Sentința civilă nr. 2845/2013. Acţiune în constatare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.2845

Ședința publică din 03 iunie 2013 Completul este compus din: Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier

Asistenți judiciari:

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul L. I., cu domiciliul în Ș. -S., str.22 D. 1989, nr.67/A, județul S. în contradictoriu cu pârâții: D. SS, cu sediul în Z., str. T., nr.1, județul S. și O. S. M., cu sediul în Ș. -S., str. N., nr.1/A, județul S., având ca obiect

acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului, av. Man Ovidiu, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâților, consilier juridic Niculescu Consuela, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; Reprezentantul reclamantului, av. Man Ovidiu, solicită în probațiune,

audierea a 2 martori care au fost colegi de muncă cu reclamantul și care cunosc faptul că acesta a lucrat în condiții deosebite de muncă.

Reprezentanta pârâților depune la dosar înscrisurile de laf.53-60 și arată că nu se opune cererii în probațiune formulată de reprezentantul reclamantului.

Instanța, deliberând, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamantului.

Reprezentantul reclamantului, av. Man Ovidiu, solicită lăsarea cauzei la a-2

  • a strigare pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar de către reprezentanta pârâților.

    Se reia cauza și instanța pune în discuție efectuarea unei expertize în cauză, față de care reprezentantul reclamantului arată că nu dorește efectuarea în cauză a unei expertize.

    Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

    Reprezentantul reclamantului, av. Man Ovidiu solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a se constata că locul de muncă unde și-a desfășurat reclamantul activitatea se încadrează în grupa II de muncă, eliberarea unei adeverințe în acest sens și a se face cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă a reclamantului. Cu cheltuieli de judecată.

    Reprezentanta pârâților, consilier juridic Niculescu Consuela, solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

    T R I B U N A L U L

    Prin cererea sa reclamantul L. I. a chemat în judecată pârâții DS

    1. și O. S. M. Ș. -S. solicitând instanței:

      • să constate că locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea în perioada_ -_ se încadrează în grupa a II a de muncă așa cum este aceasta definită potrivit prevederilor Ordinului nr.50/1990 republicat, anexa nr.2 pozițiile 169-171.

      • să oblige pârâții să-i elibereze o adeverință din care să rezulte faptul că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă.

      • să oblige pârâții să-i completeze carnetul de muncă cu mențiunea că în perioada_ -_, a fost încadrat în grupa a II a de muncă

      • să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

    În motivarea cererii se arată faptul că reclamantul a avut calitatea de angajat al Inspectoratului SS, Centrul Fructe de Pădure Ș. -S. în perioada _

  • _, fiind încadrat ca muncitor calificat, tâmplar, executând munci specifice acestei categorii profesionale.

    Categoria profesională de tâmplar și activitățile specifice efectuată de această categorie profesională este cuprinsă în anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990 la pct.168, 169 și 171, iar reclamantul a desfășurat activitate în condiții deosebite/speciale în procent de 100% din timpul lucrat.

    Se consideră că potrivit prevederilor din Decretul - Lege nr.68/1990 și din Ordinul nr.50/1990 reclamantul trebuia să beneficieze de încadrarea în grupa a II a de muncă dar pârâții nu au făcut nici un demers în acest sens.

    Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâții au solicitat instanței să respingă cererea reclamantului ca neîntemeiată deoarece activitatea desfășurată de acesta nu se încadrează în situațiile prevăzute la pct.168,169 și 171 din anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990.

    De asemenea activitățile desfășurate de reclamant nu erau numai cele specifice funcției de tâmplar, acesta desfășurând și alte activități.

    În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a pus în vedere reclamantului oportunitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare de specialitate în cadrul ședinței publice din_, dar nu s-a dorit efectuarea unei astfel de expertize.

    Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

    Reclamantul a avut calitatea de angajat al Inspectoratului SS, Centrul Fructe de Pădure Ș. -S. în perioada_ -_, fiind încadrat ca muncitor calificat, tâmplar (f.12-16).

    În această perioadă reclamantul consideră că a prestat activitate ce se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit prevederilor Ordinului nr.50/1990 republicat, anexa nr.2, pozițiile 169-171.

    Acordarea grupelor de muncă a fost reglementată prin Ordinul nr.50/1990, cu modificările ulterioare până la intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 care l-a abrogat.

    Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării sunt prevăzute în mod expres în acest ordin.

    Coroborând dispozițiile pct.2 și 3 din Ordinul nr.50/1990 se constată că încadrarea în grupa I sau a II a de muncă este condiționată de prestarea activității la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 .

    Potrivit anexei 2 din Ordinul nr.50/1990:

    1. Prepararea și aplicarea prin turnare a boiturilor, vopselelor, emailurilor și lacurilor pe bază de rășini sau solvenți toxici în industria lemnului, fabricarea de PAL, P.F.L. ; PAF, placaj, panel, furnir estetic, sertare caserate, uși celulare și panouri furniruite pentru mobilier.

    2. Șlefuirea mecanică sau manuală în alb a pieselor din lemn sau placaj și a peliculei de lac nitrocelulozic poliesteric și carbomidic la fabricarea mobilei

    3. Fabricarea spumelor poliuretanice și polistiren expandat în sistem continuu și în forme injectarea spumelor poliuretanice cu poliester expandat precum și executarea miezurilor elastice și covoarelor vegetale pentru tapițerie.

    4. Fasonarea și secționarea arborilor în depozitele de bușteni; încărcarea și descărcarea buștenilor și a cherestelei în depozite a materiei prime, a materialelor auxiliare și finite, precum și sortarea-stivuirea în depozite; debitarea și prelucrarea materialului lemnos (gateriști și circulariști precum și ajutării lor), tocarea și derularea mecanică a lemnului în furnire și blind.

După cum reiese din aceste prevederi legale încadrarea în grupa a II a de muncă se făcea pentru angajații din industria lemnului și cei din depozitele de bușteni pentru anumite activități specifice.

În speță reclamantul nu a desfășurat astfel de activități specifice și nici nu a lucrat în locurile de muncă prevăzute de normele legale pentru a putea fi încadrat în grupa a II a de muncă.

Prin urmare instanța va respinge ca nefondată cererea reclamantului referitoare la constatarea faptului că în perioada_ -_ a desfășurat activități ce se încadrează în grupa a II a de muncă.

Celelalte cereri fiind subsidiare cererii principale vor fi de asemenea respinse ca nefondate.

Nefiind îndeplinită condiția prevăzută la art.451 alin.(1) Cod procedură civilă instanța va respinge și cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamatul L. I., cu domiciliul în Ș. -S., str.22 D. 1989, nr.67/A, județul S. în contradictoriu cu pârâții: D. SS, cu sediul în Z., str. T., nr.1, județul S. și O. S. M., cu sediul în Ș. -S., str. N., nr.1/A, județul S. privind constatarea activității desfășurate în grupa a II a de muncă în perioada_ -_ precum și eliberarea de adeverințe și efectuarea mențiunilor în cartea de muncă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2013.

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

P. R. M.

P. R. S.

V. R. I. Ș. L.

Red.P.R.M./_

Dact.Ș.L./_ /5 ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2845/2013. Acţiune în constatare