Decizia civilă nr. 4421/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4421/R/2013

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

C. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL ȘIMLEU

S. și P. O. ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 2692 din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată LS D. Î. S. și pârâta intimată Ș. G.

"H. "; Ș. S., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2692 din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Z. și a C. ui Local Z., excepții invocate de aceste pârâte.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta LS D. Î. S. - în numele membrilor de sindicat: M. C., M. I., C. L. - I., P. C.

, V. A., S. M., P. T., P. F. -C., V. I., B. L., H.

I. -L., P. M. UELA, R. A., L. A., B. M., C. A., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "H. " ȘIMLEU S., C. LOCAL ȘIMLEU S. și P. O. ȘIMLEU S. .

Pârâta Ș. G. "H. " ȘIMLEU S. a fost obligată la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună, calculat de la data scadentei și până la data plății efective.

Pârâții C. LOCAL ȘIMLEU S. și PRIMARUL ȘIMLEU S. -

INSTITUȚIA PRIMARULUI au fost obligați să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.

Pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul SS și C. local SS că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța a apreciat că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului Primarul orașului Ș. S. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Primarul municipiului Ș. S. și C. local Ș.

S. s-a respins ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată", iar art. 42 Cod procedură civilă se dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate... ".Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale. Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive a Primarului municipiului Ș. S. și C. ui local Ș. S. s-a respins ca neîntemeiată.

Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai pârâtei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.

Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat cu modificări prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale.

S-a invocat Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_ dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și în anul 2010,

instanța a reținut următoarele:

Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile,

soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "

Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. "

Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, s-a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.

Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

S-a invocat Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție.

O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .

Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții PRIMARUL O. ȘIMLEU S. și C. LOCAL ȘIMLEU SILVANIE

solicitând desființarea în totalitate a sentinței recurate și reținând cauza spre rejudecare respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea recursului, recurenții au arătat că sentința este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii întrucât C. local și Primarul orașului

SS nu poate fi obligat printr-o sentință judecătorească să găsească fonduri și să asigure anumite plăți reprezentând drepturi de natură salarială atâta vreme cât toate raporturile de muncă se poartă între salariați și angajator, iar consiliul local și primarul orașului, nu au calitate de angajatori în raporturile cu personalul didactic angajat în cadrul Scolii gimnaziale "H. " SS .

Rolul exclusiv al C. ui local în ce privește salarizarea personalului didactic este acela de a aproba sumele repartizate de către MEC și a le distribui unităților școlare, nu are absolut nici o atribuție legală cu privire la vreo

eventuala reîncadrare a personalului didactic. Sumele aferente drepturilor salariale ale profesorilor sunt sume primite cu destinație specială de la Minister, consiliul local nu are posibilitatea de a da altă destinație acestor sume motiv pentru care este doar o simplă formalitate stabilirea alocațiilor bugetare pentru plata profesorilor. Cuantumul sumelor repartizate pentru plata drepturilor salariale este în sarcina M. ui învățământului și a Inspectoratului Școlar al Județului S., motiv pentru care nici nu au calitate procesuală în prezenta cauza, aspect care l-a evocat și la fond, instanța respingând însă excepțiile invocate, admițând acțiunea reclamantei absolut nefondat.

Primarul orașului SS nu are nici o atribuție legală în ceea ce privește angajarea, reîncadrarea sau stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic motiv pentru care nu vede motivația de a fi chemat în judecată sau obligarea lui la a asigura anumite fonduri care nu intră în sarcina sa ca atribut legal ci în sarcina altui organ de drept al statului. O eventuală obligație a acestuia, normal trebuie să izvorască dintr-un imperativ stabilit printr-un act cu caracter normativ și pe care acesta să nu îl respecte ducând astfel la încălcarea unor drepturi ale reclamanților, fapt ce este absolut nedovedit de către reclamanți.

Cât privește cheltuielile de judecată la care au fost obligați, apreciază că acestea nu sunt deloc justificate raportat la cele arătate mai sus, cele două autorități locale ale orașului SS neîncălcând și neobstrucționând activitatea sau drepturile bănești ale personalului didactic și didactic auxiliar în vreun fel.

Învederează că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat de fapt aplicarea unei legi, în speța Legea nr. 221/2008, deși ulterior acesteia cadrul legal al salarizării cadrelor didactice s-a modificat. Astfel, pretențiile reclamantei privind reîncadrarea personalului didactic și personalului didactic auxiliar cu începere de la data de_ potrivit Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice sunt neîntemeiate și total nefondate.

De fapt, reclamanta a solicitat ca instanța de judecata să își aroge competențe noi și anume să aplice de la data de_ o lege a cărei aplicare a încetat, respectiv Legea nr. 221/2008, lucru absolut inadmisibil devreme ce legiuitorul a statuat faptul că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de_ se face luând în calcul salariile de bază la data de_, stabilite potrivit OUG 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 330/2009. așadar, prevederile legale aplicabile prezentei cauze nu sunt cele cuprinse în Legea nr. 221/2008, pe care reclamanta o invocă. Este adevărat însă că în anul 2008 aceasta lege a fost favorabilă pentru cadrele didactice, dar nu trebuie omis faptul că acest cadru legal s-a schimbat tot printr- un act normativ emis tot de către legiuitorii statului roman.

În condițiile în care se reglementează în mod clar prin OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în sistemul bugetar, modul în care se realizează reîncadrarea, respectiv luarea în calcul a salariului de bază stabilit la data de 31 decembrie 2009 conform OUG 41/2009, este absolut nelegală solicitarea reclamantei să se aplice un alt mod de salarizare. Nu s-a stabilit că reîncadrarea se face conform salariului din Legea nr. 221/2008, s-a reglementat faptul că reîncadrarea se face conform unei Ordonanțe de Guvern constituționala și aprobată prin Lege organică de către Parlamentul României.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei fără a analiza îndeaproape aspectele legale și natura juridică dedusă judecații. Ceea ce reclamanții au

solicitat de fapt iar instanța de fond le-a și admis era să se constate că majorarea salariilor personalului didactic și didactic auxiliar ar trebui să se facă cu un anumit coeficient de multiplicare fără a tine cont de faptul că acest coeficient a fost modificat printr-un act normativ ulterior Legii nr. 33/2009, respectiv Legea 285/2010, ignorând astfel în mod absolut nejustificat principiul efectului imediat al legii și cadrul legislativ în vigoare, și anume Legea nr. 63/2011. Raportat la cele enunțate mai sus, acțiunea reclamanților este total nefondata, iar sentința data de prima instanță este criticabilă și dată cu aplicarea greșită a normelor legale în vigoare.

Intimata LS din Î. ul S. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca

fiind temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,

"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât

C. Local, rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 27 mai 2013, s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.

Primarul este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.

Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Faptul că pârâții nu au calitatea de angajator a reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei, se reține că prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

În raport de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 877/_, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit

în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu în conformitate cu OUG nr. 41/2009.

Prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 734 din 31 octombrie 2012, s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";

Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.

Plecând de la dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și statuările instanței de contencios constituțional, se constată că pentru anul 2010, membrii de sindicat sunt îndreptățiți să beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008.

Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.

La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.

Prin urmare, și în intervalul 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s- a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin Legea nr. 221/2008 producea efecte.

În temeiul acestor dispoziții legale pârâților recurenți le revenea obligația de asigurare a finanțării în vederea plății drepturilor salariale pentru perioada în litigiu, iar criticile formulate prin memoriul de recurs nu pot constitui temei pentru exonerarea obligațiilor legale.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Așadar, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de acea parte care a pierdut procesul. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părții. Cum soluția adoptată de către prima instanță a fost în sensul admiterii acțiunii, este de necontestat faptul că pârâții recurenți se află în culpă procesuală și în mod corect au fi obligați la plata cheltuielile de judecată suportate de către

partea adversă.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.

Și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurenți, întrucât nu s-a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondate recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții PRIMARUL O. ȘIMLEU S. și C. LOCAL ȘIMLEU S. împotriva sentinței civile nr. 2692 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul_, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

GREFIER

G. C.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: C. N. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4421/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă