Decizia civilă nr. 2274/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. 312._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2274/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele SC O. P. SA și
A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 366/F din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr. 312._ *, privind și pe reclamantul intimat M. V. și pe chemații în garanție intimați A.
F. P. B., D. G. DE A. A M. C. D. C. A. și
D. G. A F. P. B. -N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, av. Moroșan N. în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâta A. din partea pârâtei recurente SC O. P. SA prin care solicită respingerea acestuia.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru modul în care a soluționat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamanta nu a formulat contestație împotriva deciziei de concediere în termenul legal de 30 zile, acceptând astfel cuantumul compensației plătite de pârâtă. Instanța de fond deși a reținut că sumele acordare reclamantei au natura juridică a unor drepturi salariale, în mod nelegal și netemeinic a apreciat că sumele acordate cu ocazia disponibilizării sunt sume neimpozabile, făcând o aplicare eronată a textelor legale incidente. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că aceste plăți acordate foștilor angajați reprezintă venituri asimilate salariului, fiind astfel venituri impozabile. Referitor la data acordării dobânzilor solicitate, consideră că acestea trebuiau acordate de la data introducerii acțiunii, având în vedere că plata s-a efectuat ca urmare a corespondenței purtate între angajator și A. . Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond reclamantei, arată că acestea reprezintă mai mult de 1/3 parte din cuantumul despăgubirilor acordate, nefiind justificate prin prisma complexității reduse a cauzei. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată la fond, precizând că cele din recurs vor fi
solicitate pe cale separată. Solicită respingerea recursul declarat de pârâta
în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de chemare în garanție și de obligare la plata cheltuielilor de judecată în favoarea SC O. P. SA, pentru motivele arătate în întâmpinarea formulată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.312._ pe rolul Tribunalului B.
-N.
, reclamantul M.
V.
a chemat în judecată pe pârâtele: A.
N.
DE
A.
F., D.
G.
A F. P. B. -N., A.
F.
P.
și S.C.";P. ";S.A, solicitând, în principal, obligarea primei pârâte la restituirea, către reclamant/ă, a impozitului, în cuantum de 4310 lei, reținut și plătit de către angajatorul S.C. P. S.A. pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective, iar în subsidiar, obligarea S.C.";P. ";S.A la restituirea impozitului reținut de la reclamant/ă și plătit de către aceasta către prima pârâtă, pentru compensația acordată la desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective.
În motivarea acțiunii, reclamantul/a a arătat că prin decizia privind încetarea contractului individual de muncă i-a fost acordată o indemnizație de concediere pentru care apreciază că i s-a calculat și reținut, în mod nelegal, impozit pe venit.
Conform art.55 din Legea 571/2003, sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile. Art. 21 din Codul de procedură fiscală prevede în cadrul alineatului 4 că în măsura în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Potrivit art.112 se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță și cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin urmare, s-a considerat că în mod nelegal a fost reținut impozitul lunar pentru plățile compensatorii obținute în urma concedierii, impozit care a fost plătit de P. către prima pârâtă, ce a încasat astfel o sumă nedatorată.
Reclamanta/ul a mai menționat faptul că, potrivit dispozițiilor O.G. nr.92/2003, a cerut organului fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare restituirea sumei de bani reținută cu titlu de impozit de către fostul angajator, însă cererea a fost respinsă în mod eronat, având în vedre disp.art. 58 din Legea 571/2003.
În drept, s-au invocat disp. art. 55, 58 din legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 21 si 112 din Codul de procedură fiscală.
Ulterior, reclamanta/ul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei S.C.";O. P. ";S.A. la restituirea diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și cele efectiv primite în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, diferență ce nu i-a fost achitată și a fost reținută de această pârâtă cu titlu de impozit, cu dobânda legală aferentă.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că la data desfacerii contractului de muncă a beneficiat de salarii compensatorii, dar suma la care era îndreptățit a
fost mai mică datorită aplicării eronate a legii de către pârâtă care nelegal a reținut și virat impozitul la organul fiscal.
În drept, s-au invocat prevederile art.21 din Constituție, art.58 și urm., art.68, art.154 și urm., art.269 Codul muncii.
Pârâta A. F. P. a M. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată,
Pârâta S.C.";O. P. ";S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția tardivității cererii de chemare în judecată, pârâta a susținut că, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare, i s-a comunicat suma netă acordată ca plata compensatorie.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat că aceasta se întemeiază pe prevederile art. 283 alin.1 lit.e) Codul muncii, având în vedere că pretențiile reclamantului derivă dintr-o clauză (art.128 alin. 6) a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Pe fondul cauzei, S.C.";O. P. ";S.A. a arătat că, în cadrul Planului Social, printre alte măsuri sociale convenite cu FSLI P., la pct.4 s-au stabilit și criteriile de determinare a cuantumului plăților compensatorii aferente disponibilizărilor, iar potrivit punctului 68, lit.1) din Normele la art.55 Cod Fiscal, sunt veniturile din salarii sau asimilate salariilor și cele realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă.
S-a arătat că în acest sens s-a pronunțat și A. -D. G. de A. a
M. C. -prin adresa nr.91968/_ :"_compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus- menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederi 1e art.57 al in.2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _".
În cauză, pârâta S.C. "O. P. ";S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei A. N. de A. F. - D. G. a F. P.
B. -N. - A. F. P. B., solicitând obligarea chematei în garanție la plata sumelor la care va fi obligată față de reclamantă cu titlu de impozit reținut și achitat chematei în garanție.
Față de cererea reclamantei/ului de extindere a cererii de chemare în judecată față de D. G. de A. F. a M. C. din cadrul A.
N. de A. F., pârâta A. N. de A. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a inadmisibilității acțiunii, pentru neurmarea procedurii prealabile de către reclamant, iar în subsidiar, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a formulat întâmpinare, prin care, în prealabil, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în
cauză, excepția inadmisibilității acțiunii formulate în contextul disp.art.117 din
O.G. nr. 92/2003, inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.385/_ a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.312._
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele: D.
G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și S.C. "O. P. ";S.A., și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/a M.
V. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C., și, în consecință, a fost obligată pârâta A. N. de A. F.
- D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 4310 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta S.C. "O. P. ";S.A. împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.
B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei S.C."O. P. ";S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta A. N. de A.
F. și, prin decizia civilă nr.9124/2012 a Curții de Apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul
, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B.
N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant/ă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai reținut că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f) Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.312._ *.
Pârâta-chemată în garanție D. G. a F. P. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, în nume propriu și în numele A., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și a pârâtelor A.
N. de A. F. B., D. G. de A. a M. C. B.
, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulate, ca fiind neîntemeiată. De asemenea, cu privire la cererea de chemare în garanție formulată, precizată și ulterior extinsă, de către pârâta S.C."O. P. ";S.A., s-a invocat excepția
inadmisibilității cererii de chemare în garanție, iar pe fond, s-a solicitat respingerea cererilor de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr.366/F din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr.312._ *,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție: A. F. P. B., D.
G. a F. P. B. -N., D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. și a A. N. de A.
F. B., în calitate de pârâtă și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. "O. P. "; S.A. și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S.C. "O. P. "; S.A..
S-au respins ca nefondate celelalte excepții invocate de către pârâte și de către chematele în garanție.
S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul M. V. , împotriva pârâtei S.C. "O. P. "; S.A. și, în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 4310 lei reprezentând impozit pe venit aferent plăților compensatorii, reținut necuvenit, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data promovării acțiunii, respectiv 11 februarie 2010 și până la data plății efective, precum și suma de 1.190 lei, cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. "O. P. "; S.A. împotriva A. N. de A. F. B. și, în consecință, a fost obligată chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4310 lei, dobânda legală aferentă acestei sume și cheltuieli de judecată, în sumă de 1.190 lei.
Chemata în garanție A. N. de A. F. B. a fost obligată să plătească pârâtei S.C. "O. P. "; S.A. suma de 348,61 lei, cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție:
A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D.
de A. a M. C. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
F. P. a municipiului B., D. G. a F. P.
-N., A. N. de A. F. B., D. G. de A. a
M. C., din cadrul A. N. de A. F. B. au dublă calitate în prezentul proces, atât de pârâte-chemate în judecată de reclamant/ta care a solicitat obligarea acestora să plătească direct reclamantului/tei suma reținută de angajator cu titlu de impozit și apoi virată la A., cât și de chemate în garanție, în cererea formulată de pârâta -angajator S.C. "O. P. "; S.A., care a solicitat obligarea acestora să plătească pârâtei sumele la care aceasta va fi obligată să le plătească reclamantului/tei, în cazul în care acțiunea va fi admisă, acestea invocând excepția lipsei calității procesuale pasive atât în calitate de pârâte cât și de chemate în garanție, astfel că tribunalul a analizat aceste excepții din perspectiva ambelor calități procesuale.
S-a reținut astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N., a Administrației F. P. a municipiului B., a A. N. de A. F., a Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F., invocate de aceste instituții fiscale, în calitate de pârâte, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N., a Administrației F. P. a municipiului B., a Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F., invocate de aceste
instituții fiscale, în calitate de chemate în garanție, sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu a fost calificat de instanța de contencios administrativ ca fiind un litigiu de muncă, astfel că, în calitate de pârâte, niciunul dintre organele fiscale chemate în judecată în această calitate nu pot avea calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, s-a reținut că pârâta D. G. de A. a M. C.
, din cadrul A. N. de A. F. B. nu are personalitate juridică astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
În calitate de chemat în garanție, s-a reținut că doar A. N. de A.
F. B., are calitate procesuală pasivă de chemată în garanție, astfel că excepția invocată în această chemată în garanție a fost respinsă.
S-a reținut în acest sens că angajatorul O. P. SA- aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_, ca instituție fără personalitate juridică, potrivit art. III din HG nr. 1171/2007, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/tei în contul bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. .
Prima instanță a mai constatat că, întrucât D. G. de A. a M.
C., din cadrul A. N. de A. F. B., este instituție fără personalitate juridică, s-a impus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și în calitate de chemată în garanție.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N. și a Administrației F. P. a municipiului B., în calitate de chemate în garanție întrucât, în speță, nu se poate reține pentru niciuna dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă, cât timp în contul acestora nu a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit.
S-a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.
"O. P. "; S.A., invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, s-a impus a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței și a dispozițiilor obligatorii ale decizie de casare, decizie prin care s-a statuat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul/a a fost nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, și s-a constatat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, în temeiul prevederilor art.40 alin.2 lit. f Codul muncii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, s-a reținut că pârâta S.C. "O. P. "; S.A.a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, astfel încât a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei S.C. "O. P. "; S.A..
A fost respinsă, ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta SC "O. P. "; SA (fost angajator), constatându-se că în speță, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care nu s-a atacat măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci s-a solicitat plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit
de către pârâtă. S-a considerat că termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată în cauză de chemata în garanție A. N. de A. F. B., având în vedere faptul că litigiul promovat de reclamant/ă a fost calificat de ca fiind un litigiu de muncă, astfel încât nu se poate reține neîndeplinirea procedurii prealabile specifică raporturilor de drept fiscal, în condițiile în care legislația muncii nu prevede în mod expres o astfel de procedură.
De asemenea, tribunalul a reținut că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a
F. P. B. -N., sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit căruia: "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin.1 autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";.
Tribunalul a constatat ca fiind neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC "O. P. "; SA, pentru următoarele considerente:
Reclamanta/ul a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Tribunalul a constatat că instanța de contencios administrativ, prin decizia de casare, a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, tribunalul a constatat că, în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, care are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, având în vedere data introducerii acțiunii, 11 februarie 2010, a constatat că, la data formulării acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă nu era împlinit, întrucât termenul curge doar de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă_ (fila nr.6 dosar fond inițial), aceasta fiind data la care reclamantul/ta a luat cunoștință că fostul angajator nu i-a acordat în întregime indemnizația, și deci la acea dată s-a născut dreptul său la acțiune.
S-a mai reținut că în cauză nu este termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece litigiul fiind calificat ca fiind unul de muncă de către instanța de contencios administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, s-a constatat de către prima instanță că nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, întrucât în speță, nu s-a invocat neexecutarea unor clauze din
contractul colectiv de muncă, ci s-a solicitat plata unor sume de bani cuvenite ca urmare a încetării raporturilor de muncă urmare a unei concedieri colective.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă decizia nr. 25 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei/ului.
Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22630 lei (RON).
Raportat la precizările formulate prin notele de ședință depuse la dosar de angajatorul S.C. "O. P. "; S.A. și în cuprinsul cărora a menționat, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere, s-a reținut că, din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâtă la bugetul general consolidat administrat de A. N. de A. F., suma solicitată de reclamant/ă, adică 4310 lei, cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Potrivit art.40 alin.2 lit. f Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin.4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Prima instanță a mai reținut că pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii, ci alte compensații bănești, și oricum, s-a constatat că o prevedere cuprinsă într-un act normativ (hotărâre a guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii-act normativ cu forță juridică superioară-care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică.
Ca atare, tribunalul a reținut că se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art.55 alin.4 lit.j cuprinse în Legea nr.571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens, s-a reținut că, potrivit art.4(3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, iar conform art.75 din aceeași lege, "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.
Totodată, potrivit art.76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Tribunalul a reținut că reclamantul/a a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită "indemnizație de concediere"; reprezintă o plată compensatorie în sensul Codului fiscal, situație în care, ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, s-a constatat că în mod nelegal angajatorul a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a.
S-a mai reținut că toate drepturile bănești, indiferent de modul în care sunt denumite (plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel, art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Prin urmare, s-a reținut de către prima instanță că, deși această măsură de protecție a fost prevăzută și în contractul colectiv de muncă, aceasta nu are caracterul unei clauze-rezultat al negocierii părților contractante-întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, s-a reținut că plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată și în consecință a obligat pârâta S.C. "O. P. "; S.A. să plătească reclamantei/ului suma de 4310 lei, reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
În privința cererii de acordare a dobânzii legale, cerere formulată de reclamant/ă prin precizarea ulterioară de acțiune, s-a reținut că aceasta este fondată în temeiul prevederilor O.G. nr.9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ -, iar ulterior în baza O.G. nr. 13/2011 și respectiv, a noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate realiza o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant/ă, motiv pentru care a fost obligat angajatorul să plătească și dobânda legală, de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că pârâta
S.C. "O. P. "; S.A,. se află în culpă procesuală, raportat la admiterea acțiunii reclamantului/ei, motiv pentru care a fost obligat/ă să plătească reclamantului/ei suma de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale,
potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosarul de fond în primul ciclu procesual, în dosarul de recurs și în prezentul dosar.
În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată împotriva chematei în garanție A.
N. de A. F., pentru următoarele motive:
Art. 60 alin.1 din codul de procedură civilă instituie pentru pârât posibilitatea de a chema în garanție persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta cu o cerere proprie în garanție sau despăgubire în cazul în care ar cădea
în pretenții, însă limitat la obiectul acțiunii introductive.
Scopul cererii de chemare în garanție este acela de a rezolva, în cadrul aceluiași proces, și pretențiile pe care partea căzută în pretenții le are față de cel chemat în garanție ce are obligația legală de a răspunde în considerarea raporturilor stabilite între ei, soluția pe care o poate pronunța instanța asupra cererii de chemare în garanție fiind dependentă de caracterul incidental al acesteia față de acțiunea principală. Aceasta este și limita în care operează prorogarea de competență a instanței investite cu soluționarea acțiunii principale. Tribunalul a constatat că angajatorul SC "O. P. "; SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei, sumele reținute fiind virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de
procedură fiscală, administrat de A. .
Având în vedere această situație, prima instanță, reținând că pârâta a căzut în pretenții cu privire la suma pe care a reținut-o și virat-o în contul bugetului de stat, cu toate că nu se impunea acest lucru, că sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, administrat de chemata în garanție A., a constatat că în această situație chematul în garanție A. are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului/ei, motiv pentru care a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva chematei în garanție
A. N. de A. F. și, în consecință a obligat chemata în garanție A.
N. de A. F. să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului/tei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a mai reținut că A.
N. de A. F., chemată în garanție, se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care a fost obligată să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 348,61 lei cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță, recurs și rejudecare. La stabilirea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere și faptul că pârâta a efectuat apărări atât față de acțiunea civilă, cât și față de cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, acordându-se o sumă stabilită global, raportat la poziția pârâtei în proces.
Având în vedere faptul că nu au calitate procesuală nici în calitate de chemate în garanție, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție față de celelalte chemate în garanție: A. F. P. a municipiului B., D.
G. a F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta S.C.";O. P. "; S.A., cât și pârâta - chemată în garanție A. N. DE A. F., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurenta-pârâtă S.C. "O. P. ";S.A
. critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
În primul rând, recurenta consideră că, în ceea ce privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată, soluția pronunțată este nelegală și netemeinică, întrucât, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma neta acordata ca plata compensatorie, iar împotriva acestui act se putea face contestație în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recurenta mai arată că nelegală și netemeinică este și soluția pronunțată de instanța de fond de admitere a acțiunii formulate de către reclamant, astfel cum a fost precizată.
Astfel, raportat la decizia de casare dată în contencios administrativ-fiscal, instanța de rejudecare urma să analizeze dacă angajatorul (recurenta) a respectat normele fiscale incidente, dar mai ales dispozițiile art.40 alin.2 lit. f din Codul muncii. Potrivit acestor dispoziții, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aferente aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În același timp, Codul Fiscal (art.58) instituie obligația pentru orice angajator de a calcula, de a reține și de a vira către bugetul de stat impozitul din veniturile pe care le plătește.
Se mai arată că obligațiile fiscale se datorează de către salariat, în calitate de beneficiar"; al venitului, care este "subiect"; al impozitului, "P. "; având obligația prevăzuta în mod expres de Codul muncii, de Contractul colectiv de muncă, de Planul social și amendamentele la acesta, precum și de normele fiscale, de a calcula, reține și vira către bugetul de stat impozitul aferent.
Recurenta mai invocă faptul că Planul Social din_ și Amendamentele la acest plan, documente care reglementează în cadrul "P. "; acordarea indemnizațiilor de concediere, precum și deciziile de concediere ale salariaților care au trecut prin acest proces de disponibilizare, cuprind suma netă a plăților compensatorii, așa cum a fost negociată și stabilită de comun acord de partenerii sociali, Patronat și Sindicat, în conformitate cu prevederile legale și contractuale, iar contribuțiile sociale datorate de salariați au fost suportate de către această societate, ca un beneficiu în plus acordat acestora. Astfel, se susține că "P. "; a mărit venitul brut impozabil al indemnizației de concediere astfel încât, prin reținerea din aceasta a contribuțiilor sociale obligatorii, să nu fie afectată suma netă a indemnizației de concediere a reclamantului/ei.
De asemenea, se mai apreciază că, deși prima instanță a reținut că sumele acordate reclamantei au natură juridică a unor drepturi salariale, în mod nelegal și netemeinic a apreciat că sumele acordate angajatorilor cu ocazia disponibilizării sunt sume neimpozabile, făcând o aplicare eronată a textelor legale incidente, fără a avea în vedere disp.art.68 alin.1 din Normele la art.55 Cod fiscal.
Recurenta mai arată că a solicitat A. - D. G. de A. a M.
-un punct de vedere cu privire la modalitatea de impozitare a acestor venituri.
a răspuns, conform adresei nr.91968/_, în sensul că indemnizațiile de concediere sunt supuse impozitării, după cum urmează: ,,_
compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute
în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _";.
De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr.613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații și prin urmare aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial: "(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Prin urmare precizează că veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de compania d-voastră (n.r.
O. P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legii, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.
În final, recurenta critică și cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, motivând că nu putea fi obligată la suportarea cheltuielilor din toate fazele procesuale, având în vedere faptul că aceasta nu a fost în culpă procesuală pentru promovarea recursului de către chematele în garanție și nici pentru recalificarea litigiului.
Recurenta A. N. DE A. F.
, ce a avut în cauză atât calitate de pârâtă, cât și de chemată în garanție,
critică sentința primei instanțe, atât sub aspectul soluționării excepțiilor invocate în cauză, cât și a fondului cauzei, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate în fața instanței de fond, se reiterează următoarele:
Potrivit art.1 din H.G.109/2009 privind organizarea și funcționarea A.
N. de A. F., aceasta "se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate
juridica, în sub ordine a M. ui Economiei și F., finanțata de la bugetul de stat";.
Intimatul-reclamant a fost angajatul S.C.";P. "; S.A., ori, conform Anexei nr.2 la Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, parata este mare contribuabil și intră în administrația Direcției Generale de A. a M. C.
, direcție aflata în subordinea A., potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007, prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea A. N. de A. F. .
Recurenta solicită a se constata ca între intimatul-reclamant și această instituție nu a existat niciun raport juridic, astfel că nu poate fi parte în raportul
juridic dedus judecații În același sens, arată instanței dispozițiile art.1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezulta ca raportul juridic se naște intre persoana vătămata - reclamant și autoritatea publica emitenta a unui act administrativ pretins vătămător.
Ori, în prezenta cauză, s-a reținut că nu există un raport juridic intre reclamant și organele fiscale, reținerea și virarea impozitului pe venit fiind făcuta de către angajator.
Se mai susține că A. nu a produs nici o vătămare intimatei/ului pentru a putea fi chemata în judecata în calitate de parată și a fi obligata la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale.
Referitor la excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de către A. N. de A. F., se consideră că în mod greșit acestea au fost respinse de către instanța de fond, invocându-se, în acest sens, dispozițiile art.117 Cod proc.fiscala și dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la
O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Se susține astfel de către recurentă că restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispoziții legale și, chiar în cazul în care ar exista sume de restituit de la bugetul de stat, singura îndreptățita sa le solicite A. N. de A. F. ar fi S.C.";O. P. ";S.A. și nu intimatul- reclamant.
Totodată, se mai arată că intimatul-reclamant nu a formulat o plângere prealabilă către organul fiscal competent, în speța către A. N. de A.
F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili.
Recurenta mai arată că, prin admiterea cererii de chemare în garanție, instanța de fond a considerat, în mod greșit, că A. N. de A. F. este obligată să restituie reclamantei o sumă de bani, care reprezintă impozit pe venit, sumă ce nu a fost reținută niciodată, în mod direct, de către această instituție.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut aplicabilitatea art. 55 alin.4 lit.j din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deși salariatul concediat a primit compensații sub formă de îndemnizație de concediu, ce nu au fost calculate prin raportare la salariul mediu net pe unitate, ci potrivit art.50 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului și a Planului social.
Se mai arată că, în realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speța, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit.I) din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd ca sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării.
Se mai arată în acest sens că plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din O.U.G. nr.98/1999 privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioara disponibilizării";, în timp ce compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, aplicându-se acestora prevederile de impunere fiscala, prevăzute de art.55 alin.2 lit.k din Codul fiscal și de pct.68
1it.1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. aprobate prin H.G. nr. 44/2004,
Potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 98/1999 privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile și companiile naționale, precum și regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, în condițiile și cuantumurile prevăzute în contractele colective de munca";.
Având în vedere dispozițiile legale invocate, recurenta arată că nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât angajatorul a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea compensațiilor bănești individuale fiind în concordanta cu dispozițiile legale menționate mai sus.
În ceea ce privește obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată către S.C.";O. P. "; S.A., recurenta solicită să se constate că în mod neîntemeiat
instanța de fond a considerat că sunt întrunite în acest sens condițiile prevăzute de art.274 Cod.proc.civilă.
Intimata S.C.";O. P. "; S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A.
în ceea ce privește soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție și de obligare a A. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea S.C. "O. P. "; SA..
Analizând recursurile formulate de către pârâta S.C."O. P. "; SA. și de către
N. DE A. F. -ce a avut în cauză atât calitatea de pârâtă, cât și de chemată în garanție-în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză
, se reține că acestea sunt fondate,
pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată invocată de S.C."O. P. "; SA. la judecarea cauzei în primă instanță, Curtea constată că soluția de respingere a acesteia de către prima instanță este una corectă, cu următoarele nuanțări:
Art.283 alin.1 din Codul muncii (art.268 alin.1 din Codul muncii republicat)
prevede că: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
………..
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
………..
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
alin.2 al aceluiași articol,
prevede că:"În toate situațiile altele decât cele prevăzute la alin.1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
În toate situațiile altele decât cele prevăzute la alin.1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
Prin urmare, în cadrul titlului XII. "Jurisdicția muncii";, legiuitorul a stabilit în mod expres, în articolele anterior menționate, și care sunt "Termenele pentru formularea cererilor";ce reprezintă conflicte de muncă.
Aces te ter mene sun t îns ă, conf or m în treg ii doc tr ine de drep tul munc ii ș i a
pr ac tic ii jud ic iare în do men iu, ter mene sp ec iale de prescr ipț ie a drep tulu i l a acț iun e.
Prin urmare, în mod greșit recurenta S.C."O. P. "; SA. a invocat, la
judec are a f ondului c auze i, pen tru acee aș i cerere, atât excepț ia tard iv ităț ii
introducerii acesteia, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.a) din Codul muncii (art.268
al in.1 d in Codul mu nc ii republ ic at), c ât ș i excepț ia prescr ipț ie i drep tulu i l a acț iune ,
potrivit disp.art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii (art.268 alin.1 din Codul muncii
republ ic at), f ăr ă a re al iz a c ă ace as tă acț iune nu pute a ave a d ec ât un s ingur ter me n
de prescr ipț ie apl ic ab il, pe c are trebu ia s ă -ș i în te me ieze poz iț ia procesu al ă î n
c auz ă.
Pr ac tic, în aces t cond iț ii, d in punc t de ved ere s tr ic t ju r id ic, excepț ia tard iv ităț ii
in troducer ii acț iun ii trebu ia rec al if ic ată c a f iind excepț ia pre scr ipț ie i drep tulu i l a
acț iune ș i, în consec inț ă, an al iz ată în mo d corespunz ător.
Av ând în vedere f ap tul c ă recuren tele d in prezen ta c auz ă nu au f or mul at
critici cu pr iv ire l a mo dul de soluțion are în c auz ă de c ătre pr ima ins tanț ă a excepț ie i
prescr ipț ie i drep tulu i l a acț iune, se reț ine c a f iind cu atât mai mu l t nef ondat mo tivu l
de recurs pr iv ind greș ita soluț ion are a exc epț ie i tard iv ităț ii in tr oducer ii acț iun ii, pr i n
sen tinț a recur ată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de către A. N. de A. F. în fața instanței de fond, se rețin următoarele:
Pe de o parte, se reține că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor: A. F. P. B., D. G. a F.
P. B. -N., D. G. de A. a M. C. din cadrul A.
N. de A. F. și a A. N. de A. F., și a respins acțiunea formulată de reclamant/tă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, astfel încât, în prezentul recurs apare ca fiind lipsită de interes formularea unor critici cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. de A. F. în cauză.
De altfel, instanța de fond, soluționând în acest mod excepția mai sus menționată, a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant doar în contradictoriu cu pârâta S.C."O. P. "; S.A. și, în consecință, a obligat doar această pârâtă la plata către reclamant a diferențelor de compensații la concediere.
Recurenta A. N. de A. F. a criticat sentința primei instanțe și sub aspectul modului de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.
Curtea reține că reiterarea excepției inadmisibilității acțiunii de către A.
N. de A. F. apare ca fiind lipsită de interes în prezentul recurs, în condițiile în care prima instanță a respins acțiunea formulată împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
Cât privește motivele de recurs privind fondul cauzei invocate de către ambele recurente, se rețin următoarele:
În mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului/ei formulată împotriva fostului său angajator, respectiv a recurentei-pârâte S.C."O. P. "; S.A..
Astfel, instanța de jurisdicție a muncii a fost investită cu soluționarea prezentului conflict de muncă prin decizia civilă nr.8710/2012 a Curții de Apel C.
-Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, care a calificat litigiul promovat ca fiind unul de dreptul muncii
, în condițiile în care reclamanta/ul este nemulțumită de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice
dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii sale.
De altfel, și prin cererea de recurs, recurenta/ul a arătat că i-au fost diminuate în mod nejustificat și nelegal drepturile salariale cuvenite la data concedierii.
Prin urmare, s-a apreciat atât de către instanța de contencios administrativ-fiscal, cât și de către reclamantă, că aceasta din urmă s-a adresat instanțelor de judecată considerându-se prejudiciat/ă în drepturile sale prin suma de bani care s-a stabilit de către angajator în favoarea sa și care i s-a plătit cu titlu de compensație pentru concediere.
Art.1 lit.p) din Legea nr.62/2011
, definește ca fiind conflict individual de muncă
- conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.
Î n jurisdicția muncii, Curtea reține că singura calificare ce s -ar putea da
acestei acțiuni ar fi cea a unei acțiuni în daune formulată de către salariat
împotriva angajatorului, întemeiată pe disp.art.269 alin.1 din Codul muncii în
vigoare la data introducerii acțiunii, art.253 alin.1 din Codul muncii republicat,
acțiune în cadrul căreia răspunderea unității poate fi an gajată doar în condițiile
în care, la data introducerii acțiunii, erau întrunite elementele răspunderii civile
contractuale.
Î n cadrul unei asemenea acțiuni, in stanța verifică doa r dacă aceste
elemente ale răspunderii, respectiv fapta ilicită a angajator ului, prejudiciul,
precum și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu sunt întrunite la data
introducerii acțiunii, culpa fiind prezumată în condițiile în care acesta nu și -a
îndeplinit obligațiile legale sau convenționale.
În situația în care nu se probează săvârșirea unei fapte ilicite de către angajator, ce ar fi, în speță, conform susținerilor reclamantului, calcularea și reținerea nelegală a unor sume reprezentând impozit din compensația la concediere stabilită în favoarea acestuia, soluția instanțelor de judecată a fost întotdeauna cea de respingere a acțiunii ca nefondată, constatându-se că nu poate fi antrenată în cauză răspunderea patrimonială a angajatorului.
Astfel, în speță,
se reține că, p ân ă l a p rob a con tr ar ă, ang ajatorul, po tr iv it
d isp. ar t.40 al in.2 l it. f ) ș i ar t.169 al in.1 d in Codul munc ii
republicat, a efectuat o
reț inere d in s al ar iu
(dacă apreciem că și salariile compensatorii trebuie asimilate acestei noțiuni), pr ev ăzu tă de lege,
nedovedindu-se în speță încălcări ale prevederilor legale.
Potrivit disp.art.40 alin.2 lit.f) din Codul muncii
, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și de a vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în cond iț iile legii.
De ase mene a, d ispo z iț iile ar t.164 al in.1 d in Codul munc ii, ar t.169 d in Codul
mu nc ii republ ic at, prev ăd c ă: " Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în
afara cazurilor si condițiilor prevazute de lege.";
Prin urmare, în cauză, pârâta S.C."O. P. "; S.A. susține că a efectuat, în
temeiul acestor dispoziții legale, reținer i d in s al ar iu prev ăzu te de lege, invoc ând în
aces t sens c ă a r eț inu t imp oz itul d in s al ar iul recl ama n tulu i/e i, în te me iul
d isp. ar t.39 l it. a), ar t.41 l it.b), ar t.55 al in.1 ș i al in.2 l it.k) d in Codul f isc al ș i a disp.art.68 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prinH.G. nr. 44/2004, astfel cum acestea au fost modificate și completate până la data stabilirii compensației la concediere acordată reclamantului.
As tf el, conf or m d isp. ar t.39 l it. a) ș i art.41 lit.b) d in Cod ul f isc al, d atore az ă
pl ata imp oz itulu i ș i sun t nu mite con tr ib u ab il i, perso anele f iz ice rez iden te, pen tr u
veniturile din salarii definite conform art.55 din cod.
Potrivit art.55 alin.1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii
to ate ven itur ile în b an i ș i/s au în n atur ă o bț inu te de o perso an ă f iz ic ă ce desf ășo ar ă
o ac tiv itate în b az a unu i con tr ac t ind iv id u al de munc ă s au a unu i s tatu t spec ial
prev ăzu t de lege, ind if erent de per io a d a l a c are se ref eră, de denu mire a ven itur ilo r
or i de f or ma sub c are ele se acord ă, in clus iv inde mn iz aț iile pen tru inc ap ac itate
te mpor ar ă de munc ă
Al ine atul 2 al acel u iaș i ar ticol preved e c ă, în ve dere a imp uner ii, sun t asimilate salariilor:-lit.k) orice alte su me s au av an taje de n atur ă s al ar ial ă o r i asimilate salariilor.
Art.68 din Nor mele me todolog ice de apl ic are a Codulu i F is c al prev ăd c ă: veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca
ur mare a une i rel aț ii con tr ac tu ale de mu nc ă, precu m ș i o r ice su me de n atur ă
s al ar ial ă pr imite în b az a unor leg i spec ial e, ind if erent de per io ad a l a c are se ref eră,
ș i c are sun t re al iz ate d in: l) co mpens aț ii b ăneș ti ind iv idu ale, acord ate perso anelor
disponibilizate prin concedieri colec tive, d in f ondul de s al ar ii, po tr iv it d ispoz iț iilor
prev ăzu te în con tr ac tul de munc ă.
În cauză nu s-a dovedit că organele fiscale ar fi stabilit, în cadrul competențelor ce le revin conform prevederilor legale materiale și procedurale fiscale, caracterul ilicit al faptelor angajatorului, respectiv faptul că acesta ar fi reținut în mod nelegal impozitul din compensația la concediere cuvenită angajatului, și, prin urmare, nu se poate reține ca fiind probat nici prejudiciul cert, real și actual al salariatului.
Mai mult, în cauză a figurat ca parte în proces și A. N. de A.
F., autoritate centrală competentă în domeniul fiscal, care și-a exprimat, atât în cadrul răspunsurilor la cererile formulate de către S.C."O. P. "; S.A., cât și în prezenta cauză, prin întâmpinări și prezentul recurs, poziția, în sensul că angajatorul a calculat și a reținut în mod corect impozitul din compensațiile plătite reclamantului, clarificând astfel că recurenta-pârâtă nu a săvârșit în cauză o faptă ilicită care să cauzeze salariatului un prejudiciu.
De altfel, ceea ce A. N. de A. F. a invocat în cauză și care se poate reține analizând dispozițiile legale aplicabile în cauză, este confuzia pe care reclamantul și prima instanță o fac între plățile compensatorii plătite de la bugetul statului, în temeiul legii, pe baza salariilor medii nete pe unitate și compensațiile bănești individuale acordate angajaților în cadrul procedurilor de concediere colectivă, din fondul de salarii al fiecărui angajator, în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă.
Astfel, prima instanță, a reținut ca fiind aplicabile în speță, dispozițiile art.55 alin.4 lit.j) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), invocate prin acțiune de către reclamant-în forma în vigoare la momentul plății compensației la concediere-, în sensul că nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Cunoaștem însă, în general, că excepțiile sunt de strictă interpretare, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în domeniul aplicării legislației fiscale, ori, art.28 din O.U.G. nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, definește plata compensatorie ca fiind "suma neimpozabilă al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net
pe unitate, realizat în luna anterioara disponibilizării";, în timp ce art.42 alin.1
d in acel aș i ac t nor mativ prevede că:"S ocietățile comerciale, societățile și companiile naționale, precum și regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate
pr in conced ier i colec tive, d in f ondul de sal ar ii, co mpens aț ii b ăneș ti ind iv idu ale, în
cond iț iile ș i cu an tu mur ile prev ăzu te în co n tr ac tele colec t ive de munc a.";
Prin urmare, legea g enerală privind drepturile de care benefi ciază salariații
ale căror contracte sunt desfăcute ca u rmare a concedierilor colective, respectiv
O.U.G.nr.98/1999, act normativ în vi goare și în prezent, definește termenii
preluați de către legislația fiscală, respectiv, atât cel de "plăți compensatorii";, cât
și cel de "compensații bănești individuale";.
Se mai constată că recurentul nu a fost în măsură să invoce în cauză
prevederi legale ale Codului fiscal care s ă îl excepteze de la plata impozitului pe
"compensațiile bănești individuale"; primite la data concedierii individuale - în
temeiul contractului colectiv de muncă și a Planului social -astfel cum acestea
sunt menționate chi ar în actul unilatera l de încetare a contr actului in dividual de
muncă.
Astfel, prin art.6 din decizia de concediere s-a stabilit că:
"valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22630 lei (RON).";
În ceea ce privește motivele reținute de către prima instanță privind nelegalitatea dispozițiilor art.68 lit.l) al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G.nr.44/2004, în sensul că acestea contravin prevederilor art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, conform cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, se reține că aceasta nu a sesizat, în temeiul disp art.4 din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a acestor prevederi legale.
Prin urmare, în situația în care considera că H.G.nr.44/2004, departe de
scopul pe care Constituția i l -a recunoscut, prin art.108 alin.2, de a asigura
aplicarea prevederilor Codului fiscal, de a organiza executarea acestora, a stabilit,
adăugând la lege, anumite prevederi legale, aceasta trebuia să uzeze de
procedura excepției de nelegalitate prevăzută de L egea contenciosului
administrativ în forma în vigoare la data judecării cauzei, ori, în speță, se
constată că aceasta a înlăturat în cauză aplicarea dispozițiilor art.68 lit.l) al
Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, fără a se constata, în
prealabil, de către in stanța de contencios administrativ comp etentă, nelegalitatea
acestora.
În ceea ce privește motivele de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive în cererea de chemare în garanție-astfel cum a înțeles să o invoce recurenta A.N.A.F. la judecarea fondului cauzei-se reține, pe de o parte, că aceasta, având în vedere modul în care partea a fost atrasă în proces, trebuia să fie întemeiată și motivată doar pe lipsa calității de chemat în garanție, pe raporturile existente între pârâta-recurentă S.C."O. P. "; S.A.-cea a formulat această cerere-și A.N.A.F., în timp ce aproape toate argumentele formulate înaintea primei instanțe și reiterate în recurs privesc lipsa unor raporturi juridice între reclamant și agenție.
Cât privește D. G. de A. a M. C., A.N.A.F., chiar prin cererea de recurs formulată, a precizat că aceasta se află în subordinea sa.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, se reține că A. N. de A. F. și-a întemeiat această excepție pe
nerespectarea dispozițiilor prevăzute de normele fiscale privind restituirea impozitului, ori, instanța de contencios administrativ, prin decizia de casare obligatorie, a stabilit că prezenta acțiune nu îndeplinește condițiile pentru a fi analizată ca o acțiune în restituirea impozitului plătit în mod necuvenit, întemeiată pe disp.art.117 Cod.proc.fiscală.
Se reține însă că, urmare a soluției de respingere a acțiunii formulate de către reclamant în contradictoriu cu S.C."O. P. "; S.A., se va respinge și cererea de chemare în garanție a A. N. de A. F. formulată de către acest pârât.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâta S.C."O. P. "; S.A. și de către A.
N. DE A. F. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul M. V. și a se respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C."O. P. "; S.A..
Având în vedere că, în speță, pârâta S.C."O. P. "; S.A. și chemata în garanție A. N. DE A. F. nu au căzut în pretenții, se vor înlătura dispozițiile sentinței recurate privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant la fondul cauzei.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, reclamantul, aflat în culpă procesuală, va fi obligat să plătească pârâtei S.C.";O. P. ";S.A. suma de 1.045,85 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Se vor menține restul dispozițiilor din sentință care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA și pârâta - chemată în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 366/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr. 312._ * pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de și precizată de reclamantul M. V. .
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C. .
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C.
la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1.045,85 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.; | ||||
Tehnored.:C.M./V.R.; | ||||
2ex./_ | ||||
Jud.fond: Tribunalul B. | -N. | : B. | R. | -I. |
