Decizia civilă nr. 399/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 399/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SS D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 10268 din 08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. P. DE J., C. LOCAL P. DE J., P.
C. P. DE J., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul intimat a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10268 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S.
S. D. Î. T. în numele membrilor de sindicat FELEA N., RISCAU
N. O., ALPERTH L., H. I. -L., N. OSI JUDITH, ȘANSRU A. -E.
, A. M., M. I. -G., M. AUREL, MOROVAN M., P. A OTILIA, O.
AD., PÎRV L. și RÎNDAȘU COSMIN-D. în contradictoriu cu pârâții ȘCOLA CU C. I-V. P. DE J., C. LOCAL P. DE J. și P. P. DE J.
.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În fapt, astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea au fost angajați ca personal didactic al pârâtei Ș. cu clasele I-V. P. de J. în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
Potrivit adreselor depuse la dosar la filele 12-25, drepturile salariale ale reclamanților au fost calculate fără ca aceștia să beneficieze de reîncadrarea și plata salariului conform Legii nr. 221/2008 și a celor dispuse prin sentințele nr. 3659/_ și nr. 5736/_ pronunțate de Tribunalul Cluj.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale ale reclamanților membri de sindicat nu puteau fi calculate decât exclusiv potrivit reglementărilor prevăzute de acest act normativ.
În acest sens, a fost adoptată și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
1/2010, care prevede, la art. 2, că prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Susținerile reclamanților că Legea nr. 330/2009 recunoaște expres, prin art. 3 lit. c, drepturile de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești, acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități sunt neîntemeiate, deoarece acest text de lege prevede că sistemul de salarizare reglementat de lege are la bază principiul că se iau în considerare sporurile și alte drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești, acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, dacă acestea se regăsesc la un nivel acceptat, potrivit principiilor Legii nr. 330/2009, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, iar nu necondiționat, cum susțin reclamanții.
De asemenea, potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr. 330/2009 începând cu_, numai sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la Legea nr. 330/2009, se introduc în salariul de bază sau în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009 și nu alte sporuri care au fost prevăzute prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Este adevărat că, în conformitate cu alineatul 5 lit. a) al art. 30 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, dar noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor din Legea nr. 330/2009, astfel încât nu se mai mențin sporurile avute prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, ci se acordă doar sporurile prevăzute în noua lege a salarizării, respectiv în Legea-cadru nr. 330/2009.
Pentru a nu exista interpretări diferite cu privire la ce fel de salarii se vor acorda, începând cu_, legiuitorul a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, care prevede, la art. 5 alin. 6, că "reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009";.
Prin urmare, chiar dacă reclamanții au avut hotărâri judecătorești prin care salariul era calculat în baza Legii nr. 221/2008, prin abrogarea acestei legi de către Legea nr. 330/2009, începând cu data de_, salariul acestora nu se mai poate acorda în baza unei legi abrogate, ci în baza unei noi legi de salarizare, care este Legea nr. 330/2009.
Reclamanții nu pot pretinde că le sunt aplicabile și în privința drepturilor salariale acordate prin Legea nr. 221/2008 normele de protecție la care se referă art. 7 alin. 2 și 30 alin.5 din Legea nr.330/2009, deoarece aceste prevederi legale au în vedere garantarea salariului avut în plată la data de_, intenția
legiuitorului de a proteja salariații bugetari numai în aceste limite fiind evidentă. Aceasta este singura ipoteză certă la momentul adoptării Legii nr. 330/2009, care nu creează discriminări, pe viitor, în cadrul aceleiași categorii sociale în funcție de existența unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a drepturilor, respectând astfel caracterul unitar al salarizării, impus de dispozițiile Legii nr. 330/2009.
Condiția salariului aflat în plată la_, rezultă și din norma tranzitorie reglementată de art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009, care se referă la păstrarea
salariilor de care bugetarii beneficiază potrivit actualelor reglementări. Ori, a beneficia de un drept bănesc presupune, în mod firesc, că acel drept a intrat in patrimoniul salariatului, deci a fost plătit acestuia, ceea ce nu este cazul în speță. Astfel, instanța a constatat că hotărârile judecătorești de care se prevalează reclamanții au fost pronunțate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și produc efecte limitate în timp, având în vedere că instanța a dispus în mod
expres acordarea drepturilor salariale numai pentru perioada_ -_ .
Instanța a constatat că, la momentul intrării vigoare a Legii nr. 330/2009, prin dispozițiile art. 49 alin.1 pct.15, au fost abrogate, în mod expres, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008. Drepturile reclamanților recunoscute prin hotărâre judecătorească au fost limitate până la data de_ . În aceste condiții, reclamanții nu pot pretinde că beneficiază de drepturi salariale recunoscute sau stabilite printr-o hotărâre judecătorească pentru o perioadă de timp ce depășește data de_, pentru a putea invoca norma de protecție conținută de art. 3 lit. c) din Legea nr. 330 /2009.
Chiar și în ipoteza în care prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit obligația angajatorului de a calcula drepturile salariale ale reclamanților și pentru viitor în temeiul Legii nr. 221/2008, efectele acestei hotărâri judecătorești sunt limitate în timp, până la o eventuală modificare legală ori convențională a raporturilor de muncă, deoarece a raționa în sens contrar ar însemna ca, prin hotărâre judecătorească, să fie modificată legea sau să se legifereze de către puterea judecătorească, ceea ce ar fi inadmisibil într-un stat de drept în care prevalează principiul separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
O modificare legală a avut loc prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, care oferă criterii diferite de calcul al salariilor, astfel încât legiuitorul a uzat de facultatea recunoscută de Codul Muncii, prin normele art. 157 alin. 2, potrivit cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, […] bugetele locale […] se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Tribunalul a constatat că în condițiile în care salarizarea reclamanților, personal bugetar, este reglementată de Legea nr. 330/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta, prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative. Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești reprezintă incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, iar câtă vreme nu există o lege în vigoare care să prevadă salariul solicitat de reclamanți, instanțele judecătorești nu îl pot acorda.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SS D. Î.
T.
solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, se apreciază de către recurent că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut și nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C.pr.civ..
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, arată că judecătorul fondului a ignorat atât cadrul legal intern, cât si dispozițiilor art.
20 alin. 1 din Constituția României și documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte, dar si practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a Curții Constituționale (Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 706/06.X.2011).
Prin "cadru legal intern"; înțelege atât ansamblul actelor normative care reglementează salarizarea personalului didactic, inclusiv cele privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - respectiv Legea nr. 330/2009 (în vigoare de la 1 ianuarie 2010), O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 284/2010 si Legea nr. 285/2010 (ultimele două în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011), cât și practica Curții Constituționale.
Până la data de 31 decembrie 2009, salarizarea personalului din învățământ - didactic de predare și pregătire/instruire practică și didactic auxiliar și nedidactic - a fost reglementată printr-o serie de acte normative (legi și ordonanțe ale Guvernului). În egală măsură, salariații din învățământ au beneficiat de drepturi câștigate prin sentințe judecătorești definitive și irevocabile. Drepturile membrilor de sindicat - personal didactic, câștigate în instanță până la data de_ în temeiul Legii nr. 221/2008, nu au fost acordate începând cu data de 1 ianuarie 2010, dată la care a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În egală măsură, ele nu au fost acordate nici de la data de 1 ianuarie 2011, dată la care au intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010.
Neplata respectivelor drepturi ulterior datei de 1 ianuarie 2010 este evident nelegală.
Legea nr. 330/2009 garantează, la nivel de principiu, menținerea drepturilor câștigate. În acest sens sunt dispozițiile art. 3 lit. c) din lege - text ignorat complet de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate. Or, în cazul de față, vorbim despre drepturi salariale recunoscute și stabilite prin acte normative constituționale și prin hotărâri judecătorești.
La art. 30 alin. 5 din lege se statuează din nou faptul că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate fată de luna decembrie 2009.
Ori, fată de sentințele judecătorești pronunțate chiar de Tribunalul Cluj, prin care s-a confirmat dreptul cadrelor didactice de a beneficia de salarii calculate potrivit Legii nr. 221/2008 pentru perioada_ -_ /_, este evident faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2010, membrii de sindicat au fost privați de drepturi cuvenite la data de 31 decembrie 2009, cu încălcarea dispozițiilor arte 3 lit. c și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și a arte
5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010. Mai mult, nu au beneficiat nici de sumele compensatorii prevăzute expres de arte 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010.
Soluția instanțelor investite cu soluționarea litigiilor de muncă având ca obiect plata salariilor conform Legii nr. 221/2008 a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care, prin Decizia nr. 3/_ .
În condițiile în care Tribunalul Cluj a apreciat (ceea ce, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat), în mod corect, că salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 inclusiv până la data de 31 decembrie 2009, raportat la dispozițiile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, același sistem de calcul trebuia aplicat și ulterior datei de_, astfel încât salariile din anul 2010 să fie la același nivel cu cele din decembrie 2009.
Faptul că membrii de sindicat nu au beneficiat încă de plata efectivă a diferențelor salariale dispuse prin sentința mai sus menționată este irelevant.
Practic, sentința recurată are drept efect anularea Sentințelor judecătorești și a Deciziei nr.3/2011 a Înaltei Curți de C. si Justiție, prin care s-au statuat drepturile salariale ale personalului din învățământ la data_, având ca bază de calcul coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, ducând astfel la data de_ la reducerea drepturilor salariale, ceea ce contravine art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 si, pe cale de consecință, si art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 si art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010.
Faptul că în anul 2010, calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea sentințelor judecătorești și a prevederilor legale speciale aplicabile în materie a determinat reîncadrarea personalului didactic și calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011.
Judecătorul fondului a ignorat si practica în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010).
Apreciază totodată că instanța de fond nu și-a exercitat nici rolul activ, prevăzut de art. 129 C.pr.civ., în condițiile în care a ignorat atât prevederile legale aplicabile în speță, cât și Decizia nr. 3/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, Decizia Curții Constituționale nr. 877/2011 si practica CEDO.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea reține că prin Decizia nr. 3 din_, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din_, pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
În raport de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 877/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 706/_, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu în conformitate cu OUG nr. 41/2009.
Reținând și dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și statuările instanței de contencios constituțional, Curtea de Apel apreciază că pentru anul 2010, membrii de sindicat sunt îndreptățiți să beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
Contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea apreciază că prin demersul dedus judecății reclamanții nu au urmărit aplicarea unui act normativ abrogat, în speță Legea nr. 221/2008 (abrogată începând cu 1 ianuarie 2010, conform art. 48 din Legea nr. 330/2009), ci aceștia au dorit să valorifice majorările salariale care au fost acordate prin această lege, în
condițiile în care salarizarea în anul 2010 a fost stabilită prin prisma drepturilor salariale din luna decembrie 2009, când Legea nr. 221/2008 producea încă efecte.
Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
Prin urmare, în intervalul 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s- a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin Legea nr. 221/2008 producea efecte, iar pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011, respectiv până la zi, se aplică Legea 63/2011, astfel încât cu privire la această ultimă perioadă soluția instanței de fond de respingere a acțiunii este corectă.
Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și obligarea pârâților C. Local al comunei P. de J. și P. comunei P. de J., alături de ceilalți pârâți, la calculul și plata în favoarea membrilor de sindicat a creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008.
În raport de pretențiile concrete formulate de reclamanți, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților C. Local al comunei P. de J. și P. comunei P. de J. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, intimații C. Local al comunei P. de J. și P. comunei P. de J. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
Într-adevăr, finanțarea de bază, care include și cheltuielile de personal a unităților de învățământ de stat, este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor
locale, însă drepturile salariale trebuie plătite membrilor de sindicat tot de către unitatea de învățământ.
În consecință, Curtea constată că pârâții recurenți nu au calitatea de angajator, ci cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, soluția Tribunalului de respingere a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții C. Local al comunei P. de J. și P. comunei
P. de J., este corectă, urmând a fi menținută de instanța de recurs.
Pentru aceste considerente și având în vedere perioada în care membrii de sindicat reprezentați în cauză și-au exercitat activitatea în cadrul unității
școlare pârâte, în baza art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul SS D. Î.
T. împotriva sentinței civile nr. 10268 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de SS D. Î. T. în numele membrilor de sindicat FELEA N., RISCAU N. O., ALPERTH L., H. I.
-L., N. OSI JUDITH, ȘANSRU A. -E., A. M., M. I. -G., M. AUREL, MOROVAN M., P. A OTILIA, O. AD., PÎRV L. și RÎNDAȘU
COSMIN-D. în contradictoriu cu pârâta Ș. CU C. I-V. P. DE J. și, în consecință:
Obligă pârâta Ș. CU C. I-V. P. DE J. să procedeze la reîncadrarea membrilor de sindicat mai sus menționați începând cu data de 1 ianuarie 2010 potrivit Legii cadru nr. 330/2009 și începând cu data de 1 ianuarie 2011 până la 13 mai 2011, potrivit Legii cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispozițiile Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâta Ș. CU C. I-V. P. DE J. să plătească membrilor de sindicat diferența dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada_ -_, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | S. | D. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: A. M. I.
