Decizia civilă nr. 1893/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1893/R/2013
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR:: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea reclamantă KUN I. împotriva deciziei civile nr. 332/R din 5 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, privind și pe intimata
S.C. M. SA C. N., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea personal, lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată complinită lipsa semnăturii de pe contestația în anulare formulată.
Contestatoarea arată că își susține contestația așa cum a fost formulată în
scris.
Curtea acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarea solicită admiterea contestației, anularea deciziei și
rejudecarea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 33 din 8 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._
a fost admis recursul declarat de reclamanta KUN I. împotriva sentinței civile nr. 9847 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care a casat-o în tot și s-a reținut cauza spre rejudecare pe fond.
A fost fixat termen de judecată în data de_ .
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că în mod corect instanța de fond a reținut, în concordanță cu cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele Deciziei nr. 258/_, că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Or, tocmai în considerarea acestui fapt, instanța de fond trebuia să purceadă la o verificare concretă a stării de fapt, pentru a stabili dacă condițiile de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea s-au schimbat într-un mod care nu mai permitea încadrarea acesteia în grupa a II-a de muncă.
Această cercetare se impunea cu atât mai mult cu cât intimata recunoaște că s-a aprobat acordarea grupei a II-a de muncă persoanelor care lucrau cu aracet la lipirea produselor papetare, adăugând însă că reclamanta, deși a avut
aceeași funcție, cea de confecționer, în perioada litigioasă a fost mutată la activități de capsare.
Ca atare, Curtea a subliniat că de stabilirea acestui aspect depinde corecta soluționare a cauzei, fiind absolut necesară administrarea probelor pentru lămurirea unei stări de fapt contestate de reclamantă.
În ciuda acestui fapt și în lipsa administrării oricărei probe sub acest aspect, instanța de fond a considerat însă că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, fapt ce a avut ca și consecință pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.
Sub acest aspect, curtea a notat că prin art. 129 Cod procedură civilă este consacrat principiul rolului activ al judecătorului, principiu în virtutea căruia judecătorul este obligat să depună toate diligențele pentru corecta stabilirea a situației de fapt, cu atât mai mult cu cât reclamanta este lipsită de orice pregătire
juridică și nu a beneficiat de asistență specializată.
În consecință, instanța de recurs a reținut că tribunalul în mod greșit a procedat la soluționarea cauzei fără a clarifica dacă se mai impune sau nu completarea probațiunii, inclusiv prin audierea martorilor. În recurs recurenta reclamantă a precizat că stăruie în administrarea probei testimoniale și având în vedere că în raport de obiectul cauzei proba menționată este concludentă și utilă, Curtea a apreciat că se impune casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei, fiind incidente prevederile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, conform cărora casarea hotărârii se dispune în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea de apel a casat integral sentința primei instanțe și a reținut cauza spre rejudecare, în rejudecare urmând a se pune în discuție administrarea probei martori solicitată de recurenta reclamantă și eventual necesitatea administrării altor probe pentru a se clarifica dacă condițiile în care recurenta și-a desfășurat în mod real activitatea permit încadrarea acesteia în grupa a II-a de muncă.
Prin decizia civilă nr. 332/R din_ a Curții de Apel C. pronunțată în același dosar
a fost respins ca nefondat recursul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Situația de fapt afirmată de reclamantă și pe care aceasta și-a întemeiat pretențiile a vizat prestarea activității sale, în cadrul societății pârâte, în același loc de muncă atât în perioada pentru care societatea i-a recunoscut grupa a II-a de muncă, anume_ -_, precum și în celelalte perioade în care a fost
încadrată la această societate, anume,_ -_ ,_ -_ și_ -_
.
Societatea pârâtă, prin întâmpinarea depusă la fond, a arătat că recunoașterea grupei a II-a de muncă pentru perioada_ -_ a avut la bază activitatea reclamantei în condiții nocive, anume, lipirea cu aracet a produselor de papetărie, conform art. 71 din anexa nr. II la Ordinul nr. 50/1990.
Prin depoziția martorei audiate în rejudecare, nu s-a făcut proba situației de fapt pe care s-a întemeiat reclamanta, în condițiile în care martora a atestat că reclamanta a lucrat la liniat timp de mai mulți ani, în timp ce martora a lucrat în secția cu aracet, iar mașinile de liniat erau în altă încăpere decât cea în care se lucra cu aracet.
Atestările pe care le face martora, în sensul că în funcție de sarcinile de muncă, putea fi distribuită o persoană la o activitate sau alta și că era foarte toxic și în încăperea în care erau mașinile de liniat, de la cernelurile folosite, nu pot conduce la admiterea acțiunii.
Susținerile recurentei, ce conturează cauza acțiunii, sunt în sensul că din prima zi de angajare a lucrat la faza de broșat cu clei de oase iar mai târziu s-a
broșat cu aracet, că nu a fost mutată niciodată în altă secție, astfel încât nu se poate considera că și-ar fi întemeiat pretențiile pe aspectele atestate de martoră.
Și prin cererea introductivă de instanță, s-a arătat de către reclamantă că își întemeiază pretențiile pe împrejurarea că a lucrat în același loc de muncă timp de 27 de ani, iar locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea era încadrat în grupa a II-a de muncă, dovadă fiind recunoașterea grupei în favoarea sa pentru o perioadă de 5 ani și faptul că mai multor colege li s-a recunoscut de asemenea grupa de muncă pe toată perioada lucrată.
Or, pârâta a recunoscut prin întâmpinare acordarea grupei de muncă doar aferent activității cu aracet, iar nu aferent celei cu cerneluri.
Reclamanta nu a dovedit recunoașterea grupei de muncă pentru activitatea desfășurată de ea, aceea de liniere a caietelor, și nici faptul că altor colege li s-ar fi recunoscut grupa de muncă pentru acest tip de activitate, astfel încât acțiunea a apărut ca neîntemeiată.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat contestație în anulare reclamanta
, solicitând anularea deciziei și rejudecarea recursului.
În motivarea contestației reclamanta redat cursul urmat în judecarea cauzei sale, subliniind că a solicitat continuitatea acordării grupei a II-a de muncă, având în vedere că a lucrat în aceleași condiții, în același loc și a exercitat aceeași meserie de confecționer, fiind vorba de diferite faze tehnologice de executare produse în același mediu.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, nu a motivat în nici un fel refuzul acordării grupei a II-a și, sub acest aspect, instanța nu reține că potrivit art. 276 Codul muncii unitatea trebuia să facă dovada cu înscrisuri a motivelor pentru care reclamanta nu a mai fost nominalizata în grupa a II-a, în conformitate cu art.6 din Ordinul 50/1990.
Contestatoarea a arătat că alți colegi au beneficiat de încadrarea în grupa II pentru întreaga perioada lucrată în același loc și condiții cu aceasta, dar instanța nu a analizat aceste susțineri și nu a cerut probe pentru a clarifica aspectele.
Instanța retine ca, potrivit pct. 71 din Anexa 2 a Ordinului nr.50/1990 putea beneficia de încadrarea în grupa a II a de munca pentru perioada cat a lucrat cu aracet. Însă din textul de lege sau actele depuse de pârâta nu exista temeiul încadrării în grupa a II a de munca pe faze tehnologice.
"Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele
1 și II de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Anexa 2.pct.71. Fabricarea acidului fosforic, a superfosfatului; a tripolifosfatului, a acidului fluorhidric, precum și a fluorurilor. Fabricarea fosfurii de zinc. Asamblare anozi și catozi la electroliza aluminiului, turnare aluminiu";.
Instanța deși susține ca se impune o verificare concreta a stării de fapt, omite sa ceara pârâtei stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă. Din întreg probatoriul nu rezulta nici un act care să ateste o situație lipsită de echivoc și care să privească întregul program de lucru al contestatoarei, reieșit din fișa postului și specificul meseriei și funcției în care a fost încadrata la angajare, motivarea legala privind schimbarea încadrării urmare a modificării condițiilor de munca.
În absența unor probe elocvente din partea unității pârâte, cu privire la neîncadrarea contestatoarei în grupa a II-a de muncă, instanța totuși apreciază acțiune ca neîntemeiată, deși a desfășurat aceeași meserie la același loc de munca și mediu toxic.
În jurisprudența sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca cererile și observațiile părților sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedura de către tribunalul sesizat, cu alte cuvinte art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului impune obligația instanței de a examina efectiv motivele, argumentele și cererile de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinentei (Cauza V. I. împotriva României, Hotărârea din_ ; Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotarârea din_ ).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Nu este întemeiată calea de atac extraordinară promovată.
Potrivit art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este greșita aplicare a dispozițiilor legale de către instanța de recurs la starea de fapt prezentată.
Se constată că detalierea motivelor de contestație în anulare nu permite încadrarea acestora în condițiile restrictive de admitere a acestei căi extraordinare de atac.
Astfel, sintagma de "greșeală materială"; trebuie definită în opoziție cu cea de "greșeală de judecată";, fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Or, tocmai astfel de greșeli de judecată indică în speță contestatoarea, invocând și criticând modul în care instanța de recurs a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale ce au succedat în timp în materia stabilirii efectuării muncii în grupele de muncă la datele faptice furnizate de contestatoare.
Prin urmare, dat fiind caracterul extraordinar al contestației în anulare, nu se poate admite anularea deciziilor intrate în puterea de lucru judecat prin formularea unui recurs la recurs, cum se conturează practic această cale de atac promovată.
Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea reclamantă KUN I. împotriva deciziei civile nr. 332/R din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
I. T. C. | MĂNĂSTIREAN | D. C. G. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud. recurs. I.T. /D.C.G. /G.L.T.
