Decizia nr. 2138/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2138/R/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. B. S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 1476 din 13 februarie 2012 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. R. CT 2 D., precum și pe pârâta intimată C. N. DE C. F. C. SA având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - consilier juridic C. C. și reprezentantul reclamantului intimat - domnul M.u P. vicepreședinte asociație.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei depune la dosar delegația sa de reprezentare constatându-se că reprezentantul reclamantului are delegație la fila 66 din dosarul de fond iar reprezentantul reclamantului depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune. Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant pretențiile acestuia nefiind întemeiate.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1476 din 13 februarie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. R. CT2 D., în numele și pentru membrii de sindicat B. V., P. A., K. N., Mic M. A. și P. D. în contradictoriu cu pârâtele C. N. DE CĂI F. C. S. B. și S. R. CF C..
Au fost obligate pârâtele să plătească fiecărui membru de sindicat reprezentat, salariul suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, actualizat cu rata inflației la data plății. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 132 din Contractul colectiv de muncă pe anii
2007-2008 respectiv 2009-2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companie va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată au calitatea de angajați ai pârâtei de rd.2, calitate în care au desfășurat activitate în anii 2008-2009 așa cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora și nu au primit salariul suplimentar prevăzut.
În această situație, cererea reclamantului a fost admisă cu consecința obligării pârâtelor să plătească fiecărui membru de sindicat reprezentat salariul suplimentar aferent anilor 2008-2009 actualizat cu rata inflației la data plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. C. S. B. S. C. CF C., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că prin acordarea salariului suplimentar s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C.
SA. R.le de cale ferata nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativa, întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin H. de G.
Prin OUG nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico - financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobata cu modificări prin L. nr. 5., cu completările ulterioare, s-au stabilit masuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul mediu de angajați. C. C. SA a fost și este agent economic monitorizat în sensul prevederilor art.1 din OUG nr. 79/20011 fiind companie naționala la care statul este acționar majoritar.
Chiar și OUG nr. 79/2008 care a abrogat OUG 79/2001, stabilește la art. 6 ca „., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici";, iar la art.7 (1) prevede ca „. fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";.
Prin H.G. nr. 142/2005 și H.G. 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum
și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publica centrala. Plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectiva de personal reprezintă limite minime.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65 % și, respectiv, cel mult 35 %, în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate. Totodată pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit ca în fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza numai cuavizul ministerului, sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
Obligația contractuala asumata de angajator nu mai este susceptibila de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executata, o fac radical diferita de cea asumata de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Obligația angajatorului de a achita contravaloare sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligatei imposibil de executat.
Se invocă teoria impreviziunii, întrucât angajatorul este practic în imposibilitate fortuita de executare a obligațiilor de natura celor pretinse.
Aceasta cauza a impreviziunii (omnis conventio intelliguntur rebus sic stantibus) nu este imputabila recurentei, fiind exoneratoare de răspundere, deoarece evenimentul economico-financiar care determina neîndeplinirea obligației nu se datorează societății, modificarea împrejurărilor care a generat dezechilibrul contractual neputând fi anticipată la data asumării obligațiilor de către societatea recurentă.
Circumstanțele economice din ultimii patru ani îi creează un dezechilibru de asemenea gravitate încât o situează într-o postura economica foarte dificila, chiar falimentara.
Fondul de salarii a companiei este limitat.
Obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamant era
și este condiționata de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Daca intre momentul încheierii contractului și cel al executării acestuia au apărut evenimente imprevizibile, care au schimbat fundamental condițiile economice sau de alta natura existente în momentul acordului de voința inițial al părților, făcând sensibil mai anevoioasa prestația uneia dintre ele, principiul forței obligatorii a contractului nu mai acționează, organul de jurisdicție având dreptul, independent de existenta în contract a unei clauze în acest sens, sa procedeze la reașezarea contractului, în funcție de noile împrejurări sau, în subsidiar, la desființarea contractului și înlăturarea corespunzătoare a responsabilității debitorului.
În drept a invocat prevederile L. 53/2003- Codul Muncii, L. nr.
168/1999, OUG nr. 79/2001, H.G nr. 50/2006, H.G. nr. 1/2007, Contractele colective de munca aplicabile, Codul Civil și Codul de procedura civila.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul S. R. C.T 2 D. din cadrul Sucursalei R. C. C. a solicitat respingerea recursului, invocând dispozițiileart. 160, art. 37, art. 40 alin. (2), art. 229 alin. (1) și (4) Codul muncii, art. 55 alin. 1 din Codul Fiscal (571/(...)), art. 1, art. 2 alin. (8) și art. 32 din CCM
2007-2008, art. 148 alin. (1) din L. dialogului social.
Clauza contractuala este obligatorie pentru angajator, nefiind condiționata de beneficiul economic al societății. Singura condiționare fiind legata de comportarea salariaților la serviciu (absente nemotivate, sancțiuni, consum de alcool, etc.).
Greutățile financiare invocate nu pot constitui o justificare legala la refuzul îndeplinirii obligației asumate prin C.
Daca pe parcursul derulării CCM apar greutăți financiare, administrația poate sa redeschidă negocierile cu sindicatele.
Invocarea teoriei impreviziunii este nefondata deoarece, ani la rând
(inclusiv 2008 și 2009 ) a acceptat sa fie trecute în CCM aceste drepturi.
Lipsa de prevedere în asumarea obligațiilor nu se încadrează în situația imposibilității de executare determinate de cazul de forța majora.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de recurs se contestă legalitatea modalității în care s-a dat efect unor contracte colective de muncă în condițiile în care societatea angajatoare este o societate cu unic acționar statul român, aflată sub autoritatea M.ui Transporturilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008, înregistrând pierderi și astfel, aflându-se în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale.
Sunt necontestate prin motivele de recurs temeiurile contractuale ale acordării salariului suplimentar pentru perioada stabilită prin sentință.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a salariului suplimentar în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Curtea apreciază ca fiind nefondate motivele din recurs ce vizează calitatea de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui Transporturilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului. Dimpotrivă, aceste prevederi legale trebuia să fie avute în vedere de către angajator cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, iar nu invocate doar cu ocazia executării contractelor.
De altfel, nu s-a probat în cauză de către angajator că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului.
Critica recurentei potrivit căreia obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în
Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentei în acest sens fiind de asemenea nefondate.
Un motiv de recurs constă din invocarea situației imprevizibile și astfel a teoriei imprevizibilității, prin arătarea dezechilibrului ivit între prestațiile părților.
În analiza acestui motiv de recurs, se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți.
Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă, obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or un atare caz nu se invocă. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159,
160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la acest moment și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea C. muncii prin dispozițiile L. nr. 4. și ale L. nr. 62/2011.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. C. S. B. S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 1476 din 13 februarie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. P. U.
| ← Decizia nr. 1131/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4261/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
