Decizia nr. 774/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.774/R/2012
Ședința publică din data de 21 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1900 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. C., C. LOCAL C. și P. C. C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 9 februarie 2012 reclamantul a înregistrat la dosar întâmpinare.
Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1900 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P.
A fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamantul S. L. din
Î. M. și a fost obligată pârâta Ș. cu cls. I-V. C. să plătească următoarelor cadre didactice: Alexandrescu A., Andrisan L., B. Izabela, Balan Ana, Dragomir Aurica, Fodor D., Ghiur M., Ionce Angelica, M. I., M. M., Onciu R., P. S., R. M. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.
2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local C., P. comunei C. și Ministerul
Finanțelor Publice la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a examinat excepția lipsei calitățiiprocesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice constatând că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Ministerul Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor
Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fond s-a reținut, în esență, că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin.
1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în
M.O.-Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct.
2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere
și la analiza OUG nr. 1..
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu -și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda înanul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
Reținând și incidența dispozițiilor art. 169 alin. 1, art. 157 alin. 2 din
Codul muncii, ca și a exigențelor aduse de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., a apreciat tribunalul că se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice B. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii obligăriiacestuia la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate.
În motivare pârâtul arată că nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui
F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul
Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Potrivit art.8 din L. nr.69/2010 a responsabilității fiscale-bugetare
G.ul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscală-bugetară.
Același acte normative prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificării bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugetul și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art.21 alin.4 din L. nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia C.ui fiscal cu privire la acesta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și pentru plata contribuției R. la bugetul U. E.
Totodată, este invocată Decizia nr.10/(...) prin care Înalta Curte de
Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate deprocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție
Se mai subliniază că potrivit art.2 din O.U.G. nr.1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008:
„Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didacticdin învățământ, stabilită prin L. nr.2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în condițiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sector bugetar și ținând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanță, de creșterea competitivității și calității actului de învățământ";, încât conform dispozițiilor legii și controlului de constituționalitate drepturile salarile au fost corect stabilite.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 februarie 2012, reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului, arătând în motivare că a chemat în judecată pe recurent pentru ca, în eventualitatea unei hotărâri favorabile, aceasta să îi fie opozabilă și recurentului, privind atribuțiile sale de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Datorită finanțării per elev, sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, astfel că este esențial ca prin hotărârea judecătorească să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice la realizarea demersurilor necesare eliberării sumelor necesare punerii în executare a hotărârii.
Sunt invocate în acest sens dispozițiile art. 19 din L. nr.500/2002.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat Ministerul
Finanțelor Publice, în calitate de pârât, să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate, reținând că în cauză legitimarea procesuală pasivă a acestuia este conferită de dispozițiile art. 19 din L. nr. 500/2002 care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.
786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; Față de prevederile art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau dedespăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și printr-o eventuală cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestuia de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză statuările obligatorii ale instanței supreme privind rolul M.ui F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Având în vedere caracterul fondat al motivului de recurs privitor la lipsa calității procesuale pasive a recurentului, nu se impune cercetarea motivului de recurs privitor la caracterul nefondat al pretențiilor deduse judecății, întrucât potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ., premerge cercetarea temeiniciei excepțiilor de fond cercetării motivelor ce privesc fondul. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1900 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. ca fiind făcută împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. C. M.
| ← Decizia nr. 4261/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 43/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
