Decizia civilă nr. 1810/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1810/R/2013
Ședința publică din 15 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1743 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată T. S. V. și pe pârâta intimată S. H., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta T. S. - V. a solicitat obligarea pârâților Ș. cu Clasele
H. C. -N., C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -
N. la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 1743/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N., ca neîntemeiată.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, în ceea ce privește pretențiile reclamantei aferente perioadei_ - _
.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T. S. V. în contradictoriu cu pârâții Ș. H., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și
P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la până la_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a respins acțiunea reclamantei în ceea privește pretențiile aferente perioadelor_ -_ și_ la zi.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al Municipiului C. -N. si P. Municipiului C. -N. a fost respinsă, reținându- se, în esență, că aceștia au calitatea de finanțatori ai unității de învățământ pârâte.
Nefondată a fost apreciată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, în fapt, reclamanta a avut calitatea de angajată a pârâtei Ș. H. în perioada pentru care au fost solicitate drepturile salariale, ocupând o funcție didactică.
În drept, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din
31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament. Prin Decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt
drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
Totodată, aceeași instanță, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 11/2012 a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și
stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din
învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art.
330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 11/2012 s-a constat că, din dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010, rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
S-a reținut, totodată, că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, amintindu-se că, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o
jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). S-a mai reținut hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza Viașu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, tribunalul a reținut că, pentru perioada anterioară datei de_, interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de
Casație și Justiție prin decizii căreia această instanță este obligată să li se conformeze.
În ceea ce privește perioada de după data de_, instanța a apreciat că acțiunea este în parte întemeiată
Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Legea nr. 285/2010 pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009), astfel că, se impune concluzia că și după data de_ reclamanta este îndreptățită la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Cu toate acestea, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la calcularea în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 221/2008 a salariului doar până în data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și care nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Pentru aceste motive, întrucât reclamanta nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior menționate, tribunalul a admis în parte cererea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii, respingând ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada de după data de_ la zi.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a reclamantei în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N. .
Prin recursurile formulate pârâții C. Local al municipiului C. -N., prin Primar
, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă față de pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În motivarea, recurenții au arătat că instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuală a acestor instituții. Prevederile legale în vigoare acestea nu le conferă legitimare procesuală pasivă, deoarece pentru ca aceste plăți să poată fi efectuate trebuiau să fi fost prevăzute în bugetul de stat, să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestuia.
Bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr.57, însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile deduse judecății.
De asemenea, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Mai arată recurenții că prin art. 2 si 3 din O.U.G. nr. 31/2009 aprobata prin Legea nr. 259/2009 si a O.U.G nr. 41/2009 aprobata prin Legea nr. 300/2009, a fost abrogata O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 si in anul 2009 personalului din învățământ, aprobata cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Ulterior, prin art. 48 alin. 1 pct. 16 din Legea cadru nr. 330/2009, publicata in Monitorul oficial nr. 762/_ a prevăzut abrogarea, la data intrării in vigoare a legii, a prevederilor O.G. nr. 15/2008, aprobata cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Deși au fost legal citați, intimații nu și-au exprimat poziția procesuală.
Nu au fost administrate probe noi. Recursurile sunt nefondate.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anii 2009-2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, capacitatea și calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliul local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin.
(4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
P. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul,, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. Municipiului C. N. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.
Or, prin sentința atacată nu s-a dispus plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat în considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități
să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale reclamanților nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că prin Decizia nr. 3 din _
, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din_,
pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că
, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin decizia nr. 877/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 706/_ că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de_ se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la_, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
În raport de prevederile evocate și având în vedere și dispozițiile art. 7 al. 2 și art. 30 al. 5 din Legea nr. 330/2009, Curtea apreciază că pentru anul 2010
, reclamanta intimată este îndreptățită s ă beneficieze
de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
Prin demersul dedus judecății reclamanta nu a urmărit aplicarea unui act normativ abrogat, în speță Legea nr. 221/2008 (abrogată începând cu 1 ianuarie 2010, conform art. 48 din legea nr. 330/2009 ), ci aceasta a dorit să valorifice majorările salariale care au fost acordate prin această lege, în condițiile în care salarizarea în anul 2010 a fost stabilită prin prisma drepturilor salariale din luna decembrie 2009, când Legea nr. 221/2009 producea încă efecte.
Prin intrarea în vigoare la data de_ a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.
Conform art. 1 al. 1 din legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.
Începând cu data de_ a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
Prin urmare, în intervalul_ -_ salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu
acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s-a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin Legea nr. 221/2010 producea efecte.
Ținând seama de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1 din codul de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1743 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
