Decizia civilă nr. 1499/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1499/R/2013

Ședința publică din data de 27 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și

C. LOCAL B. S. împotriva sentinței civile nr. 65 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâta intimată Ș. CU CLASELE I-V. "I. S. "; T. DE S., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.

Curtea din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, invocă excepția tardivității formulării recursului.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, asupra excepției invocate.

C U R T E A

Asupra cererii de recurs de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ la Tribunalul Maramureș, reclamantul S. L. D. Î. M. în numele membrilor de sindicat: BREBANR., C. V., M. ANCUTA, SISESTEANR., PODUT

LIA, FAGYAS A., DOBRICAN D. a chemat în judecată pârâții: Ș. CU CLASELE I-V. ,,I. S. "; T. DE S., C. LOCAL B. S. ȘI P. O.

B. S., solicitând instanței obligarea unităților de învățământ pârâte la: calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediu aferent anului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății; obligarea C. ui Local și a P. ui B. S. la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale mai sus menționate.

Pârâții: C. LOCAL B. S. și P. O. B. S. au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză.

Prin sentința civilă nr.65 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș,

au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de P. O. B. S. și C. Local B. S. invocate de aceștia prin întâmpinare și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. ,,I. S. "; T. de S., C. Local B. S., P. O. B. S. .

Pârâta Ș. cu clasele I-V. ,,I. S. "; T. de S. a fost obligată să acorde membrilor de sindicat, Breban R., C. V., M. Ancuta, Sisestean R., Podut Lia, Fagyas A., Dobrican D., indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru perioada_ -_, proporțional cu concediul efectuat, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de Legea nr. 118/2010 și să plătească acestora diferența dintre

indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.

Pârâții C. Local B. S. și P. O. B. S. au fost obligați să asigure sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a C. local B. S., că este nefondată întrucât, potrivit art.167 din Legea nr. 84/1995 și a Legii nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, consiliul local este finanțatorul unităților de învățământ preuniversitar. C. local, la propunerea primarului (ordonator principal de credite) are obligația de a aproba eliberarea sumelor necesare executării. Conform art. 4 pct. O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare " (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii pentru asigurarea din bugetele proprii și al instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii";.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de P. orașului B. S., prima instanță a reținut că primarul este ordonator principal de credite și are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credit pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor în subordine (art. 4 din O.G. nr. 22/2002).

Pe fond, tribunalul a reținut următoarele:

Membrii de sindicat: Breban R., C. V., M. Ancuta, Sisestean R.

, Podut Lia, Fagyas A., Dobrican D. reprezentată de reclamant sunt angajați la pârâta Ș. cu clasele I-V. ,,I. S. "; T. de S. .

Pentru anul școlar 2009- 2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă potrivit adeverinței nr. 29/_, au intrat în concediu de odihnă la_, iar indemnizația de concediu a fost calculată și plătită cu o reducere de 25%.

Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 822/_ s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 ( fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea 128/1997 cu modificările ulterioare, și art. 7 din H.G. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicat, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța supremă a considerat, contrar practicii anterioare că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat pentru concediile de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 ( fost art. 145) din Codul Muncii republicat, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterior celor în care se efectuează concediul.

Ori, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea 128/1997 și a H.G. 250/1992, republicată, aprobată prin O.M.E.N. nr. 3251/1998, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțit cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare

fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

S-a mai reținut că, din interpretarea prevederilor normative anterior citate a rezultat faptul că îndemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentate dar și principiul neretroactivității legii, s-a constatat că reducerea cu 25% stabilită prin art.1 din Legea 118/2010, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a actului normativ ( 3 iulie 2010). Astfel, reclamanții sunt îndreptățiți la plata indemnizației de concediu nediminuată cu 25%, de la data intrării în concediu_ până la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 (_ ).

De asemenea, analizându-se jurisprudența CEDO considerată a fi relevantă, tribunalul a apreciat că prin aplicarea art. 1 din Legea 118/2010 cu modificările și completările ulterioare, nu s-a realizat încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții: P. O. B. S. și

C. LOCAL B. S. ,

considerând-o ca fiind nelegală, întrucât în mod greșit prima instanță a soluționat în cauză excepția lipsei calității lor procesuale pasive, raportat la disp.art. 167 alin.1 din Legea nr.84/1995, art.33 H.G. 2192/2004, cu modificările și completările ulterioare, art.11 alin.5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, art. 169 alin.1, art. 10 și art. 14 din Codul Muncii.

Intimatul S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

La termenul de judecată din_, Curtea invocă excepția tardivității introducerii recursului formulat de către pârâții-recurenți.

Se reține că acest recurs este tardiv introdus, având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 7 februarie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 21 februarie 2013, după împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de disp.art.215 din Legea nr.62/2011.

Acest termen este unul imperativ, iar neexercitarea recursului înlăuntrul său atrage decăderea, în temeiul disp.art.103 alin.1 Cod.proc.civilă.

În consecință, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, să se respingă ca fiind tardiv introdus recursul formulat de pârâții: P. O.

B. S. ȘI C. LOCAL B. S.

și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâții C.

LOCAL B.

S.

și P.

O.

B. S. împotriva sentinței civile nr. 65 din _

a T.

ui M.

pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. -R. M. C. M. S. -C. B.

G.

G. C.

Red. C.M.;

Tehnored.:C.M./V.R.;

2ex./_ ;

Jud.fond: Tribunalul Maramureș: M. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1499/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă