Decizia civilă nr. 1025/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1025/R/2013

Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.

G.: C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI B. M. și P. MUNICIPIULUI B. M. împotriva sentinței civile nr. 2032 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M.

, și pe pârâții intimați G. SS B. M., C. C. D. B. M., L.

CU P. S. - C. SS B. M., G. S. "G. L. " B. M., Ș.

CU C. I-V. "A. I. " B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 14 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor formulate de C. Local B. M. și primarul municipiului B. M. și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2032 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, au fost respinse excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. M. și P. municipiului B. M., invocate de aceștia prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții G. Ș. S. B. M., C. C. D. B. M. ,

L. cu P. S. - C. S. Ș. B. M., G. Ș. "G. Lazăr"; B. M., Ș. cu clasele I-V. "A. I. "; B. M., C. local B. M., P. municipiului

B. M. .

Au fost obligați pârâții G. Ș. S. B. M., C. C. D. B. M. ,

  1. cu P. S. - C. S. Ș. B. M., G. Ș. "G. Lazăr"; B. M., Ș. cu clasele I-V. "A. I. "; B. M. să calculeze și să plătească membrilor de

    sindicat Bodor Diana, Breban Daiana, C. Mara, Covaciu T., Csakay E., Drulea C., Faur C., Feidi D., Halmi C., M. a M., Margineanu D. ,

  2. u D., M. A., N. M., Perva A., P. R., Rad Lacrimioara, Robotin A., T. n I., Terhes A., Both Vali, reprezentați de reclamant, diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie 2009, diminuate cu 15,5% prin aplicarea Legii nr. 329/2009 doar începând cu data de_ și drepturile salariale efectiv încasate pentru această lună, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. municipiului B. M. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive invocate de pârâții

C. local al Municipiului B. M. și P. Municipiului B. M. au fost respinse în temeiul dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 538/2001, art. 49 din anexa la

H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, art. 23 și 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, art. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, apreciindu-se că reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâți în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.

Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajați ai pârâților G. Ș.

S. B. M., C. C. D. B. M., L. cu P. S. - C. S. Ș. B.

M., G. Ș. "G. Lazăr"; B. M., Ș. cu clasele I-V. "A. I. "; B. M., așa cum rezultă din adeverințele depuse la dosar.

Potrivit acelorași adeverințe, în luna noiembrie 2009 au fost reduse cheltuielile de personal cu 15,5% pentru întreg personalul angajat al unităților de învățământ.

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre măsurile enumerate.

În conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și art. 78 din Constituția României, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei.

Legea nr. 329/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de_ și, în lipsa unei mențiuni privind intrarea în vigoare la o altă dată, a intrat în vigoare la 12 noiembrie 2009, dată de la care își produce efectele.

Prin urmare, pentru luna noiembrie 2009 procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporțional cu perioada din această lună în care legea se aplică, iar nu raportat la întreaga lună. Potrivit art. 15 din Constituția României, legea civilă produce efecte numai pentru viitor, respectiv de la data intrării sale în vigoare, neputând afecta

drepturile dobândite anterior.

Drepturile salariale aferente muncii prestate de membrii de sindicat reprezentanți de reclamant până la data de 12 noiembrie 2009 s-au născut sub imperiul legii anterioare și nu pot fi afectate de reducerile prevăzute de Legea nr. 329/2009.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL B. M. și

P. MUNICIPIULUI B. M.

.

Prin recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI B. M. s-a solicitat

modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.

În memoriul de recurs s-au redat dispozițiile art. 77 și 21 din Legea nr.

215/2001 a administrației publice locale, republicată

Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI B. M.

s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.

În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din Legea 215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești.

Invocându-se dispozițiile art. 20 și 23 din Legea 215/2001 s-a precizat că nici C. Local al municipiului B. M. și nici P. municipiului B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.

Referitor la a doua excepție s-a precizat că a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. Doar că, potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4 lit. a din Legea nr.215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.63 alin.1 lit.c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al municipiului B.

M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. municipiului B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.

Pe fond, acțiunea este inadmisibilă, C. Local al municipiului B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 februarie 2013 reclamantul S.

L. din Î. M.

a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâți și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca fiind temeinică și legală.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Curtea constată că criticile formulate de recurenți nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepțiilor lipsei calității și capacității procesuale pasive.

În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților

de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de

învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauza dedusă judecății, calitatea și capacitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al Municipiului B. M., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

P. Municipiului B. M. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul,, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. Municipiului B. M. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.

Mai mult, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct

către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că fiecare dintre pârâții recurenți are atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.

Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Faptul că pârâții nu au calitate de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamant nu are nicio relevanță, întrucât au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamantul solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI B. M. și P. MUNICIPIULUI B. M. împotriva sentinței civile nr. 2032 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 martie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

L. D.

S.

D.

D.

G.

G. ,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ _

Jud.fond: H. D. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1025/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă