Sentința civilă nr. 2839/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.2839

Ședința publică din 03 iunie 2013 Președinte: P. R. M., judecător

Ș. L., grefier Asistenți judiciari:

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta LS

D. Î. S., cu sediul în Z., P-ța U., nr.2, județul S. - în numele membrilor de sindicat: I. ANA, J. A., K. E., K. K. I., L. M.

, P. I., P. M., P. V., R. N., S. F., S. L., SA, S.

M., S. L., S. V., T. B., A. D., C. R., M. F., M.

I., T. M., T. L., B. C., C. B. M., R. S., B. C.

, T. R., P. P., U. M., S. M., toți cu domiciliul procesual ales în

Z., P-ța U., nr.2, județul S., în contradictoriu cu pârâții: S. G. "S.

B. " Z., C. LOCAL Z. și P. O. Z. - I. P., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților, av.

Ielciu D. Alexandrina, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Reprezentanta reclamanților,av. Ielciu D. Alexandrina, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a P. respectiv a C. ui local al municipiului

Z., consideră că aceștia au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză iar referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune arată că Ș. G.

"S. Bărnuțiu"; prin întâmpinare recunoaște că majoritatea angajaților școlii au obținut drepturile salariale solicitate și că ordonatorii de credite, atât cel principal Ministerul Finanțelor Publice prin Inspectoratul Școlar S. cât și C. local și Primarul Municipiului Z. au procedat la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale ce li se cuvin potrivit Legii 221/2008 încă din anul 2012. Menționează faptul că pentru reclamanții din prezenta cauză, unitatea școlară a solicitat încă din anul 2012 sumele necesare pentru plata drepturilor salariale ce li se cuvin în urma aplicării coeficientului de 400 lei prev. de Legea 221/2008 și acest lucru rezultă din balanța contabilă a unității școlare cât și din tabelul anexat acestei balanțe, tabel ce cuprinde numele tuturor persoanelor îndreptățite la plata drepturilor salariale. Mai arată că, unitatea școlară a recunoscut dreptul angajaților săi, inclusiv a reclamanților din prezenta cauză, încă din anul decembrie 2011, suma necesară plății fiind înregistrată în balanța contabilă din decembrie 2011 și că, C. local Z. în calitate de ordonator secundar a aprobat suplimentarea

bugetului unității școlare în vederea realizării plății drepturilor salariale și că atât unitatea școlară cât și ordonatorii de credite au fost de acord cu obligativitatea efectuării drepturilor salariale fiind recunoscută această obligativitate prin Decizia

I. nr.3 din_ în soluționarea recursului în interesul legii. Așadar, consideră cursul prescripției întrerupt.

Reprezentanta reclamanților, av. Ielciu D. Alexandrina subliniază faptul că acțiunea a fost expediată în data de_ și a fost înregistrată la instanță în data de_ și consideră că reclamanții sunt îndreptățiți să li se acorde drepturile salariale solicitate prin acțiune.

Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamanților, av.Ielciu D. Alexandrina, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Prin cererea formulată de reclamanta LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT S. - în numele membrilor de sindicat: I. ANA, J. A., K. E., K. K. I., L. M., P. I., P. M., P. V., R. N., S. F., S. L., S.

A., S. M., S. L., S. V., T. B., A. D., C. R., M. F.

, M. I., T. M., T. L., B. C., C. B. M., R. S., B.

C., T. R., P. P., U. M., S. M., în contradictoriu cu pârâții: S.

G. "S. B. " Z., C. LOCAL Z. și P. O. Z. - I. P.

, se solicită a se dispune obligarea pârâților la asigurarea, calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat prin aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 și a Deciziei nr.3 din data de_ a I., începând cu data de_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, calculat de la data cuvenirii și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată faptul că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/_ .

Prin Decizia nr. 1093/15 oct. 2008, Curtea Constituționala a constatat că fiind constituțională Legea nr. 221/2008 de aprobare a O.G. 15/2008,în esență, prin Legea 221/2008, s-a aprobat ca, începând cu data de 1 octombrie 2008. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de

400.00 lei.

După publicarea Legii 221/2008 prin care s-a aprobat Ordonanța 15/2008, a urmat o serie lungă de emiteri succesive de către Guvern a unor ordonanțe de urgență modificatoare, a căror prevederi însă, pe rând, au fost declarate de Curtea Constituțională, neconstituționale.

Prin dispozițiile art. 2 si 3 din O.U.G. 31/2009 si dispozițiile art. 2 din

O.U.G. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. 151/2008, prevederi care au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Or, cum modificările aduse actului O.U.G. 15/2008 prin dispozițiile art. I pct. 2 si 3 din O.U.G. 151/2008 nu-si mai poate produce efectele, fiind suspendate de drept potrivit art. 31 alin. 3 fraza a II-a din Legea 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern, Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum fusese aprobată prin Legea 221/2008, apreciem judicios corect a se considera că în prezent O.U.G. 15/2008 se aplică în condițiile în care a fost aprobată prin Legea 221/2008.

De asemenea, reclamantul arată că deși sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2008 pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale potrivit prevederilor acestei legi.

Prin întâmpinarea depusă de Primarul Municipiului Z. și de C. local Z. se invocă pe cale de excepție - tardivitatea acțiunii.

Conform prev. art.268 din Codul Muncii - cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Reclamanții solicită asigurarea, calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate de la data de_ până la_ . Data de la care curge termenul de prescripție este_, cum acțiunea a fost introdusă la data de_, considerăm că termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, de 3 ani a fost depășit, motiv pentru care solicităm respingerea acțiunii ca tardive formulată.

Se mai invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al municipiului Z. cu motivarea că între aceștia și reclamanți nu există raporturi de muncă.

Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune - instanța constată că este întemeiată și o va admite.

Reclamanții solicită diferența de drepturi salariale începând cu data de _

- până la_ .

Acțiunea a fost înregistrată la data de_ și prin urmare avea posibilitatea de a obține drepturi salariale care să se încadreze în termenul general de prescripție de 3 ani.

Conform prev. art.268 al.1 lit.c Codul Muncii - cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune - în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata drepturilor salariale neacordate.

Raportat la data introducerii acțiunii cererea formulată este prescrisă - și în consecință - excepția invocată de pârât va fi admisă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocata de paratele P. Municipiului Z., și a C. ui Local Z., și in consecința respinge ca fiind prescrisa acțiunea formulată de reclamanta LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT S. cu sediul în Z., P-ța U., nr. 2, județul S. - în numele membrilor de sindicat: I. ANA, J. A., K. E., K. K. I., L. M. ,

P. I., P. M., P. V., R. N., S. F., S. L., SA, S.

M., S. L., S. V., T. B., A. D., C. R., M. F., M.

I., T. M., T. L., B. C., C. B. M., R. S., B. C. ,

T. R., P. P., U. M., S. M., toți cu domiciliul procesual ales în Z.

, P-ța U., nr. 2, județul S., în contradictoriu cu pârâții: S. G. "S. B. " Z., C. LOCAL Z. și P. O. Z. - I. P., privind obligarea pârâților la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 in cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, obligarea paratelor sa plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 in cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate in funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare luna, calculat de la data scadentei și pana la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2013.

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

P. R. M.

P. R. S.

V. R. I.

Ș. L.

Plecat în C.O. semnează Plecată în C.O.semnează președinte tribunal președinte tribunal

K. M. K. M.

Red.P.R.M./_

Dact.Ș.L./_ /36 ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2839/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă