Sentința civilă nr. 12395/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12395/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant SS
D. I. T., reclamant B. F., reclamant T. A., reclamant H. D., reclamant M. A., reclamant SA, reclamant B. I., reclamant F. C.
, reclamant M. A., reclamant V. M. și pe pârât C. C., pârât P.
C., pârât I. S. AL J. C., pârât M. E., C., T. SI S., pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect calcul drepturi salariale .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, consilier juridic Cordiș A. D. și reprezentantul pârâtului palatul
, consilier jruidic Virgil V.G.Bondrea lipsă fiind restul părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale ținând cont de decizia Curții de Apel C. .
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale pe motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_ în dosarul nr._, reclamantul SS D. Î. T. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în alineatul 1 pagina 12 alin.3 pagina 2 respectiv alin. 10 pagina 3 din dispozitivul sentinței civile nr. 187/2012, în sensul inserării în text a membrei de sindicat RÎȘTEI D., astfel cum apare și în tabelele nominale depuse la dosar cu nr. 432 -_, cum din eroare s-a omis.
În motivare, a arătat că prin sentința civilă instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a dispus obligarea pârâților să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2217/2008, însă în ceea ce privește pe numita Rîștei D., în hotărâre s-a strecurat o eroare în sensul omiterii numelui acestei membre de sindicat.
Prin Sentința Civilă nr. 777/2013 pronunțată în dos. nr._, instanța a admis excepția tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului sentinței, invocată din oficiu și a respins ca tardiv formulată cererea de completare a dispozitivului.
Prin Decizia Civilă nr. 2619/R/2013 pronunțată în dos. nr._, Curtea de apel C. a admis recursul declarat de reclamantul SS D. Î. T. împotriva Sentinței pronunțate de Tribunal, pe care a casat-o în întregime trimițând cauza spre rejudecare, cu mențiunea ca în rejudecare instanța de trimitere să procedeze la soluționarea pe fond a cererii de îndreptare a erorii materiale.
În rejudecare, asupra fondului cererii de îndreptare a erorii materiale, instanța constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamantul SS
I. T. în numele membrilor de sindicat B. F., T. A., H. D. ,
M. A., SA, B. I., F. C., M. A. ,RISTEI D. și V.
M. în contradictoriu cu pârâții C. C., P. C., I. S. AL J.
, M. E., C., T. SI S., au solicitat să se dispună obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de_, până la zi, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății efective.
Prin Sentința Civilă nr. 187/2012 pronunțată la data de 12 ianuarie 2012, Tribunalul Cluj a admis acțiunea astfel cum ea a fost formulată.
eroare, instanța a omis să menționeze în considerentele și dispozitivul sentinței, în calitate de membru de sindicat în numele și pentru care reclamantul a formulat acțiunea pe Rîștei D. .
Raportat la această împrejurare, ținând cont de prevederile art.281 Cod Proc. civ., instanța va dispune îndreptarea erorii materiale, constând dintr-o omisiune în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.187/2012 pronunțată de Tribunalului C. în dosar nr._, în sensul că în mod corect, atât în considerente, cât și în dispozitiv, alături de ceilalți membri de sindicat în numele și pentru care a fost formulată cererea de chemare în judecată și admisă acțiunea, va figura și membra de sindicat RÎȘTEI D. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.187/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj formulată de către reclamant.
Dispune îndreptarea dispozitivului sentinței civile nr.187/2012,
în sensul că în cuprinsul considerentelor și dispozitivului sentinței, va figura, alături de ceilalți membri de sindicat în numele cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată și admisă acțiunea, și membra de sindicat RÎȘTEI D. .
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
C.S. 06 Septembrie 2013