Decizia civilă nr. 2226/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. 310._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2226/R/2013
Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. C. împotriva sentinței civile nr. 203 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr. 310._ *, privind și pe pârâții intimați SC O. P. SA, A. N. DE A. F., A. - D. G. DE A. A M. C.
, D. G. A F. P. B. -N. și pe chemata în garanție intimați A.
F. P. B., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 aprilie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 203 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr. 310._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A.
F. P. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul F. C. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca nefondate excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA B. .
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C. B. .
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, și-n consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamantul F. C. împotriva pârâtelor SC O. P. SA și A. .
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA împotriva A. .
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1045,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele
:
Prin Sentința civilă nr. 384/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 310._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D.
G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul F.
C. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul F.
C. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință a fost obligată pârâta A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de 3.448 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.
Prin Decizia civilă nr. 8754/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A.
N. de A. F. împotriva Sentinței civile nr. 384/2012 a Tribunalului
B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 310._ , a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art. 315 alin.1 C.pr.civ., instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care acesta este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune în a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Examinând cauza în rejudecare, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 7 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului/ei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 19.933 lei (RON).
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P.
, apreciindu-se că acestea nu au calitate procesuală pasivă, nici ca pârâte și nici în calitate de chemate în garanție, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către
instanța de recurs, iar impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului a fost reținut de către angajatorul O. P. SA
- aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ .
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
, întrucât angajatorul SC O. P. SA a virat acestei instituții impozitul a cărei restituire se solicită în cauză, iar bugetului general consolidat, conform art. 114 alin. 2/1 din OG nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, este administrat de A. .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA,
invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, a fost respinsă de în raport de dezlegările de drept obligatorii date de instanța de casare în legătură cu obiectul litigiului.
Excepția tardivității
introducerii acțiunii a fost respinsă întrucât nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată în cauză de pârâta
A.
ca nefondată deoarece din moment ce litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O.
P. SA
s-a reținut că instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art. 315 alin. 1 C.pr.civ..
Așa fiind, tribunalul a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.
283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantului, arată că termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar în speță aceasta a fost realizată la data 26 ianuarie 2007, decizia fiind semnată de reclamant.
Tribunalul a constatat că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 11 februarie 2010, iar reclamantul nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție.
S-a reținut că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul a arătat că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283
alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a arătat că nu este vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței. Față de respingerea ca prescrisă a acțiunii civile precizate formulate de reclamant, tribunalul a constatat că pârâta angajator nu a căzut în pretenții, situație în care în temeiul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva A., ca neîntemeiată, iar cea împotriva chematelor în garanție D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. pentru lipsă calitate procesuală pasivă, întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit, ci
impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului după ce a fost reținut s-a virat de către angajatorul O. P. SA către A., angajatorul fiind aflat în administrarea Direcției Generale de A. a
M. C., reorganizată în cadrul A. .
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că reclamantul se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrise, motiv pentru care a fost obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1045,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. C. ,
solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ. casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că suma datorată de pârâta
O. P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004, nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurent a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariile compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta S.C. O. P. S.A., a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către A. N. de A.
F.
s-a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentințe atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs relative la fondul cauzei.
Deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ., recurentul nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. C. împotriva Sentinței civile nr. 203/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr. 310._ *, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | |||||
C. | M. | S. | -C. | B. | I. -R. | M. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: M. L. B.
