Decizia civilă nr. 2622/2013. Nulitate act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2622/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
D. G.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 201 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată C. B. SA - S. Z., având ca obiect nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, față de excepția nulității recursului formulată prin întâmpinarea depusă la termenul anterior de către pârâta intimată, după deliberare, o respinge întrucât criticile cuprinse în memoriul de recurs permit încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., astfel că excepția este nefondată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 201 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului P. V. pentru constatarea nulității "Notei de constatare"; privind încetarea prin demisie a contractului individual de muncă nr. 380/_ încheiat cu C. B. SA, a actului de demisie, reintegrarea în muncă, plata drepturilor salariale, daune și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost angajat al C. B. - S. Z., în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, în funcția de referent de specialitate.
Prin Notificarea înregistrată la pârâtă sub numărul 12756/_ și apoi la Direcția logistică sub numărul 10405/_, reclamantul a comunicat demisia sa angajatorului. Din cuprinsul notificării a rezultat intenția acestuia de a înceta raporturile de muncă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 81 alin. 1 din C.muncii începând cu data de_ . Având în vedere că potrivit art. 81 alin.7 din Legea 53/2003, republicată, angajatorul poate renunța total la dreptul de preaviz, demisia s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, fiind posibilă și fără preaviz.
Cererile ulterioare adresate angajatorului în sensul retractării deciziei luate de către salariat pot fi soluționate numai cu acordul angajatorului. Angajatorul a luat act de demisia reclamantului P. V. la data înregistrării notificării.
Drept urmare nu este fondat nici capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale. Angajatorul nu a săvârșit nicio faptă care să
conducă la vătămarea salariatului, astfel că daunele morale solicitate de către reclamant nu s-au justificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. V.
solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului, recurentul a invocat nulitatea actului de demisie deoarece este un act ce nu a corespuns voinței sale, arătând că nu a dorit încetarea raporturilor de muncă prin demisie, însă instanța de fond nu a ținut cont de situația de fapt prezentată și nici de înscrisurile depuse în dovedirea pretențiilor.
Arată că a solicitat și reîncadrarea în funcția din care a fost scor abuziv și plata drepturilor salariale de care a fost privat.
În motivarea sa, tribunalul a reținut în "copy-paste" de pe întâmpinarea depusă de către pârâtă, că prin Notificare ar fi intenționat în mod benevol încetarea raporturilor de muncă prin demisie. Recurentul susține că a arătat în fața instanței de fond că nu a avut intenția de a demisiona niciodată, că a fost pus în postură să semnez mai multe harții, dintre care și pe aceasta, fiind într-un mediu ostil (sub amenințare că nu s-ar mai dori "să se colaboreze cu mine" de către un director de Banca) și aflat într-o stare conflictuală și, ca urmare a vicleniei angajatorului, acesta a reușit să îl facă să semneze un formular preconstituit de demisie. De aceea, ulterior a arătat prin cerere scrisă și înregistrată cu numărul 12760 din data de_, că nu a avut intenția de a demisiona.
Aceste lucruri au intervenit ca urmare a unei erori, iar ca atare a solicitat să se constate că acel act de demisie este lovit de nulitate, iar instanța de fond a omis să se pronunțe pe acest aspect.
Demisia devine irevocabilă odată ajunsă la cunoștința angajatorului. Dar, deoarece nu se poate stabili care dintre înscrisuri au fost aduse la cunoștința angajatorului mai întâi (iar ajungerea la cunoștința angajatorului are loc în momentul înregistrării respectivelor cereri în registrele sale de evidenta), demisia scrisă ca urmare a erorii sau înscrisul care dovedește chiar eroarea asupra demisiei, apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii și solicită instanțe de recurs să se pronunțe asupra acestei probleme de drept, deoarece ambele înscrisuri au fost aduse la cunoștința angajatorului. Cum însă sarcina probațiunii revenea angajatorului, și anume aceea de a proba ca un înscris a ajuns la cunoștința sa înaintea altuia, și acesta nu a făcut această probă, solicită instanței de recurs să se pronunțe asupra acestui aspect, pe care instanța de fond a omis sa-l cerceteze mai amănunțit.
Pârâta intimată C. B. SA - S. Z. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 55 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta astfel: a) de drept, b) ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea sau c) ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege.
Unul dintre cazurile prevăzute de lege în care contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a manifestării voinței unilaterale a unei dintre părți, îl reprezintă demisia.
Temeiul legal al încetării contractului prin demisie îl constituie art. 81 alin. 1 din Codul muncii, potrivit căruia demisia reprezintă actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Măsura încetării raporturilor de muncă în temeiul art. 81 alin. 1 din Codul muncii nu este condiționată sub aspectul fondului și a formei decât de existența acordului liber exprimat de către angajat în formă scrisă.
Drept urmare, dacă nu rezultă excepții din lege, încetarea contractului de muncă pe această cale nu este supusă altor condiții, înafara de cele ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabilă a oricărui act juridic unilateral.
Ca atare, în condițiile în care angajatul a semnat actul de încetare a contractului de muncă prin demisie, el nu poate invoca ulterior lipsa consimțământului.
În speță, reclamantul recurent P. V. în calitate de angajat, în temeiul contractului individual de muncă încheiat în anul 2003 pe durată nedeterminată, a depus în data de 7 septembrie 2012 la registratura societății pârâte o notificare privind încetarea raporturilor de muncă prin demisie începând cu data de 10 septembrie 2012 (f. 17 dosar fond).
Urmare a acestei cereri, pârâta prin rezoluția aplicată pe cererea reclamantului a renunțat la dreptul de preaviz conferit de dispozițiile art. 81 alin. 4 C.muncii, iar ulterior a emis nota de constatare nr. 380/_ (f. 19 dosar fond), prin care în temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 81 alin. 7 din C.muncii a constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantului cu începere de la data de 10 septembrie 2012.
Legalitatea măsurii angajatorul pârât care a procedat la emiterea notei de constare a încetării contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. c din Codul muncii, rezidă din faptul că cererea de demisie, care a fost redactată în termeni preciși, a fost semnată de către angajat, ceea ce dovedește voința clară a acestuia de a părăsi societatea, precum și existența unei manifestări de voință valabile în sensul încetării raporturilor de muncă.
Nulitatea demisiei - act juridic unilateral, implică analizarea îndeplinirii condițiilor esențiale de valabilitate la momentul încheierii acestuia, și cercetarea în acest fel a afectării consimțământului autorului actului la momentul exprimării manifestării de voință privind încheierea respectivului act.
Astfel, în cauza dedusă judecății, nu se poate susține că a existat o viciere a consimțământului reclamantului în vreun fel, dimpotrivă, el a avut reprezentarea exactă a actului încheiat, respectiv demisia, și a avut reprezentarea consecințelor juridice ale acestui act, respectiv încetarea raporturilor de muncă în cadrul instituției pârâte.
Într-adevăr, după înregistrarea cererii de demisie, reclamantul a formulat o nouă cerere prin care a arătat că nu și-a dat demisia, însă acest din urmă act, fiind ulterior celui prin care și-a exprimat dorința de a părăsi societatea, nu poate constitui o cauză de nulitate a cererii de demisie.
Așadar, susținerile recurentului referitoare la faptul că cele consemnate în notificarea de demisie nu sunt conforme cu realitatea, întrucât nu a fost de acord cu privire la încetarea contractului individual de muncă, se constată a fi nefondate.
Invocarea de către recurent a faptului că a fost în postura de a semna mai multe hârtii printre care și pe cea de demisie, nu constituie un temei suficient care să ducă la concluzia potrivit căreia reclamantul nu și-ar fi exprimat consimțământul cu privire la încetarea contractului individual de muncă prin demisie.
În cauza dedusă judecății s-a mai invocat de către recurent, ca motiv de anulare a demisiei, viclenia angajatorului, care a reușit să-l determine să semneze un formular preconstituit de demisie. Din modul de redactare al motivelor cuprinse în cererea de chemare în judecată și în recursul declarat,
pentru care reclamantul recurent solicită anularea demisiei, rezultă că se invocă dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul, în accepțiunea dispozițiilor art. 1214 Cod civil, presupune inducerea în eroare a autorului actului prin mijloace frauduloase săvârșite de cocontractant sau de către terț în scopul de a-l determina să încheie un anumit act, mijloace în lipsa cărora actul nu ar fi fost încheiat.
Însă, în cauza dedusă judecății, probele administrate în cauză nu au dovedit existența unor acțiuni sau inacțiuni din partea angajatorului care să aibă caracterul unor acte viclene sau frauduloase de natură să-l inducă în eroare pe salariat, astfel încât nu sunt întrunite condițiile impuse de textul legal menționat anterior, care să conducă la anularea demisiei reclamantului recurent.
Recurentul a mai arătat că a fost amenințat de către un director că nu se va mai dori să se colaboreze cu el, însă Curtea apreciază că amenințarea ca și viciu de consimțământ, deși invocată în acest fel de reclamant, nu a fost confirmată prin probele administrate în cauză, astfel încât nu se poate concluziona că nu ar fi fost liber exprimat consimțământul său la data demisiei.
Aspectele invocate de recurent în sensul că se afla într-un mediu ostil și într-o stare conflictuală la data semnării demisiei, reprezintă simple aprecieri de ordin subiectiv, acestea nefiind de natură să conducă vicierea consimțământului său.
Oricum, chiar și în situația în care notificarea de demisie nu a fost scrisă în întregime de reclamant, ci doar a fost completată pe un document tipizat pus la dispoziție de către angajator, reclamantul nu poate invoca ulterior lipsa sau vicierea consimțământului, întrucât prin semnarea acesteia și-a manifestat acordul cu privire la actul juridic respectiv și astfel și-a asumat toate consecințele juridice ce decurg din acesta.
Este real faptul că prin cererea adresată ulterior angajatorului și înregistrată sub nr. 12760/_, reclamantul a arătat faptul nu a dorit să-și dea demisia.
Recurentul a susținut că demisia devine irevocabilă după ce a ajuns la cunoștința angajatorului, însă arătă că în speță nu se poate știi care dintre cele două înscrisuri au fost aduse la cunoștința angajatorului mai întâi.
Curtea reține că o atare susținere este nefondată, deoarece din ordinea înregistrării celor două înscrisuri, reiese cu certitudine că prima dată a ajuns la cunoștința angajatorului cererea de demisie, aceasta fiind înregistrată sub nr. 12756/_, care așa cum a arătat și recurentul a devenit astfel irevocabilă, iar ulterior fost înregistrată cererea nr. 12760/_ prin care reclamantul a arătat că nu a dorit să demisioneze.
Dată fiind natura sa juridică, aceea de act juridic unilateral, demisia nu mai poate fi revocată după ajungerea ei la cunoștința angajatorului, decât cu acordul expres sau chiar tacit, dar neechivoc, al acestuia din urmă, acord care însă nu a existat în cauză, astfel încât cererea nr. nr. 12760/_ nu este de natură să producă efectele pretinse de reclamant.
Raportând normele legale enunțate la situația de fapt din prezenta cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect că nota de constatare a încetării contractului individual de muncă emisă de angajator este legală și temeinică, dovedindu-se expres și neechivoc existența manifestării acordului de voință al reclamantului cu privire la încetarea raporturilor de muncă derulate cu angajatorul pârât prin demisie.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale și cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, al căror înțeles nu a fost
schimbat, astfel încât nu sunt incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a fost indicat în cererea de recurs.
Pentru toate aceste considerente, cum hotărârea atacată este legală, Curtea în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 201 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. D. G.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond:C. N. C.
