Decizia civilă nr. 4296/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4296/R/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SS B. (S. ) 2. CT 2 D. împotriva sentinței civile nr. 10295 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă C. N. DE CĂI F. C. SA, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10295 din 13 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul
SS C. B. 2. CT - 2 D., în numele și pentru membrii de sindicat MARG. S V. ș.a.în contradictoriu cu pârâta C. N. DE C. F.
C. S.A.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați au avut calitatea de salariați ai pârâtei C. N. DE CĂI F. CONFORMR SA., desfășurându-și activitatea în cadrul Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CONFORM Cluj, pe perioada menționată în cuprinsul acțiunii.
Potrivit art. 227 alin.4 C. muncii în forma în vigoare la momentul derulării raporturilor juridice dintre reclamanți, aduse în discuție, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. De asemenea, potrivit art. 40 alin.2 C. muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă. Totodată, potrivit dispozițiilor art.
157 din C. muncii în vigoare la același moment, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
În cauză, reclamanții și-au întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/2008, conform cărora, salariul de bază minim la nivel de ramură de transport valabil de la 1 ianuarie
2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe lună este de 700 lei.
Instanța a reținut prevederile art. 9 din CCM la Nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, urmând ca pe baza fondurilor aprobate în condițiile arătate, părțile să negocieze utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi la unitățile de transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Deși reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 din CCM la nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, instanța a reținut ca fiind relevante în cauză în mod deosebit prevederile art. 41 alin.5 și 6 din aceeași lege a părților. Potrivit art. 41 alin.5, pe toată perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile contractante se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale care se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, alin.6 stabilind că la nivel de unitate și în cadrul
fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
În baza acestor dispoziții legale, între părți a fost încheiat actul adițional nr. 370/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2010, în cuprinsul căruia au stabilit salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile la_, iar prin actul adițional nr. 4294/_ a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de_ .
Instanța a mai reținut că pârâta C. N. de Căi F. C. SA este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui Transporturilor, astfel încât în speță au fost incidente și dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societățile și companiilor naționale, al societățile comerciale la care statul sau unitățile administrativ teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar precum și al filialelor acestora, dispoziții referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, precum și dispozițiile OUG nr. 79/2008. Mai mult, în temeiul acestor dispoziții legale, nivelul minim al salariului a fost negociat anual la nivel de unitate raportat la limita maximă a fondului de salarii aferente personalului angajat pe baza de contract individual de muncă.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SS C.
2. CT 2 D.
solicitând modificarea sentinței recurate în totalitate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin 3 lit a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, și drepturile salariale efectiv plătite în perioada_ -_, sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data
plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate.
În susținerea cererii au înțeles să se prevaleze de Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010.
Prin sentința civilă recurată instanța de fond a respins cererea formulată ca nefondată.
În motivarea acestei hotărâri, judecătorul fondului a apreciat că ar fi pretins instanței aplicarea unor dispoziții contractuale noi prin combinarea dispozițiilor contractuale mai avantajoase cuprinse în cele două contracte colective de muncă, respectiv a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 969 Cod civil.
Pe de altă parte judecătorul fondului a reținut că în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 41 alin 5 și 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care prevedea că "la nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie", or acordarea unor drepturi salariale suplimentare determinate fără luarea în considerare a acestui fond de salarii, ar contraveni prevederilor contractuale sus precizate.
Împotriva acestei hotărâri au înțeles să declare recurs, astfel, în baza art. 3041C.pr.civ. invocă următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței recurate.
Consideră că în mod greșit instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată a investit instanța cu soluționarea cererii de obligare a pârâtei de a aplica prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010, respectiv de a acorda drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei, statuat prin art. 41 alin 3 lit. a din acest CCM, tuturor membrilor de sindicat din prezenta cerere.
În nici un caz nu a dorit, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, să se combine elementele cele mai avantajoase din cele două contracte colective.
Consideră că în mod greșit prima instanța a respins pretențiile recurentului, fără a aprecia solicitările sindicatului prin prisma temeiului invocat respectiv a Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010.
Chiar dacă în speță există și un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, și-au întemeiat cererea pe prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008-2010, ori instanța prin hotărârea recurată a înlăturat în totalitate prevederile acestui contract, fără a motiva care ar fi considerentele pentru care nu se pot aplica aceste prevederi invocate ca si temei de drept al cererii recurenților.
Apreciază că dispozițiile cuprinse în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010, au un caracter imperativ pentru toate unitățile semnatare ale acestui contract, inclusiv pentru pârâtă.
Astfel, acest contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi îi este aplicabil pârâtei și este obligatoriu pentru aceasta, iar modificarea art. corespunzător al CCM la nivel de unitate, în sensul că în perioada_ -_ salariul la clasa I a fost de 570 lei iar pentru perioada
_ -_ salariul la clasa I a fost de 600 lei, nu are nici un efect juridic deoarece acest contract colectiv încheiat la un nivel inferior celui de la nivelul ramurii de activitate nu poate contraveni acestuia din urmă, astfel că orice prevedere contrară contractului colectiv de la nivelul ramurii rămâne fără nici un efect.
Potrivit art. 236 (4) Codul muncii (actual art. 229 (4) C. muncii republicat)
"Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților."
Conform art. 238 Codul muncii aplicabil la data nașterii acestor drepturi
"(1) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior. (2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.""
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art. 24 alin 1 din Legea nr. 130/1996 "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate."
Consideră că prima instanță era datoare să aprecieze dacă clauzele cuprinse în Contractai colectiv de muncă la nivel de unitate sunt stabilite cu respectarea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi și, în cazul în care aceste clauze nu respectau dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior să le considere nule, urmând a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior.
Apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 11 (1) lit. b din Legea nr. 130/1996 care prevăd că: "Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".
Ca atare, consideră că drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare sunt drepturi minime câștigate iar negocierea unui nou contract colectiv de muncă trebuia să se facă ținând cont de acestea.
De asemenea consideră că prima instanță în mod eronat a apreciat că acordarea unor drepturi salariale suplimentare determinate fără luarea în considerare a acestui fond de salarii ar contraveni prevederilor contractuale, respectiv a art. 41 alin 5 și 6 din CCM la nivel de ramură.
Prima instanță, trebuia să aplice prevederile mai favorabile salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, deci la nivel superior, contract care are prioritate față de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, ori în nici un caz prevederile CCM unic la nivel de ramură de transporturi (respectiv art. 41 alin 5 și 6 invocat de către prima instanță) nu prevede faptul că la nivel de unitate s-ar putea efectua negocieri anuale în care să se stabilească limite inferioare celor negociate în cadrul CCM la nivel de ramură transporturi.
Prima instanță în mod greșit arată că atât timp cât părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au convenit un salariu minim brut - clasa I de salarizare - s-ar depăși fondul de salarii iar din acest considerent ar trebui respinsă cererea noastră, fără a remarca faptul că tot aceste părți semnatare au convenit la un nivel superior, la nivel de ramură transporturi, ca aceste drepturi să se acorde având ca salariu minim brut de 700 lei și nicidecum 570 lei sau 600 lei.
Ori, cum poate instanța să oblige pârâta să nu respecte contractul colectiv de muncă la nivel superior, contract pe care l-a semnat și care este obligat să-1 respecte.
Învederează faptul că prima instanță în mod eronat a analizat cererea de chemare în judecată fără a avea în vedere atât temeiul cererii - care a fost Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi cât și textele legale aplicabile, la momentul în care s-au născut aceste drepturi.
Menționează că potrivit art. 241 (1) lit. b din Codul muncii, aplicabil la momentul nașterii acestor drepturi, prevede că " (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte după cum urmează:.., b) pentru toți salariații încadrați ia angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca ia acest nivel;...".
Astfel, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, produce efecte juridice obligatorii față de pârâtă datorita dispozițiilor imperative ale art. 41 alin 5 din Constituție și art. 236 alin 4 din Codul muncii raportat la art. 11 alin 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin 1 lit. b din Codul muncii, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin simpla voință a părților.
Așadar, clauzele acestui contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi sunt aplicabile în cauză prin prisma prevederilor art. 11 alin 1 lit. b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin 1 lit. b din Codul muncii iar obligativitatea acordării drepturilor salariale solicitate rezultă și din prevederile art. 40 alin 2 lit. c) și din art. 243 din Codul muncii, art. 27 din Legea nr. 130/1996.
În speță, intimata-pârâtă nu a onorat obligația contractuală asumată prin contractul colectiv de muncă unic aplicabil la nivel de ramură transporturi ci doar cel la nivel de unitate unde era stabilit un salariu minim brut inferior celui din CCM la nivel de ramură transporturi ori potrivit art. 40 alin 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, ca atare consideră că se impune admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata către toți membrii de sindicat semnatari a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin 3 lit. a din CCM ul la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, și drepturile salariale efectiv plătite în perioada_ -_, sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plătii efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate.
Depun cu titlu de practică judiciară sentința civilă nr. 1457/_ pronunțată de Judecătoria Călărași în dosar nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia din data de_ a Curții de Apel B., într-o cauză similară cu colegii din Fetești în care acestora li s-a admis cererea.
În drept: art. 299 și urm. C. pr. civ., textele legale sus indicate, și prevederile CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Reclamanții-recurenți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se
întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca neîntemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. | S. | B. (S. ) 2. | CT | |
2 D. | împotriva sentinței civile nr. 10295 din _ | a Tribunalului | Cluj |
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | C. G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
