Decizia civilă nr. 2275/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. 335._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2275/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele SC O. P. SA și
A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 449 din 4 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr. 335._ *, privind și pe reclamanta intimată M. F. și pe chemații în garanție intimați A. F.
P. B., D. G. DE A. A M. C. D. C. A. și D.
G. A F. P. B. -N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, av. Moroșan N. în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea chematei în garanție intimate D. G. a F. P. B. -N. întâmpinare la recursul formulat de pârâta SC O. P. SA, prin care solicită și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâta A. din partea pârâtei recurente SC O. P. SA.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea Direcției Generale a F. P.
B. -N. reprezentantei pârâtei recurente, care depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca nefondată pentru motivele expuse în memoriul de recurs, arătând în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru modul în care a soluționat excepția tardivității, având în vedere că reclamanta nu a formulat contestație împotriva deciziei de concediere în termenul legal de 30 zile, acceptând astfel cuantumul compensației plătite de pârâtă. Instanța de fond deși a reținut că sumele acordare reclamantei au natura juridică a unor drepturi salariale, în mod nelegal și netemeinic a apreciat că sumele acordate cu ocazia disponibilizării sunt sume neimpozabile, făcând o aplicare eronată a textelor legale incidente. Instanța nu a avut în vedere faptul că aceste plăți reprezintă venituri asimilate salariului, fiind astfel venituri impozabile. Referitor la data acordării dobânzilor, consideră că acestea trebuiau acordate de la data introducerii acțiunii, având în vedere că plata s-a efectuat ca urmare a corespondenței purtate între angajator și A. . Cu privire la cheltuielile de
judecată acordate reclamantei, arată că acestea reprezintă mai mult de 1/3 parte din cuantumul despăgubirilor, nefiind justificate prin prisma complexității reduse a cauzei. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată la fond, precizând că cele din recurs vor fi solicitate pe cale separată. Solicită respingerea recursul declarat de
în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de chemare în garanție și de obligare la plata cheltuielilor de judecată în favoarea SC O. P. SA, pentru motivele arătate în întâmpinare.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 449 din 4 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr. 335._
*, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P.
și A. N. de A. F. - D. de A. a M. C. și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. F. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-au respins ca nefondate excepțiile tardivității, inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
invocate de pârâta SC O. P. SA.
S-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive în calitate de chemată în garanție invocate de A. N. de A. F.
D. G. de A. a M. C. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D. G. a F. P. B. N. în calitate de chemată în garanție și s-a respins cererea de chemare în garanție față de aceasta.
S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta M. F. împotriva pârâtei SC O. P. SA, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4978 lei reprezentând impozit pe venit reținut, precum și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
Pârâta SC O. P. SA a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1690 lei cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C., aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
Chematul în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. a fost obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 522,92 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al
P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 30 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, înmânată personal acesteia, care a și semnat-o cu acea ocazie. Valoarea netă a indemnizației de concediere este de 22630 lei (RON).
D. cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A.
N. de A. F. suma de 4978 lei cu titlu de impozit pe venit.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.
P. B. -N., A. F. P. B., A. N. de A. F.
D. G. de A. a M. C. este întemeiată.În condițiile în care în litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale, calificare stabilită de instanța de recurs în decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare, nu există un raport juridic direct decât între angajat și angajator, lipsește legitimarea procesual pasivă a celor trei organe fiscale în raport de pretenția concretă dedusă judecății.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, prin prisma verificărilor ce s-au impus a fi făcute, au fost relevante și obligatorii considerentele instanței de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat este unul de dreptul muncii, tribunalul a reținut și faptul că pârâta a fost angajatorul și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, fapt pentru care a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Neîntemeiată este excepția inadmisibilității acțiunii, apărare invocată de pârâte-chemate în garanție, prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Neîntemeiată este excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta angajator SC O. P. SA. Contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.
Tribunalul nu a găsit întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune. În cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, ce stabilește că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Acțiunea civilă pendinte a fost depusă și înregistrată în data de 12 februarie 2010, înainte de expirarea termenului de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate care curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă în cuprinsul căreia se indică expres cuantumul net al sumei acordate angajatului, după reținerile făcute de angajator cu titlu de impozit și alte contribuții datorate statului, decizia fiind semnată de reclamantă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 22630 lei. Angajatorul și-a îndeplinit obligația legală de plată a sumei menționată, concomitent reținând și virând la bugetul consolidat al statului impozitul de 16% în cuantum de 4978 lei și contribuțiile datorate cu titlu de asigurări sociale.
În ceea ce privește impozitul conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă
într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică. Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară.
Tribunalul a constatat că reclamanta a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită indemnizație de concediere are natura juridică a unor plăți compensatori în sensul legii, iar nu a unei compensații bănești individuale, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, astfel că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent. În consecință, plățile compensatorii au fost acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4978 lei reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
În privința cererii de acordare a dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că pârâta angajator se află în culpă procesuală.
În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta angajator, tribunalul a apreciat că aceasta a fost întemeiată împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. potrivit următoarele considerente.
Revine A. N. de A. F. B. sarcina despăgubirii derivată din nelegala impozitare a compensațiilor de concediere, nicidecum celorlalte chemate în garanție A. F. P. B. și D. G. a F. P.
B. -N., în persoana cărora nu poate fi reținută calitatea procesuală pasivă. Având în vedere această situație, reținând că pârâta angajatoare a căzut în pretenții cu privire la suma pe care a reținut-o și virat-o în contul bugetului de stat, cu toate că nu se impunea acest lucru, suma cuvenită reclamantului/ei nefiind impozabilă după cum s-a explicat, că sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, administrat de chemata în garanție A.
, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. și-n consecință a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că chemata în garanție se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele SC O. P. SA și pârâta - chemată în garanție A. N. DE A. F. .
Pârâta SC O. P. SA
a solicitat modificarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii promovate de reclamanta ca nefondata, iar în subsidiar, admiterea recursului modificarea hotărârii recurate și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata la care a fost obligata recurenta în favoarea reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta arată că această hotărâre este netemeinica și data cu încălcarea a legii, cu privire la soluția asupra excepției tardivității cererii de chemare în judecată și asupra fondului.
Instanța de rejudecare urma să analizeze dacă angajatorul (recurenta) a respectat normele fiscale incidente, dar mai ales dispozițiile art. 40 alin.2 lit. f din Codul muncii. Potrivit acestor dispoziții, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aferente aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Stopajul la sursă utilizat în acest caz presupune faptul că reclamanta- intimată are calitatea de debitor în ceea ce privește impozitul, A. este creditorul acestei obligații și beneficiarul final al acestor plăți, în timp ce recurenta este un mandat ar legal care efectuează numai operațiuni de calcul, reținere și virare la bugetul de stat a impozitului.
Câtă vreme potrivit înțelegerii părților și a normelor legale incidente, s-a stabilit reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere, este evident ca recurenta nu a făcut altceva decât sa respecte voința părților și normele legale incidente. Este nelegala și netemeinica soluția instanței de fond de obligare a recurentei la restituirea acestor sume reținute și virate la bugetul de stat, câtă vreme, așa cum am arătat, reținerea acestor sume de bani s-a făcut în baza înțelegerii părților, a Codului muncii și a Codului fiscal.
De asemenea, deși a reținut că sumele acordate reclamantei au natură juridică a unor drepturi salariale, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a apreciat că sumele acordate angajatorilor cu ocazia disponibilizării sunt sume neimpozabile, făcând o aplicare eronată a textelor legale incidente.
Instanța nu a avut în vedere faptul că aceste plăți acordate foștilor angajați reprezintă venituri asimilate salariului, potrivit disp. art. 68 alin.1 din Normele la art. 55 Cod fiscal, fiind astfel venituri impozabile. Câtă vreme sumele acordate salariaților nu au fost acordate în baza legii speciale și nu au fost finanțate de buget, nu se poate susține că acestea au caracterul unor venituri impozabile.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă și pentru faptul că nu a individualizat sumele la care a fost obligată chemata în garanție față de pârâta SC O. P. SA.
Pârâta A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A M.
C. B.
, a solicitat modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința civila nr.452/F/2013, a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a A. N. de A. F., fără a motiva în niciun fel soluția pronunțata.
Învederează că instanța de fond a fost în eroare când s-a pronunțat în contradictoriu cu pârâta A., întrucât recurenta nu a avut calitate de pârât ci aceea de chemat în garanție.
În raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se O. P. SA.
Totodată, instituția pârâtă nu poate răspunde nici solidar cu intimata parata SC P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C. proc. fisc.
A invocat atât excepția inadmisibilității acțiunii cât și a cererii de chemare în garanție formulata, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din OG nr.92/2003
privind Codul de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.
În raport de prevederile art. 117 C. proc. fisc. și prevederile OPA. nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se O. P. SA, care ar fi obligata sa facă dovada achitării acestor sume reținute cu titlu de impozit pe venit.
Având în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și reținut
impozitul pe venit aferent compensațiilor bănești individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, solicită să se rețină ca, aceasta instituție era singura în măsura sa solicite restituirea sumelor.
În ceea ce privește cererea formulata și în completarea celor de mai sus, învederează ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata. cu modificările și completările ulterioare.
În același sens, invocă și prevederile referitoare la competenta în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementata de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere și prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările și modificările ulterioare, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia se poate observa, fără echivoc, ca reclamantul nu a respectat aceste dispoziții legale.
Or, atâta timp cât intimata parata SC O. P. SA nu a solicitat A. N. DE A. F. restituirea nici unei sume, consideră ca acțiunea formulată este inadmisibilă.
Totodată intimata reclamantă nu a formulat o plângere prealabilă către organul fiscal competent, în speța către A. N. de A. F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili, și ca atare, consideră că instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamantul ar fi respectat această procedură.
Prin admiterea cererii de chemare în garanție, instanța de fond a considerat, în mod greșit, că A. N. de A. F. este obligată să restituie reclamantei suma o sumă de lei care reprezintă impozit pe venit ce nu i- a fost reținută niciodată, în mod direct, de către instituția recurentă.
Nu poate fi de acord cu această susținere a instanței de fond, întrucât aceasta a interpretat în mod greșit temeiul legal, preluând noțiunea de plăți compensatorii pe care intimata reclamantă și intimata pârâtă O. P. SA au folosit-o în formularea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut aplicabilitatea art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal) deoarece salariatul concediat va primi compensații sub formă de îndemnizație de concediu, iar acestea se vor calcula raportându-se nu la salariul mediu net pe unitate așa cum era prev. de art. 55 alin.4 lit. i din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ci cu respectarea prev. art. 50 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC TEROM SA, completat cu prev. Planului social.
Instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speța, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și
completările ulterioare, care prevăd ca sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării. Prin urmare, arată instanței de recurs ca prevederea legala menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar dacă aceste
venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget.
per a contrario, în speța de față, este vorba de compensații bănești acordate sub forma de indemnizație de concediere, care au fost plătite către reclamant de către intimate parata se O. P. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate.
Dispozițiile punctului 68, lit. 1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăd fără echivoc care sunt veniturile asimilate salariilor.
În consecința, veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
4. În ceea ce privește obligarea la plata sumei de 522,92 lei către SC O. P. SA, cu titlu de cheltuieli de judecata, solicită să se constate că în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 Cod proc.civila.
Intimata SC O. P. SA
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A. în ceea ce privește soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție și de obligare a A. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea SC O. P. SA.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC O. P. SA, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, însă, în cauza dedusă judecății, după cum corect s-a reținut și de către prima instanță, obiectul litigiului dedus judecății nu îl constituie măsura concedierii reclamantei, astfel că nu este aplicabil termenul de 30 de zile menționat.
Prima instanță, respectând îndrumările date prin decizia de casare, în mod corect a apreciat că obiectul litigiului, astfel cum acesta rezultă potrivit cadrului procesual fixat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, îl constituie plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă, reclamanta contestând practic modul în care angajatorul a aplicat dispozițiile legale cu ocazia determinării cuantumului indemnizației de concediere.
Este adevărat că termenul de contestare a deciziei emisă de angajator a fost prevăzut în conținutul acesteia, fără a se face distincție între măsura concedierii și alte măsuri luate potrivit aceleiași decizii, însă acest fapt nu poate determina crearea unei legături indisolubile, accesorii, între contestarea măsurii concedierii și contestarea cuantumului indemnizației de concediere, doar pentru simplul motiv că acest cuantum a fost menționat în conținutul aceluiași act emis de
angajator. Pentru acest motiv nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora, prin respingerea excepției tardivității, instanța ar fi modificat implicit și dispoziția de încetare a contractului individual de muncă în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta A.
,
Curtea constată că această instituție a fost chemată în judecată în dublă calitate, aceea de pârâtă, în cererea de chemare în judecată promovată de reclamant, și de chemată în garanție, în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA.
Într-adevăr, în ceea ce privește calitatea sa de pârâtă, nu exisă un raport obligațional față de reclamant, în prezentul cadru procesual, astfel cum acesta a fost determinat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, precizată pentru termenul de judecată din data de _ , în fața instanței de contencios fiscal, f. 81 dosar fond nr. 335._ , litigiul fiind calificat ca litigiu de muncă potrivit deciziei de casare.
Pe de altă parte însă, referitor la cererea de chemare în garanție a A., Curtea constată că față de aceasta se justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C.proc.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA, derivă din
lege.
După cum de altfel recunoaște și recurenta A. prin motivele de recurs,
pârâta SC O. P. are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004, să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în prezentul litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamantă.
Prin urmare, chiar dacă în prezentul cadru procesual, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată precizată pentru termenul de judecată din data de _ , litigiul fiind calificat ca litigiu de muncă potrivit deciziei de casare, nu există un raport juridic direct între reclamant și organele fiscale, față de recurentă se justifică participarea sa în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA. De altfel, prin sentința instanței de fond, recurenta nu a fost obligată direct către reclamantă, ci, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, și în limitele acesteia, a fost obligată să restituie pârâtei sumele reținute cu titlu de impozit pe venit.
Excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A., nu poate fi reținută în cauză, în condițiile în care, potrivit considerentelor anterior expuse, reclamanta a înțeles să promoveze un litigiu în contradictoriu cu fostul său angajator, nemulțumit fiind de felul în care acesta a înțeles să-i calculeze cuantumul indemnizației de concediere, litigiul fiind supus soluționării potrivit normelor specifice conflictelor de muncă, și nicidecum procedurii de contencios fiscal.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantei, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamanta nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamantul a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantă.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantului, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1.045,85 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu, mai puțin în prezentul recurs în care nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA și pârâta - chemată în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 449/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr. 335._ * pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de și precizată de reclamanta M. F. .
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C. .
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C.
la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1.045,85 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: C. N.
GREFIER
G. C.
