Decizia civilă nr. 219/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 219/A/2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: N. M.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de P. M. C. N. și C. LOCAL AL M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 10691 din 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ *, privind și pe intimații reclamanți CÎRSTOCEA E., A. I., M. O., P. L., G. P., R. V., F.
P., B. V. -C., S. D., V. M., M. M., B. T., N. ANA, P. E.
, precum și pe intimata pârâtă Ș. G. "I. B. ";, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, având în vedere că în prezenta cauză cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 6 martie 2013, în conformitate cu dispozițiile art. 214 și art. 215 din Legea nr. 62/2011 calea de atac a hotărârii instanței de fond fiind apelul, a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Se constată că apelul este declarat în termen legal.
Curtea de Apel C. este competentă să judece apelul, în temeiul art. 96 pct. 2 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. la art. 95 pct. 1 și art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011.
Se constată de asemenea că medierea nu este necesară, că intimații au formulat întâmpinare în cauză la data de 30 octombrie 2013, că prin apelul declarat se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui M. C. N. .
Curtea apreciază că cercetarea apelului este realizată, unește excepția invocată cu fondul cauzei și, având în vedere că, atât apelantul prin cererea de apel, cât și intimații prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata și în lipsă, nefiind incidente de soluționat, declară închisă dezbaterea apelului și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10691 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții C. E., A. I., M. O., P. L., G. P., R. V., F. P., B. V. -C., S. D.
, V. M., M. M., B. T., N. ANA, P. E. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "I. B. "; C. -N., C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M.
C. -N. .
A fost obligată pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr.
285/2010, începând cu data de 01 februarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
:
Reclamanții au avut calitatea de cadre didactice, respectiv cadre didactice auxiliare, în cadrul pârâtului de rând 1 în perioada_ -_, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de angajator.
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament.
Prin decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a
O.U.G. nr. 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1).
După declararea neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art. I pct. 2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008.
Totodată, prin decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă o dată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte,
fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
Ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, era necesar să se aplice prevederile O.G. nr.15/2008.
Potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța a reținut jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, reclamanta deține un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind consacrat de un act normativ în vigoare. Se raportează instanța la cauzele Străin și alții împotriva României, Viașu împotriva României, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României. Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror neconstituționalitate a fost declarată succesiv de instanța de control constituțional, s- a produs o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea drepturilor salariale.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții C. LOCAL AL M. C. -
N. și P. M. C. -N.
.
Prin apelul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât
.
În motivare s-a arătat, în esență, că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului apelant.
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a) din Legea 215/2001 în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii.
De asemenea, că potrivit Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit afin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile
generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al M. București. De asemenea. alin. 6 din Legea Educației Naționale prevede în mod clar ca Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P. e asigură repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Din coroborarea textelor legale la care a făcut referire mai sus, rezultă că, pentru ca instituția sa să poată aloca fonduri pentru cheltuieli de personal este imperios necesar ca aceste sume să fi fost prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2010 - acesta pe de-o parte, iar pe de altă parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin .6 din Legea nr. 273/2006.
Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2013, Legea nr. 5/2013 arată că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune,. Orașe, municipii se face prin decizia directorului Direcției Generală a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Muncă și Solidaritate Socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Prin apelul declarat de pârâtul C. Local al M. C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de apelant.
În motivare a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, cu aceleași argumente ca și în apelul P. ui mun. C. -N., subliniindu-se că pentru ca pârâtul apelant să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Prin urmare, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Prin întâmpinare, reclamanții intimați
au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecința menținerii sentinței ca fiind temeinică și legală.
În motivare invocă prevederile art. 63 alin.4 din Legea nr. 215/2001, a art. 104 alin.1 și 5 din Legea nr. 1/2011, a prevederilor art. 50 alin.2 lit. a din Legea nr. 273/2006, respectiv art. 39 alin.6 din Legea nr. 273/2006 și solicită respingerea excepțiilor cu privire la lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea reține următoarele:
Apelurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Argumentele pârâților apelanți vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță
incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (fiecare dintre aceste dispoziții legale acoperă în parte perioada derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Nu s-a dispus prin sentință plata reclamanților de către apelanți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "acordarea"; drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care apelanții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii
bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar apelanților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a apelanților se face în considerarea acestui raport juridic sui generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Văzând dispozițiile art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții P. M. C. -N. și
LOCAL AL M. C. -N. ambii cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 10691 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. I. T.
GREFIER,
N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. R. -M. V.
