Decizia civilă nr. 2319/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2319/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 206/F din_ a Tribunalului
B. -N. pronunțată în dosar nr._ * privind și pe intimații reclamanta
S. G., pârâții S.C. O. P. SA, A. F. P. B., D. G. A F. P. B. -N. și chemata în garanție D. G. DE A. A
M. C. din cadrul A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA - avocat Moroșan N., în substituire avocat Bilan I., din cadrul Baroului B. N. .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea pune în discuția reprezentantei pârâtei SC O. P. SA că repunerea pe rol a cauzei a fost motivată de
împrejurarea că în cauze similare, deși inițial nu apărea un recurs al acestei societăți la dosar, ulterior s-a regăsit un atare recurs, sens în care s-a apreciat oportun a se verifica dacă a promovat calea de atac a recursului în această cauză. Reprezentanta societății arată că a existat un număr de hotărâri, în câteva dosare, în care acestea au fost comunicate cu întârziere societății de avocatură, pârâta nu s-a încadrat în termenul de recurs și prin urmare acesta nu a mai fost
declarat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei SC O. P. SA arată că este legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond, solicită respingerea recursului declarat de A. ca neteminic și nelegal, cu cheltuieli de judecată în cele trei stadii procesuale, respectiv în primul ciclu procesual și rejudecare, în cuantum de 786,2 lei. Raportat la cheltuielile de judecată în recurs își rezervă dreptul de a formula separat o cerere de acordare a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 206/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A.
F. P. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul/a S. G.
împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca nefondate excepțiile tardivității, prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocate de pârâta SC O. P. SA B. .
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C. .
A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul/a S. G. împotriva pârâtei SC O. P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5873 lei reprezentând impozit pe venit reținut, precum și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
A fost obligată pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului/ei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și-n consecință a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
A fost obligat chematul în garanție A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 393,1 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137 Cod procedură civilă, următoarele:
Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.
G. a F. P. B. -N. și A. F. P.
, instanța a apreciat că DGFP B. -N. și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă
, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către instanța de recurs. De altfel, trebuie reliefat faptul că angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A.
începând cu data de_ (potrivit art. III din H.G. nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art. 114 alin.2/1 din O.G. nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A.
, motiv pentru care se impune admiterea acestei excepții cu privire la pârâtele DGFP B. -N. și AFP B., aceasta câtă vreme în speță nu se poate reține pentru nici una dintre cele două entități menționate legitimitate procesuală pasivă întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit și s-a respins acțiunea formulată de reclamant/ă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. , fiindcă față de cele anterior explicate consideră că A. deține calitate procesuală pasivă, în condițiile în care în cauză, angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ (potrivit art. III din H.G. nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din O.G. nr.
93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. , este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA
, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței, tribunalul a reținut că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii,
în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut și că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta angajator, fiindcă, contrar aserțiunilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă. Tribunalul a arătat că termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar dacă se contesta măsura concedierii, ori nu acesta este obiectul litigiului dedus judecății, situație în care se impune respingerea acestei excepții.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată în cauză de pârâta
A. ca nefondată
, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a arătat că din moment ce litigiul promovat de reclamant/ă a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.
De asemenea, tribunalul a arătat că sub acest aspect sunt relevante și corecte considerentele reținute de prima instanță în primul ciclu procesual unde se arată că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B. -N., însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care
"petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, tribunalul a reținut că nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului
nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Tribunalul nu a găsit întemeiată și a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Reclamantul/a a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere.
Tribunalul a constatat că instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, tribunalul a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantei, a arătat că termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar în speță aceasta a fost realizată la data 09 februarie 2009, decizia fiind semnată de reclamant/ă.
Tribunalul a constatat că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 08 aprilie 2010.
Trebuie subliniat că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul a arătat că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a arătat că nu este vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Având în vedere această situație, tribunalul a constatat că reclamantul/a a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, motiv pentru care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
O. P. SA .
Analizând actele și lucrările dosarului privind fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în
temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 72 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, modificată ulterior prin decizia nr.229/_
.
Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 30.832 lei (RON).
Raportat la precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere, rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F.
, suma de 5873 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Potrivit art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte
individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică.
Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară. În acest sens trebuie reliefat că potrivit art. 4 (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.
Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Tribunalul a constatat că reclamantul/a a primit suma de la pârâta angajator cu ocazia încetării raporturilor de muncă ca urmare a procesului de concediere colectivă, că suma încasată denumită indemnizație de concediere are natura juridică a unor plăți compensatori în sensul legii, iar nu a unei compensații bănești individuale, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume "nu sunt impozabile";, tribunalul a constatat că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a.
În sensul celor conchise, instanța a subliniat faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite (plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant/ă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5873 lei reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
În privința cererii de acordare a dobânzii legale, cerere formulată de reclamant/ă prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza O.G. nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului suferit de reclamant/ă prin acțiunea pârâtei angajator de a reține nelegal din indemnizația de concediere impozitul pe venit, motiv pentru care va fi obligată pârâta angajator să plătească și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că pârâta angajator se află în culpă procesuală raportat la admiterea acțiunii reclamantului/ei, motiv pentru care a fost obligat/ă pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului/ei suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță.
În ce privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâta angajator, tribunalul a apreciat că aceasta a fost întemeiată împotriva chematei în garanție
A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. potrivit următoarele considerente.
Tribunalul a reținut că art. 60 alin.1 din codul de procedură civilă instituie pentru pârât posibilitatea de a chema în garanție persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta cu o cerere proprie în garanție sau despăgubire în cazul în care ar cădea în pretenții, însă limitat la obiectul cererii introductive.
Scopul cererii de chemare în garanție fiind acela de a rezolva, în cadrul aceluiași proces, și pretențiile pe care partea căzută în pretenții le are față de cel chemat în garanție ce are obligația legală de a răspunde în considerarea raporturilor stabilite între ei, soluția pe care o poate pronunța instanța asupra cererii de chemare în garanție este dependentă de caracterul incidental al acesteia față de acțiunea principală. Aceasta este și limita în care operează prorogarea de competență a instanței investite cu soluționarea acțiunii principale. Tribunalul a constatat că angajatorul a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din O.G. nr.93/2003 privind Codul de procedură
fiscală, administrat de A. .
Având în vedere această situație, reținând că pârâta angajator a căzut în pretenții cu privire la suma pe care a reținut-o și virat-o în contul bugetului de stat, cu toate că nu se impunea acest lucru, suma cuvenită reclamantului/ei nefiind impozabilă după cum s-a explicat, că sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, administrat de chemata în garanție A.
, tribunalul a arătat că în această situație chematul în garanție A. are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului/ei, motiv pentru care tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A.
N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și-n consecință a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la plata căreia pârâta a fost obligată în favoarea reclamantei cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată anterior indicate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că chemata în garanție se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care a fost obligată chemata în garanție A. să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 393,1 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, respectiv jumătate, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, respectiv primă instanță, recurs și rejudecare. La stabilirea acestei soluții, tribunalul a precizat că pârâta angajator a efectuat apărări atât privind acțiunea civilă, cât și cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul a acordat o sumă stabilită global raportat la poziția pârâtei în proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - chemată în garanție A.
N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B.
, solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare se arată că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, fără a motiva temeinic soluția pronunțată.
Potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea și funcționarea A.
N. de A. F., aceasta "se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M. ui Economiei și F., finanțata de la bugetul de stat";.
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra în administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata în subordinea A., potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea A. N. de A. F. .
A invocat excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, motivat de faptul că intimata reclamantă a fost angajata SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit și, prin urmare, între intimata reclamantă și recurentă nu a existat nici un raport juridic, astfel ca nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceasta.
În raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata pârâtă S.C. O. P. SA.
Recurenta nu poate răspunde nici solidar cu intimata pârâtă SC P. SA, raportat la dispozițiile art. 47 C.proc.civ., întrucât nu are aceleași drepturi și obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic între această societate și organele fiscale, societatea neformulând o cerere de restituire conform art. 117 C.proc.fisc..
În raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu există nici un raport juridic născut între reclamantă și organele fiscale, având în vedere că intimata pârâtă SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei pârâte S.C. P. SA, atât modul de calcul cât și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii îi aparține pârâtei, deoarece această societate comercială a inițiat procedura concedierilor colective iar sumele au fost acordate din fondul de salarii.
Excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de recurentă au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.
A invocat excepția inadmisibilității atât în ce privește acțiunea cât și în ce privește cererea de chemare în garanție, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din
O.G. nr. 92/2003, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului. Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate și deci singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale
O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Intimata reclamantă nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către A. - D. G. de A. a M. C., și ca atare, instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamanta ar fi respectat aceasta procedura.
Pe fond, tribunalul a refuzat aplicarea legii în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzii legale, de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective, soluția este greșită în condițiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de cerere prin acțiunea inițială ci doar prin întregirea cererii de chemare în judecată care a fost depusă la dosar cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 134 C.pr.civ. și care nu a fost comunicată recurentei, fiind încălcat principiul contradictorialității.
În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în mod neîntemeiat s-au considerat întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..
Intimata S. G., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
SC O. P. SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. sub raportul soluției instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție a acestei instituții.
Intimata D. G. a F. P. a Județului B. N. a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta A.
,
Curtea constată că se justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
D. textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA derivă din
lege.
Recunoaște recurenta A. prin motivele de recurs, că pârâta SC O. P.
are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004 să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant.
Prin urmare, se justifică participarea recurentei în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA.
Excepția inadmisibilității
acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A., motivată de faptul neformulării unei cereri de
restituire de către pârâta intimată S.C. O. P. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 33 din O.G. nr. 92/2003, se impune a fi cercetată ulterior cercetării caracterului fondat al acțiunii formulate împotriva pârâtei intimate - fostul angajator al reclamantei, S.C. O. P. S.A., în condițiile în care doar în măsura în care se verifică temeinicia contestației împotriva modului de calculare și stabilire a impozitului de către angajator, se justifică apoi, ca un pas următor, verificarea urmării procedurii legale de recuperare față de autoritatea de stat care a primit în final sumele reținute.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantei, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamanta nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamanta a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantei, fiind superfluu a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate.
Având în vedere că recursul a fost formulat doar de către pârâta chemată în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
, iar nu și de pârâta SC O. P. SA, devin aplicabile prevederile art. 48 C.proc.civ., conform cărora, "dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei (…)folosesc și celorlalți";. În mod evident, prin natura raportului juridic, efectele hotărârii pronunțate în recursul A. se întind și asupra pârâtei O. P., întrucât în măsura în care se stabilește că plata impozitului a fost datorată de către salariați, în contradictoriu cu organul fiscal al statului competent în acest domeniu, în aceeași măsură, dezlegarea trebuie să se reflecte și asupra angajatorului care a reținut acest impozit și l-a virat mai departe statului, prin organele sale, neputând fi menținută față de acesta obligația de a restitui un impozit bine reținut.
În plus, se remarcă faptul că pârâta intimată O. P. a chemat în garanție
A., rolul chemării în garanție a celui împotriva căruia pârâtul se poate întoarce în situația în care ar cădea în pretenții fiind tocmai acela de a se putea formula apărări pertinente, de către chematul în garanție, inclusiv sub aspectul raportului juridic principal, dintre reclamant și pârât (O. P. ), astfel încât, în măsura în care aceste apărări sunt acceptate de instanță, ele vor profita și celui obligat în raportul juridic principal, pârâtul, în speță, O. P. .
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamanta va fi obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 786 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin celor dispuse în recurs, ca urmare a înlăturării unor motive de recurs, conform celor ce preced, sau a faptului nerecurării unor dispoziții ale tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de chemata în garanție A. N. | de A. | |
F. | SA împotriva sentinței civile nr. 206/F din_ a Tribunalului B. | -N. |
pronunțată în dosar nr._ * pe care o modifică în parte și în consecință respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S. G. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. -
D. G. de A. a M. C. .
Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei SC O. P. SA a sumei de 786 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual.
Înlătură obligația chematei în garanței A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 1583,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclul procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. M. N. I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. M. L. B.
