Decizia civilă nr. 1885/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1885/R/2013
Ședința publică din 22 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3325 din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată T. A., și pe pârâtul intimat
C. T. DE C. A. M. C. N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei intimate și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 17 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată Ț. A. a depus la dosar întâmpinări cu privire la recursurile declarate de C. Local al municipiului C.
-N. și P. municipiului C. -N. .
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3325 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -
N. .
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune aferentă perioadei_ -_, invocată de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și
P. MUNICIPIULUI C. -N. și, în consecință, s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta T. A. în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. "A. M. "; C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și în
consecință:
A fost obligată pârâta C. T. DE C. "A. M. "; în calitate de angajator, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate către reclamantă, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la până la_ respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată acțiunea care face obiectul prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Instanța a admis excepția prescripției extinctive parțiale a acțiunii, invocată din oficiu, referitor la perioada care depășește 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea formulată cu privire la această perioadă.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al Municipiului C. -N., întrucât din textele de lege invocate în întâmpinare, rezultă tocmai că pârâților le revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei. Raportat la speța de față este irelevant dacă pârâților li s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest lucru nu îi este imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost angajat al pârâtei C. T. DE C. "A. M. "; în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin deciziile pronunțate în interesul legii nr. 3/2011 și nr. 11/2012 a stabilit că pentru anul 2009 și respectiv 2010, personalul didactic din învățământ, are dreptul la un salariu lunar, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art.
330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
În consecință, pentru perioada de până la data de_ interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii căreia această instanță este obligată să li se conformeze.
Pentru perioada imediat următoare datei de_ instanța a apreciat, de asemenea, că acțiunea este întemeiată.
Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009).
Se impune, prin urmare, concluzia că și după data de_ reclamanta este îndreptățită la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Având în vedere, deci, că reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, tribunalul a admis cererea reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze.
Reclamanta este îndreptățită la calcularea în acest mod a salariului până în data de_ a intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N.
, au solicitat în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii
.
În motivarea recursurilor s-a arătat că în mod eronat s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenți întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
S-a mai invocat în temeiul art. 1 din Legea 1/2011 că pentru ca pârâții să poată aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale este necesar ca sumele care cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local de la bugetul de stat.
Totodată, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca și Solidaritate Sociala, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Din coroborarea textelor legale la care s-a făcut referire mai sus, rezulta că, pentru ca instituția pârâtă sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate în mod corect, sa fi fost prevăzute în bugetul de stat - aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către
instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anii 2009-2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare începând cu data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin
incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantei de către recurenți în calitate de angajată a acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei
implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. municipiului C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3325 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
D. | S. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: B. G. Z.
