Decizia civilă nr. 2222/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2222/R/2013
Ședința publică din 29 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul B. V. M. împotriva sentinței civile nr. 518/F din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată S. O. P. SA, și pe chematele în garanție - intimate A.
F. P. B., A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. D. C. A. N. DE A. F., D. G. A.
P. B. -N., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 22 aprilie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 518/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ *
, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -
și A. F. P. B. .
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul/a B. V. M. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-au respins ca nefondate excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA.
S-au respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
P. SA și-n consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamantul/a B. V. M., împotriva pârâtelor SC O. P. SA și ANAF.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva ANAF, ca neîntemeiată și împotriva chematelor în garanție D.
G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B., pentru lipsă calitate procesuală pasivă..
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1045,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 535/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. _ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D.
G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/a B.
V. M. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a B.
V. M. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință, a fost obligată pârâta A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 2025 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Prin decizia civilă nr.8784/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A.
N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.535/2012 a Tribunalului B.
N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant/ă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. de mai sus. Examinând în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137
Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut următoarele.
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr.80 din_ privind încetarea contractului
individual de muncă al reclamantului/ei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 10631 lei (RON).
Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.
G. a F. P. B. -N. și A. F. P. . Instanța a apreciat că DGFP B. -N. și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă, nici ca pârâte și nici ca chemate în garanție, mai ales în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către instanța de recurs. De altfel, trebuie reliefat faptul că angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF, motiv pentru care se impune admiterea acestei excepții cu privire la pârâtele DGFP B. -N. și AFP B., aceasta câtă vreme în speță nu se poate reține pentru nici una dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant/ă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., fiindcă față de cele anterior explicate consideră că ANAF deține calitate procesuală pasivă, în condițiile în care în cauză, angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a
M. C., reorganizată în cadrul ANAF începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de ANAF, este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ANAF a fost respinsă, ca nefondată.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de Tribunal în primul ciclu procesual, excepție ce a fost analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței, tribunalul a reținut că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 C.pr.civ., tribunalul reținând și că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta angajator, fiindcă, contrar aserțiunilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Tribunalul a arătat că termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii, ori nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată în cauză de pârâta ANAF ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a arătat că din moment ce litigiul promovat de reclamant/ă a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.
De asemenea, Tribunalul a arătat că sub acest aspect sunt relevante și corecte considerentele reținute de prima instanță în primul ciclu procesual unde se arată că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B. -N., însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care
"petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta ANAF a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, tribunalul a reținut că nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA potrivit argumentelor reliefate în cele ce urmează.
Reclamantul/a a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantei, a arătat că termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar în speță aceasta a fost realizată la data 14 iunie 2006, decizia fiind semnată de reclamant/ă f.13.
Acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 1 aprilie 2010.
Având în vedere această situație, reclamantul/a nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în data de 14 iunie 2009, în timp ce acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 1 aprilie 2010, motiv pentru care a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA și-n consecință a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor SC O. P. SA și ANAF. Se impune respingerea acțiunii ca prescrise împotriva ambelor pârâte, dată fiind calificarea litigiului ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, trebuind a se aplica unitar același termen de prescripție pentru ambele pârâte în condițiile în care litigiul în ansamblu său a fost calificat ca fiind unul de muncă.
Trebuie subliniat că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul a arătat că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, nu este vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Față de respingerea ca prescrisă a acțiunii civile precizate formulate de reclamant/ă, pârâta angajator nu a căzut în pretenții, situație în care în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva ANAF, ca neîntemeiată, iar cea împotriva chematelor în garanție D. G. a F. P. B. -N. și A.
F. P. B. pentru lipsă calitate procesuală pasivă, întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit, ci impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei după ce a fost reținut s-a virat de către angajatorul O. P. SA către ANAF, angajatorul fiind aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C.
, reorganizată în cadrul ANAF.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, reclamantul/a se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrise, motiv pentru care a fost obligat/ă să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1045,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V. M.,
solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., admiterea recursului și casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că suma datorată de pârâta
O. P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004 nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurent a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în data de_ (f. 13), pârâta S.C.
O. P. S.A.
a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În data de_ pârâta D. G. a F. P. B. N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 16),
solicitând respingerea recursului declarat de reclamant si, in consecința, menținerea sentinței recurate.
Recursul este nefondat.
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit.f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea 62/2011 nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, recurentul nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză
(motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat), că nu se impune analiza motivelor de recurs relative la fondul cauzei și urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. | V. | M. | |
împotriva sentinței civile nr. 518 din_ a Tribunalului B. | N. | , |
pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
S. | D. D. | G. | L. | D. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: M.L.B.
