Decizia civilă nr. 2357/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2357/R/2013
Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții CETERAȘ C., R.
I. O., B. I. GERGE împotriva sentinței civile nr. 838 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. C. Î. ȘI R. L. ȘI U. - C. I. SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, av. Maxim A., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate și reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea acțiunii, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că în cauză au aplicabilitate prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură a transporturilor, iar angajatorul trebuia să aplice în mod direct clauzele mai favorabile. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 838 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata diferențelor dintre sumele efectiv primite de fiecare reclamant cu titlu de primă de vacanță pe anul 2009 și sumele rezultate din recalcularea salariului prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei prevăzut de contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și, în consecință, a fost respinsă cererea reclamanților C. C., R.
I. O., B. I. -G. de obligare a pârâtei S. C. de Î. și R.
L. și U. - C. I. S.A. B. la plata diferențelor dintre sumele efectiv primite de fiecare reclamant cu titlu de primă de vacanță pe anul 2009 și sumele
rezultate din recalcularea salariului prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost respinsă ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate de reclamanții
C. C., R. I. O., B. I. -G. împotriva pârâtei S. C. de Î. și R. L. și U. - C. I. S.A. B. .
A fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanții au sesizat instanța de judecată la data de 2 noiembrie 2012 (conform mențiunii de pe avizul de expediție - f. 28) cu următoarele pretenții: 1. plata retroactivă a drepturilor actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada noiembrie 2009 - iulie 2011; 2. plata diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru: vacanță, Crăciun, salariu suplimentar pe anul 2009: Paști, Ziua Feroviarului, vacanță, Crăciun și salariu suplimentar pe anul 2010; Paști, Ziua Feroviarului, prima de vacanță și parțial salariu suplimentar pe anul 2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit pct. 1; 3. obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prima de vacanță
se acordă la plecarea în concediu, astfel că termenul de prescripție curge de la data plății salariului aferent lunii în care s-a efectuat concediul, acesta fiind momentul la care se cunoaște că nu s-a plătit dreptul.
În speță, întrucât se solicită diferența dintre prima de vacanță efectiv încasată pe anul 2009 și cea cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei, prescripția începe să curgă de la data plății primei.
Potrivit actelor justificative depuse la dosar de pârâtă, reclamantul C. C. a încasat prima de vacanță în luna ianuarie 2009, reclamantul R. I. O. a încasat prima de vacanță în luna octombrie 2009 și reclamantul B. I. G. a încasat prima de vacanță în luna martie 2009 (f. 80).
Raportat la data introducerii acțiunii, 2 noiembrie 2012, dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, este prescris.
Analizând fondul pretențiilor
, tribunalul a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei până la data de 28 iulie 2011, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a concedierii.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_, pe care reclamanții își întemeiază pretențiile, și-a încetat valabilitatea la data de_ . Prin urmare, după data de_, acțiunea reclamanților nu mai poate avea ca temei acest contract.
Pentru perioada anterioară, noiembrie 2009 - iulie 2011 tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din adresa nr. 284/_ emisă de pârâtă, pe anul 2010 reclamanții nu au beneficiat de primă de Paști, Ziua feroviarului, Crăciun și nici de salariu suplimentar, iar pe anul 2011 reclamanții nu au beneficiat de niciunul din drepturile solicitate cu titlu de diferență (Paști, Ziua feroviarului, vacanță, salariu suplimentar).
Reclamanții nu au făcut dovada contrară, nedepunând niciun act justificativ din care să rezulte că în favoarea acestora s-au recunoscut drepturile solicitate, mai sus indicate.
În aceste condiții, atât timp cât dreptul la plata primelor solicitate pe anul 2009 pentru Crăciun, pe anul 2010 pentru Paști, Ziua feroviarului, Crăciun, pe anul 2011 pentru Paști, Ziua feroviarului și vacanță, respectiv dreptul la plata salariului suplimentar pe anul 2010 și proporțional cu perioada lucrată pe anul 2011, nu s-a recunoscut reclamanților, aceștia nu pot pretinde obligarea pârâtei la plata de diferențe cu acest titlu.
A fost apreciată ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre salariul de bază calculat și achitat la valoarea de 570 lei și cel prevăzut de art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei, pentru perioada noiembrie 2009 - iulie 2011.
Așa cum rezultă din adresa nr. F/757/_ emisă de pârâtă, din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamanților și din tabelele depuse la dosar, salariul de bază al fiecărui reclamant, calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate a fost mai mare decât cel calculat prin aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Astfel, reclamantul Cetenaș C. a beneficiat în perioada în litigiu de un salariu de bază de 1179 lei pentru activitatea prestată de sudor electrician - muncitor calificat.
Reclamantul R. I. O. a beneficiat de un salariu de bază de 1488 lei pentru activitatea de economist IV.
Reclamantul B. I. G. a beneficiat de un salariu de bază de 1179 lei pentru activitatea prestată de lăcătuș mecanic - muncitor calificat.
La aceste sume s-au adăugat sporurile recunoscute pentru vechime în muncă și pentru muncă feroviară.
În condițiile în care salariul de bază era stabilit în temeiul prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, erau incidente prevederile art. 41, astfel că reclamantul Cetenaș C. ar fi avut un salariu de bază de 1050 lei (700 lei x coeficientul de 1,5 prevăzut la art. 41 pct. A.2), reclamantul R. I. Odiviu ar fi avut salariul de bază de 1400 lei (700 lei x coeficientul de 2,0 prevăzut la art. 41 pct. D.3), iar reclamantul B. I. G. ar fi avut un salariu de bază de 1050 lei (700 lei x coeficientul de 1,5 prevăzut la art. 41 pct. A.2).
Se observă așadar că salariile de bază ar fi fost inferioare celor acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, care în speță este mai favorabil.
La stabilirea drepturilor salariale atunci când se apreciază care dintre contractele colective de muncă sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract colectiv de muncă trebuie aplicat individual în integralitatea sa, nefiind posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea dispozițiilor diverselor contracte colective.
Așadar, nu este posibil a se avea în vedere salariul minim de 700 lei prevăzut de art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și clasa de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În condițiile în care se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de ramură trebuie să se țină seama de modul de stabilire a salariului prevăzut de art. 41 al acestui act, în sensul aplicării coeficienților minimi de ierarhizare prevăzuți la alin. 1 pct. A-D la salariul de bază minim brut de 700 lei.
Dimpotrivă, dacă se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se ține seama de modul de calcul al salariului prevăzut de acest act în sensul luării în calcul a claselor de salarizare și a salariului de bază minim brut de 570 lei prevăzute de acest contract.
Procedându-se la calculul salariului conform celor două contracte, se poate constata că salariul de bază minim brut calculat conform contractului colectiv de
muncă la nivel de unitate este mai mare decât cel calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Pe de altă parte, conform art. 41 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, anual părțile stabilesc de comun acord limita maximă a fondului de salarii, limită ce trebuie respectată, contractul colectiv constituind lege a părților. Or, pentru perioada în litigiu, limita s-a negociat la suma de 570 lei.
Întrucât reclamanții nu pot pretinde acordarea unui salariu de bază la nivelul sumei de 700 lei, aceștia nu sunt îndreptățiți nici la plata diferenței dintre salariul suplimentar pe anul 2009 (recunoscut reclamanților prin sentința civilă nr. 2145/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ - f. 80, 88), respectiv la plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2010 achitată reclamanților (în ianuarie, martie, respectiv aprilie 2010, după caz - f.
80) calculate la valoarea salariului de bază de 570 lei și cea calculată la valoarea salariului de bază de 700 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții C. C., R. I. -O.
, B. I. -G.
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulata.
În motivarea recursului reclamanții arată că au fost angajați ai societății parate în baza unor contracte individuale de munca încheiate pe perioada nedeterminata, până în luna iulie 2011 când au fost disponibilizați în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, determinat de situația economico-financiara dificila a acesteia.
În drept, pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de munca la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se ca salariul de baza minim brut este de 570 lei. În perioada noiembrie 2009-iulie 2011, reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata, avându-se în vedere un salariu de baza minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de baza, s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestata, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
Potrivit art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la MMFES sub nr. 722/03/_, salarul minim prevăzut în contract este de 700 lei, care în definirea clasei I de salarizare stabilita prin CCM la nivel de unitate aplicabil pentru aceasta perioada reprezintă baza la care se aplica coeficienții de ierarhizare și respectiv, clasele de ierarhizare, parata neplătind un salariu corect pentru ca s-a avut în vedere ca baza un salariu de 570 lei și nu a unui salariu minim brut de 700 lei, așa cum este prevăzut la art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
În primul rând, este criticabila hotărârea instanței de fond sens în care solicită casarea hotărârii pronunțate baza art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. deoarece
"hotărârea este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii", mai mult decât atât, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, obiectul acțiunii introductive l-a constituit obligarea paratelor la plata diferențelor de salariu rezultate din salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din CCM la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada noiembrie 2009 - iulie 2011.
În mod netemeinic instanța a respins acest capăt de cerere, deoarece după cum se observa din simpla analiza a motivării sentinței pronunțate, a considerat
ca reclamanții ar fi solicitat strict salariul de 700 lei, ceea ce ar fi anormal, deoarece ar lipsi interesul, drept condiție a exercitării acțiunii în prezenta cauza. Instanța apreciază, pe baza celor înscrise în cărțile de munca a subsemnaților, constatând ca salariul brut trecut în aceasta este de 1054 lei, care în mod normal este mai mare de cel de 700 lei pe care instanța de fond în mod greșit îl înțelege ca obiect al pretențiilor subsemnaților; dar acest salariu în cuantum de 1054 lei este salariul acordat de societate pornind de la baza de calcul de 1054 lei la care a aplicat coeficienții specifici, prin aplicarea Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unități din Transportul Feroviar nr. 1836/2006. Or, daca solicita recalcularea salariului brut pornind de la baza de calcul de 700 lei, recalcularea impune și aplicarea coeficienților corespunzători.
Într-adevăr, art. 41 are ca finalitate stabilirea salariilor de baza pe categorii de salariați, pornindu-se de la un minim garantat în plata și aplicarea unor coeficienți de ierarhizare. Deci însăși instanța de fond considera ca la stabilirea salariului baza de calcul, baza la care se aplica coeficienții de ierarhizare specifici, de unde rezulta ca nu se poate recalculare far a ambele procedee aplicate.
Prin art. 41 alin. (1) al Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, au fost stabilit coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați. Mai departe, alin. (2) prevede ca acești coeficienți se aplica la salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a). Iar salariul de baza minim brut începând cu data de_ a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art. 41 alin. (3) lit. a) din contract.
Subliniază faptul ca potrivit art. 41 alin. (3) lit. b) din CCM Ramura: "părțile implicate în negocieri colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41, pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienți minimi de ierarhizare stabilit la art. 41 pct. (1) din prezentul contract colectiv de munca".
Este vorba practic de aplicabilitatea dispozițiilor CCM Ramura, deoarece la fel ca orice contract și contractul colectiv de munca presupune autonomia de voința a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale; el reprezintă legea pârtilor. Daca cu prilejul încheierii lui, el se incheie ca un contract, cu ocazia aplicării lui el reprezintă o reglementare, deci o lege a pârtilor. Potrivit art. 969 alin. (1) cod civil în vigoare la data încheierii și semnării CCM Unic la nivel de ramura, "contractele legal făcute au putere de lege între parțile contractante", sens în care acțiunea este pe deplin întemeiata, hotărârea instanței prin care a fost respinsa fiind netemeinica.
Este vorba de principiul forței obligatorii a contractului potrivit căruia un contract legal încheiat se impune pârtilor semnatare întocmai ca legea; deoarece contractul colectiv de munca, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generic, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale pârtilor și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata. Iar parata S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa "CFR MARFA" S.A. este parte semnatara a Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi nr. 722/_, valabil pe anii 2008-2010, fapt ce reiese din simpla analiza a Anexei nr. 5 la acest contract. La pct. 2 figurează SNTFM CFR MARFA
S.A. drept parte la contract, căreia dispozițiile acestuia i se aplica potrivit acordului pârtilor. Contractul colectiv de munca, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același
timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale pârtilor și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata.
Clauzele fiecărui contract de munca au valoare normativa; ele alcătuiesc un
"drept al muncii" propriu celor care îl încheie. După încheierea și intrarea lor în vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege intre părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate. Indiferent de apărările formulate de parata, este de necontestat faptul ca CCM la nivel de Ramura are aplicabilitate în ceea ce ne privește pe subsemnații, potrivit art. 3 alin. (1) din acesta: "Prezentul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități din tara, indiferent de structura acestora".
Prin urmare, fata de cele anterior precizate, hotărârea instanței de fond este nelegala și netemeinica, aceasta neținând cont de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 în vigoare pentru perioada supusa analizei.
Potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, contractele colective de munca pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit alin. (2), contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractile colective de munca încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40 alin. (2) din Codul muncii, angajatorului îi revin în principal, următoarele obligații: c) sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de munca.
Potrivit art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.
Raportat la prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins acțiunea, având în vedere faptul ca parata nu a respectat toate aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior unt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Critică așadar motivarea instanței în sensul ca angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de munca.
Totodată, clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de munca la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de munca încheiat la nivel de ramura sunt ipso jure înlocuite de acestea din urma.
Solicită instanței de judecata sa tina cont și de considerentele Deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cărora "dispozițiile contractului
colectiv de munca încheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toata libertatea sa negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare".
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 mai 2013 pârâta S. C. de Î. și R. L. și U. - C. I. S.A. B.
, a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurenții reclamanți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr. 722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Curtea reține că, în speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada noiembrie 2009 - iulie 2011, în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_
, se constată, în primul rând, că acestea și-au încetat valabilitatea la data de _
, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/_ a M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În ceea ce privește perioada noiembrie 2009 - decembrie 2010, pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a
prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_ pentru clasa de salarizare 1 au stabilit un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, reclamanții urmăresc aplicarea, în ceea ce privește stabilirea salariului, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din CCM la Nivel de Ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu este posibil.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării
reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, se constată a fi nefondate pretențiile reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte prime și adaosuri salariale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. | C., R. I. - | |
O. | , B. I. -G. împotriva Sentinței civile nr. 838 din _ | a Tribunalului |
Bistrița-Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | ||||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. | B. |
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: G. C. F.
