Decizia civilă nr. 1280/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1280/R/2013
Ședința publică din 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTORI: S. D.
: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta T. A. G. împotriva sentinței civile nr. 5747din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S.
J. DE U. Z., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă T. A. G. a solicitat judecarea în lipsă, în baza art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 21 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. J. de U. Z. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5747 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă cererea precizată de reclamanta S. J. de
U. Z. în contradictoriu cu pârâta T. A. G. pe care a obligat-o la restituirea sumei de 1703 lei drepturi salariale necuvenite, suma urmează a fi reactualizată cu rata inflației, de la data acordării acestora, până la recuperare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Pârâta este angajata reclamantului S. J. de U. Z. având funcția de asistent medical, în cadrul Grădiniței nr. 9.
În data de_, pârâta a încheiat cu același angajator, un contract individual de muncă pe perioadă determinată, cu timp parțial, în vederea
acoperirii deficitului de personal. Încadrarea s-a făcut prin cumul de funcții, pe postul de asistent medical, corespunzător pregătirii sale, în funcția de asistent medical principal P-L., la locul de muncă Cabinetul Medical Grădinița nr. 9, beneficiind pentru munca prestată în baza acestui contract de salariu de încadrare brut, spor de vechime și sporurile specifice funcției.
Contractul individual cu timp parțial s-a încheiat în temeiul art. 19 alin. 2 din H.G. nr. 281/1993 care prevede că posturile vacante din unitățile de asistenta socială sau de ocrotire a sănătății și din cultura, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.
Art. 22 din OUG nr. 115/2004, în vigoare la data încheierii contractului prevede, de asemenea că posturile vacante din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.
Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana care cumulează are funcția de bază, iar cumulul de funcții se efectuează în afara programului de la norma de bază.
Acest ultim text de lege a fost abrogat prin Legea nr. 303/2009, însă guvernează raportul juridic dedus judecății în baza principiului regit tempus actum.
Cu privire la salarizare personalului angajat cu program normal de lucru, art. 8 din OUG nr. 115/2004 (abrogat prin Legea nr. 330/2009) prevede că personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe de urgență beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, procentul acordându-se proporțional cu vechimea în muncă.
Remunerarea personalului angajat prin cumul de funcții este prevăzută de art.19 din HG nr. 281/1993 conform căruia, salarizarea acestuia se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute în statul de funcții.
Așadar, desfășurând activitate în baza contractului pe durată determinată, prin cumul de funcții, pârâta avea dreptul de a fi salarizată, pentru această muncă, doar la nivelul gradației 1 a funcției sale.
În urma auditului extern financiar efectuat la S. J. de U. Z. în perioada 16.02-_, Camera de Conturi Sălaj a constatat că pentru 20 de persoane care ocupă posturi vacante prin cumul de funcții s-au acordat drepturi bănești cu depășirea cadrului legal enunțat, reprezentând diferențe în plus privind salariul de încadrare și spor de vechime aferent acestor posturi.
Prin decizia nr. 6/2009, organul de control a dispus recuperarea acestor sume de la persoanele care au beneficiat de aceste sume nedatorate.
Prin decizia civilă nr. 1846/2010, Curtea de A. C. a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2915/2009 a Tribunalului Sălaj care a menținut decizia nr. 6/2009, apreciind că este legală.
S-a arătat în considerente că persoanele încadrate prin cumul de funcții beneficiază deja de un spor de vechime, calculat în baza activității desfășurate inițial, iar atâta timp cât norma specială nu prevede posibilitatea acordării acestui spor și în situația cumulului, acordarea lui este ilegală.
Această hotărâre judecătorească, ca orice act juridic în general, produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efectele de opozabilitate față de terți.
Prin urmare, pârâta, care are calitate de terț raportat la decizia Curții de A.
C., a avut posibilitatea, în prezenta cauză, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de reclamant și care față de ea are doar valoare relativă (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. 2 C. Civil, doar în relațiile dintre părți).
Pârâta nu a dovedit contrariul celor reținute în hotărârea judecătorească amintită, și nu a contestat calcul sumei datorate în urma prestării activității prin cumul de funcții.
În baza acestor argumente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la restituirea sumei de 1.703 lei încasată cu titlu de drepturi salariale, în temeiul art. 256 alin.1 din Codul Muncii, conform căruia "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie";.
La cererea reclamantului, instanța, făcând aplicarea principiului restitutio în integrum a dispus actualizarea sumei conform indicelui de inflație, soluția contrară ducând la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta T. A. G.
, solicitând modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii ca netemeinică și nefondată a acțiunii intimatului-reclamant.
În motivarea recursului pârâta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salarială ale personalului plătit din fonduri publice, lege care în art. 2
"exonerează de la plata sumele reprezentând venituri de natura salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajator drept consecința a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii";.
În speță, intimata a încheiat cu salariații săi reprezentați de Sindicatul SANITAS Sălaj contractul colectiv de munca la nivelul S. ui J. Sălaj Z. pentru perioada 2006-2007 înregistrat potrivit adresei nr. 114/_ emisa de
M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse la data de_ . Contractul colectiva fost încheiat pe o durata de 2 ani, conform art. 15 alin. 1.
Cât privește drepturile salariale, s-a precizat că acestea au fost stabilite anterior Legii nr. 284/2010, prin contractul individual de munca în litigiu, în baza O.G. nr. 17/2008, și, în consecință, recurenta trebuia sa beneficieze de dispozițiile actului normativ menționat și să fie exonerată de la restituirea veniturilor salariale și la actualizarea acestora cu rata inflației.
S-a arătat că dispozițiile art. 256 C.muncii, art. 19(2) din H.G. nr. 281/1993, art. 8 și 22 alin.2 și 3 din O.U.G. nr. 115/2004 nu justifică soluția adoptată întrucât plata drepturilor salariale s-a făcut în temeiul raporturilor obligaționale prevăzute în contractul individual de muncă legal încheiat între părți.
În opinia recurentei, prevederile art. 19 din H.G. nr, 281/1993 și 22 din
O.U.G. nr. 115/2004 trebuie interpretate în sensul ca posturile vacante pot fi ocupate prin concurs, dar nu obligatoriu. Astfel, daca acestea sunt ocupate prin concurs, candidatul care câștiga concursul, va fi angajat prin cumul de funcții; daca nu, se încheie un al doilea contract de munca. Lipsa obligativității ocupării funcțiilor în urma unui concurs e atestata și de art. 17 (5) și 22 din contractul colectiv la nivel de unitate.
În speță, încheierea celui de-al doilea contract de muncă între părți s-a făcut din ordinul conducerii Grădiniței unde își desfășoară munca recurenta, ca o măsură temporară pentru reducerea deficitului de personal.
În plus, contractul de munca în litigiu urma să fie temporar și anume pana când intimata angaja o persoana pe postul temporar vacant al colegei recurentei. Conform art. 19 (2)CCM la nivel de unitate posturile vacante existente în statul de funcții vor fi scoase la concurs. Nescoaterea postului la concurs constituie culpa exclusiva a intimatei. Ori neîndeplinirea de către intimata a obligațiilor legale nu poate fi imputata recurentei.
În fine, raportat la dispozițiile art.22 din CCM care stipulează dreptul intimatei și a salariaților acesteia de a încheia mai multe contracte individuale de muncă, contractul în litigiu trebuia considerat ca fiind valabil încheiat cu obligația părților de a respecta și executa întocmai clauzele contractului.
Rezulta așadar faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile invocate în acțiune și reținute apoi de instanța de fond referitoare la cumulul de funcții.
Decizia 6/2009 a Curții de Conturi stipulează obligația intimatei de a recupera prejudiciile cauzate prin cumul de funcții lit. B pct.6 din Decizie [ pag.13].
În fine, solicită să se observe că în Decizia 6/2009 Curtea de Conturi nu contesta valabilitatea celui de-al doilea contract individual de munca încheiat cu recurenta, ci doar nivelul drepturilor salariale stabilite în acel contract - salariul de încadrare și sporul de vechime.
Recurenta a arătat că drepturile sale salariale sunt conform dispozițiilor
O.G. nr. 17/2008, sporul de vechime acordat fiind stabilit în baza art.16 alin. 3 din Codul muncii, pct.8 din O.G. nr. 17/2008 și art. 95 lit. d din contractul colectiv la nivel de unitate.
Invocându-se dispozițiile art. 40 alin. 2, contractul individual de muncă, art. 236 alin. 4 din Codul muncii, art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 s-a arătat că intimata trebuia să acorde recurentei toate drepturile prevăzute de contractul individual de muncă și să acorde același tratament pentru angajații cu contract pe perioadă determinată și nedeterminată, conform art. 87 din Codul muncii.
În fine, obligând recurenta la restituirea sumelor instanța de fond a realizat practic o repunere a părților în situația anterioara, lucru imposibil din moment ce intimata nu poate restitui recurentei munca prestata. Respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului ar duce la îmbogățirii fără just temei a intimatei corelativ cu forțarea angajatului sa efectueze o munca fără echivalent bănesc, lucru interzis de art.154-156 C.muncii, art.44 din Constituție și altele. În plus, prin restituirea sumei solicitate, în lipsa culpei recurentei, aceasta ar fi practic obligata sa accepte un preț redus al contractului încheiat de părți, un preț nenegociat de părțile contractului și cu siguranța neacceptat de către recurenta.
Pe de alta parte, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 969 potrivit cărora contractul reprezintă legea părților și nici de cele ale art. 41 C.muncii conform cărora contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul părților.
Dată fiind buna-credința a recurentei care a încasat drepturile salariale în baza unui contract asumat și negociat de părți, aceasta nu putea fi obligată la actualizarea sumei cu rata inflației. Potrivit art. 994 C.civ. fructele sunt datorate din ziua plății doar în ipoteza în care cel ce a primit plata a fost de rea-credință. În speță însă, reaua-credință a recurentei este exclusa. Al doilea contract de munca cu recurenta a fost încheiat la insistentele Grădiniței și a intimatei care trebuia sa acopere deficitul de personal, aspect recunoscut chiar de aceasta în acțiunea introductiva, forma și conținutul acestuia fiind stabilite unilateral de către intimată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 martie 2013 pârâtul S. J. DE U. Z.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), Curtea de A. reține următoarele:
Art.1 din Legea nr.84/2012 limitează aplicabilitatea acestui act normativ, care reglementează în esență exonerarea de la plată a personalului bugetar pentru sumele primite necuvenit, la veniturile de natură salarială achitate în baza contractelor colective de muncă, a hotărârilor consiliilor locale și județene și a unor contracte de muncă/convenții civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.
Or, în speță, pârâtei i-a fost plătit sporul de vechime aferent contractului de muncă cu timp parțial nu în temeiul unui contract colectiv de muncă, ci prin aplicarea eronată a unor dispoziții legale, astfel încât nu este incidentă ipoteza legală edictată de art.1 lit. a din Legea nr.84/2012, care condiționează exonerarea de la obligația de restituire de plata venitului în baza contractului colectiv de muncă.
Acest contract de muncă dintre părți are caracter bilateral, fiind încheiat în baza acordului de voință al ambelor părți, chiar și în situația în care toate clauzele sunt prestabilite de către una din părți sau în baza unor norme legale și
îmbracă forma unui contract de adeziune, astfel încât este lipsită de temei legal critica pârâtei privind stabilirea unilaterală de către angajator a unor clauze, acceptate de altfel, de către pârâtă.
Conform art. 256 alin. 1 din Codul muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Această dispoziție instituie obligația de restituire a sumelor nedatorate plătite de angajatori salariaților săi. Spre deosebire de răspunderea patrimonială propriu-zisă, care se întemeiază pe o faptă săvârșită de angajat cu vinovăție, obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.
Chiar dacă în cuprinsul art. 56 din Codul muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situația în care fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit.
Or, în cauza dedusă judecății este cert că salariul recurentei, angajată în funcția de asistent medical prin cumul de funcții, putea fi stabilit doar în condițiile stabilite prin prevederile art. 19 alin. 2 din HG nr. 281/1993, la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții, astfel că obligația de restituire a sumei de 1703 lei încasată în plus subzistă chiar dacă nu i se poate reține o culpă reclamantei în privința modului în care a fost stabilit salariul său.
Dispozițiile legale mai sus citate, dau dreptul angajatorului de a urmări în principal pe beneficiarul direct al acestei sume nedatorate, astfel încât contrar susținerilor recurentei unitatea angajatoare nu avea obligația de a acționa cu prioritate împotriva persoanelor din rândul angajatorului care au contribuit la calcularea eronată a salariului datorat salariatei recurente.
Contrar celor invocate de recurente, Curtea reține că aceasta a încheiat al doilea contract de muncă cu intimata prin cumul de funcții, în sensul dispozițiilor art. 35 din Codul muncii, fiind fără relevanță motivul pentru care s-a încheiat al doilea contract de muncă, respectiv suspendarea contractului de muncă al persoanei care ocupa anterior acel post.
Conform art. 162 alin. 3 din Codul muncii, dispoziție legală care exista și la data încheierii contractului individual de muncă al recurentei (art. 157 alin. 2 din Codul muncii anterior republicării) sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și funcțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Deși intimatul în calitate de angajator este obligat să acorde salariaților toate drepturile care decurg din contractul individual de muncă, acesta în calitate de instituție publică este obligat să respecte și dispozițiile legale care reglementează modul de stabilire a salariilor angajaților săi, salarii care se suportă din alocații bugetare.
Drept urmare, în condițiile în care angajatorul a stabilit inițial eronat salariul cuvenit pârâtei pentru cumul de funcții, în mod corect în raport de dispozițiile legale menționate anterior a promovat prezenta acțiune pentru restituirea sumelor plătite necuvenit, astfel încât se vor înlătura susținerile recurentei în sensul că prin admiterea acțiunii s-ar ajunge la "sclavie, discriminare, exploatare, expropriere fără temei legal";.
De asemenea, forța obligatorie a contractului este atașată, conform art.969 Cod civil, convențiilor legale făcute, așadar cu respectarea dispozițiilor legale. În speță, însă acordarea sporului de vechime pentru funcția deținută prin cumul contravine prevederilor art.8 din OUG nr.115/2004 și art.19 alin.2 din HG nr.281/1992, a cărei legalitate a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.729/_, dată în soluționarea excepției de nelegalitate invocată chiar în prezenta cauză.
Cu toate acestea, Curtea de A. constată că în cauză prezumția de bună credință a pârâtei cu privire la primirea drepturilor salariale necuvenite a operat doar până la data de_ (f.6 verso dosar de fond), când pârâta a fost înștiințată că datorează instituției reclamante sumele de bani pretinse, dar cu toate acestea a refuzat restituirea. Din acest moment pârâta a încetat să fie de bună credință, în sensul art. 994 Cod civil, cunoscând caracterul necuvenit al sporului de vechime acordat, și, prin urmare, reclamantul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului la valoarea reală și actuală prin raportate la data inflației din_ .
Pentru aceste considerente, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat în cauză conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâta T. A. G. împotriva sentinței civile nr. 5747 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, obligă pârâta T. A. G. să restituie reclamantului suma de 1703 lei, cu titlu de drepturi salariale primite necuvenit, actualizată cu rata inflației, începând cu data de_ până la achitare.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | D. | S. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: P. R. a M. lena
