Decizia civilă nr. 3283/2013. Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3283/R/2013
Ședința publică din 27 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 12816 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată S. NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C. "C.
C. " SA BUCUREȘTI - R. DE T. F. DE C. C., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 14 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată S. Națională de T. F. de C. SA București - R. de T. F. de C. C. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12816 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul C.
G. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C.
C. C. S.A., R. DE T. F. DE C. C. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul este angajat al societății S. - C. C. Sade la_, fiind inițial încadrat ca muncitor necalificat. În perioada_ -_ a ocupat funcția de manevrant I, în perioada_ -_ a ocupat funcția de manevrant vag. I., în perioada_ -_ cont. Tr. I, în perioada_ - _
șef man. I, în perioada_ -_ - șef de tren, în perioada_ - _
acar I, în perioada_ -_ șef manevră, în perioada_ - până la momentul pronunțării hotărârii - șef de tren, astfel cum rezultă din carnetul de muncă al reclamantului și din copiile autorizațiilor pentru exercitarea funcției. În carnetul de muncă s-a menționat că activitatea desfășurată de reclamant în
funcția de acar, șef manevră și șef de tren anterior datei de_ se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%.
Prin avizul nr. 11/_ emis de MMSSF pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, a fost avizată încadrarea în condiții speciale a activității desfășurate de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 și a HG nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, instanța a constatat că funcțiile de șef de manevră și șef de tren ocupate de reclamant în perioada_ - și până la momentul formulării acțiunii nu se regăsesc printre cele menționate în mod expres de art. 20 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 16 din HG nr. 261/2001, "Angajatorii care au locuri de munca, activități și categorii profesionale încadrate în grupa I și a II-a de munca vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, pana la data de 30 iunie 2002";, art. 17 stabilind că "expertizarea tehnica a locurilor de munca în condiții deosebite se efectuează de angajator, inspectoratele teritoriale de munca, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Muncii sau de alte organisme recunoscute de M. Muncii și Solidarității Sociale.";
Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, pârâta nu a efectuat demersurile pentru încadrarea în condiții speciale de muncă a locurilor de muncă ocupate de reclamant începând cu data de_ .
Instanța a reținut și dispozițiile art. 30 din Legea 263/2010 în vigoare la momentul formulării acțiunii, care stabilesc în mod limitativ locurile de muncă ce se încadrează în condiții speciale, precum și prevederile pct. 7 din Anexa 2, în care se reține ca fiind încadrată în condiții speciale "activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor";.
Cu privire la activitatea desfășurată în concret de către reclamant, având în vedere și prevederile Ordinului nr. 310/1993, instanța a constatat că odată cu introducerea conducerii trenurilor în varianta simplificată, șeful de tren preia sarcinile mecanicului ajutor de locomotivă în cazurile prevăzute de ordinul menționat, respectiv în cazul coborârii pe pante mari, defectarea locomotivei, întreruperea comunicațiilor, pierderea capacității de conducere de către mecanicul de locomotivă. Prin urmare, sarcinile mecanicului ajutor de locomotivă nu revin șefului de tren decât în anumite situații determinate, în situații deosebite, în mod ocazional, activitatea sa desfășurată în mod curent în cadrul programului de lucru neputându-se identifica cu niciuna dintre activitățile desfășurate de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor
În ceea ce privește considerentele și concluziile raportului de expertiză întocmit de exp. ing. Mihai Costescu, instanța a apreciat că necesitatea obținerii avizului medical pentru exercitarea funcției nu reprezintă un argument pentru încadrarea locului de muncă al reclamantului în condiții deosebite de muncă, atât timp cât un astfel de aviz este necesar și pentru îndeplinirea unor funcții chiar din alte domenii de activitate, care nu sunt apte de a fi încadrare în astfel de condiții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. G.
, solicitând modificarea în întregime a sentinței recurate cu consecința admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 40 alin. 2, litera c din Codul muncii raportat la art. 2, alin. 1, litera a, din H.G. nr. 1025/2003, care precizează cine sunt beneficiarii H.G. nr. 1025/2003, intimata avea obligația în calitate de angajator, de a verifica dacă acele locuri de munca care îndeplinesc criteriul prevăzut de art. 2, alin. 1, litera a îndeplinesc și celelalte criterii prevăzute de literele b, c, d, e, ale aceluiași articol, din H.G. nr. 1025/2003.
În opinia recurentului, instanța de fond avea îndatorirea să verifice mai întâi dacă intimata-pârâtă și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege, respectiv dacă a parcurs metodologia privind încadrarea locurilor de munca în condiții speciale, reglementata de H.G. nr. 1025/2003 și în funcție de modul de îndeplinire de către intimată a obligațiilor stabilite prin actul normativ menționat, de probele administrate în cauză și de partea care are sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii trebuia pronunțată soluția în cauză.
Recurentul a precizat că din probele administrate în cauza rezultă că locurile de muncă pe care le-a avut trebuiau încadrate în condiții speciale, fiind îndeplinite condițiile prevăzutede art. 2 al H.G. nr. 1025/2003 după cum urmează:
este îndeplinit criteriul prevăzut de litera (a) privind încadrarea în grupa a I-a de muncă anterior datei de_, după cum recunoaște pârâta-intimată și după cum reiese din înscrisurile aflate la dosar;
este îndeplinit criteriul prevăzut de litera (b) privind desfășurarea activității numai în locurile de munca unde exista factori de risc specific din cadrul siguranței circulației, pe durata programului lunar integral de lucru în regim turnus, așa cum reiese din fișa postului, în toata perioada dedusă judecații,
este îndeplinit criteriul principal prevăzut de litera (c) care a justificat și încadrarea anterioara în grupa a I-a de muncă, privind existenta factorilor de risc care nu pot fi eliminați prin masuri organizatorice, determinați de specificul sarcinii de munca în siguranța circulației, care sunt reconfirmați și prin Ordinele
M. ui T. urilor privind activitatea de siguranța a circulației, identificați în raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea "protecția muncii"; realizat de expertul în specialitatea protecția muncii la locul de muncă al recurentului avut în cele trei funcții din cadrul societății intimate - pârâte depus la dosarul cauzei.
- sunt îndeplinite criteriile prevăzute la literele d și e ale aceluiași articol privind existenta efectelor asupra persoanelor din punct de vedere al sănătății și securității în munca datorate cauzelor profesionale, efecte asupra capacității de munca și stării de sănătate după cum reiese din teza de doctorat elaborata în cadrul Universității de Medicina și farmacie București sub îndrumarea profesorului doctor Toma N., specialist la nivel național în medicina muncii, depusa la dosarul cauzei.
S-a mai arătat că potrivit tuturor C.C.M. Unice la Nivel de Ramura T. uri pe anii 2001-2010 ( art. 24 alin. 2), locurile de muncă în condiții deosebite și speciale sunt cele cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de grupuri de unități, unități și instituții, după caz adică și cele avute de recurent. Potrivit art. 59 alin. 2, din aceleași C.C.M. menționate anterior, salariații care își desfășoară activitatea în condiții deosebite beneficiază de un concediu de odihna suplimentar de minimum 4 zile pe an, iar pentru condiții speciale, de minimum 6 zile pe an, subsemnatului fiindu-i acordate 7 zile suplimentare în toate cele trei funcții deținute.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că activitatea mecanicului ajutor de locomotiva încadrată de lege în condiții speciale, este desfășurată începând cu anul 2001 de către șeful de tren la trenurile în circulație și de către
seful de manevra Ia trenurile de manevră, ca activitate preluată de la această funcție în cadrul societății recurente-parate, urmare a trecerii la conducerea simplificată a trenurilor de călători și manevră.
Din înscrisurile depuse la dosar, (instrucția 005/_ și ordinul 310/1993 implementat din anul 1998) reiese clar că deși a dispărut funcția de mecanic ajutor în legătură cu circulația trenurilor de călători, activitatea pe care acesta o desfășura a rămas în sarcina șefului de tren și șefului de manevră.
Așadar, fiind evidenta tripla identitate, reprezentata de activitatea de siguranța a circulației, de condițiile în care-si desfășoară activitatea personalul care deservește trenul, (mecanic de locomotiva, șef tren șef manevra, ... atât cu activitatea proprie funcției, cât și cu cea preluată de la mecanicul ajutor) și de existenta factorilor de risc specific care nu pot fi înlăturați la locul de muncă al șefului de tren și șefului de manevra, ca și la locurile de muncă încadrate în grupa superioara, temeinic instanța trebuia să constate ceea ce este evident.
Referitor la condițiile de muncă, recurentul a arătat că are în vedere zgomotul peste limitele admise, programul "turnus"; (cu plecări și sosiri la orice oră din zi și de noapte), câmpurile electromagnetice periculoase (sub linia de I.T. de 27.000 volți), temperatura ridicată vara și scăzută iarna, vibrațiile și trepidațiile permanente și riscurile generate de aceste condiții de muncă, riscul microbian, s.a.m.d .
Încadrarea anterioară în condiții deosebite de muncă reglementată de HG. nr. 261/2001, nu este o precondiție pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale și niciun criteriu după cum se poate constata din conținutul prevederilor art. 2 al HG. nr. 1025/2003.
Este adevărat ca intimata - pârâtă a nesocotit și dispozițiile HG. nr. 261/2001, (la care se referă în hotărârea recurata instanța de fond) care o obligau ca în termen de 90 de zile de la data intrării acesteia în vigoare, să reevalueze toate locurile de munca încadrate în grupa a I-a de munca anterior datei de_ .
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 iunie 2013 (7-8) pârâta S. NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C. "C. C. " SA BUCUREȘTI - R. DE T.
F. DE C. C.
, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurent, Curtea de Apel apreciază că potrivit art. 6 alin. 1 din HG nr. 1025/2003, avizul de încadrare în condiții speciale se acordă
- în urma analizării dosarului, doar de către M. ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei prin comisia constituită în cadrul acestuia, iar potrivit art. 13 din același act normativ, este instituită o procedură de contestare în cazul refuzului de acordare a avizului.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții speciale, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 6 din H.G. nr. 125/2003.
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 al. 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, deoarece instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege reclamantului, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
Prima instanță a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum au
fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 1025/2003, precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 1025/2003, adoptată în temeiul art. 20 din Legea nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Chiar dacă s-ar admite că în cazul reclamantului au fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1025/2003, care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces- verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul
ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, care acorda avizul final.
Chiar dacă solicitarea încadrării în condiții speciale putea fi făcută și de către cei mai sus indicați, nu numai de angajator, Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, ci împrejurarea că locul de muncă al reclamantului nu au fost încadrat ca fiind în condiții speciale prin parcurgerea tuturor acestor etape.
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr. 1025/2003 o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Mai mult, funcțiile pe care acesta le-a deținut începând cu data de_, respectiv de acar, șef manevră și șef de tren, nu poate fi încadrată în condiții speciale întrucât nici unul dintre actele normative care au reglementat sau reglementează condițiile speciale de muncă (respectiv HG 1025/2003, Legea 19/2000, Legea 226/2006 și Legea 263/2010) nu prevăd că activitatea desfășurată în funcțiile îndeplinite de recurent se încadrează în condiții speciale. Drept urmare, chiar dacă șeful de tren și șeful de manevră au ocazional și atribuții privind siguranța circulației la fel ca mecanicul de locomotivă (care desfășoară în mod permanent o astfel de activitate), în lipsa unor prevederi legale,
instanța de fond nu putea să stabilească că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în condiții speciale.
Dispozițiile din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2002-2004 (filele 60-71) invocate de recurent nu sunt de natură să determine o altă soluție. Astfel, pe de o parte art. 24 din acest contract colectiv de muncă prevede că locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă
normale, locuri de muncă cu condiții deosebite și locuri de muncă cu condiții speciale, stabilite potrivit reglementărilor legale, respectiv că locurile de muncă cu condiții deosebite și speciale sunt cele grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de grupuri de unități, unități și instituții după caz";. Or, recurentul nu a indicat nicio dispoziție legală sau contractuală prin care locurile de muncă în care și-a desfășurat activitatea după_ să fie încadrate în condiții speciale. Pe de altă parte, acordarea unui concediu de odihnă suplimentar pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă în temeiul art. 58 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2002-2004 nu poate echivala cu recunoașterea de către angajator că activitatea desfășurată de recurent s-a desfășurat în condiții speciale de muncă.
Drept urmare, Curtea apreciază ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 12816 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. PT. S. D. D. G.
În C.O. semnează VICEPREȘDINTELE INSTANȚEI
A. I.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: R. -M. V.
