Decizia civilă nr. 4509/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4509/R/2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții M. E. N. și U. DE M. ȘI F. "I. HAȚEGANU"; C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12672 din 12 sept 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _
, privind și pe reclamantul intimat A. O., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente UMF "I. Hațeganu"; C. -N., av. Sălăjan I., în substituirea av. Podaru O., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs. Față de recursul declarat de pârâtul M. E. N. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că ministerul are calitate procesuală pasivă, iar cu privire la celelalte motive de recurs lasă la aprecierea instanței soluționarea lor. Fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.920/117/_ pe rolul Tribunalului C., reclamantul A. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: U. DE M. și F. "I. H. " și M. E. N., obligarea primei pârâte la calcularea și la plata în favoarea sa a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, să fie obligată la calcularea și virarea către el a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării salariale prevăzute de Legea nr. 330/2009, pentru perioada_ și până la data pronunțării sentinței, la plata sumelor solicitate, majorate și actualizate cu rata inflației de la data de_ și până la data plății efective și a daunelor-interese egale cu dobânda legală
aferentă sumelor de bani solicitate, calculată la data scadenței și până la data plăți efective.
De asemenea, reclamantul a cerut obligarea M. UI E. N. să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale, indexate și a despăgubirilor solicitate prin acțiune.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că O.G.nr.15/2008 a reglementat creșteri salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, ordonanță ce a suferit modificări, potrivit Legii nr.221/27 octombrie 2008, principala modificare constituind-o majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2009 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși Legea nr. 221/2008 prevedea aceste creșteri salariale pentru personalul didactic și personalul didactic auxiliar, începând cu 1 octombrie 2008 pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale, potrivit prevederilor acestei legi .În ciuda faptului că prin Decizia nr. 1093/15 octombrie 2008 Curtea Constituțională a constatat ca fiind constituțională legea de aprobare a O.G. nr.15/2008, ulterior promulgării acestei legi, Guvernul, încălcând principiul separației puterilor în stat, a emis O.U.G. nr.136/2008, care prin dispozițiile sale limitează efectele creșterilor salariale dispuse de Parlament prin Legea nr.221/2008 .
Mai mult decât atât, s-a arătat că, prin O.U.G. nr.151/2008, Guvernul României, încălcând dispozițiile constituționale, face inaplicabilă Legea nr. 221/2008 .
Reclamantul a mai arătat că drepturile membrilor de sindicat câștigate în instanță până la data de_, în temeiul Legii nr.221/2008, nu au fost acordate nici după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr.330/2009 și nici după data de_, când au intrat în vigoare Legea nr.284/2010 și Legea nr.285/2010.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 286 alin.1 lit.c din Codul muncii, ale Legii nr. 221/2008 și ale O.G. nr.15/2008.
Legal citată, universitatea pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, pe fondul cauzei, a arătat că în cauză au aplicabilitate prevederile art. 89 și urm. din Legea nr. 84/1995 republicată, art. 58 și urm. din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Prin sentința civilă nr. 12672 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul A. O. , în contradictoriu cu pârâții: U. DE M. ȘI F. "I. H. "; C. -N. și M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. .
Pârâta U. DE M. ȘI F. "I. HATEGANU"; C. -N., în calitate de angajator, a fost obligată la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -13 mai 2011, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâtul M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este salariatul universității pârâte, în funcția de tehnician la disciplina Informatică Medicală, conform adeverinței nr. 9845/_ .
Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 93/_ a constatat că Legea 221/2008 privind aprobarea OG 15/2008 este constituțională însă Guvernul României a emis OUG nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin Legea nr. 221/2008 și prin OUG nr. 151/2008 ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost invocată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2 și 4 din OUG nr. 136/2008 și prevederile art. 1, pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008.
Prin decizia nr. 843/_ și decizia nr. 989/_ Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiilor art. 1, pct.2 și 3 din OUG nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă prevederile art. 1, alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
S-a mai remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și art. 2 din
O.U.G. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. 1, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 ce au fost declarate neconstituționale.
Conform deciziei nr. 3/_ a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii asupra efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 1221/2008, nr. 842/_ și nr. 989/_, obligatorie pentru instanță, prevederile O.G. nr. 15/2008, așa cum au fost aprobate și modificate prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice stabilite de către acest act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect dar și cauza contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. Reținerile din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din versiunea nemodificată a Codului muncii, în vigoare la data nașterii drepturilor salariale solicitate, salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art.169 alin.1 din Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte, neplata de către angajator la scadență a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin Decizia nr. 11/2012, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, stabilind că: "(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Mai mult prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice dispun expres că, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv_, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr.330/2009, acestea au fost admise doar în parte, pentru perioada_ -_ deoarece, începând cu data de_, a intrat în vigoare noua lege de salarizare unică.
Pentru aceste motive, potrivit art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat universitatea pârâtă să îl reîncadreze pe reclamant cu începere de la_ și până la_ potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 și ale Legii - cadru nr. 330/2009, să calculeze și să plătească acestuia diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii - cadru nr. 330/2009 pe perioada_ -_ .
Tribunalul a obligat M.E.N.la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E. N. ,
considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest minister.
S-a mai arătat că instanța de fond, deși a reținut care sunt prevederile legale aplicabile în speță, le-a interpretat în mod greșit, fiind astfel incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ..
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. ui E., Cercetării, T. și S., conform prevederilor art.141 din Legea nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr.81/2010 privind organizarea și funcționarea pârâtului (acte normative aflate în vigoare în perioada pentru care se solicită diferențele de drepturi salariale), s-a susținut că instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, se arată că M. E., Cercetării, T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât,
potrivit art. 40 alin. (2) lit. c din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă. În această calitate, instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare "stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești";.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat "sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare";.
Așadar, recurentul arată că, în baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de M. E., Cercetării, T. și S., după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin.10 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și ulterioare.
Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale).
Veniturile instituției de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art.171 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se compun din sume alocate de la bugetul
M. ui E., Cercetării, T. și S., pe bază de contract pentru
finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de M. E., Cercetării, T. și S., "din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ"; și, potrivit art. 171 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. E., Cercetării, T. și S. și această instituție de învățământ superior.
Se arată că, din coroborarea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă cu certitudine că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate
de M. E., Cercetării, T. și S., să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Prin urmare, se susține că M. E., Cercetării, T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei universitare, iar acest minister a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
Mai mult decât atât, se arată că instanța de fond a omis să analizeze susținerile noastre în ceea ce privește lipsa calității procesual pasive raportat la faptul că ministerul nu este angajatorul personalului din universitate.
Se mai invocă faptul că reclamanții nu au făcut dovada că M. E., Cercetării, T. și S. nu a alocat finanțarea de bază corespunzător cu drepturile salariale calculate de angajatorul lor, U. Babeș Bolyai, sume incluse ca atare în bugetul propus spre aprobare în conformitate cu prevederile legale.
În drept, se invocă disp.art.284 din Codul Muncii, ale Legii nr. 128/1997, ale O.U.G. nr. 151/2008, nr. 1/2009, nr. 31/2009, nr. 41/2009, ale Legii nr. 84/1995.
Împotriva aceleași sentințe a formulat recurs și pârâta U. DE M. ȘI
F. "I. HAȚIEGANU";, criticând sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Conform art.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Perioada în care titularul dreptului poate acționa injustiție este de 3 ani, așa cum prevede art. 3 din același text normativ.
De asemenea, art.171 alin.1 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Conform art.268 alin 1 lit.c) din Codul Muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Astfel, se susține că acțiunea reclamantului înregistrată la data de_ se impunea a fi respinsă ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Se mai arată că pretențiile reclamantului privind reîncadrarea cu începere de la_ și până la_, potrivit Legii nr.221/2008 și ale Legii - cadru nr.330/2009 sunt neîntemeiate, reclamantul solicitând în continuare aplicarea Legii nr. 221/2008, deși ulterior s-a modificat cadrul legal al salarizării.
Recurenta apreciază că acest lucru este inadmisibil întrucât legiuitorul a statuat faptul că reîncadrarea la data de_ se face luând în calcul salariile de bază la data de_, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea 330/2009.
Astfel, se arată că prevederile legale aplicabile prezentei cauze nu sunt dispozițiile Legii nr.221/2008 invocată de către reclamant, întrucât puterea legiuitoare, Parlamentul României, a schimbat acest cadru legislativ.
Referitor la reîncadrarea reclamantului cu începere de la data de_, potrivit Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009, se apreciază că se ignoră cadrul legislativ în vigoare și anume Legea nr.63/2011, lege care a făcut obiectul controlului constituțional, iar prin decizia nr. 575/2011,Curtea Constituțională a constatat că excepția de neconstituționalitate referitoare la
dispozițiile legii privind încadrarea și salarizarea personalului din învățământ în anul 2011, este neîntemeiată.
În drept, se invocă disp.art.304 pct. 9, 304 1Cod.proc.civilă.
Analizând recursul formulat de pârâtul M. E. N., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, act normativ aplicabil în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății, conform cărora veniturile
instituțiilor de învățământ superior de stat "se compun din sume alocate de la bugetul M. ui E., Cercetării, T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ, și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamant, în calitate de salariat, și pârâtul M.
E., Cercetării, T. și S. nu există raporturi de muncă, acesta nefiind angajatul acestui pârât, însă prima instanță nu a obligat acest minister la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului, ci doar la alocarea fondurilor necesare achitării acestora..
Susținerile din cererea de recurs cu privire la modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 90/2001 sau cu privire la condițiile de angajare a personalului didactic în cadrul universităților întemeiate pe prevederile Legii nr. 84/1995 nu sunt de natură să modifice soluția adoptată de instanța de fond, deoarece dispozițiile legale invocate de pârâtul recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru universitățile de stat.
Recuren tul ave a ș i are, conf or m H.G. nr.51/2009, H.G. nr .1426/2009 ș i
H.G. nr.81/2010, atr ibuț ii de d irecț ion ar e, de a d a s tab il i me todolog ii ș i de a da
îndru măr i me todolo g ice obl ig ator ii ins tituț iilor de înv ăț ămâ n t, atât în ceea ce
pr iveș te modul de s tab il ire a s al ar iilor, as tf el cu m rezul tă d in O.U.G. nr.8/2000, d in
ordinele succesive de aprobare a metodologiilor de calcul a drepturilor salariale ale
c adrelor d id ac tice, p e c are un ităț ile treb u ie s ă le aduc ă l a îndepl in ire, c ât ș i a
celorl ate inde mn iz aț ii ale person alulu i d in înv ăț ămân t, în con f or mitate cu leg ile în
v igo are ș i a preveder ilor con tr ac telor colec tive de mu nc ă negoc iate ș i se mn ate, f iind
cer t c ă n ic io ins titu ț ie de înv ăț ămân t super ior, deș i se bucur ă de au tonomie
un ivers itar ă, nu s tab ileș te dup ă bunul s ău pl ac drep tur ile cuven ite person alulu i
ang ajat ș i pl ătit d in f ondur i publ ice .
Astfel, potrivit art.3 din H.G. nr.81/2010, M. E., Cercetării, T.
și S.
îndeplinește următoarele funcții: de administrare
, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate; de evaluare, coordonare și control al realizării
politicilor
în domeniul educației, învățământului, cercetării, tehnologiei, dezvoltării tehnologice, inovării, tineretului și sportului; de elaborare a cadrului
normativ-metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează
politicile din domeniile sale de activitate
; de autoritate de sta t, prin care asigură
urmărirea și controlul respectării reglementărilor din domeniile sale de activitate.
Conform art.4 din aceiași hotărâre de guvern
, în domeniile educației și învățământului, M. E., Cercetării, T. și S. exercită și următoarele atribuții principale: controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare; elaborează cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniile sale de activitate;
inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate, controlează și monitorizează respectarea reglementărilor din domeniile sale de activitate.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata drepturilor salariale ale salariaților din învățământul superior din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării prevederilor legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești în cuantumul legal, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve instituțiile de învățământ superior angajatoare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a facultăților nici nu realizează asemenea venituri.
Analizând recursul formulat de U. DE M. ȘI F. "I. HAȚIEGANU";, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, art.268 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:…..
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform disp.art.171 alin.1 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art.1 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr.86 din 2005, potrivit cărora, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2005, ordonatorii principali de credite și instituțiile publice și serviciile publice din subordinea acestora achită salariile într-o singură tranșă lunară, în perioada 5-15 a lunii curente pentru luna precedentă, se reține că, în speță, drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru luna decembrie 2009 erau datorate de fapt acestuia în luna următoare, ori, acțiunea a fost formultă d către reclamant la data de_, astfel încât sunt nefondate motivele de recurs invocate de către recurentă privind prescripția dreptului la acțiune.
În ceea ce privește motivele ce privesc fondul cauzei, se rețin următoarele:
Prin decizia nr.3/2011, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, având în vedere efectul deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
S-au reținut în acest sens, în motivarea acestei decizii, următoarele: "Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.";
Pr in dec iz ia nr.11/2012 pronunț ată în re curs în in teresul leg ii de c ătre În al ta
Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, s -a s tab il it c ă
,
în interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 5 a lin. (6) din Ordonan ța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din
învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând
cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de
bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordona nței
Guvernului nr. 15/2008 privind creșteril e salariale ce se vor acorda în anul 2008
personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut următoarele:
"….la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că,
începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În acest context se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza Viașu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.";
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții: M.
E. N. și U. DE M. ȘI F. "I. HAȚIEGANU"; și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții: M. E. N. și U. DE M. ȘI F. "I. HAȚIEGANU"; împotriva sentinței civile nr.12672 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar_, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Cluj: E. B. .
