Decizia civilă nr. 129/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 129/A/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: S. -D. G.

S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâții C. LOCAL și P.

M. T. împotriva sentinței civile nr. 11827 din 12 august 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S.

S. D. Î. T., precum și pe intimatul pârât L. T. L. R. T., având ca obiect litigiu de muncă - obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în prezenta cauză pârâții și-au intitulat calea de atac ca fiind recurs însă cauza a fost înregistrată corect ca fiind apel.

Se constată că la data de 26 septembrie 2013, s-a depus la dosar întâmpinare de către reclamant, care a fost comunicată apelanților.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 11827 din 12 august 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată și precizată de către reclamantul SS D. Î. T., CUI 5014155, cont bancar_ L05101205870135XX deschis la BA. TRANSILVA. A T., în numele și pentru membrii de sindicat PETEAN D., RIGMAN C., SZEKELY R., BĂCILĂ L., I. CU R. CONSTANTIN, PLOSCAR ANA B., HĂDĂREAN C., C. ERIKA, LAZĂR

A., VLAD N., CA. A., SPĂDARU D., MÂNDROC VASILICA, MUREȘAN E., A. CA C., R. B., M. M. D., P. A NA. și OLARIU

L. în contradictoriu cu pârâții L. T. L. R., C. LOCAL T. și P.

T. și a fost obligată pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective; au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 să aloce

fondurile necesare plății drepturilor bănești; s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 pentru personalul din învățământ prevede că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 se majorează.

Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G nr. 15/2008 si s-a stabilit o majorare a valori coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare.

Prin OUG 136/2008, s-au stabilit alte valori ale coeficienților de multiplicare pentru perioada octombrie-decembrie 2008 si s-a amânat aplicarea Legii nr. 221/2008.

La data de_ a fost adoptată OUG nr. 151 prin care s-a modificat titlul OG 15/2008 si coeficientul de multiplicare în sensul stabilirii unui cuantum inferior celui stabilit prin Legea nr. 221/2008.

Aceste două Ordonanțe de Urgență nr. 136 si nr. 151 din 2008 au fost declarate neconstituționale.

Legea nr. 221/2008 a fost de asemenea declarată constituțională si prin Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J. s-a decis că acest act normativ constituie temeiul legal pentru drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice pentru perioada _

-_ .

Membrii de sindicat din prezenta acțiune au calitatea de cadre didactice la

  1. T. "L. R. "; T., așa cum rezultă din adeverințele emise de această unitate de învățământ.

    Potrivit prevederilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul local se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

    Unitatea de învățământ la care sunt angajate cadrele didactice este instituție de învățământ finanțată din fonduri alocate prin bugetul local al M. T. de

    la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.

    Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de_ .

    După intrarea în vigoare a Legea nr.221/2008 unitatea de învățământ avea obligația să reîncadreze, să calculeze pentru membrii de sindicat și să plătească acestora după cuprinderea sumelor în bugetul local salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.

    1. T. "L. R. "; T. a continuat să plătească membrului de sindicat salarii în baza altor acte normative pentru perioada_ -_ deși Legea nr. 221/2008 reprezintă singurul temei de drept în ce privește salarizarea personalului din învățământ.

      Potrivit prevederilor art.3 din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul de salarizare are la bază și principiul luării în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării in vigoare a acestei

      legi prin hotărâri judecătorești.

      Art.30 alin.5 din aceeași lege, prevede că în anul 2010 personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc in acesta, potrivit anexelor la prezenta lege, iar sporurile prevăzute in anexe rămase in afara salariului de bază se vor acorda într- un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

      Conform art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, începând cu luna

      ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își păstrează salariul de încadrare brut, avut la această dată, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.

      Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 285/2010, începând cu_ cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

      D. analiza acestor texte legale, a rezultat că în cursul anului 2010 așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.330/2009, a OUG nr.1/2010 și a Legii nr.285/2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celui din luna decembrie 2009, iar salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat cu 25% în luna iulie 2010 și apoi majorat cu 15% începând cu luna octombrie 2010.

      Potrivit Deciziei nr.3/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, Legea nr. 221/2008, declarată constituțională prin Decizia nr.1093/_ a Curții Constituționale, prin care a fost probată OG 15/2008 constituie singurul temei de drept pentru drepturile salariale cuvenite personalului din învățământ pentru perioada_ -_ .

      Potrivit Deciziei nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

      Jurisprudența CEDO a statuat ca poate fi considerat un bun in sensul art.1 din Protocolul Aditional și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii. Reclamanții se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la un salariu calculat potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009 și nr. 285/2010 deoarece acest drept salarial a fost reglementat expres și a fost confirmat de Î. Curte de C. si Justiție prin Decizia nr. 11/2012.

      În cauza Lelas împotriva Croației, CEDO a făcut distincție între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.

      În cauza Vilho Esklinen împotriva Finlandei, CEDO a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient determinată și fundamentată legal în dreptul intern.

      Începând cu_ și_ membrii de sindicat nu au beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008 și nici nu au fost încadrați conform prevederilor acestui act normativ situație în care pârâta de rd.1 a încălcat prevederile Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010.

      Așa fiind, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în numele membrilor de sindicat PETEAN D., RIGMAN C., SZEKELY R., BĂCILĂ L., I. CU R. CONSTANTIN, PLOSCAR ANA B., HĂDĂREAN C., C. ERIKA, LAZĂR A., VLAD N., CA. A., SPĂDARU D., MÂNDROC VASILICA, MUREȘAN E., A. CA C., R. B. ,

    2. M. D., P. A NA. și OLARIU L. și a obligat pârâtul de rd.1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata către fiecare din acesta a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010 până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective și pârâții de rd.2 și 3 să propună și să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale care urmează să fie alocate unității de învățământ în vederea efectuării plății drepturilor solicitate.

Obligația pârâtilor de rândul 2 și 3 a rezultat din prevederile art.137 alin. 1, 3 și 5 lit. a și c din Legea nr.84/1995 a învățământului și a prevederilor art.104 din Legea nr.1/2011 a educației naționale, care se referă la finanțarea unităților de învătământ preuniversitar de stat din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de la bugetul de stat si din alte surse potrivit legii, finanțare care cuprinde printre altele cheltuielile de personal. Drepturile solicitate de către reclamanți se încadrează în această finantare de bază referitoare la cheltuielile de personal.

Pentru a putea fi plătite, P. care exercită funcția de ordonator principal de credite, are obligația de a propune proiectul bugetului local spre aprobare C. ui Local, iar acesta trebuie, în condițiile legii să hotărască și în ceea ce privește pe plan local educația. Așa cum prevăd art.63 alin. 4, art.36 alin. 1 lit d. și alin. 6 lit.a pct. 1și art.45 alin. 2 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M.

  1. ȘI C. LOCAL AL M. T. .

    1. Prin recursul declarat de pârâtul P. M. T.

      s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței civile atacate in sensul respingerii in totalitate a acțiunii fata de P. M. T. .

In drept, s-au invocat dispozițiile: art. 304 indice 2, pct.8 si 9 ale art 304 indice 1 Cod.Proc.Civ.

În motivarea recursului pârâtul a arătat următoarele:

Critica pe care o aduce sentinței pronunțate de către instanța se refera la următoarele aspecte, care in opinia pârâtului se circumscriu dispozițiilor art. 304 indice 2 pct. 8 si 9 si art. 304 indice 1 Cod.Proc.Civ.;

  1. In primul rand arată faptul ca P. M. T. nu are calitate de angajator in prezenta cauza. Raporturile de munca ale reclamanților membrii de sindicat se desfășoară cu unitatea angajatoare care in acest caz este Colegiul « Tehnic » T. .

  2. Asa cum a arătat si pe fondul cauzei finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin.2, din Legea nr. 1/2011, aceasta finanțare fiind asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine M. ui Educației, Cercetării, T. si Sportului nu autorităților locale cum greșit s-a reținut de către Instanța de fond. Finanțarea instituțiilor de invatamant se realizează descentralizat, prin bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale unităților administrative teritoriale, fiecare unitate de invatamant intocmindu-si propriul buget.

    A. eatul (5) din Legea nr. 1/2011 -Legea învățământului reglementează expres faptul ca: " Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București" in consecința Legea nr. 1/2011 prevede in mod expres ca finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal, incluzând deci si cheltuielile cu salarizarea personalului didactic si nedidactic care isi desfășoară activitatea in unitățile de invatamant.

  3. D. economia prevederilor legale citate anterior, în aprecierea pârâților se desprinde in mod clar faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de invatamant se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea, sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza fiind acordate de la bugetul de stat. In acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de invatamant, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de invatamant destinatare.

    Bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de invatamant, finanțare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiții și reparații capitale, subvenții pentru internatele și cantinele școlare .

  4. In alta ordine de idei, s-a arătat că potrivit prevederilor Legii nr, 500/2002 privind finanțele publice, in cazul in speța, P. Mun. T. ca reprezentant al autorității publice locale in baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.

In concret s-a apreciat că atâta vreme cat cheltuielile de personal ale unităților de învatamant (finanțare de bază) sunt acordate PRIN bugetul local, P. Mun. T. in calitate de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale, nu poate face altceva decât sa repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (in acest caz unitățile de invatamant) creditele bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute si alocate din bugetul de stat, P. nu poate pune in aplicare o hotărâre judecătoreasca in lipsa sumelor necesare.

2. Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al M. T.

s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței civile atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii fata de C. Local al M. T. .

Critica pe care o aduce sentinței pronunțate de către instanța se refera la următoarele aspecte, care în opinia pârâtului se circumscriu dispozițiilor ort. 304 indice 2 pct. 8 si 9 si art. 304 indice 1 Cod.Proc.Civ. :

  1. în primul rând arată faptul ca, C. Local al M. T. nu are calitate de angajator în prezenta cauza si nici nu este ordonator de credite. Raportul de munca al reclamantei se desfășoară cu unitatea angajatoare care în acest caz este Colegiul Tehnic T. si respectiv Colegiul "E. Negrutiu" T.

  2. Apoi finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin. 2 din Legea nr. 1/2011, aceasta finanțare este asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine astfel M. ui Educației, Cercetării, T. și Sportului si nu autorităților locale cum greșit s-a reținut de către Instanța de fond, finanțarea instituțiilor de învățământ realizându-se descentralizat, prin (si nu din) bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, fiecare unitate de învățământ întocmindu-si propriul buget.

  3. A. eatul (5) din Legea nr. 1/2011 - Legea învățământului reglementează expres faptul ca; "Finanțarea de baza aprobata anual prin Ieșea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București", în consecința Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres ca finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal, incluzând deci si cheltuielile cu salarizarea personalului didactic si nedidactic care isi desfășoară activitatea în unitățile de învățământ.

  4. D. economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde în opinia pârâtului în mod clar si neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. în acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învățământ destinatare.

    Bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de învățământ, finanțare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiții si reparații capitale, subvenții pentru internatele si cantinele școlare.

  5. În alta ordine de idei, s-a arătat că potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, în cazul în speța, C. Local al M. T. si respectiv P. M. T. ca reprezentanți ai autorității publice locale în baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.

In concret s-a apreciat că atâta vreme cât cheltuielile de personal ale unităților de învățământ (finanțare de baza) sunt acordate prin bugetul local (si nu din acesta), autoritățile publice locale nu pot face altceva decât sa repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (în acest caz unitățile de învățământ) creditele bugetare aprobate si virate de la bugetul de stat. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute si alocate din bugetul de stat, C. Local al M.

T. (care nu este coordonator principal de credite) nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătoreasca în lipsa sumelor necesare, sume care trebuie virate din bugetul de stat.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În privința criticilor se reține că sunt neîntemeiate.

În esență criticile se bazează pe lipsa calității de angajator și pe lipsa obligației directe de asigurare a fondurilor necesare finanțării învățământului.

Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din

fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru

cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă

îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.

În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.

În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.

Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.

Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.

În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești

pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, pentru neacordarea drepturilor salariale ale reclamantei, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.

Pe baza acestui ultim argument, nu poate fi apreciată consistentă susținerea din recurs referitoare la rolul doar de administrator al pârâților în gestionarea sumelor acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitare și pe această bază inexistența unei obligații față de acordarea drepturilor solicitate de reclamantă.

Fiind neîntemeiate criticile, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M.

T. și P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 11827 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executoruie.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

I. T.

N.

M.

S.

D.

G.

red.N.M./A.C.

3 ex. - _

jud.fond.U. P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 129/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă