Decizia civilă nr. 246/2013. Acţiune în constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 246/R/2013
Ședința publică din 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr. 4258 din 03 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat O. DE C. ȘI P. I.
S., având ca obiect acțiune în constatare - constatare nulitate absolută decizie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă B. E., personal, și reprezentanta pârâtului intimat O. de C. și P. I. S., consilier juridic O. Florian.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la datele de 24 ianuarie 2013 și 25 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul
intimat O. de C. și P. I. S. a transmis prin fax și prin e-mail întâmpinare, într-un singur exemplar.
Se prezintă domnul economist Stirb L., în calitate de președinte pentru Organizația Sindicala C. și P. I. S. care depune la dosar o cerere de intervenție în interesul reclamantei recurente.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părților prezente excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantei recurente la data de 25 octombrie 2012, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la fila 87 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de 07 noiembrie 2012.
Reclamanta recurentă arată că recursul a fost formulat în termenul legal, având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată la data de 25 octombrie 2012.
Reprezentanta pârâtului intimat O. de C. și P. I. S. arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției tardivității recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4258 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta
B. E. împotriva pârâtei: O. de C. și P. I. S., privind
1
constatarea nulității Deciziei nr.7/2012 și obligarea pârâtei la încadrarea salarială conform Ordinului 75/2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. E.
, înregistrat la data de 07 noiembrie 2012, și solicitând modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
La termenul din 28 ianuarie 2013, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității formulării recursului.
Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 316 și 298 Cod procedură civilă excepția tardivității recursului invocată din oficiu
, Curtea reține că sentința recurată a fost comunicată recurentei-reclamante în data de_ (fila 87 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat în data de_ .
Conform art. 215 din Legea nr. 62/2011 în cauzele care au ca obiect soluționarea conflictelor individuale de muncă termenul de recurs este de 10 zile.
De asemenea, conform art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Pentru aceste considerente, reținând că potrivit principiului legalității căilor de atac termenul de recurs este cel prevăzut de lege și nu cel indicat eronat de instanța de fond în cuprinsul hotărârii, Curtea constată că recursul a fost declarat în cauză după împlinirea termenului legal imperativ de 10 zile (ultima zi de depunere a recursului fiind_ întrucât data de_ este zi nelucrătoare), motiv pentru care îl va respinge ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta B. E. împotriva sentinței civile nr. 4258 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr.
_, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: P. R. a M. lena
2