Decizia civilă nr. 2354/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ ***
DECIZIA CIVILĂ NR. 2354/R/2013
Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. Ș. împotriva sentinței civile nr. 365 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ ***, privind și pe pârâții intimați SC O. P. SA, A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. DIN C. A., A.
F. P. B. și D. G. A F. P. B. -N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, av. Neamț C. în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei chemate în garanție D. G. a F. P. B. -N. întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate SC O. P. SA prin care solicită respingerea recursului.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea Direcției Generale a F. P.
B. -N. reprezentantei pârâtei intimate, care depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând în esență că instanța de rejudecare a calificat natura juridică a litigiului ca fiind de dreptul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Cheltuielile de judecată în recurs vor fi solicitate pe cale separată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 365/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr._ ***, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F. P. B.
, D. G. a F. P. B. -N., D. G. de A. a M. C.
din cadrul Agenției Naționale de A. F. B. și a Agenției Naționale de
A. F. B., în calitate de pârâtă și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC "O. P. "; SA.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC "O. P. "; SA B. și s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul R. S., la sediul Cabinetului de avocat Moruțan I. n-Alin, împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă.
Au fost respinse ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 786,20 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA față de A. N. de A. F. și, ca neîntemeiată și față de A.
F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D. G. de
A. a M. C., pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele
:
Soluționând cauza în primul ciclu procesual, Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B.
-N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. Ș. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul R. Ș. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință a fost obligată pârâta A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de 2.887,5 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.
Curtea de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a casat această sentință în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art. 315 alin.1 C.pr.civ., instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care acesta este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune în a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Examinând cauza în rejudecare, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P.
B. -N. ; a Administrației F. P. a municipiului B., a Agenției Naționale de A. F., a Direcției Generale de A. ; a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., invocate de aceste instituții fiscale, în calitate de pârâte, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive: a Direcției Generale a F. P. B. -N. ; a Administrației F. P. a municipiului B., a Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., invocată de aceste instituții fiscale, în calitate de chemate în garanție au fost apreciate ca fiind întemeiate și au fost admise pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu a fost calificat de instanța de recurs ca fiind un litigiu de muncă, așa cum reclamantul și-a precizat acțiunea, astfel că, în calitate de pârâte niciunul din organele fiscale chemate în judecată în această calitate nu pot avea calitate procesuală pasivă. Pe de altă parte pârâta D. G. de A. a M. C., din cadrul Agenției Naționale de A. F. B. nu are personalitate juridică astfel că ele nu pot sta în judecată în calitate de pârâte.
În calitate de chemate în garanție singurul organ fiscal dintre toate cele chemate în garanție doar, A. N. de A. F. B., are calitate procesuală pasivă de chemată în garanție, astfel că excepția invocată de această chemată în garanție a fost respinsă.
Aceasta deoarece angajatorul O. P. SA- aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_, ca instituție fără personalitate juridică, potrivit art. III din HG nr. 1171/2007, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului în contul bugetului general consolidat, conform art.114 alin. 2/1 din OG nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. .
Cum D. G. de A. a M. C., din cadrul Agenției Naționale de A. F. B., este instituție fără personalitate juridică s-a impus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și în calitate de chemată în garanție.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N. și a Administrației F. P. a municipiului B., în calitate de chemate în garanție întrucât, în speță, nu se poate reține pentru niciuna dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă, cât timp în contul acestora nu a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA,
invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, s-a impus a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței și a dispozițiilor obligatorii ale decizie de casare, decizie prin care s-a statuat expres că litigiul promovat de reclamant este unul de dreptul muncii
, în condițiile în care reclamantul
este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 C.pr.civ. și totodată văzând și precizarea de acțiune formulată de reclamant în primul ciclu procesual, precizare prin care a solicitat obligarea doar a pârâtei SC "O. P. "; SA la restituirea sumelor reținute nelegal, tribunalul a reținut și că pârâta SC "O. P. "; SA a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC "O. P. "; SA.
A fost respinsă, ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta SC "O. P. "; SA (fost angajator), în speță, nefiind aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii or, în speță, nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității
invocată în cauză de chemata în garanție A. N. de A. F. B., pentru următoarele considerente:
Cât timp litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind un litigiu de muncă, nu s-a mai putut reține neîndeplinirea procedurii prealabile specifică raporturilor de drept fiscal, în condițiile în care legislația muncii nu prevede în mod expres o astfel de procedură..
Tribunalul a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC "O. P. "; SA, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în cale ce urmează:
Reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Tribunalul a constată că instanța de recurs, prin decizia de casare, a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, tribunalul a constatat că, în cauză sunt aplicabile prevederile art.
283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de
3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune
, în situația în care obiectul
conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, care are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantului, având în vedere data introducerii acțiunii, _ , a constatat că la data formulării acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant era împlinit, întrucât termenul de 3 ani curge doar de la data încasării indemnizației pentru concediere prevăzută în decizia de încetare a raporturilor de muncă, iunie 2006, aceasta fiind data la care reclamantul a luat cunoștință că fostul angajator nu i-a acordat în întregime indemnizația și deci, la acea dată s-a născut dreptul la acțiune.
În cauză nu este incident termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant în răspunsul la întâmpinare, deoarece litigiul fiind calificat ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul a reținut că în aceste litigii nu sunt aplicabile dispozițiile din Codul de procedură fiscală, ci sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție. Termenul de
prescripție de 5 ani ar fi fost incident dacă litigiul era unul fiscal și cauza ar fi fost soluționată de instanța de contencios fiscal deoarece, doar în raporturile directe dintre contribuabil și organul fiscal se aplică termenul de prescripție de 5 an.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în speță, nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de plata unor sume de bani cuvenite ca urmare a încetării raporturilor de muncă urmare a unei concedieri colective, pretenții care au natura juridică a unor drepturi bănești rezultate din raporturile de muncă neacordate integral, fiind incidente prevederile art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării
instanței.
Având în vedere această situație, tribunalul a constatat că reclamantul nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată după împlinirea acestui termen.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că reclamantul se află în culpă procesuală astfel că a fost obligat să plătească pârâtei O. P. "; SA cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.
În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta angajator, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată împotriva chematei în garanție A. N. de A. F., având în vedere că pârâta nu a fost obligată să plătească reclamantului vreo sumă de bani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. Ș.,
solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că suma datorată de pârâta
O. P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de
concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004, nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurent a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariile compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta S.C. O. P. S.A., a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către D. G. a F.
P. B. -N.
s-a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentințe atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs relative la fondul cauzei.
Deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ., recurentul nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. Ș. împotriva Sentinței civile nr. 365/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr._ ***, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | ||||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. | B. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: B. R. -I.
