Decizia civilă nr. 1498/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N. 1498/R/2013

Ședința publică din data de 27 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L.

D. Î. M. și pe pârâții intimați G. CU P. P._ A M. și C. LOCAL B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 145 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a P.

M. B. M. invocată de acesta prin întâmpinare.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.

  1. în contradictoriu cu pârâții G. cu P. P. nr. 30 B. M., C. local B. M., P. municipiului B. M. .

    A fost obligată pârâta G. cu P. P. nr. 30 B. M. să calculeze și să plătească membrilor de sindicat M. A., Blideran Melania, Butoi M., Bendel G., Marchis V., M. I., Grumaz M., Sina F., Szilagyi A., Topan C. ia, T. V., diferențele salariale rezultate din neaplicarea prevederilor legale privind reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal pentru cadrele didactice cu peste 25 ani vechime în învățământ și gradul didactic I, respectiv plata a 2 ore pe săptămână, în regim de plata cu ora, pentru perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

    Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

    :

    În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului B. M., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se

    asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța apreciază că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului P. orașului B. M. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din O.U.G. nr. 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95, C. local este finanțatorul unităților de învățământ, ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul P. municipiului B. M. se respinge ca neîntemeiată.

    Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

    Membrii de sindicat M. A., Blideran Melania, Butoi M., Bendel G.

    , Marchis V., M. I., Grumaz M., Sina F., Szilagyi A., Topan C. ia, T. V. sunt angajații pârâtei G. cu P. P. nr.30 B. M. în calitate de cadru didactic, are gradul didactic I și o vechime în învățământ de peste 25 de ani, așa cum rezultă din adeverința nr. 55 din_, depusă la fila 7 din dosar.

    În conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

    Pentru orele prestate în plus săptămânal cadrele didactice urmează a fi remunerate în regim de plata cu ora.

    Conform prevederilor art. 13 din anexa nr.1 din Ordinul M. ui Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3753/2011 "personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal până la sfârșitul anului școlar 2010-2011";.

    Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ prevede în anexa 6, Capitolul I, art. 10 alin.3 faptul că "personalul didactic din învățământul preuniversitar cu o vechime efectivă în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest personal didactic poate fi salarizat în sistem de plată cu ora cu tariful orar stabilit în funcție de norma didactică redusă, pentru orele didactice ce depășesc această normă.

    Drepturile salariale solicitate nu au fost acordate începând cu data de _

    , astfel cum rezultă din adeverința nr. 58/_ - fila 9.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. M. B. M.

    , solicitând casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare.

    În motivare, recurentul a invocat nulitatea sentinței deoarece a fost pronunțată de o instanță ce nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 55 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

    Distinct de cerința de formă privind semnarea sentinței într-un litigiu de muncă de către asistenții judiciari, legea obligă în mod adițional la consemnarea opiniilor acestora în cuprinsul considerentelor hotărârii, cu particularitatea că eventualele opinii separate se motivează obligatoriu.

    Lipsa opiniei asistenților judiciari sau a mențiunii exprese că aceștia au participat la deliberare și achiesează la opinia magistratului judecător, echivalează cu lipsa oricărei probațiuni în legătură cu respectarea normei speciale privind compunerea specializată a completului, în etapa procesuală a deliberării.

    Consideră că o atare probațiune specială nu poate fi suplinită prin semnăturile olografe ale asistenților judiciari din cadrul sentinței - care lipsesc din prezenta sentință. Lipsa opiniilor asistenților judiciari din cuprinsul sentinței recurate, atrage nulitatea necondiționată de producerea unei vătămări procesuale a respectivei hotărâri judecătorești, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului de judecată în etapa deliberării.

    De vreme ce încălcarea dispozițiilor dreptului intern privind constituirea completului de judecată în faza deliberării, în cauzele privind conflictele de muncă și litigiile de muncă care se judecă în primă instanță, conduce la nelegala alcătuire a completului de judecată investit să soluționeze respectiva cerere, este violat astfel în substanța sa dreptul la un tribunal stabilit de lege, care conferă protecție dreptului la un proces echitabil.

    În speță, motivarea sentinței nu cuprinde opinia fiecărui asistent judiciar.

    Mai mult sentința civilă nu este semnată de către judecător, purtând doar mențiunea grefierului "pentru conformitate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin. l pct. 8 din Codul de procedură civilă.

    Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

    D. verificarea dosarului de fond rezultă ca fiind nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., și aceasta întrucât completul care a soluționat în primă instanță prezenta cauză având ca obiect un conflict de muncă, în mod corect și în concordanță cu prevederile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a fost constituit dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari.

    În ce privește nulitatea hotărârii atacate, argumentată de faptul că opinia asistenților judiciari nu a fost consemnată în hotărâre, Curtea reține că dispozițiile art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 stabilesc că "Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.

    D. conținutul acestei prevederi rezultă că atunci când opinia asistenților judiciari coincide cu aceea a judecătorului cauzei, nu este necesară menționarea distinctă în minută și, apoi, în dispozitivul sentinței a opiniei acestora, fiind evident că semnarea minutei ce cuprinde soluția fără opinie separată de către aceștia alături de judecător, demonstrează că soluția reflectă și propria lor opinie. În speță, într-adevăr minuta ce cuprinde soluția recurată a fost semnată alături de judecător și de către cei doi asistenți judiciari, fără a se menționa și existența unei opinii, ceea ce înseamnă că nu au existat, între aceștia, diferențe

    de opinie care să impună menționarea distinctă a opiniei asistenților judiciari.

    Indicarea distinctă a opiniei, urmată de motivarea acesteia, este necesară numai atunci când opinia asistenților judiciari nu ar coincide, în totul sau în parte, cu aceea a judecătorului. Într-o asemenea situație, menționarea separată a opiniei și apoi motivarea acesteia reprezintă modalități procedurale ce permit a se cunoaște că între opinia judecătorului și aceea a unuia sau a ambilor asistenți judiciari, au existat diferențe, precum și justificarea legală a opiniei asistenților judiciari.

    Curtea apreciază că nu se poate reține în sensul celor pretinse de recurent, și anume că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, astfel încât nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., căruia i se subsumează criticile din cererea de recurs, cererea fiind soluționată în mod echitabil fără a fi încălcate dispozițiile art. 6.1 din Convenția pentru Drepturile Omului.

    Contrar susținerilor recurentului, se constată că hotărârea recurată, respectiv unul dintre cele două exemplare originale depus potrivit art. 266 C.proc.civ. la dosarul de fond, a fost semnată de către judecător, fiind respectate prevederile art. 261 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. Mențiunea indicată de către recurent, și anume "pentru conformitate";, nu s-a aplicat pe exemplarul original al sentinței aflat la dosarul cauzei, ci doar copiile comunicate părților potrivit art. 266 alin. 3 C.proc.civ.

    Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Respinge ca nefondat recursul declarat de P. M. B. M. împotriva Sentinței civile nr. 145 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 27 martie 2013.

    PREȘEDINTE JUDECATORI

    1. -R. M. C. M. S. -C. B.

G.

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: C. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1498/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă