Decizia civilă nr. 118/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 118/R/2013
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. T.
F. C. C. C. SA și S. N. T. F. C. C. C. SA -
de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 1587/F din 24 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant D. K., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul Sindicatului Tracționiștilor din Depoul de C. C. N. în numele membrului de sindicat Darocci K. - avocat G. Bichescu din cadrul Baroului C., lipsind reclamantul și reprezentantul pârâtelor.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul reclamant,
prin avocatul ales, a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 14 ianuarie 2013, întâmpinare pe care reprezentantul acestuia arată că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1.000 lei, sens în care a atașat delegației de reprezentare chitanța nr. 183/_ . În esență, susține reaua- credință a recurentelor în ce privește excepțiile invocate, cât și pe fondul cauzei. Raportat la cheltuielile de judecată arată că există practică internațională, CEDO, cu privire la diminuarea onorariului avocațial pe care o va pune la dispoziția
instanței, iar la solicitarea Curții invocă cauza Cozma contra României.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1587/F din 24 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._
s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C. ";
B. și S. de T. F. de C. C. privind prima pentru ziua F. ului din anii 2007-2008 și salariul suplimentar pentru anul 2008.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C. "; S.A. B. și S. de T. F. de C. C. privind prima pentru Ziua F. ului din anul 2009, ajutor material pentru Paști din anul 2009 și salariul suplimentar pentru anul 2009.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul DAROCZI K.
, prin Sindicatul Tracționiștilor din Depoul C. C., împotriva pârâtelor S.
de T. F. C. "C. C. "; SA B.
și S. de T. F. de C. C.
și în consecință:
pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului/tei salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului/ei ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor";, Paști pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
A fost respinsă, ca prescrisă, cererea reclamantului/tei de obligare a pârâtelor la plata drepturilor privind prima pentru ziua F. ului din anii 2007- 2008 și salariul suplimentar pentru anul 2008.
Pentru a hotărî astfel prima instanță, analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la drepturile salariale solicitate, conform art. 137 C.proc.civ., a reținut că aceasta este parțial întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al 13-lea) aferent anilor 2008 - 2009, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
"Ziua F. ilor" (anii 2007-2009), Paște (anul 2009).
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă prescripția pentru salariul suplimentar, aceste drepturi erau exigibile în data de 15 ianuarie a anului următor celui pentru care s-au acordat, astfel încât momentul de început al curgerii prescripției este data de 15 ianuarie a anilor 2009, 2010, și nu la data de_ și respectiv_, întrucât aceste drepturi trebuiau achitate la momentul plății salariului aferent lunii decembrie a anului încheiat.
Cu privire la celelalte drepturi salariale solicitate, este de reținut că pârâta recunoaște că dreptul de a cere acordarea ajutorului material de Paște s-a născut la data de_, iar pentru ajutorul material de Ziua F. ului s-a născut la data de_, 2008 și 2009.
Raportat la unele din aceste drepturi pârâta a invocat faptul că termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit înainte de înregistrarea acțiunii, raportat la premiul pentru Ziua F. ului din anul 2009, ajutorul material de Paști pentru anul 2009 și salariul suplimentar pentru anul 2009 pârâta a susținut că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Totodată conform art. 7 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar salariul personalului din grupul de unități feroviare este confidențial și
cuprinde: - salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea si complexitatea sarcinilor funcției ocupate; - sporuri la salariul de bază; - adaosuri; - premii.
Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Față de cele arătate, instanța a concluzionat că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față, la data înregistrării acțiunii inițial sub nr._ (_ ) termenul de prescripție de 3 ani era împlinit doar raportat la o parte din drepturile solicitate, respectiv prima pentru ziua F. ului din anii 2007-2008 și salariul suplimentar pentru anul 2008. Reprezentantul reclamantului a arătat în ședința publică din_ că reclamantul a mai formulat aceste cereri în dosarul nr._, iar urmare a declinării cauzei către Tribunalul Bistrița-Năsăud, reclamantul a fost omis din lista reclamanților, astfel încât nu ar fi vina lui că s-a ajuns la depășirea termenului de 3 ani. Aceste argumente nu au putut fi avute în vedere de instanță, întrucât ele nu întrunesc condițiile unor cauze de întrerupere sau suspendare, iar reclamantul dacă a fost omis din greșeală de Tribunalul Bistrița-Năsăud din_, avea posibilitatea de a formula cereri pentru
înlăturarea acestei omisiuni, dar reclamantul a ales să promoveze prezenta acțiune mult după soluționarea dosarului mai sus arătat.
Față de cele arătate instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima pentru ziua F. ului din anii 2007-2008 și salariul suplimentar pentru anul 2008 și să respingă, ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului la acțiune privind prima pentru Ziua F. ului din anul 2009, ajutor material pentru Paști din anul 2009 și salariul suplimentar pentru anul 2009.
Raportat la fondul cauzei prima instanță a reținut în ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2009 că reclamantul Daroczi K. este angajatul pârâtelor începând cu data de_, așa cum a rezultat din carnetul de muncă. Reclamantul a invocat faptul că drepturile angajatului sunt prevăzute în CCM la nivel de ramură a transporturilor pe anii 2007-2008, valabil și pentru anii 2008-2010.
Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 înregistrat sub nr. 2836/_ a fost prelungit prin două acte adiționale succesive: 370/_ si 629/_ până la data de 31 ianuarie 2011.
Conform art. 30 din acest contract colectiv de muncă pentru muncă ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Pârâtele au invocat că plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație, or societatea s-a confruntat cu o situație materială dificilă în perioada pentru care se solicită acordarea salariului suplimentar.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu pentru anul 2009. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată (de altfel lipsa fondurilor nu a fost dovedită în cauză).
Cu privire la acordarea ajutorului material pentru Paști aferent anului 2009 și a premiului pentru "Ziua F. ului"; pentru anul 2009:
Începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006, cu actele adiționale succesive arătate mai sus.
Dispozițiilor art.69 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007-2008 în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paște si de Crăciun se afla în concediu fără plată cu o durată de un an, pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Pârâtele au invocat faptul că potrivit actului adițional nr. 2450 înregistrat la 4 iunie 2009 aceste prevederi (privind ajutoarele de Paști și Crăciun și premiul pentru Ziua F. ului) se aplică cu 1 ianuarie 2010. Aceste aserțiuni nu pot fi însă primite de instanță, apreciind că aceste clauze reprezintă doar o suspendare sau amânare a plății acestor drepturi și nicidecum o înlăturare a acestora pentru
perioadele la care se referă aceste clauze. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că, prin CCM la nivel de unitate, drepturile au fost înlăturate pentru anumite perioade de timp și nu doar suspendată plata acestora, în perioadele respective era în vigoare CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nivel superior unității astfel că dispozițiile art. 71 din acest contract colectiv sunt aplicabile salariaților pârâtei.
Analizând situația particulară a reclamantului D. K. prin raportare la aceste dispoziții legale, s-a observat că cererile acestuia sunt întemeiate, ajutorul material de Paști aferent anului 2009 i se cuvenea reclamantului conform dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, aceasta fiind prevăzută în termeni imperativi, iar dificultățile financiare ale societății nu pot justifica neacordarea acestor drepturi.
S-a mai solicitat prima pentru Ziua F. ului din anul 2009, această cerere a fost admisă, obligând pârâtele la plata primei aferente anului 2009 având în vedere dispozițiile contractuale citate.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul Daroczi K., prin Sindicatul Tracționiștilor din Depoul
C. C., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. C. "C. C. "; SA B. și S. de T. F. de C. C. și în consecință a obligat pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective și să plătească reclamantului prima pentru "Ziua F. ilor"; și ajutorul material acordat de Paști pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
A fost respinsă, ca prescrisă, cererea reclamantului/tei de obligare a pârâtelor la plata drepturilor privind prima pentru ziua F. ului din anii 2007- 2008 și salariul suplimentar pentru anul 2008.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele S. N. DE T.
F. DE C. "C. C. "; SA B. și S. DE T. F. DE C. "C. C. "; SA C.
, solicitând în temeiul art. 312 C. pr. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenții consideră că în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a se acorda salariul suplimentar aferent anului 2009, a ajutorului material de Paști și a Zilei F. ului 2009.
Solicitările reclamanților își au izvorul în Contractul colectiv de muncă aplicabil, art.32 alin.1, art. 69 lit. a și b.
Drepturile bănești solicitate de reclamanți nu au caracterul unor drepturi salariale, așa cum sunt definite în art.159 și 160 din Codul muncii republicată, nu au fost determinate prin contractul individual de muncă, ci reprezintă o recompensă acordată de angajator pentru munca ireproșabilă depusă în cursul unui an calendaristic,( salariul Suplimenta), reprezintă o recompensă acordată de angajator în considerarea unei calități, aceea de ceferist ( premieri acordate cu
ocazia Zilei F. ului)- sau reprezintă un ajutor material, acordat de angajator la o ocazie (sărbătoare religioasă) cu data prestabilită - în cazul ajutorului material acordat pentru sărbătorile de Paște.
Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și a drepturilor bănești solicitate prin prezenta acțiune, solicită instanței sa constate ca sunt în prezenta unui conflict de muncă, în care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, conform cărora
"cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor arte 32 alin 1 din Contractul colectiv de munca - acordarea salariului suplimentar - s-a născut la data de_, iar fata de data introducerii acțiunii, raportata la prevederile arte 268 alin (1) lit. e Codul muncii republicat, solicită instanței admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009. Sărbătorile de Paști au fost în_, iar Ziua feroviarului se sărbătorește pe data de 23 aprilie, iar raportat la prevederile arte 268 alin (1) lit. e din Codul muncii republicată și data introducerii acțiunii de către reclamant/a, dreptul la acțiune este prescris.
2. Consideră că sentința pronunțata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar pentru 2009, a ajutorului material de Paste si a Primei pentru Ziua F. ului pe anul 2009 este data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Prima instanța își fundamentează aceasta soluție raportat la prevederile arte 30 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transporturi, respectiv art. 69 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Mai arată că prima instanța nu a reținut apărările formulate de pârâta prin care a arătat ca S. nu a avut venituri pentru constituirea fondului pentru acordarea salariului suplimentar și ca drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, parata S. C. C. SA nu se putea obliga să acorde aceste drepturi materiale pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, și, chiar daca și- ar fi asumat această obligație, ea se putea executa numai dacă existau fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi. Dar câtă vreme S. C. C. SA
lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale";.
Acest text se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este recurenta, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzută de O.U.G, nr. 79/2008.
Este important de reținut ca prin O.U.G. nr. 79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativa bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat respectiv și pentru recurentă.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";.
Din acest text rezultă că un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. Caracterul de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devina inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este ajutorul material de Paști, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
Apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salariala fără nici un fel de limita, ca lege a părților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau premierea pentru Ziua Ceferistului și pentru ajutorul material de Paști, nu pot avea eficienta decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plată luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Arată că la nivel de societate, în anul 2009 si 2010 sindicatele reprezentative și administrația S. "C. C. " S.A. au renegociat clauzele prevăzute la art. 32 al. 1 și art. 69 din CCM la nivel de societate, în acest sens
încheind actul adițional la CCM nr. 2450/_ și Actul Adițional la CCM nr. 1708/_, valabil până la data de_ .
Astfel, potrivit actului adițional nr. 1708/_ la CCM încheiat la nivel de societate, prevederile art. 32 si 69 din CCM nu se aplica în anul 2009, respectiv nu se acorda salariul suplimentar, ajutorul material de Paste și Crăciun si nici premierea pentru Ziua ceferiștilor în anul 2009.
Suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar, premieri și ajutoare materiale este în concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata in valoare de 535.423,74 mii lei.
De asemenea, negocierea si neacordarea acestor drepturi materiale este in concordanta cu prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia
"conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicala legal constituita poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, in forma scrisa, care reprezintă legea părților"; .
În plus, chiar daca instanța de fond a considerat ca ar fi aplicabile în cauza prevederile art. 24 din Legea 130/1996, arată ca nimeni nu a cerut instanței de judecata competenta sa constate nulitatea acestor clauze, astfel încât actele adiționale încheiate prin care s-a suspendat aplicarea prevederilor art. 32 și 69 din CCM la nivel de societate au fost încheiate si înregistrate potrivit reglementarilor legale aplicabile, astfel încât produc efecte juridice in sensul in care au fost modificate. Voința părților a fost ca aceste drepturi sa nu se acorde pentru anii 2009 și 2010, urmând a fi acordate începând cu 2011. Chiar daca in același timp erau încheiate mai multe contracte colective de munca, cel la nivel de ramura și cel la nivel de societate, in care existau si se regăseau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar, ajutoare materiale de Paste, Crăciun si Ziua ceferistului, consideram ca trebuie data eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților și, mai mult nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior (CCM la nivel
de grup de unități) se pot aplica numai în absenta contractelor colective de muncă inferioare încheiate la nivel de societate.
În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
Pârâta
Sindicatul Tracționiștilor din Depoul C. C. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
De asemenea a solicitat obligarea, în solidar a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în recurs, respectiv a onorariului avocațial.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței pronunțate.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune,
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, drepturile litigioase constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, chiar recurenta acceptă calificarea acestor drepturi ca atare, în condițiile în care, în cuprinsul recursului, arată că "nu se pot considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare și oriunde ar fi ele prevăzute ar fi prescriptibile la modul universal, în termenul general de 3 ani de zile";.
Potrivit art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța
deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
Sub raportul motivelor de fond, se reține că, dacă ar putea fi purtate discuții pe marginea modului de interpretare a dispozițiilor art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anul 2010, care stipulează că personalul poate primi un salariu suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, nu același lucru se poate afirma despre dispozițiile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv De Muncă la nivel de Grup de unități din T. ul F. pe anii 2006- 2010, prelungit până la data de_, pe care de asemenea reclamantul și-a întemeiat pretențiile, care statuează: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În mod evident, dispozițiile din acest din urmă contract colectiv de muncă sunt imperative și nu facultative.
Raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate (referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010, prima pentru Ziua F. ului pentru anii 2009- 2010, prima de Paști pentru anul 2010 și prima de Crăciun pentru anul 2090) iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, se mai reține că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate și motivele de recurs prin care se invocă suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, de grup de unități.
Este inexactă susținerea recurentei cum că potrivit prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă
încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
Este inconsistent și argumentul extras din dispozițiile legale privind imperativul înregistrării contractelor colective de muncă încheiate la Direcția de muncă și protecție socială, care verifică îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea valabilă a contractelor, de unde se deduce legalitatea și imperativul aplicării dispozițiilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. Marfă.
Cu alte cuvinte, se invocă în apărare faptul că reclamantul cere acordarea unor drepturi suplimentare a căror acordare a fost suspendată la nivel de unitate, punând în acest fel în discuție valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Or, această apărare nu este eficientă, drepturile salariale neputând fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, așa cum s-a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 aveau valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflecta ordinea publică în domeniul pe care îl reglementa.
Se mai invocă incidența art.12 din Legea nr.130/1996, text care, susține recurenta, se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, cu consecința, dedusă de recurente din dispozițiile art. 229 alin.(4) Codul Muncii (fostul art. 236), a nelegalității contractului colectiv de muncă care nu se înscrie în limitele legii.
Nu poate fi reținută această modalitate de extindere a aplicabilității unui text de lege special la situația generală în care se regăsește recurenta. Art. 12 din Legea nr. 130/1996 se conturează ca atare în economia legii, deci ca un text de lege special, care impune o excepție, aplicabilă doar pentru acei angajatori și angajați expres indicați, anume, (cei din) instituțiile bugetare.
Or, o societate comercială, chiar dacă are ca unic acționar statul și i se aprobă bugetul prin hotărâre de guvern, nu este o instituție bugetară. De altfel, recurenta nici nu susține o atare afirmație, ci solicită aplicarea în cazul său a acestui text de lege (ce interzice negocierea în cadrul instituțiilor bugetare a unor clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege), prin analogie, ceea ce regulile generale de drept interzic. Conform principiilor de drept, aplicarea textelor de lege cu caracter de excepție se face restrictiv, la situațiile expres prevăzute în reglementarea excepției, în restul cazurilor aplicându-se regula: exceptio est strictissimae interpretationis. Ca atare, în cazul recurentei, nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, ci se aplică principiul libertății negocierii, instituit de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.
Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (adică, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, respectiv O.U.G. nr. 79/2001, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din
contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
Aceleași considerente sunt valabile în ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 2 (1) din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010.
În plus, din economia O.U.G. nr. 79/2008, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 229 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale acordate.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept/obligație, și nu o facultate a angajatorului.
Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă aplicat părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze în acest mod acordarea acestor drepturi.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții S. N. T. F.
C. C. C. SA B. și S. N. T. F. C. C. C. SA -
S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 1587/F din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului D. K. suma de 350 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond B. I. S.
