Decizia civilă nr. 1898/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1898/R/2013
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR:: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL L. AL Î.
P. C., în numele membrilor de sindicat, respectiv recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 3321 din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă Ș. "A. I. "; C. N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat Patricia G. din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate reciproc și pârâtei intimate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantului susține recursul pe care l-a declarat solicitând admiterea lui așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată. Raportat la recursul pârâtei, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3321 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și P. M. C. T. prin întâmpinare.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ invocată de pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și
P. M. C. T. și în consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL L. AL Î.
P. C. în numele membrelor de sindicat KEREKES A. și IACOB MIA în contradictoriu cu pârâții Ș. GIMNAZIALĂ "A. I. "; C. T., C. LOCAL AL
M. C. T. și P. M. C. T. .
A fost obligată pe pârâta Ș. GIMNAZIALĂ "A. I. "; C. T. în calitate de angajator, la calcularea și la plata către membrele de sindicat KEREKES A. și
IACOB MIA a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la _
, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății. Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. C. T. și P. M.
C. T. să aloce sumele necesare achitării drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al
M. C. T. și a P. ui M. C. T. deoarece aceștia au calitate procesuală în speță, în calitate de ordonatori de credite cărora le revine obligația de a aloca drepturile salariale care fac obiectul prezentei spețe.
Instanța a admis excepția prescripției extinctive parțiale a acțiunii, referitor la perioada dintre_ -_ invocată din oficiu de către instanță, întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea formulată cu privire la această perioadă.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea au fost angajați ai pârâtei în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
În această calitate membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt îndreptățiți să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 15/2008 modificată de Legea nr. 221/2008. Aceasta deoarece O.G. nr. 136/2008 prin care s-a dispus amânarea aplicării acestei legi, a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1221/_ . De asemenea, art. I pct. 2 și 3 din
O.G. nr. 151/2008 de modificare a O.G. nr. 15/2008, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 a Curții constituționale. La fel, dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, prin care, la fel au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 989/2009.
În consecință, având în vedere că toate actele normative de modificare a creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 15/2008 modificată prin Legea nr. 221/2008, au fost declarate neconstituționale prin decizii ale Curții constituționale, în privința modificărilor aduse creșterilor salariale prevăzute de această ordonanță, dispozițiile acesteia sunt aplicabile. Prin urmare, pârâta de rândul 1 în calitate de angajator a fost obligată prin prezenta hotărâre să achite diferența dintre cuantumul pe care ar fi trebuit reclamanta să îl primească în condițiile aplicării acesteia și cuantumul pe care l-a primit în mod efectiv.
Î. Curte s-a pronunțat in același sens prin decizia privind recursul in interesul Legii nr. 3/2011, concluzionând ca, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pârâta nu a contestat faptul că membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea nu i s-a plătit această diferență, iar sarcina probei i-ar fi revenit acesteia conform art. 272 din Codul muncii.
În calitate de ordonatori de credite pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Având în vedere, deci, că reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, tribunalul a admis cererea
reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul SINDICATUL L. AL Î.
P. C. și pârâții P. și C. LOCAL AL M. C. T.
.
Prin recursul declarat de reclamantul SINDICATUL L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT P.
C.
, s-a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii pentru perioada_ -_ .
În motivare s-a arătat că este greșită poziția instanței întrucât termenul de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, se raportează de la data nașterii dreptului la acțiune.
În sistemul bugetar plata drepturilor salariale se face în perioada 5-15 a lunii curente pentru luna precedentă conform Ordinului Ministrului finanțelor nr. 86 din 2005, modificată prin Ordinul Ministrului finanțelor nr. 1319/2006.
Raportat la prezenta speță drepturile salariale aferente lunii martie 2009 se achită în perioada 5-15 aprilie 2009, astfel că prima zi în care se putea promova acțiunea pentru drepturile salariale aferente lunii martie 2009 este data de 16 aprilie 2009.
Momentul nașterii dreptului la acțiune este când creanța este certă, lichidă și exigibilă, cu alte cuvinte din momentul când urmau a fi acordate drepturile.
În ipoteza drepturilor bănești care implică plăți succesive, termenul de 3 ani se calculează separat pentru fiecare plată (lună) în parte.
Prin raportare la data introducerii acțiunii_, nu sunt prescrise drepturile salariale aferente perioadei 1 - 30 martie 2009.
Prin recursul declarat de P. și C. Local al municipiului C. T.
s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora.
În motivarea s-a arătat că sentința este netemeinică, raportat la dispozițiile art. 21 din Legea nr.215/2001 - legea administrației publice locale: "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu .... Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg .... din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice";. Rezultă că titular al drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile cu reclamanții este Municipiul C. T. .
În litigiile dintre salariați și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, C. Local și P. nu pot fi obligați la "calculul și plata"; unor drepturi salariale ce iau naștere ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă între personalul din învățământ și unitatea școlară în care își desfășoară activitatea, întrucât nu există niciun raport de drept civil între aceștia și personalul unității de învățământ, care să implice drepturi în favoarea acestuia și obligații în sarcina consiliului local sau a primarului.
Obligația prestării activității didactice revine cadrului didactic și, corelativ, în baza raportului juridic, obligația plății salariului incumbă unității școlare.
Existența unor obligații legale de finanțare a învățământului în sarcina autorităților administrației locale are la bază alte raporturi juridice, în care inițiatorii acestei proceduri judiciare nu au calitatea de parte și, astfel, sunt împiedicați să le aducă în mod direct pe rolul instanțelor judecătorești.
Potrivit prevederilor art. 104.alin.2, lit. a din Legea nr.1/2011, cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, fac parte din finanțarea de bază, și se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul reclamantului este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul că excepția prescripției dreptului material la acțiune va fi admisă doar pentru perioada_ -_, cu consecința admiterii acțiunii pentru perioada_ -_ .
Se reține, în acest sens, faptul că termenul de prescripție începe să curgă împotriva celui care are deschisă calea de atac în instanță, fiind un mijloc procedural prevăzut pentru sancționarea pasivității celui care poate să ceară
constatarea sau realizarea unui drept, un mijloc de a-l capacita să se încadreze într- un termen defipt de lege pentru a solicita realizarea sau constatarea dreptului său.
Or, dreptul litigios fiind unul salarial, momentul în care începe să curgă acest drept este cel în care angajatorul era în întârziere, raportat la textele de lege incidente, pentru plata acestuia, și deci de la care se putea cere în instanță plata acestuia.
Potrivit art. 166 Codul muncii, salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, iar potrivit Ordinului nr. 86 din 28 ianuarie 2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, emis de Ministerul Finanțelor Publice, "ordonatorii principali de credite și instituțiile publice și serviciile publice din subordinea acestora achită salariile într-o singură tranșă lunară, în perioada 5-15 a lunii curente pentru luna precedentă";. Rezultă deci că drepturile salariale pentru luna martie 2009 s-a făcut în perioada 5-15 aprilie 2009.
Ca atare, pentru luna martie 2009, dată fiind înregistrarea acțiunii la data de 30 martie 2012, deci în termenul de 3 ani calculat de la prima zi în care debitorul era întârziere pentru plata salariului, se constată că pretențiile nu sunt prescrise, data scadenței încadrându-se în termenul de 3 ani, calculat retroactiv de la data înregistrării acțiunii. În drept, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recursul pârâților este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății) care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților
administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local C.
este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s- a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemați în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamantul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantelor, așa cum au fost arătate în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamantelor de către recurenți în calitate de angajate ale acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata diferențelor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamantă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de SINDICATUL L. AL Î. P. C. în numele membrilor de sindicat împotriva sentinței civile nr. 3321 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că :
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada _
-_ și în consecință respinge ca prescris dreptul reclamantului la acțiune pentru această perioadă.
Obligă pârâta Ș. GIMNAZIALĂ "A. I. "; C. T., în calitate de angajator, la calcularea și la plata către membrele de sindicat KEREKES A. și IACOB MIA a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de P. M. C. T. și C. LOCAL AL
C. T. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T. C.
MĂNĂSTIREAN
D. C. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. G. Z.
GREFIER,
N.
