunt valabile raportat la criticile vizând legalitatea măsurii revocării, acestea putând fi susținute la fond și în cadrul căii de atac a recursului, iar nu în cel al contestației în anulare. Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul H. C. împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.D.C.G./dact.V.R. 2ex./(...) Jud.recurs Iarina Prepeliceanu/Barbu Alin C./ A. Șter
| ← Decizia nr. 1396/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1131/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
