Decizia civilă nr. 2948/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2948/R/2013
Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N., respectiv recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 4781 din 18 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații reclamanta O. A. și pârâții Ș. DE A. ȘI M. "S. "; C. N. și C. J.
C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar reclamanta intimată, prin apărătorul ales, a depus întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea de judecată în lipsă, formulată de recurenți, o reține în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4781 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. C. .
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune aferentă perioadei _
-_ invocată de instanță din oficiu și s-a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată și extinsă de reclamanta O. A., în contradictoriu cu pârâții Ș. DE A. ȘI M. S., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și în consecință:
Pârâta Ș. DE A. ȘI M. S. a fost obligată în calitate de angajator, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate către reclamantă, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective.
Pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI
C. -N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui județean C. întrucât calitatea de ordonator de credite în prezenta speță aparține pârâților C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -
N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., potrivit art63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al Municipiului C. -N., întrucât din textele de lege invocate de către pârât, a rezultat tocmai că acestuia îi revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei. Raportat la speța de față a fost irelevant dacă pârâtului i s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest lucru nu i-a fost imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Instanța a admis excepția prescripției extinctive parțiale a acțiunii, invocată din oficiu, referitor la perioada dintre intrare în vigoare a legii -_, întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea formulată cu privire la această perioadă.
Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamanta a fost angajat al pârâtei în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
În această calitate reclamanta a fost îndreptățită să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de OG 15/2008 modificată de Legea nr. 221/2008. Aceasta deoarece OG nr. 136/2008 prin care s-a dispus amânarea aplicării acestei legi, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1221/_ . De asemenea, art. I pct. 2 și 3 din OG nr. 151/2008 de modificare a OG nr. 15/2008, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 842/2009 a Curții constituționale. La fel, dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, prin care, la fel au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 989/2009.
În consecință, având în vedere că toate actele normative de modificare a creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 15/2008 modificată prin Legea nr. 221/2008, au fost declarate neconstituționale prin decizii ale Curții constituționale, în privința modificărilor aduse creșterilor salariale prevăzute de această ordonanță, dispozițiile acesteia au fost aplicabile. Prin urmare, pârâta de rândul 1 în calitate de angajator a fost obligată prin prezenta hotărâre să achite diferența dintre cuantumul pe care ar fi trebuit reclamanta să îl primească în condițiile aplicării acesteia și cuantumul pe care l-a primit în mod efectiv.
Î. Curte s-a pronunțat în același sens prin Decizia privind recursul în interesul Legii nr. 3/2011, concluzionând că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pârâta nu a contestat faptul că reclamantei nu i s-a plătit această diferență, iar sarcina probei i-ar fi revenit acesteia conform art. 272 din Codul muncii.
În calitate de ordonatori de credite pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI
C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. au fost obligați să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Având în vedere, deci, că reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, tribunalul a admis cererea reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169
alin.1 din Codul muncii și pârâții au fost obligați să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. MUNICIPIULUI C. -N. și
C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N.
Pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N. a solicitat în conformitate cu disp. art. 312, coroborat cu art. 304 pct.5 C. pr. civ. și art. 3041C. pr. civ. admiterea recursului, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant, față de recurent.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în principal invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent P. Municipiului C. -N.
, având în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a din Legea nr. 215/2001 în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1 lit. c primarul exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii.
De asemenea, Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit afin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
De asemenea. alin. 6 din Legea Educației Naționale prevede în mod clar că Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat că finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Raportat la aceste considerente arată că art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea 1. Din coroborarea textelor legale la care a făcut referire mai sus rezultă că este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat-acesta pe de o part, iar pe de altă parte din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate si virate în contul bugetului local, instituția recurentă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu disp. art. 39 alin 6 din Legea 273/2006.
În subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.civ. coroborat cu art. 304 1 vechiul Cod de proc.civ. solicită admiterea recursului învederând următoarele argumente:
Potrivit disp. Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora. Pe de altă parte bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate
pretențiile reclamantei. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca și Solidaritate Sociala, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.
a solicitat în temeiul art.
312 C. pr. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtului recurent.
În motivare a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, cu aceleași argumente ca și în recursul P. ui mun. C. -N. .
Reclamanta O. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor
.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Argumentele pârâților recurenți C. local și P. mun. C. -N. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități
finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. _
"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Nu s-a dispus prin sentință plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "acordarea"; drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în
limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Cât privește motivele de recurs formulate de pârâți cu privire la sursa din care putea fi plătită prima de vacanță conform dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1), dacă ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, stabilirea de către părțile contractuale a fondurilor și identificarea surselor de finanțare), Curtea reține că pentru anul școlar 2008-
2009, s-a invocat prin acțiune și era aplicabil contractul colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură învățământ C., care nu indica faptul că plata primei de concediu se va face din venituri proprii, astfel încât, prin raportare la acest contract colectiv de muncă, nefiind condiționată acordarea primei de vacanță decât prin textul incident din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, pentru perioada în discuție, dreptul la acordarea primei de vacanță este unul simplu, neafectat de modalități.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1- 3, raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursurile declarate de pârâții P. MUNICIPIULUI
C. N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 4781 din 18 martie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | N. | M. | D. | C. G. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: B. G. Z.