Sentința civilă nr. 3309/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3309/F/2013
Ședința publică din data de 19 decembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. | I. B. | , judecător |
GREFIER: N. | G. |
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. P. S.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta SC" A.
C. "; S. B.
împotriva pârâtului C. C. -C.
, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La solicitarea reprezentantului pârâtului, pentru a depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei la data de 19 decembrie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta
S.C. "A. C. " S.R.L.,
a chemat în judecată pe pârâtul C. C. -C.
, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.996 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea pagubei produse reclamantei, precum și la plata cheltuielilor de judecat.
În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost angajat al societății-reclamante în perioada_ -_ în funcția de șofer distribuitor, așa cum reiese din contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 206534/_ și din dispoziția de desfacere a contractului nr. 88/_ (necontestată de către pârât), anexate în copie.
Prin fișa postului întocmită pentru pârât, ca anexă la contractul individual de muncă al acestuia, s-au stabilit în detaliu atribuțiile postului de șofer distribuitor ocupat de către C. C. C. . Astfel, conform fișei postului depusă în copie în anexă, principalele atribuții ale pârâtului au fost livrarea comenzilor la clienții societății, efectuarea încasărilor de la aceștia și depunerea banilor Ia casieria societății-reclamante. În perioada lucrată pe parcursul anului 2012, pârâtul nu a depus la casieria societății-reclamante, banii încasați de la clienții reclamantei, pentru produsele de panificație livrate acestora, producând astfel o pagubă materială din vina și în legătură cu munca acestuia, în sensul dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul muncii. Paguba astfel produsă a fost de 2996 lei, sumă recunoscută și asumată de către pârât prin
angajamentul de plată din data de_ .
Acest angajament de plată a fost dat de către pârâtul C. C. C. în fața administratorului societății-reclamante și a secretarei, acesta angajându-se, prin înscrisul depus alăturat prezentei în copie, să plătească această sumă societății păgubite, din veniturile sale.
Ulterior, acestui angajament de plată, raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât au încetat, fără ca acesta să achite vreo sumă din contravaloarea totală, de 2996 lei, a pagubei produse.
Având în vedere situația creată, societatea-reclamantă a formulat o notificare, pe care a comunicat-o pârâtului la data de_, prin care a solicitat, pe cale amiabilă, plata sumei de 2996 lei. Nici acest demers nu l-a determinat pe pârâtul C. C. C. să plătească contravaloarea pagubei produse prin nedepunerea la casierie a sumelor de bani încasate de la clienți, drept pentru care s-a promovat acesta acțiune.
Desigur că valoarea pagubei produse nu este una foarte mare, însă, pentru mica societate-reclamantă, pe lângă valoarea pagubei se pune și problema exemplului negativ dat de pârât, ca precedent creat prin acest tip de atitudine. In acest sens, societate-reclamantă a și dispus, de altfel, încetarea contractului de muncă al pârâtului din motive disciplinare, imputabile acestuia, conform dispozițiilor art. 61 Ut. a din Codul muncii, motivat tocmai de abaterea gravă a nedepunerii și însușirii fără drept a sumelor de bani încasate de la clienții societății.
În drept, invocă dispozițiile art. 254, 266 - 275 din Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 1350 din Codul civil, art.194 și urm. Cod proc.civ., art.453 Cod proc.civ.
Pârâtul, C. C. -C., prin reprezentant avocat, a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, precum și cerere reconvențională(f.22).
Pe calea cererii reconvenționale solicită obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională la plata către pârât a următoarelor sume: 1.100 lei, reținută de pârâtă reconvențională cu titlu de garanție; 1.200 lei - contravaloarea sumei aferente concediului de odihnă pe anul 2013; 653,80 lei reprezentând salariul pe perioada 21-31 august, raportat la suma pusă efectiv în plată de 1.700 lei/ lună; 1.046 lei reprezentând salariul pentru luna septembrie până la momentul când s-a întocmit și comunicat decizia de concediere, raportat la suma pusă efectiv în plată de 1.700 lei/ lună; 1.408 lei reprezentând amenzi acumulate în timpul desfășurării activității la societatea reclamantă (540 lei pentru ITP expirat la autovehiculul_, 268 lei pentru lipsă trusă medicală si stingător auto, 600 lei pentru siguranța alimentară), pentru următoarele motive:
Pârâtul arată că, într-adevăr, a fost angajat al societății-reclamante, însă în funcția de brutar și nu de șofer distribuitor. Forma inițială a contractului individual de muncă prevedea la rubrica felul muncii (funcția) pe aceea de brutar. Ulterior, însă s-a înscris și funcția de șofer distribuitor, fără a se încheia un act adițional, privind modificarea postului. Nu s-a întâmplat niciodată ca pârâtul să încaseze bani de la clienții societății pentru produsele de panificație livrate acestora, fără a-i remite societății, care emitea în fapt chitanțele aferente.
În ceea ce privește suma de 2.996 Iei pe care reclamanta o solicită cu titlu de despăgubiri reprezentând presupusa pagubă produsă acesteia, arată că nu a fost încasată de pârât. Această sumă reprezintă ultimele avize ce urmau să fie facturate și încasate după plecarea pârâtului în concediu la data de_ și care nu știa dacă au fost sau nu încasate de alt angajat al societății-reclamante, care l-a înlocuit pe perioada concediului.
Pârâtul nu deținea chitanțier și facturier, facturile și chitanțele erau întocmite la sediul societății și transmise ulterior clienților societății.
Dacă într-adevăr pârâtul nu și-ar fi depus încasările pe perioada anului 2012 nu își explică de ce nu a fost sancționat înainte de plecarea în concediu. La întoarce, în momentul în care a solicitat salariul pe luna august și îndemnizația pentru concediu a fost trimis la magazinele unde ducea marfa pentru a-și recupera salariul, ceea ce nu s-a întâmplat. Față de acest aspect, în data de_ i s-a solicitat să semnez angajamentul de plată prin care s-a obligat să plătească societății-reclamante suma de 2.996 lei. A semnat acest angajament de plată întrucât a fost amenințat că în caz contrar o să fie concediat, spunându-i-se că dacă semnează își va continua activitatea și că i se va reține aceasta sumă din salar pe parcursul mai multor luni, întrucât nu a dorit să rămână fără loc de muncă, atât el cât și soția sa, având rate Ia bancă în cuantum de aproximativ 560 Euro (susține că are credit ipotecar în suma de 360 euro, iar soția o rată la bancă de 200 Euro ), a semnat acel angajament de plată.
Potrivit art. 254 alin 3 din Codul muncii, "în situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării";. In prezenta cauză nu s-a întocmit o asemenea notă de constatare și evaluare a pagubei și nu reiese de nicăieri cuantumul sumei cu care se presupune că am prejudiciat-o pe reclamantă.
Față de aceste motive consideră că se impune respingerea cererii formulate de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reconvențională arată următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă, salariul pârâtului a fost stabilit la cuantumul de 528 lei lunar. În realitate, acest salar scriptic nu corespundea sumei pe care au stabilit-o de comun acord cu reclamanta-angajatoare reprezentând salariul efectiv lunar ce urma să-i fie plătit. Salariul stabilit de comun acord și chiar achitat efectiv a fost de 1.700 lei pe lună.
Face mențiunea că această discordanță între suma scriptică stabilită ca reprezentând drepturi salariale și suma efectivă care s-a convenit că i se va plăti nu i se datorează, și nu i se poate imputa, de vreme ce potrivit art. 16 din Codul muncii obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.
În acest caz, chiar dacă se putea vorbi de realizarea unei simulații, în care actul public este unul scris iar cel secret este consensual, nu putea să impună angajatorului încheierea și a actului secret în formă scrisă.
Cu privire la suma 1100 lei, reținută de pârâtă reconvențională cu titlu de garanție această sumă a fost reținută din salariu pe parcursul mai multor luni, astfel, în primele 6 luni de la angajare i s-a reținut câte o sută de lei iar când i s-a predat mașina cu nr. de înmatriculare_, i s-a reținut tot cu titlu de garanție, în caz că se întâmplă ceva cu acest autovehicul 500 lei, câte 100 lei pe parcursul a cinci luni. Aceste sume nu i-au fost restituite în momentul când a fost concediat, prin urmare se impunea obligarea pârâtei reconvenționale la plata către acestor sume.
Pârâta reconvențională nu i-a plătit concediul de odihnă pentru luna august 2013, iar potrivit art. 150 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Această indemnizație nu i-a fost plătită înainte de plecare și nici măcar după întoarcerea sa din concediu.
Deși, astfel cum reiese din decizia de concediere anexată de reclamanta-pârâtă reconvențională la acțiunea formulată de aceasta, pârâtul C. C. a fost concediat în data de_, nu i s-a fost plătit salariul până la aceasta dată, astfel că pentru luna august se impunea să fie plătit cu suma de 653,80, iar pentru luna septembrie se impunea să i se achite suma de 1.408 lei.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului și întâmpinare la cererea reconvențională a reclamatului reconvențional(f.43)
, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună admiterea acțiunii introductive și respingerea cererii reconvenționale ca fiind netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește întâmpinarea depusă de către pârâtul-reclamant reconvențional, se arată următoarele:
Contrar susținerilor pârâtului, funcția, meseria acestuia a fost de șofer distribuitor, având stabilite prin fișa postului, adusă la cunoștința salariatului și depusă la dosar, atribuțiile și sarcinile specifice acestui post. Astfel, principalele atribuții ale pârâtului au fost livrarea comenzilor la clienții societății, efectuarea încasărilor de la aceștia și depunerea banilor la casieria societății.
Așa cum a arătat prin cererea de chemare în judecată și după cum pârâtul a specificat în cuprinsul angajamentului de plată dat în data de_, suma de 2996 lei,
care reprezintă prejudiciul cauzat reclamantei-păgubite, se justifică prin faptul că pârâtul
C., "nu a depus la casieria unității sumele încasate de la clienți pentru produsele de panificație distribuite în anul 2012", deși avea această atribuție de serviciu.
Așadar, toate referirile pârâtului din întâmpinare cu privire la natura și caracterul sumei de 2996 lei sunt total neîntemeiate, cuantumul acestei sume și caracterul acesteia de prejudiciu datorat "păgubitei", fiind asumate de pârâtul-reclamant reconvențional prin angajamentul de plată dat în fața administratorului societăți-reclamante și a secretarei Gălușcă Claudia, propusă de către noi ca martor în această cauză.
Referitor la invocarea de către pârât a dispozițiilor art. 254, alin. 3 din Codul muncii, așa cum arată și acesta, angajatorul va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea acesteia. Așadar, legiuitorul a oferit angajatorului o posibilitate, o opțiune, ca modalitate de recuperare a prejudiciului cauzat de către salariat, subscrisa societate alegând altă modalitate de recuperare a prejudiciului, având în vedere și atitudinea pârâtului, care nu a înțeles să-și onoreze nici obligațiile asumate prin angajamentul de plată.
În mod absolut greșit susține pârâtul că nu reiese de nicăieri cuantumul sumei cu care a prejudiciat reclamanta, din moment ce chiar pârâtul, prin angajamentul de plată, a menționat că suma de 2996 lei a fost încasată de la clienți și nedepusă la casieria societății, urmând să plătească această sumă păgubitei S.C. A. C. S.R.L., întrucât fiecare dintre aspectele invocate de pârât, prin întâmpinare, nu sunt susținute, astfel cum s-a dovedit, cererea de chemare în judecată este una absolut întemeiată.
În ceea ce privește cererea reconvențională, solicită respingerea acesteia ca netemeinică, având în vedere următoarele motive:
Susținerea pârâtului, că salariul stabilit de comun acord și efectiv achitat ar fi fost de 1700 lei pe lună, este eronată. Astfel, singurele clauze negociate de reclamantă cu pârâtul referitoare la drepturile salariate, în sensul art. 162 alin. 2 din Codul Muncii, sunt cele stabilite prin contractul individual de muncă, respectiv salariul de 528 de lei lunar.
De asemenea, tot în mod greșit și fără susținere probatorie, pârâtul solicită prin cererea reconvențională restituirea unei sume 1100 lei, reprezentând "garanție". Reclamanta nu a reținut din drepturile salariale ale pârâtului nicio sumă de bani cu titlu de garanție, nefiind astfel cazul restituirii sumei de 1100 lei, sau orice altă sumă cu acest titlu.
Pârâtul - reclamant reconvențional solicită și plata concediului de odihnă pentru luna august 2013, însă raporturile de muncă dintre acesta și reclamanta au încetat la data de_, respectiv cu aproximativ un an de zile anterior lunii august 2013. Astfel, suma de 1200 lei, solicitată de către pârât ca și contravaloare a concediului de odihnă pe anul 2013, nu se justifică, raportat la cele arătate mai sus.
Drepturile salariale calculate de către pârât, respectiv 653,80 lei pentru luna august 2012 și 1408 lei pentru luna septembrie 2012, și solicitate prin cererea reconvențională, nu se cuvin pârâtului, întrucât, așa cum a arătat în răspunsul la întâmpinare și în cererea de chemare judecată, contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat la data de_ .
Pârâtul nu s-a mai prezentat la locul de muncă și contractul de muncă nu s-a mai executat, începând cu această dată -_, conform dispoziției de desfacere a contractului de muncă depusă la dosar. În acest caz, pe lângă faptul că, contractul de muncă a încetat anterior perioadei pentru care pârâtul cere instanței obligarea reclamantei la plata respectivelor drepturi salariale, respectiv 653,80 lei și 1408 lei și calculul acestor sume sunt eronate, nepornind de la salariul lunar negociat prin contractul individual de muncă, ci de la o altă valoare stabilită unilateral de către pârât.
Referitor la cererea pârâtului de a i se plăti suma de 1408 lei, reprezentând amenzi acumulate în timpul desfășurării activității în cadrul societății noastre, aceasta este total nefondată.
Astfel, în primul rând, pârâtul nu face nicio dovadă a susținerilor sale, mențiunile extrem de sumare ce figurează pe ultima filă a unui înscris (capătul unui tabel), posibil
ultima parte a unei somații de executare adresate pârâtului (și care nici măcar nu a fost depusă integral și nici nu a fost semnată pentru conformitate), nu poate face dovada susținerilor pârâtului, mai ales că provin de la un organ fiscal și nu de la organul constatator al contravențiilor reținute în sarcina pârâtului.
Totodată, aparența pe care o creează scriptul depus parțial de către pârât, a unei somații execuționale, ne îndreptățește să credem că acesta nici nu a plătit vreuna dintre sumele solicitate, pentru a se putea întoarce cu regres împotriva cuiva, oricum, pârâtul nu face vreo dovadă de plată.
Pe de altă parte, chiar și raportat la susținerile pârâtului, faptul că organul constatator a stabilit prin procese verbale de constatare și sancționare contravențională că pârâtul personal are calitatea de contravenient ca șofer al unui autovehicul, indiferent cui ar fi aparținut acesta, semnifică faptul că obligațiile pentru a căror încălcare a fost sancționat îi reveneau personal acestuia, societatea neavând nicio culpă. Apoi, consideră că nu acesta este cadrul procesual pentru formularea și soluționarea unei astfel de cereri.
În plus, pârâtul, contrar celor susținute de către acesta, a fost instruit cu cerințele și responsabilitățile postului de șofer distribuitor, prin luarea la cunoștință a fișei postului. Astfel, chiar dacă pârâtul ar fi fost amendat pentru ceea ce susține, neglijența despre care acesta face referire îi aparține în totalitate, acesta trebuind ca, înainte de plecarea în cursă, să verifice dacă posedă toate documentele valabile și îndeplinește condițiile legale necesare participării la trafic.
Pârâtul trebuia să atace în termenul legal respectivele procese verbale de sancționare dacă le-ar fi considerat netemeinice și nelegale, inclusiv sub aspectul vinovăției sale și a calității sale de contravenient, iar pe acea cale, dacă ar fi considerat că reclamanta are vreo implicație, ar fi avut posibilitatea de a fi introdusă în cauză. Or, pârâtul nu a contestat respectivele procese-verbale, recunoscându-și, astfel, vinovăția.
În altă ordine de idei, tot din acel script depus în mod trunchiat la dosar ar rezulta faptul că, cel puțin pentru suma de 540 lei solicitată de el, aferentă amenzii din data de_, dreptul de a o cere aceasta este prescris, dacă cea de-a doua rubrică din tabel reprezintă data titlului executoriu (doar presupune, pentru că tabelul nu are partea de început, cu explicațiile rubricilor), fiind posibil ca și celelalte două sume solicitate să fie prescrise, excepție pe care înțelege să o invoce.
În drept:invocă disp. art. 162, alin. 2 și art. 254 din Codul muncii, art. 3 Decretul 167/1958, art. 2517 din Codul civil, respectiv art. 201 și art. 209, alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul reclamant reconvențional a depus "răspuns la întâmpinarea"; formulată de pârâta reconvențională la cererea reconvențională(f.61)
prin care arată că așa cum a susținut prin cererea reconvențională, salariul scriptic nu corespundea sumei pe care au stabilit-o de comun acord cu angajatoarea, el reprezentând salariul efectiv lunar ce urma să i se plătească. Salariul stabilit de comun acord și chiar achitat efectiv a fost de 1.700 lei pe lună, chiar dacă în contractul individual de muncă, salariul pârâtului a fost stabilit la cuantumul de 528 lei lună, în aceeași situație s-au aflat și alți angajați ai societății reclamate-pârâtă reconvențională, aspecte pe care le va dovedi prin probatoriul testimonial.
In ceea ce privește suma de 1100 lei, pe care a solicitat-o de la pârâtă reconvențională cu titlu de garanție, astfel cum a mai arătat, această sumă a fost reținută din salariul pârâtului pe parcursul mai multor luni, astfel, în primele 6 luni de la angajare i s-a reținut câte o sută de lei, ca fiind garanție pentru un eventual preaviz, iar când a predat mașina cu nr. de înmatriculare_, i s-a reținut tot cu titlu de garanție in eventualitatea în care s-ar fi întâmplat ceva cu acest autovehicul suma de 500 lei, câte 100 lei pe parcursul a cinci luni.
Pârâtul-reconvențional a mai solicitat obligarea societății reclamante-pârâtă reconvențională la plata sumei de 1200 Iei, sumă reprezentând plata concediului de
odihnă, însă din eroare de redactare am solicitat aceasta sumă pentru anul 2013, în realitate nu mi s-a plătit concediul de odihnă pentru luna august 2012.
Reclamanta arată că contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat la data de_ . însă după cum se poate observa decizia de concediere datează din _
.si a fost comunicată în data de_, comunicare care nu este conformă cu prevederile legale, întrucât astfel după cum se poate observa pe confirmarea de primire, pârâtul nu a semnat pentru primire și nu am invocat acest aspect, motivat de faptul că nu a contestat decizia de concediere neavând cunoștințele juridice necesare, însă nici această decizie nu a fost întocmită legal, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Codul muncii, angajatorul putând emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247-252, dispoziții care nu au fost respectate.
Contractul individual de muncă nu poate înceta anterior emiterii deciziei de încetare; chiar dacă în decizie se menționează că încetează anterior acestei date. Potrivit art. 77 din Codul muncii, decizia de concediere a fost comunicată salariatului, moment de la care se produce efecte juridice.
În ceea ce privește solicitarea ca reclamantă-pârâtă reconvențională să îi achite cuantumul amenzilor acumulate în timpul desfășurării activității la această reclamantă, consideră că, din scriptul depus la dosar reiese cu claritate cuantumul fiecărei amenzi și motivul pentru care â fost aplicată.
De asemenea, arată faptul că a comunicat administratorului societății-reclamante atât despre lipsa trusei medicale și a stingătorului de incendii și i s-a spus să nu îi facă nici o problemă și să continue să-și îndeplinească sarcinile de serviciu. A anunțat și cu privire la expirarea ITP ului și răspunsul primit a fost același. Pentru a nu avea probleme cu superiorii și pentru a nu își pierde locul de muncă a continuat să desfășoare activitatea, în ceea ce privește amenda întocmită de Direcția sanitar veterinară pentru siguranța alimentelor, consider că culpa este doar a reclamante, pârâtul neavând nici o atribuție în verificarea calității produselor transportate. În timpul desfășurării activității la societatea-reclamantei a fost sancționat contravențional și a acumulat amenzi în suma totală de 1408 Iei (540 lei pentru ITP expirat la autovehiculul_, 268 lei pentru lipsă trusă medicală si stingător auto, 600 lei pentru siguranța alimentară). Consideră că aceste amenzi i-au fost aplicate datorită neglijenței persoanei care se ocupă de parcul auto și datorită faptului că nu a fost instruit în legătură cu acest post, prin urmare se impune ca pârâta reconvențională să își achite
suma necesară plății acestor amenzi.
În drept: invocă disp. art. 16, art. 150, art.166 și următoarele, art. 254 alin 3 din C.pr.civ.
Ambele părți au depus și concluzii scrise, prin care au reiterat susținerile din cereril și întâmpinările formulate anterior.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Pârâtul a fost angajatul reclamantei începând cu data de_, conform contractului individual de muncă aflat în copie a fila 4, pe postul de brutar, cu un salariu de 528 lei lunar și 21 zile de concediu de odihnă, până la data de_, dată la care contractul individual de muncă a încetat, în baza deciziei nr.88/_ (f.12), decizie care nu a fost contestată de pârât.
Deși nu s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, în conținutul acestuia, la rubricile "felul muncii"; și "atribuțiile postului"; s-au efectuat completări față de mențiunile inițiale, fiind vizibile aceste completări din culoarea diferită a celor două tipuri de mențiuni, respectiv pe lângă "brutar"; și respectiv "fișa post brutar"; s-a adăugat "+ șofer"; și "+ fișa post șofer distribuitor";.
Deși pârâtul arată că el nu a avut funcția de șofer distribuitor ci doar aceea de brutar, această susținere este contrazisă de fișa postului de "șofer distribuitor";, semnată de luare la cunoștință de către pârât, la data de 3 ianuarie 2012(f.8-11), precum și de faptul că, în întâmpinarea formulată și cererea reconvențională, acesta susține că i s-a încredințat de angajator autovehiculele destinate transportului produselor de panificație
și că a fost sancționat contravențional, în calitate de conducător auto al autovehiculelor deținute de reclamantă, cu care se transportau produse de panificație la beneficiari, recunoscând astfel că, în fapt, cel puțin la datele la care a fost sancționat contravențional(_, f.96;_, f.97;_, f.26) și, în luna anterioară plecării în concediul de odihnă din anul 2012, a ocupat postul de șofer distribuitor.
Așa fiind, văzând data la care a fost semnată de către pârât fișa postului, tribunalul reține că, începând cu data de 3 ianuarie 2012, pârâtul a ocupat postul de șofer distribuitor, .
Referitor la salariul avut de pârât, în anul 2012, tribunalul reține că, prin actul adițional la contractul individual de muncă, întocmit la data de_, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul brut al pârâtului s-a micșorat de la suma de 804 lei la suma de 700 lei lunar, ceea ce presupune că, între data angajării și sfârșitul anului 2011 salariul brut al pârâtului a fost majorat de la 528 lei, la 804 lei, fiind posibil chiar să fi avut și alt cuantum brut al salariului, inclusiv cel prevăzut în adeverința eliberată în anul 2007, în care se arată că pe lângă salariul brut de 528 lei pârâtul a beneficiat și de alte drepturi, în baza acordului colectiv de muncă, până la 1.200 lei brut lunar. .
În anul 2012, salariul pârâtului nu a fost majorat și acesta nici nu a beneficiat de alte sporuri sau alte drepturi neprevăzute în contractul individual de muncă, așa cum rezultă din statele de plată depuse de reclamantă în copie la dosar filele 65-87, în care salariul brut lunar al pârâtului este de 700 lei.
Susținerile pârâtului în sensul că salariul efectiv negociat și, respectiv, efectiv încasat de el, ar fi fost altul, mult mai mare, nu pot fi primite de tribunal întrucât, salariul se stabilește prin contractul individual de muncă sau prin act adițional la contractul individual de muncă, potrivit art.37, 41 și 159 din Codul muncii, neputându-se proba cuantumul salariului, stabilit prin acord de către angajator și salariat, cu declarații de martori, în condițiile în care pârâtul nu a depus la dosar niciun început de dovadă scrisă din care să rezulte că, că într-adevăr, pârâtul ar fi încasat, cu titlu de drepturi salariale, un salariu net mai mare decât cel menționat în scris de către angajator, în actul adițional la contractul individual de muncă și în statele de plată.
Referitor la răspunderea patrimonială a fostului salariat pentru prejudiciul cauzat angajatorului,
se reține de tribunal că reclamanta a depus în probațiune angajamentul de plată, semnat de pârât la data de 22 august 2012, în care acesta arată că nu a depus la casieria unității suma de 2.996 lei, încasată de la clienții pentru care a distribuit produse de panificație, în anul 2012
și se angajează să plătească această sumă reclamantei, precum și centralizatorul întocmit de reclamantă, privind facturile neîncasate de la clienții Tofeni G., G. V., SC "Mitioli"; S. Năsăud și Șumaș R.
, clienți care ar fi achitat sumele corespunzătoare din facturile indicate de reclamantă, pârâtului(f.91-94).
Având în vedere că, în instanță, pârâtul nu a recunoscut faptul că ar fi încasat sume de bani de la clienții indicați de reclamantă și că ar fi semnat angajamentul de plată sub amenințarea din partea angajatorului că va fi concediat, faptul că, în cadrul unui raport de muncă, angajatorul are o poziție dominantă, se reține că, în speță, angajamentul de plată, singur, nu constituie o probă din care să rezulte cu certitudine existența și certitudinea prejudiciului a cărui reparare o solicită reclamanta prin prezenta acțiune, ci reclamanta are sarcina de a proba că, în cauză, sunt îndeplinite toate cerințele angajării răspunderii civile patrimoniale a salariatului potrivit art. 254 din Codul muncii.
Din centralizatorul facturilor neîncasate de la clienții indicați de reclamantă la filele 91-94, tribunalul reține că nu rezultă faptul că acești clienți au achitat efectiv pârâtului sumele de bani ce reprezintă c/v facturilor enumerate de reclamantă, întrucât efectuarea plății trebuie dovedită cu chitanțe sau alte documente justificative, eliberate de cel care a încasat banii.
Potrivit fișei postului de șofer distribuitor(f.9-10), fișă întocmită de reclamantă în calitate de angajator, pârâtul avea, într-adevăr, ca atribuție de serviciu încasarea c/v
facturilor de la clienții reclamantei, cărora aceasta le livra produse de panificație. În acest scop, reclamanta avea obligația să predea pârâtului chitanțier iar pârâtul avea obligația ca atunci când un beneficiar al produselor livrate, efectua plata unor facturi, să elibereze chitanță pentru suma încasată și, apoi, să predea suma, pe bază de borderou la casieria reclamantei.
În măsura în care beneficiarii produselor livrate de reclamantă, au predat sume de bani pârâtului, fără ca acesta să elibereze chitanțe, aceștia nu au efectuat o plată valabilă către reclamantă, cât timp dovada plății unei facturi se poate efectua cu chitanța eliberată de creditorul care pentru care s-au încasat banii.
Reclamanta nu a depus, în probațiune, și chitanțele din care să rezulte că debitorii indicați în centralizator au plătit efectiv c/v facturilor respective.
Fiind facturi neachitate de debitorii reclamantei, așa cum aceasta arată și în centralizatorul depus la dosar, în care susține că facturile sunt neîncasate, pentru a se angaja răspunderea pârâtului reclamanta are sarcina de a proba, că valoarea indicată în aceste facturi nu a fost încasată de reclamantă, exclusiv din culpa pârâtului.
Or, nu a depus nicio probă din care să reiasă că a formulat acțiune împotriva debitorilor respectivi și că, prin hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, s-ar fi statuat că debitorii au achitat facturile respective.
Niciun început de dovadă scrisă și nici alte probe nu au fost efectuate de reclamantă în sensul că suma solicitată de la pârât reprezintă c/v facturilor respective.
Cum, prin angajamentul de plată semnat de pârât rezultă că acesta s-a obligat să depună la casieria reclamantei suma de 2.996 lei pe care ar fi încasat-o de la clienții reclamantei în anul 2012, fără să indice că acești beneficiari ai produselor de panificație sunt cei indicați de reclamantă în centralizatorul depus la dosar că, din acest centralizator, rezultă că reclamanta solicită și sume echivalente cu c/v unor facturi anterioare anului 2012, că sumele din centralizator nu sunt identice cu cele din angajamentul de pată semnat de pârât, tribunalul reține că reclamanta nu a probat că pârâtul a produs un prejudiciu în patrimoniul său și nici certitudinea acestuia.
În consecință, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele angajării răspunderii civile patrimoniale a fostului salariat, astfel că acțiunea reclamantei nu este întemeiată și va fi respinsă, în baza art.254 din Codul muncii.
Referitor la cererea reconvențională tribunalul reține că aceasta este întemeiată doar în parte, în limita și pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Pretenția pârâtului reclamant reconvențional de a fi obligat angajatorul să-i plătească alt cuantum al salariului decât cel stabilit de comun acord
, de 700 lei brut, apare ca neîntemeiată cât timp pârâtul nu depus niciun început de dovadă scrisă în sensul că ar fi încasat efectiv suma de 1.700 lei lunar pentru a se încuviința audierea de martori, în completare.
Cererea privind obligarea angajatorului la plata unor sume de bani cu titlu de salariu, pentru perioada ulterioară datei de 28 august 2012
, dată la care a încetat contractul individual de muncă al pârâtului, potrivit deciziei nr.8/2012, definitivă prin necontestare, este și, ea, neîntemeiată. Eventuala nelegalitate a decizie de concediere, sub aspectul datei la care contractul individual de muncă a încetat, putea fi invocată distinct, în termen de 30 de zile de la comunicarea decizie de concediere or, pârâtul recunoaște că nu a contestat decizia astfel că, data menționată în aceasta ca fiind data încetării raporturilor de muncă, este data la care contractul individual de muncă al pârâtului a încetat.
Neîntemeiată este și cererea prin care pârâtul solicită restituirea sumelor pretins reținute de reclamantă cu titlu de garanții
, cât timp nu există niciun document justificativ privind reținerea din salariul pârâtului de garanții materiale.
Referitor la drepturile salariale calculate în funcție de salariul brut de 700 lei, aferent perioadei lucrate din luna august 2012 și la plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate din anul 2012
, efectuat de pârâtul reclamant reconvențional în luna august 2012, tribunalul reține că, în luna august 2012, reclamantul
a prestat efectiv activitate 3 zile și a fost în concediu de odihnă 17 zile(f.29) și că pârâta reconvențională nu a achitat salariul și indemnizația de concediu la care reclamantul reconvențional este îndreptățit, în cuantum net de 486 lei, așa cum rezultă din statul de plată pentru luna iunie 2012(f.85) stat de plată care nu este semnat de reclamantul reconvențional.
Potrivit art. 168 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat iar, în speță, reclamanta nu a probat că a plătit efectiv această sumă pârâtului reclamant-reconvențional.
Prin urmare, această cerere este întemeiată, potrivit art. 166, raportat la art.40 alin.2 litera "c"; din Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a plăti toate drepturile bănești cuvenite salariatului și, în consecință, va fi admisă.
Cererea prin care pârâtul reclamant reconvențional solicită obligarea pârâtei reconvenționale, fost angajator, la plata sumei de 1408 lei
, ce reprezintă 3 amenzi contravenționale aplicate pârâtului în timpul derulării raporturilor de muncă( de 500 lei, de 268 lei și de 600 lei), potrivit centralizatorului emis de Municipiul B., Serviciul impozite și taxe(f.26) și proceselor verbale de contravenție depuse în copie la filele 96- 97, este, de asemenea, neîntemeiată
.
Este real că pârâtul a fost sancționat contravențional în calitate de conducător auto al autovehiculelor deținute de reclamantă, în timp ce transporta produse de panificație la beneficiari, pentru nereguli referitoare la autovehiculele respective, costând în: lipsa ITP, care era expirată, lipsa trusei medicale, lipsa autorizației sanitar veterinare pentru transportul de produse alimentare, însă responsabilitatea pentru săvârșirea acestor fapte este a pârâtului întrucât, potrivit fișei postului(f.8-10), el avea obligația să cunoască Regulamentul privind circulația pe drumurile publice, avea obligația să plece în cursă doar dacă vehiculul era cu toate actele și inspecțiile valabile pentru a putea circula pe drumurile publice și pentru a transporta produse de panificație. În fiecare zi de luni a săptămânii, pârâtul avea obligația să completeze și să predea la începerea programului fișa de sesizări auto, avea obligația să anunțe șeful ierarhic superior pentru orice nereguli privind funcționare autoutilitarei, avea obligația de a anunța departamentul contabilitate cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea ITP .
Pârâtul nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale care prevăd că pentru neregulile sesizate de agentul constatator al contravențiilor pe care el le-a săvârșit, se sancționează conducătorul auto și nu deținătorul autovehiculului astfel că, plecând în cursă în condițiile în care cunoștea sau fără a sesiza neregulile pe care autovehiculele le aveau, și-a asumat riscul de a fi sancționat contravențional.
Reclamantul reconvențional susține că ar fi sesizat conducerii pârâtei reconvenționale, neregulile privind autovehiculele pe care le-a condus, însă cât timp nu a efectuat sesizări în scris, prin completarea fișei de sesizări auto, așa cum prevede fișa postului și cât nu susține că ar fost constrâns să plece în cursă cu autovehiculul în neregulă, nu se poate reține culpa angajatorului pentru prejudiciul suferit de salariat ca urmare a îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Așa fiind, cererea reclamantului reconvențional n u îndeplinește cerințele prevăzute de art.253 din Codul muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, nefiind probată culpa angajatorului și raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și culpa angajatorului.
Față de aceste considerente de fapt și de drept cererea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată iar acțiunea reclamantului reconvențional va fi admisă în parte, în sensul că va fi obligat fostul angajator al pârâtului să plătească acestuia suma netă de 486 lei, cu titlu de drepturi bănești și vor fi respinse celelalte pretenții ale reclamantului reconvențional, ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art.452 și art. 394 alin.3 din noul Cod de procedură civilă(NCPC), nu se vor acorda cheltuieli de judecată reclamantului reconvențional, întrucât acestea nu au
fost dovedite, nefiind depuse acte justificative privind cheltuielile de judecată efectuate,
până la închiderea dezbaterilor asupra fondului
.
Chiar dacă reclamanta a depus chitanța privind plata onorariului avocațial, cât timp cererea acesteia va fi respinsă, potrivit art.453 din noul Cod de procedură civilă, apare ca neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din
Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC "A. C. "; S., cu sediul în municipiul B., str. L. B., nr.5, județul B. -Năsăud împotriva pârâtului C. C. -C. , domiciliat în municipiul B., str. I. V., nr.3, sc.G, ap.13, județul B. -Năsăud.
Admite, în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional C. C. -C. împotriva reclamantei-pârâtă reconvențională SC "A. C. "; S. și, în consecință:
- obligă pe pârâta reconvențională SC "A. C. "; S. să plătească reclamantului reconvențional C. C. -C. suma netă de 486 lei, cu titlu de drepturi bănești.
Respinge restul pretențiilor formulate de reclamantul reconvențional. Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Tribunalul B. -Năsăud. Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
-I. B. N. G.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
P. L. Z.
Redactat BRI/ tehnoredactat BRI_ /4 ex/
