Decizia civilă nr. 1829/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 1829/R/2013
Ședința publică din data de 16 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâții C. R. D. și P. F. împotriva sentinței civile nr. 782 din 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe reclamanta intimată SC N. S., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâții recurenți au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._
, reclamanta SC N. S. a chemat in judecată pe pârâții C. R. D. și P.
F. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 152.521,16 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin înscrierea în evidentele contabile a unor cheltuieli fără a avea documente justificative, cu aplicarea dobânzii legale.
Prin sentința civilă nr. 4251 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și s-a respins acțiunea.
Reclamanta a fost obligată să achite pârâtei C. R. D. suma de 700 lei și pârâtului P. F. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că pârâții au avut calitatea de salariați ai societății ocupând funcția de director economic, respectiv director, iar aceasta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă a vreunui prejudiciu pe care i l-ar fi cauzat aceștia.
Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de_, pârâta C. R. D. a fost scoasă de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute si pedepsite de art. 246 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 43 din Legea 82/1991 republicată, raportat la art. 289 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal si s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii.
Din cuprinsul plângerii penale formulată de către reclamantă, prima instanță a reținut că pârâta, angajată în perioada 1996-2004, a săvârșit activități cu caracter infracțional si a cauzat un prejudiciu estimat la 3.000.000 lei vechi.
Așadar, instanța de fond a reținut că reclamanta a cunoscut, la data de _
, prejudiciul pe care i l-a creat prima pârâtă. Apoi, din raportul de expertiză contabilă întocmit la data de_ de către expertul contabil autorizat Cazac M. a rezultat că prejudiciul cauzat societății reclamantei s-a ridicat la suma de
152.521,16 lei reprezentând cheltuieli efectuate fără a avea la bază documente justificative și care prin urmare nu puteau fi înregistrate în contabilitate.
Conform dispozițiilor art. 268 alin. l lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
S-a reținut că, raportat la data de_, respectiv_, când reclamanta a luat cunoștință de întinderea prejudiciului și data înregistrării acțiunii_, acțiunea acesteia a fost promovată peste termenul legal.
Prin decizia civilă nr. 127 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel
C. în dosarul nr._
s-a admis recursul declarat de reclamanta SC N. S. împotriva sentinței civile nr. 4251/2011 a Tribunalului C., care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele hotărârii, s-a reținut în esență că potrivit art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator se soluționează, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Momentul nașterii dreptului angajatorului la acțiune pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaților îl constituie cel prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, respectiv data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
În speță, acest moment îl constituie data la care reprezentantul legal al angajatorului, cel care putea acționa în justiție intimații-pârâți pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a acestora, a luat cunoștință despre producerea prejudiciului și pe cei care răspund de cauzarea acestuia.
În consecință, la momentul declanșării acțiunii judiciare, angajatorul trebuie să aibă date economice concrete din care să rezulte că prejudiciul, condiție esențială a răspunderii patrimoniale, este real, cert și determinat sau determinabil.
S-a reținut, astfel cum rezultă din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni administrative din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pronunțată în dosarul nr.1108/P/2004, că deși societatea reclamantă a formulat plângere penală împotriva intimatei C.
R. D. la data de_, această plângere a fost soluționată abia în luna august 2008, prin scoaterea de sub urmărire penală a intimatei.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 782 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *,
s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC N. S. în contradictoriu cu pârâții C. R. D. și P. F.
.
Pârâții au fost obligați la plata în solidar a sumei de 152.521,16 lei reprezentând prejudiciu cauzat angajatorului din culpa lor, proporțional cu salariul avut de fiecare dintre pârâți, sumă actualizată prin aplicarea dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Pârâții au fost obligați la plata în solidar a sumei de 2.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta C. R. D. a avut calitatea de angajat al reclamantei în funcția de director economic în perioada_ până la data de_ .
În această calitate conform fisei postului avea ca atribuție principală aceea de a conduce activitatea economico-financiară a societății.
Din răspunsurile la interogator a rezultat că în perioada_ -_ pârâta a răspuns de întocmirea documentației financiar-contabile, că au existat documente justificative pentru cheltuielile evidențiate în contabilitate, că nu a omis înregistrarea în evidențele contabile a unor chitanțe eliberate de pârâtul P.
F. pentru încasări în numerar de la beneficiari, că nu s-a creat prejudiciul solicitat de către reclamantă, că a urmărit încasarea unor sume de bani obținute din vânzarea amortizoarelor pentru Dacia obținute prin contracte de tip "Barter"; și a înregistrat aceste încasări că din anul 1996 până în anul 2001 societatea reclamantă a beneficiat de rambursarea TVA-ului, că la data de_ când a plecat din societate nu i s-a permis să predea actele contabile și nici să intre în firmă, că actele contabile expertizate nu au fost semnate de către ea, că există un prejudiciu rezultat din nedecontări însă acesta nu este datorat activității lui, că în perioada_ -_ nu s-au constatat nereguli în activitatea sa și nu s-au efectuat controale cu aceeași regularitate ca și înainte datorită scăderii exporturilor și că a întocmit în mod corespunzător bilanțurile societății pe care le- a trimis la D.G.F.P. C., iar societatea nu a fost sancționată ca urmare a întocmirii acestor bilanțuri.
În urma plângerii penale formulată de către reclamantă s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare pentru clarificarea modului de desfășurare a activității financiar-contabile în cadrul reclamantei pentru perioada 2001-2004 când Compartimentul financiar-contabil a fost condus de către pârâtă.
Din raportul de expertiză întocmit de d-na expert Cozac M., instanța a reținut că în respectiva perioadă nu s-au întocmit registre pe casă în valută pentru nicio operațiune de încasări și plăți, nu s-au întocmit registre de casă în lei pentru toate operațiunile de încasări și plăți, angajați ai societății în calitate de titulari de conturi încasau în numele societății numerar de la diverși clienți sau ridicau sume din conturile societății care erau folosite pentru a efectua plăți în numele firmei, decontând sume mai mici cu documente justificative, dar fără a mai proceda la decontarea diferenței de bani.
Expertul a stabilit că suma de 152.521,16 lei reprezintă cheltuieli efectuate fără a avea la bază documente justificative și care, prin urmare, nu puteau fi înregistrate în contabilitate. Contravaloarea delegațiilor în valută se trecea pe cheltuieli în momentul ridicării sumelor de la bancă fără a exista documente justificative.
Din propriile declarații ale pârâtei și a celuilalt pârât, instanța a reținut că pârâta nu a avut drept de semnătură în bancă pentru a dispune direct asupra conturilor firmei și se ocupa de derularea operațiunilor de încasări și plăți gestionând aceste fonduri.
Pârâtul P. F. a avut calitatea de director executiv al reclamantei în perioada_ - până la data de_ . În această calitate avea atribuții principale organizarea și conducerea prin factorii de decizie a activităților tehnico- economice, sociale și de altă natură și angajarea societății prin semnături în relațiile cu terții, în condițiile Regulamentului de organizare și funcționare.
Din răspunsurile la interogatoriul acestui pârât instanța a reținut că avea specimen de semnătură, că în calitatea de director executiv nu a ridicat sume de bani fără ca ulterior să justifice aceste retrageri, că în perioada 2001-2004 a primit în numele societății produse amortizoare pentru Dacia în baza unui contract de tip "barter";, că din vânzarea acestor amortizoare a încasat sumele de la clienți în baza unor chitanțe fiscale eliberate de către el și justificate prin deconturile depuse la societate la sediul contabil, că prin aceste fapte nu a produs prejudiciul de 152,521,61 lei, că o mare parte din suma arătată anterior a fost evidențiată incomplet în contabilitate în baza documentelor depuse de către el și că a avut atribuții de semnare a documentelor contabile semnând doar asemenea documente când i s-au prezentat spre semnare.
Din notele contabile aferente perioadei_ -_ și din extrasele conturilor aferente acestor perioade a rezultat existența operațiunilor reprezentând eliberări de numerar efectuate de către pârâtul P. F. .
Din această stare de fapt instanța a concluzionat că prejudiciul de 152.521,16 lei a fost cauzat societății reclamantei de către cei doi pârâți prin faptele de evidențiere în actele contabile a unor cheltuieli pentru care nu existau documente justificative, prin omiterea înregistrării în evidențele contabile a unor chitanțe eliberate de către pârâtul P. F. pentru încasări în numerar de la beneficiari de către pârâta C. și prin ridicarea de numerar în baza specimenului de semnătură fără ca ulterior aceste ridicări să fie justificate și prin
încasarea de sume de bani de la clienți în baza unor chitanțe eliberate de către pârâtul P. F., prejudiciul nu a fost recuperat, faptele celor doi sunt în legătură cu serviciul și de săvârșirea lor cei doi se fac vinovați datorită nerespectării atribuțiilor cuprinse în fișa postului.
S-a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 din Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. R. D. și P.
F. .
Pârâtul P. F.
a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului față de recurent.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și nu a administrat probele care au fost solicitate în probațiune. Au fost solicitate administrarea mai multor probe printre care efectuarea unei expertize financiar - contabile prin care să se stabilească clar prejudiciul cauzat societății reclamante și audierea unor martori prin care să demonstreze modul de lucru efectiv în compartimentul financiar contabil, aceste solicitări fiind reiterate și la termenul de judecata când a avut loc judecata cauzei în fond. Toate cererile în probațiune au fost respinse.
În perioada cât a fost angajat al societății, a avut funcția de director executiv, iar numita C. R. D. funcția de director economic. În urma unui control din partea Administrației Finanțelor P. e a Municipiului C. s-au constatat anumite nereguli în contabilitate, respectiv cheltuieli care erau nedeductibile în suma de 2.051.633 lei. În urma acestui fapt împotriva numitei
C. R. D. s-a făcut de către reclamanta plângere penală iar din expertiza financiar - contabila efectuată în acel dosar penal a reieșit că suma ar fi de 152.521,16 lei, suma pe care reclamanta o solicita prin prezenta acțiune. Recurentul nu a fost parte în acel proces penal, împotriva sa nefiind începută niciodată urmărirea penală și nu a avut niciodată calitatea de învinuit.
În condițiile în care instanța de fond a pronunțat o sentință și împotriva sa luând practic ca valid un prejudiciu rezultat dintr-o expertiză efectuată într-un dosar penal în care a fost cercetata cealaltă pârâta și față de care recurentul nu a avut cum să-i spună punctul de vedere, această expertiză nefiindu-i opozabilă, consideră că instanța de fond nu a cercetat deloc fondul cauzei în ceea ce îl privește și i-a încălcat dreptul la apărare.
Procedând în acest fel instanța de fond nu i-a indicat în nici un fel în ce constă prejudiciul pe care l-a cauzat reclamantei și nici care ar fi cuantumul acestuia, respectiv prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile sale în legătura cu atribuțiunile de serviciu și nu este clară nici perioada de timp în care a fost creat.
Consideră sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică deoarece consideră că nu există probe din care să reiasă că ar fi contribuit la crearea prejudiciului solicitat de către reclamantă.
Arată faptul că nu știe în ce au constat din punct de vedere material acțiunile sau inacțiunile mele prin care i-a cauzat reclamantei prejudiciu pe care îl pretinde, iar în al doilea rând care este cuantumul acestui prejudiciu în ceea ce îl privește.
Faptul ca recurentul împreuna cu pârâta C. aveau drept de semnătură în bancă nu poate duce neapărat la concluzia că și recurentul împreuna cu aceasta ar fi produs acest prejudiciu societății. În fapt toate sumele de bani necesare derulării activității societății erau predate compartimentului financiar - contabil, acesta fiind cel care le gestiona și făcea operațiunile în actele societății. Documentele justificative ale cheltuielilor acestor sume erau predate acestui compartiment atâta de către recurent cât și de către alți angajați ai societății care foloseau astfel de acte în derularea atribuțiilor de serviciu. Faptul că aceste acte au fost sau nu au fost înregistrate corespunzător în contabilitate este un aspect care consideră că nu i se poate imputa, atâta timp cât nu avea atribuții de serviciu în acest sens.
Din actele existente la dosar nu reiese în nici un fel culpa recurentului în crearea acestui prejudiciu. Consideră că nu există raport de cauzalitate între faptele recurentului și prejudiciul creat.
Ceea ce consideră că este clar este faptul că prin prisma funcției de director executiv pe care o deținea în societate nu avea cum să facă înscrieri în evidentele contabile ale societății fără documente justificative, iar prin aceste operațiuni să cauzez prejudiciu societății, aceste atribuțiuni revenind în exclusivitate compartimentului financiar - contabil.
Pe de altă parte chiar dacă în perioada cât a fost angajat avea alături de pârâta C. și de alte persoane drept de semnătură în bancă, aceasta nu însemna că prin acțiunile sau inacțiunile sale a cauzat prejudiciul la care se referă reclamanta, deoarece acest prejudiciu a fost cauzat, așa după cum arata aceasta, prin înscrierile eronate în evidentele contabile, operațiuni pe care nu le putea face.
Instanța de fond a mai arătat, raportându-se la răspunsul la interogator, că ar fi semnat acte financiar contabile atunci când i s-au prezentat spre semnare.
Un alt aspect pe care nu-l înțelege din sentința instanței de fond este modalitatea în care aceasta a stabilit în sarcina recurentului și a celeilalte pârâte cuantumul din prejudiciu pe care să-l achite fiecare reclamantei.
Pârâta C. R. D.
a solicitat schimbarea în tot a dispozițiilor sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a instrumentat superficial cauza. Instanța i-a pus în vedere reclamantului la termenul din data de_ "sa precizeze suma solicitata drept prejudiciu și din ce se compune". Reclamantul nu a înțeles să execute obligația pusă în sarcina acestuia. A arătat instanței că deoarece aceasta obligație nu a fost îndeplinită de către reclamantă, astfel că nu știe care sunt faptele de care este acuzată pârâta
C. și care este suma solicitata a fi plătită cu titlu de despăgubiri de către aceasta pârâtă. Din acest motiv a arătat instanței că nu este în măsură să își pregătească apărarea. Cu toate că sarcina probei cade în sarcina angajatorului, în prezenta cauza expertiza judiciară (efectuata în dosarul penal) a fost depusă în prezentul litigiu prin grija pârâtei C. R. .
Chiar dacă angajatorul nu a înțeles să indice faptele reținute în culpa pârâtei C., respectiv suma, a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize
contabile judiciare. Apreciază că starea de fapt cercetată de către instanța prin raportare doar la expertiza judiciară este insuficientă și superficială.
Tot superficială, apreciază ca fiind și motivarea sentinței recurate. Instanța de fond s-a mulțumit să citeze răspunsurile la interogatorii, să se raporteze la fișele postului depuse la dosarul cauzei și la expertiza contabilă judiciară din dosarul penal.
Învederează că hotărârea instanței de fond este nelegala, fiind lovita de nulitate absolută, în temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 261 pct. 5 C.proc.civ., întrucât motivele de fapt și drept sunt contradictorii și străine de natura pricinii.
Recurenta consideră faptul că, prin admiterea acțiunii întemeiata pe "răspunderea contractuală", instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, respectiv acțiunea în pretenții și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia.
Menționează că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât se bazează pe o apreciere eronată a probelor administrate în cauza respectiv înscrisurile și raportul de expertiza contabila care este insuficient și nu probează
persoanele vinovate de producerea acestuia. Hotărârea este nelegală fiind dată cu încălcarea legii privind răspunderea civilă contractuală și delictuală pe motiv că recurenta nu se face vinovată de nici o pagubă cauzată reclamantei în legătura cu munca sa și nu a încălcat contractul individual de muncă și nici nu a săvârșit vreo fapta ilicită delictuală.
Solicită a se observa că nu se știe data când a fost semnată fișa postului depusă la instanța de fond. Recurenta C. a fost angajata la societatea reclamantă în perioada_ -_, iar în aceasta perioadă au existat mai multe fișe de post.
Gestiunea cu numerar (casieria societății) cât și gestiunea operațiunilor bancare nu au fost în sarcina pârâtei C., ci altor persoane (printre care P.
F. ) ca gestiuni contabile distincte, iar dacă ar fi existat vreo lipsa răspunzătoare, trebuiau acționate în judecată și persoanele respective.
Un director economic nu are, potrivit fișei postului, contractului individul de muncă, legii contabilității, Legii nr. 22/1969 a gestiunilor, legii controlului financiar și altor legi răspunderea directă a gestiuni pentru simplul motiv că o asemenea persoana are doar atribuții de control, coordonare și aviz preventiv a unor asemenea operațiuni și gestiuni, iar cu siguranță nu s-ar putea ca tot seful să aibă în răspundere gestiuni pe care să le și controleze pentru legalitate.
În fișa postului se reține că prima atribuție "conduce activitatea economico- financiara a societății", dar aceasta nu presupune ca directorul economic să facă toate înregistrările contabile, să aplice viza controlului preventiv, inclusiv să gestioneze casa și banca. Instanța de fond realizează o confuzie între atribuțiile de control și atribuțiile de înregistrate, consemnare și menționare în actele contabile a documentelor justificative; aceste din urma atribuții nu trebuiau îndeplinite doar de către recurenta-pârâta C. .
Pentru aceste motive coroborat cu Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală dispus de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1108/P/2004, solicită instanței să constate că nu este îndeplinită condiția privind comiterea faptei ilicite de către C. R. D., în lipsa altor mijloace probatorii, care trebuiau să fie administrate în cauza de către angajator.
Cu privire la cea de-a treia condiție, referitoare la producerea prejudiciului de către recurenta, solicită să se constate că nici aceasta condiție nu este
îndeplinita. Este adevărat că prin expertiza judiciară din dosarul penal se constată că în patrimoniul intimatei SC N. S., ar exista un prejudiciu de
152.521,16 lei, însă se menționează că nu se poate stabili dacă aceste sume au fost încasate de câtre recurenta C. .
Nu are nici un dubiu cu privire la împrejurarea că, în patrimoniul intimatei-reclamante, ar fi existat vreun prejudiciu, însă nu se poate reține că acest prejudiciu este datorat activității desfășurate de către C. R. . Nici un mijloc de proba administrat de către instanța de fond în aceasta cauză, nu conduce la ideea că prejudiciul stabilit de către expert este imputabil recurentei.
Intimata-reclamantă a avut o atitudine pasivă pe parcursul cercetării judecătorești, în sensul că nu a propus spre a fi administrate alte mijloace de
probă, pentru a-si dovedi susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecata și, implicit, condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a d-nei C. .
Recurenta nici nu și-a însușit sumele de bani înregistrate în contabilitate fără documente contabile justificative, iar pentru aceste motive solicită să se constate că nu există nici o legătură de cauzalitate între prejudiciul existent în patrimoniul intimatei-pârâte și activitatea desfășurata de către C. R. în cadrul acestei instituții.
Cu privire la ultima condiție care ar trebui îndeplinită, pentru angajarea răspunderii patrimoniale, respectiv vinovăția recurentei, afirmă că nici aceasta nu este îndeplinită, atâta timp cât unele operațiuni contabile erau efectuate de către alte persoane.
Reclamanta SC N. S. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 270 alin. 1 din C.muncii (în forma în vigoare la data promovării acțiunii), "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor";.
Din analiza dispozițiilor mai sus redate, rezultă, așa cum în mod corect au arătat și recurenții, că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită si personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; existența prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Aceste condiții trebuie analizate de instanța de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, iar sarcina probei elementelor de mai sus revine angajatorului, conform dispoziției de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă cuprinsă în art. 287 Codul muncii (în forma în vigoare la data promovării acțiunii).
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială a salariaților în temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, iar în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții răspunderea este exclusă.
În speță, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, societatea reclamantă pretinde că ar fi fost prejudiciată cu suma totală de 152.521,16 lei de către pârâții C. R. și P. F., angajați în funcția de director economic, și respectiv director executiv, prin înscrierea în evidențele contabile ale societății a unor cheltuieli, fără a avea la bază documente justificative. În motivarea demersului său judiciar, reclamanta a arătat că acest prejudiciu a fost determinat prin expertiza contabilă efectuată în dosarul penal care s-a finalizat cu scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei C. R. .
Curea reține că prima condiție privitoare la calitatea de salariat a pârâților este îndeplinită, întrucât între părți au existat raporturi de muncă așa cum rezultă din contractele individuale de muncă (f. 27 - 40, vol. I dosar nr. _
*), pârâtul P. F. fiind angajat în calitate de director executiv în perioada 2000 - 2004, iar pârâta C. R. în calitate de director economic în perioada 1996 - 2004.
Cu privire la cea de-a doua condiție, referitoare la existenta unei fapte ilicite, se constată că în mod eronat prima instanță a reținut că este îndeplinită această condiție.
Sub acest aspect, societatea reclamantă trebuia să indice în cererea de chemare în judecată care a fost mecanismul prin care a fost păgubită, respectiv care au fost acele acțiuni sau inacțiuni ale celor doi salariați ce au avut caracterul unor fapte ilicite și care a fost data sau intervalul de timp la care s-au comis aceste fapte. Însă, pretinzând că a fost prejudiciată de cei doi pârâți prin înscrierea în contabilitate a unor cheltuieli fără documente justificative, reclamanta s-a limitat a arăta doar că pârâta C. R. avea atribuții de înregistrare a documentelor în contabilitate și că raportul de expertiză a stabilit un prejudiciu de 152.521,16 lei ce a fost trecut în evidențele societății fără a avea la bază documente justificative, iar în ceea ce-l privește pe pârâtul P. F., reclamanta a susținut doar că această sumă de bani a fost ridicată de către pârât și că rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a pârâtei a concluzionat că pârâtul se face vinovat de producerea prejudiciului.
Or, Curtea constată că potrivit înscrisurilor depuse la dosar - contracte individuale de muncă și fișele postului (f. 31 și 38, vol. I dosar fond nr._ *), nici unul dintre pârâți nu avea atribuții de înregistrare în contabilitate, ci atribuții de control, planificare și îndrumare specifice funcțiilor de director economic și director executiv, iar probele administrate în cauză nu au dovedit că aceștia să fi efectuat în mod direct înregistrări ale cheltuielilor în contabilitate. De asemenea, raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul penal invocat în acțiune, (depus la dosarul de recurs în primul ciclu procesual doar de către pârâtă) nu concluzionează că pârâții au efectuat înregistrări a cheltuielilor în contabilitate, astfel cu se susține de către societatea reclamantă.
Așadar, nu se poate reține că pârâții să fi săvârșit o faptă ilicită, în legătură cu munca lor și cu atribuțiile pe care le aveau de îndeplinit, astfel cum sunt menționate în fișele postului, fapte de natura celor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
În considerentele hotărârii recurate, instanța a reținut că prejudiciul a fost creat prin omiterea înregistrării în evidențele contabile a unor chitanțe eliberate de către pârâtul P. F. pentru încasări în numerar de la beneficiari de către pârâta C., prin ridicarea de numerar în baza specimenului de semnătură fără ca ulterior aceste ridicări să fie justificate, prin încasarea de sume de bani de la clienți în baza unor chitanțe eliberate de către pârâtul P. F., însă Curtea constată că, pe deoparte, aceste argumente sunt nelegale și exced cadrului procesual, deoarece reclamanta nu a invocat aceste acte materiale ca modalitate de producere a unui prejudiciu, ci a invocat ca unica faptă doar înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli fără documente justificative, iar pe de altă parte se constată că aceste statuări ale instanței de fond sunt lipsite de orice suport probator, fiind pur formale.
Contrar celor susținute de intimata reclamantă prin întâmpinare, se constată că aceasta a invocat pentru prima dată că prejudiciul a fost creat prin înscrierea în contabilitate a unor cheltuieli fără documente sau prin nedepunerea în casieria societății a unor sume de bani încasate de la clienți, doar prin concluziile scrise formulate după închiderea dezbaterilor în fața instanței de
rejudecare, pe perioada de amânare a pronunțării (f. 19 - 21, vol. III dosar fond nr._ *). Ca atare, față de modalitatea în care reclamanta a înțeles să-și modifice cererea de chemare în judecată, și anume, fără respectarea dispozițiilor de ordin procedural cuprinse în art. 132 C.proc.civ. și văzând că în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu s-a invocat nedepunerea în casieria societății a unor sume de bani încasate de la clienți, Curtea apreciază că tribunalul nu a fost legal investit cu soluționarea unei astfel de cereri, astfel că în mod greșit a dat curs acesteia reținând că prejudiciul s-a creat prin încasarea unor sume de bani și nepunerea lor la casierie.
Curtea apreciază că în lipsa unor date concrete care să ateste împrejurarea că pârâții, în calitate de angajați la societatea reclamantă nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, nu se poate reține existența unui fapte ilicite în dauna societății de natura celei arătate de reclamantă în acțiunea introductivă.
În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu, Curtea reține că nici aceasta nu este îndeplinită.
Astfel, reclamanta pretinde că a fost prejudiciată cu suma de 152.521,16 lei prin faptul înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli fără a exista documente justificative.
Într-adevăr, expertiza contabilă efectuată la data de 28 decembrie 2007 de către expertul Cazac M. (f. 22 și urm. dosar recurs nr._ ) în dosarul penal nr. 1108/P/2004, având ca obiect plângerea penală formulată de societate împotriva pârâtei C. R., a avut mai multe obiective, printre care și cel de a stabili "dacă societatea a înregistrat în contabilitate cheltuieli fără a avea la bază documente justificative";.
Privitor la acest obiectiv - pct. f din expertiză, expertul a concluzionat faptul că pentru anii 2002 - 2003, cheltuielile înregistrate în contabilitate fără documente justificative sunt în valoare de 1.525.211.590 lei vechi, însă Curtea apreciază că această împrejurare nu a fost de natură să genereze o pagubă materială societății recurente și nu face dovada diminuării patrimoniului acesteia.
Înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli reprezintă o operațiune scriptică, ce nu are legătură cu manipularea banilor, prin care anumite operațiuni economico-financiare sunt înregistrate în actele contabile ale societății, fiind necesar ca aceste înregistrări să aibă la bază documente justificative. În situația în care în contabilitate au fost înregistrate anumite sume cu titlu de cheltuieli fără a exista documentele justificative, această împrejurare duce la o singură concluzie, și anume aceea că respectivele cheltuieli nu au existat și nu au fost efectuate în realitate.
Așadar, chiar dacă în contabilitatea societății reclamante nu există documente care să fie apte de a justifica înregistrarea unor cheltuieli în sumă totală de 1.525.211.590 lei vechi (152.521,16 lei RON), din punct de vedere a răspunderii civile patrimoniale (și fără a analiza în prezentul cadru procesual caracterul penal sau contravențional al acestei fapte) operațiunea scriptică de înregistrare nu a avut drept consecință o transmitere a unor bunuri a societății sau încasarea fără drept a unor sume de bani de către salariați și ca atare nu a fost de natură să producă o pagubă sau o diminuare a patrimoniului societății.
Reclamanta a susținut prin acțiunea introductivă că raportul de expertiză a concluzionat faptul că suma de 152.521,16 lei RON a fost ridicată de către pârâtul P. F., iar ulterior a fost înscrisă în evidențele societății fără documente justificative, însă Curtea constată că o atare susținere este lipsită de fundament. Astfel, se constată că expertul contabil a reținut doar că suma înscrisă în evidențele societății fără documente justificative se compune din:
cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli cu ambalajele, cheltuieli cu deplasările externe, alte cheltuieli cu serviciile executate de terți, cheltuieli cu întreținerea și reparațiile, cheltuieli cu chiriile, cheltuieli cu transportul, penalități Electrica și stornare de pe cheltuieli cu întreținerea și reparațiile, iar contrar celor invocate de reclamantă, expertul nu a emis nici o concluzie privitoare la ridicarea de către pârâtul P. F. a acestor sume sau la existența unui prejudiciu prin efectuarea acestor înregistrări.
Contrar celor reținute în hotărârea recurată, nici actele bancare - listinguri ale conturilor, extrase de cont, note contabile - privitoare la conturile societății din perioada 2001 - 2004, depuse la dosar la solicitarea instanței de către BCR SA (f. 47 și urm. vol. I dosar fond nr._ *), nu dovedesc pretinsa pagubă invocată de reclamantă în acțiunea introductivă.
Pentru a exista un prejudiciu, respectiv o diminuare a patrimoniului societății, el trebuia să rezulte efectiv dintr-o acțiune a salariatului constând în însușirea unor sume de bani sau alte bunuri, ascunderea anumitor încasări, dirijarea unor plăți în folosul unor persoane sau nedecontarea numerarului primit drept avans spre decontare, ori în cazul de față nu s-a invocat existența nici uneia dintre aceste situații, ceea ce face ca pretinsul prejudiciu să nu existe.
Chiar în cuprinsul Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a pârâtei dată la 28 august 2008 de către Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1108/P/2004, invocată de reclamantă în susținerea pretențiilor sale, s-a reținut că "În ceea ce privește infracțiunea de delapidare reținută în cauză în sarcina învinuitei, din actele dosarului printre care și raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit în cauză, nu rezultă în mod cert faptul că învinuita a executat acte de apropiere, de însușire a fondurilor firmei pentru folosire în scop personal";, precum și faptul că "nu există nici o dovadă în cauză care să contureze acte clare de însușire de sume de bani în scop personal, iar faptul că expertul contabil nu a regăsit în contabilitatea firmei sume de bani în cuantum substanțial nu creează o prezumție de sustragere a lor și nu reprezintă o dovadă în acest sens.";
De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării unor cheltuieli nereale în contabilitatea firmei, pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei în temeiul art. 10 lit. d C.proc.pen., s-a reținut că "Examinând actele de urmărire penală din dosarul cauzei prin prisma cerințelor textului care incriminează această variantă a evaziunii fiscale, conchid că această infracțiune nu se realizează sub aspectul elementelor constitutive. Probele din dosar nu au demonstrat caracterul nereal al cheltuielilor înregistrate în contabilitate, iar faptul că o parte din cheltuielile firmei sunt reflectate de înscrisuri care nu au valoare de document justificativ conform legii contabilității nu creează o prezumție de fictivitate a operațiunii";.
Într-adevăr, pârâtei C. D. R. i s-a aplicat o amendă administrativă prin ordonanța procurorului, însă nu pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare pentru care de asemenea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. d C.proc.pen., ci pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea contabilității, constând în faptul că în perioada 2001 - 2004 a efectuat înregistrări necorespunzătoare în contabilitatea firmei.
În ceea ce-l privește pe directorul executiv, în cuprinsul ordonanței procurorului s-a reținut că acesta ";în esență, se ocupa de derularea operațiunilor de încasări și plăți în cadrul firmei, gestionând în esență aceste fonduri";, constatări care nu dovedesc existența faptelor prejudiciabile invocate de reclamantă.
Așadar, Curtea reține că nici invocarea de către reclamantă a Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată la data de 28 august 2008, ca temei al
dovedirii producerii pagubei, nu este suficientă și practic nu dovedește faptul diminuării patrimoniului societății.
Așa fiind, declanșarea răspunderii materiale a celor doi foști salariați este de neconceput în situația în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului, fapt ceea ce exclude existența celorlalte elemente ale răspunderii patrimoniale, respectiv vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu.
Pentru aceste considerente, reținând că societatea intimată, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit întrunirea cumulativă a condițiilor pentru care a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților recurenți, Curtea apreciază că hotărârea fondului este nelegală, astfel în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va admite recursurile declarate de pârâți, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cu consecința modificării sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ținând cont de culpa procesuală a reclamantei, Curtea o va obliga plătească pârâtei C. R. D. suma de 700 lei și pârâtului P. F. suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fondul cauzei constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâții C. R. D. și P. F. împotriva sentinței civile nr. 782 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC N. S. .
Obligă reclamanta SC N. S. să plătească pârâtei C. R. D. suma de 700 lei și pârâtului P. F. suma de 2.500 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: P.U.
