Decizia civilă nr. 425/2013. Nulitate act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 425/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul L. FRANCISC împotriva sentinței civile 8948 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata pârâtă
O. M. C. N., având ca obiect nulitate act.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 29 ianuarie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 5 februarie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.8948 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins contestația formulată de contestatorul L. F. în contradictoriu cu intimata O. M. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 176/_
, intimata a decis că începând cu data de_ compartimentele tâmplărie, pictură, lăcătușerie și tapițerie vor fi conduse și vor trece în directa subordonare a domnului Toth Marton, sef formație muncitori și începând cu aceeași dată, contestatorul, sef atelier, va conduce compartimentele machiaj - perucherie, spălătorie, recuzită și cizmărie.
Potrivit prevederilor art. 40 alin.1 din Codul Muncii republicat, angajatorul are, în principal, printre altele, următoarele drepturi: să stabilească organizarea și funcționarea unității, să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat în condițiile legii.
Prin Decizia nr. 176/_, intimata a procedat la stabilirea măsurilor organizatorice în scopul eficientizării activității instituției, deoarece comportamentul contestatorului a afectat în mod direct calitatea spectacolelor și relațiile de muncă dintre diferite compartimente tehnice sau artistice.
Această decizie nu restrânge dreptul la muncă al contestatorului ci doar sfera de conducere a acestuia, având în subordine doar patru compartimente în loc de opt, cu menținerea funcției avută la data angajării și a salariului corespunzător acestei funcții stabilit prin contractul individual de muncă.
Reducerea numărului de compartimente din subordine nu echivalează cu o retrogradare din funcție și nici cu modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.
Față de cele arătate, primul capăt de cerere a fost respins întrucât prin emiterea deciziei contestate intimata si-a exercitat dreptul legal de a stabili organizarea și funcționarea unității și atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat.
Contestatorul a fost angajat la data de_ ca urmare a concursului organizat de intimată pentru ocuparea postului vacant de inginer - sef atelier. Ulterior, contestatorul a semnat mai multe fise a postului respectiv și nu a celui de sef serviciu cum acesta susține, întrucât acest sef serviciu nu a existat la data angajării contestatorului și nici după aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a operei aprobat prin Ordinul M. ui Culturii și cultelor.
Prin urmare, contestatorul nu poate fi încadrat pe o funcție care nu există în statul de funcții a instituției.
Așa fiind, cererea reclamantului privind repunerea în situația anterioară emiterii deciziei este lipsit de obiect și a fost respinsă, întrucât în prezent contestatorul ocupă postul de inginer cu funcția de conducere sef atelier care are în subordine patru compartimente cu aceeași salarizare, cererea de constatare că funcția deținută din_ până la data emiterii deciziei nr. 176/2012 era aceea de sef serviciu este neîntemeiată întrucât această funcție nu a fost aprobată în statul de funcții și nu este cuprinsă în organigrama intimatei, iar cererea de obligare a intimatei să modifice contractul individual de muncă este inadmisibilă întrucât modificarea contractului de muncă se poate face numai prin acordul părților, așa cum prevede art. 41 din Codul muncii republicat.
Contestatorul a primit drepturile bănești stabilite prin contractul individual de muncă și nu a făcut dovada vreunui prejudiciu moral, astfel că cererile privind obligarea intimatei să îi plătească drepturile salariale începând cu_ și suma de 10.000lei daune morale au fost respinse.
Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 Cod Procedură Civilă privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. F.
solicitând în principal în baza disp. art. 299 rap. la art. 312 alin. 5 C.proc.civ., admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, aceleiași instanțe - Tribunalul Cluj.
În subsidiar, a solicitat în baza disp. art. 299 rap. la art. 312 alin. 2 și 3 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale și motivarea dată de instanță este lacunară și extrem de lapidară.
Un prim motiv de recurs vizează insuficienta cercetare a fondului cauzei, în raport de motivele contestației și înscrisurile de puse la dosar. (art. 312 alin.5 teza 1 C.proc.civ.).
În apărare în fața instanței de fond, contestatorul, prin reprezentant convențional a solicitat încuviințarea administrării probei cu interogatoriul intimatei și a probei testimoniale, așa cum relevă practicaua sentinței atacate, probe ce au fost respinse ca neutile soluționării fondului cauzei.
Este de principiu că, instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de părți și de a motive pentru ce de admite sau respinge în totul sau în parte. Respingerea nemotivată a cererilor în probațiune face ca hotărârea să fie nelegală, deoarece nu se poate verifica rațiunea pentru care mijlocul de probă solicitat nu a fost admis, așa cum prevăd disp. art.168 C. proc. civ. raportat la art.268 afin.4 C. proc. civ.
Raportat la teza probatorie ce rezultă din chestionarul comunicat intimatei (a cărei poziție a fost de neopunere la administrarea probei interogatoriului și a audierii martorilor); respectiv dovedirea unor împrejurări corespunzătoare motivelor de fapt inserate în cadrul contestației, apreciază că administrarea unui
probatoriu de genul celui solicitat era absolut imperios necesar în deslușirea adevăratelor raporturi între părți, prin stabilirea în mod obiectiv a unei stări de fapt stabilită cu certitudine.
Din punctul de vedere al normelor comunitare, prin respingerea/neadministrarea probelor (interogatoriu și martori) se concluzionează că acțiunea pe care "a soluționat-o" instanța de fond nu a fost examinată în mod echitabil, fiind respinse de plano toate argumentele și apărările reclamatului, fiind astfel încălcate disp. art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea C.ED.O. din_, cauza Albina c/e României).
Probele judiciare trebuie să fie nu doar prevăzute de lege (altfel, ar rămâne sub forma dezideratului) ci și încuviințate și administrate efectiv, fiind o garanție a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este protejat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea, cauza R. împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000).
Modalitatea restabilirii dreptului reclamantului la un proces echitabil, care să aibă în vedere și susținerile sale prin probe administrate potrivit principiului nemijlocirii, este casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei instanței de fond, cu îndrumarea obligatorie de administrare a probelor respinse, în vederea aflării adevărului obiectiv în cauză.
În cauza de față, prin maniera redată s-a încălcat și principiul egalității de arme promovat de C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât probele administrate și depuse la dosar provin exclusiv de la partea intimată. Referitor la acest principiu instanța internațională precizează că "exigența legalității armelor în sensul, unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele în condiții în care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său.
Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale" (a se vedea, hotărârea nr. 27 din octombrie 1993, Dombo Beheer BV v. Olanda).
Legat de administrarea probelor provenite exclusiv de la intimată, în concret arăt că fișa postului anexată la dosarul cauzei nu poartă semnătura recurentului, iar ștampila aplicată pe fișa postului din 2007 este valabilă doar din anul 2010 și poartă inscripția M. Culturii și Patrimoniului Național, în loc de M. Culturii și Cultelor, iar fișa postului poartă semnătura actualului director general, Szep I. (de aceea a cerut să îi fie prezentată "Fișa postului" în original).
De asemenea, prin neadministrarea probei testimoniale a fost în imposibilitatea de a dovedi că atribuțiile postului recurentului erau atribuții de conducere identice cu cele ale șefului de serviciu, funcție instituită în anul 2010 și de asemenea nu au putut fi probate atribuțiile efective îndeplinite de către recurent.
Mai arătă că, în lipsa administrării probei testimoniale nu s-a putut dovedi în cauză dacă prin decizia contestată s-a " îmbunătățit" în mod real procesul de producție.
Un alt motiv de recurs vizează greșita interpretare a probelor administrate, nesoluționarea excepției invocate și aplicarea eronată a textelor incidente, instanța stabilind starea de fapt în mod greșit (art. 312 alin.3 rap. la art. 3041C. proc. civ.).
Competența șefului de atelier, conform "Regulamentului de organizare și funcționare" a Operei Maghiare, aprobat prin Ordinul nr. 2462/_ de Ministrul Culturii și Cultelor este identică cu competența sefului de serviciu, conform "Regulamentului de organizare și funcționare" a Operei Maghiare, aprobată prin Ordinul nr. 2623/_, de Ministrul culturii și patrimoniului
național, fiind doar schimbată denumirea funcției din "șef atelier" în "șef serviciu".
Instanța de fond a omis să observe că funcția de șef serviciu a apărut începând cu data de_, conform statului de funcții valabile pe anul 2010 existent la dosar. Atât în perioada premergătoare acestei date cât și după, până la emiterea deciziei nr. 176/_, recurentul a fost conducătorul compartimentului Serviciului tehnic, astfel încât, solicitarea formulată în cadrul petitului 3 al acțiunii era parțial admisibilă, în sensul că data de referință este
_ și nu 2007, pentru deținerea de către recurent a funcției de șef serviciu.
Prima instanță nu a soluționat cu precădere, deși avea această obligație prevăzută de art. 137 alin.1 C. proc. civ., excepția nulității deciziei contestate invocate de recurent în pagina 2 din motivarea contestației.
Cu toate că a invocat in terminis nulitatea deciziei atacate din perspectiva nesocotirii exigențelor cuprinse în art. 252 alin. 2 Codul muncii, instanța de fond nu analizează această excepție, implicit nu se pronunță asupra ei, acest procedeu fiind total incompatibil cu norma legală sus citată, ceea ce face ca sentința pronunțată să fie vădit nelegală.
Menține în fața instanței de recurs argumentele aferente acestui incident procedural, fără a le reitera, și în plus consideră că se justifică admiterea excepției având în vedere și faptul că această decizie a afectat în mod direct raporturile de muncă ale recurentului, prin modificarea considerabilă a fișei postului, fiind astfel obligatorie specificarea expresă a termenului de contestație și a instanței competente să o judece, chiar și situația în care nu este o decizie disciplinară.
Modificarea fișei postului implica acordul recurentului și eventual a unui act adițional, care în mod logic presupune acordul ambelor părți, ceea ce nu s-a întâmplat.
În plus, însăși pârâta a arătat că decizia contestată a fost dată ca urmare a unor sesizări din partea unor colegi, cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ale recurentului care au avut consecințe asupra spectacolelor și nu numai.
Faptele respective, potrivit Regulamentului de ordine interioară sunt considerate abateri disciplinare, ceea ce determina în mod obligatoriu cercetarea disciplinară a acestora în condițiile prevăzute expres de Codul muncii, finalmente aceasta concretizându-se printr-o decizie cu caracter disciplinar.
Intimata nu a cercetat aceste fapte, ci s-a mulțumit să dea curs sesizărilor fără a verifica veridicitatea acestora și modul în care se susține că au fost întârziate spectacolele.
În mod greșit, instanța de fond a considerat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 40 alin. 1 din Codul muncii. Este adevărat că potrivit acestui text legal angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității și atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii.
Astfel, în cauză trebuia lămurită legalitatea măsurii dispuse prin decizia contestată raportată la organigrama impusă de către M. Culturii și Patrimoniului Național, organigrama aprobată prin ordin al ministrului nefiind susceptibilă de a fi modificată, intimata neavând calitate să o modifice. Prin decizia contestată se modifică această organigramă, ceea ce în opinia recurentului este nelegal, adăugându-se practic o a doua funcție de șef atelier în persoana d-lui Toth Marton.
Instanța de fond a omis să cerceteze împrejurarea mai sus descrisă, în raport de petitul principal formulat în cauză.
Conform Deciziei nr.176/_ (Competențele șefului de atelier au fost reduse și față de competențele prevăzute de "Regulamentul de organizare și funcționare" a Operei Maghiare, aprobata prin Ordinul nr.2623/_, fără nici o justificare. Astfel, i-au fost lezate atât interesele legitime cat și dreptul la muncă. Nu a putut rezona cu această idee, deoarece la sfârșitul stagiunii acest post putea fi redus și, astfel putea fi înlăturat din colectivul Operei Maghiare prin reducerea postului. De aceea, a anunțat conducerea prin Adresa nr. 265 din _
, despre intenția sa de a sesiza organele de control abilitate, privind neregulile manageriale din O. M., ca urmare recurentul fiind sancționat în mod constant, ulterior fiindu-i chiar desfăcut contractul individual de muncă, în prezent fiind contestate toate deciziile emise de către intimată pe seama recurentului.
Astfel, i-au fost ridicate, consideră în mod abuziv, registrele de "Evidența ordinelor de lucru" și "Evidența numerelor de inventar" - și predate d-lui Toth Marton, șef formație, la insistențele directorului general, în baza "Procesului verbal" din data de_, luându-i orice posibilitate de control asupra gestiunii procesului de producție.
Cu privire la petitul de respingere a daunelor morale, arătă că acestea nu aveau cum să fie dovedite din moment ce toate probele propuse au fost respinse de către instanță, în cauză fiind vorba de o hărțuire morală a recurentului la locul de muncă, în sensul Directivei cadru 89/391.
Pârâta O. M. C. -N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea, în opinie majoritară, reține următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs, subsumat cererii recurentului de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, Curtea notează că, potrivit art. 312 alin.3 C.pr.civilă, aceasta se dispune în cazul în care fie prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, fie este necesară administrarea unor noi probe ce sunt inadmisibile în recurs.
Nici una din cele doua condiții nu este îndeplinită în cauză. Tribunalul a analizat fondul pretențiilor reclamantului, concluzionând în sensul netemeiniciei acestora. Sentința atacată cuprinde considerentele pe care acesta se sprijină, iar respingerea probelor testimoniale s-a făcut motivat de faptul că instanța de fond a apreciat că acestea sunt inutile dezlegării cauzei, considerând cauza lămurită prin prisma amplului probatoriului cu înscrisuri administrat de părți.
Curtea mai notează că, dat fiind caracterul devolutiv al prezentului recurs, lămurirea aspectelor contestate se poate face și în această fază prin completarea probațiunii cu înscrisuri, urmând a se constata în ce măsură aspecte neelucidate pot fi lămurite prin audierea martorilor.
Dincolo de considerentele teoretice corecte, dar cu caracter general, expuse de recurent prin memoriile de recurs, se reține că acesta punctează ca încălcare a dreptului său la apărare respingerea probei testimoniale prin care înțelegea să dovedească identitatea dintre atribuțiile exercitate în baza postului ocupat încă de la angajare și atribuțiile șefului de serviciu.
Or, aspectele contradictorii ale speței nu țin neapărat de conturarea stării de fapt sub acest aspect: ambele părți agreează teza potrivit căreia de la angajare și până în momentul emiterii deciziei atacate recurentul coordona activitatea a opt ateliere. Mai departe, dacă aceste atribuții sunt identice cu cele ale sefului de serviciu sunt aspecte ce pot fi dovedite prin înscrisuri (completate inclusiv în recurs), iar semnificația juridică a acestor fapte este o chestiune ce ține nu de
probațiune, ci de interpretarea și aplicarea legii. Ca atare, în mod corect administrarea probei testimoniale a fost apreciată ca fiind inutilă dezlegării cauzei, acest motiv de recurs apărând ca neîntemeiat.
Trecând la analizarea criticilor pe fond, se reține că reclamantul a fost angajat al societății intimate în baza contractului individual al muncă nr. 1432 din_ . Potrivit acestui contract, funcția pe care recurentul a fost angajat a fost aceea de șef atelier.
În ciuda acestui fapt, recurentul susține în esență că, în fapt, de la începutul raporturilor de muncă a exercitat atribuții de coordonare a activității personalului de scenă și a atelierelor de producție (atelier croitorie femei, atelier croitorie bărbați, atelier cizmărie, atelier tâmplărie, atelier pictură, atelier lăcătușerie, atelier de spălătorie), activitate specifică exercitării funcției de sef serviciu și nu șef atelier.
Or, deși intimata nu contestă exercitarea de către recurent a coordonării tuturor celor opt compartimente până în momentul deciziei atacate, Curtea constată că acest fapt nu este suficient prin el însuși pentru a duce la admiterea acțiunii.
Instanța de fond a reținut că admiterea acțiunii ar echivala cu modificarea contractului de muncă, în lipsa acordului părților, fapt inadmisibil în raport de prevederile art.41 din Codul muncii, republicat. Această aserțiune, deși corectă în principiu, trebuie reanalizată însă mai nuanțat, o lecturare a petitelor indicând faptul că, potrivit susținerilor recurentului reclamant, a existat acest acord între părți încă de la începutul derulării raporturilor contractuale, însă din eroare s-a trecut funcția de "șef ateliere"; în loc de cea de "șef serviciu";.
Prin urmare, curtea constată că, în vederea corectei dezlegări a cauzei de față, se impun a fi lămurite următoarele aspecte, prin raportare probatoriul administrat în cauză: dacă între părți a existat un acord, chiar tacit, între părți în vederea încadrării recurentului reclamant în funcția de șef serviciu, data la care ar fi survenit un astfel de acord, care ar fi efectele juridice ale acestui acestuia.
Cu privire la primul aspect, Curtea notează că termenii folosiți de către părți în cuprinsul contractului sunt foarte clari, nesusceptibil de interpretare, funcția pe care recurentul urma să își exercitate activitatea fiind aceea ce "șef atelier";. Deși acesta a solicitat inițial instanței modificarea contractului său de muncă prin precizarea "corectă"; a funcției sale ca fiind "șef serviciu"; nu a indicat și în ce a constat eroare care a dus la o reprezentare greșită ab initio a realității activității sale în chiar cuprinsul contractului său de muncă. Acest fapt este relevant cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost angajat ca urmare a promovării unui concurs, organizat exact pentru ocuparea acestei funcții de către intimată. Mai mult, actele ulterioare încheiat între părți( între care actul adițional din_ prin care contractul de muncă devine pe durată determinată -fila 17 dosar fond) fac referire la aceiași funcție - șef atelier - ceea ce confirmă faptul că ambele părți avea deplina reprezentare a conținutului real al contractului de muncă, inclusiv sub aspectul funcției și atribuțiilor reclamantului.
Mai mult, Curtea subliniază că nici un element, nici o probă din cuprinsul dosarului nu indică faptul că ambele părți ar fi intenționat încheierea unui contract de muncă pentru funcția de "șef serviciu"; și nu cea de "șef atelier";, de altfel nici măcar recurentul reclamant nu susține în mod explicit acest lucru. Ca atare, în lipsa acestui acord inițial, a "corecta"; contractul de muncă al reclamantului recurent în sensul solicitat de acesta nu înseamnă a corecta o simplă eroare materială și nici măcar a da prevalentă voinței reale a părților față de voința exprimată prin înscris, ci, pur și simplu, de a modifica contractul
inițial, fapt ar contraveni normelor imperative ale art.41 din Codul muncii, republicat, așa cum corect a notat și instanța de fond.
Adițional acestei concluzii, Curtea mai notează că, deși menționat în Regulamentul de organizare și funcționare a Operei Maghiare, aprobat prin Ordinul M. ui Culturii și Cultelor nr. 2462 din_ prevedea conducerea serviciului producție de către un șef serviciu, această funcție nu a fost aprobată la acea dată în statul de funcții al intimatei. Or, în condițiile în care intimata este o instituție bugetară, angajarea salariaților săi impun respectarea unor reguli stricte, acestea fiind limitate la funcțiile existente în statul de funcții. Astfel, potrivit art.4 alin.1 din OG 21/2007, instituțiile de spectacole sau concerte se înființează, se organizează și funcționează in subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale. Ca atare, o dată în plus, nu se poate reține temeinicia susținerilor recurentului reclamant potrivit cărora ar fi fost angajat în realitate pe funcția de sef serviciu și nu cea de șef atelier. De altfel, prin criticile formulate în recurs, chiar recurentul susține că acțiunea sa era parțial admisibilă prin raportare la data de_, dată la care a apărut funcția de șef serviciu în statul de funcții al intimatei.
Curtea urmează a verifica dacă ulterior încheierii contractului a intervenit o schimbare ce poate echivala cu o modificare, chiar tacită, a acordului inițial dintre cele două părți
Raportat la acest aspect, Curtea reține că, întradevăr, din compararea organigramelor depuse în cauză, a statelor de funcții, a fișelor posturilor amintite, se confirmă susținerea recurentului potrivit căreia desfășurarea activității sale în fapt se suprapunea peste atribuțiile șefului serviciu, în condițiile în care avea în coordonare toate cele opt ateliere din serviciul producție.
Faptul că intimata și-a dat acordul în vederea continuării activității sale în această formă după apariția noului post ar echivala cu o modificare implicită a contractului său de muncă. Or, această aserțiune, chiar dacă am achiesa de ea, nu este suficientă pentru a conduce la admiterea acțiunii reclamantului. Acordul de voință al părților este o prima condiție necesară pentru încheierea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, insă ea nu este suficientă atunci când legea prevede și alte condiții imperative pentru ca acordul părților să producă efecte juridice.
În speță, așa cum s-a arătat și mai sus, sunt aplicabile prevederile OG 21- 2007, privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, astfel cum aceasta a fost modificată și aprobată prin Legea 353/2007. Potrivit art.13 din acest act normativ, încadrarea personalului din instituțiile de spectacole sau concerte potrivit alin. (1) se face pe baza de concurs ori de examen, organizat în condițiile legii. Doar pe cale de excepție, în cazul contractelor individuale de munca încheiate pe durata determinata, angajarea se poate face si in mod direct, prin acordul parților.
Or, recurentul reclamă modificarea contractului său de muncă pe durată nedeterminată pentru ocuparea noului post de șef serviciu, fapt ce contravine prevederilor imperative mai sus citate, ce reclamă ocuparea postului prin concurs și nicidecum prin acordul părților. Este adevărat că recurentul a devenit salariatul intimatei prin concurs, însă, așa cum s-a argumentat anterior, acest concurs a vizat un alt post decât cel reclamant prin prezenta acțiune, ceea ce înseamnă că nu este îndeplinită condiția prevăzută imperativ de lege, pretențiile recurentului apărând și din acest punct de vedere ca neîntemeiate.
În ceea ce privește criticile recurentului privind nulitatea deciziei atacate, curtea reține ca acestea privesc, pe de-o parte, faptul că modificarea atribuțiilor postului ar echivala cu o modificare unilaterală nepermisă a locului său de
muncă și, pe de altă parte, aceasta ar reprezenta o sancțiune disciplinară simulată.
Față de primul argument, Curtea reține ca fiind corecte susținerile intimatei potrivit cărora stabilirea atribuțiilor corespunzătoare fiecărui angajat ține de atributul angajatorului consacrat prin dispozițiile art. 40 alin.1 lit.b din Codul muncii. Nu se poate reține că, procedând în acest mod, contractul de muncă al recurentului ar fi suferit vreo modificare unilaterală interzisă de art.41 alin.1 Codul muncii. Astfel, potrivit alin.4 al acestui articol, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului;b) locul muncii;c) felul muncii;d) condițiile de muncă;e) salariul;f) timpul de muncă și timpul de odihnă.
Aceste elemente sunt prevăzute în mod limitativ în textul amintit, iar din analiza înscrisurilor depuse în cauză rezultă că prin actul atacat în mod evident nu au fost modificate elementele prevăzute de lit.a-b sau d-f, fapt de altfel necontestat de recurent.
În ceea ce privește lit.c, Curtea notează că modificare felului muncii nu echivalează cu modificarea atribuțiilor salariatului, fapt ce rezultă inclusiv din art. 40 precitat, ce permite explicit angajatorului sa stabilească și implicit să modifice atribuțiile salariatului în funcție de nevoile sale. Este adevărat că atribuțiile salariatului configurează felul muncii sale, constituind un raport parte- întreg, însă în timp ce felul muncii este unic și predeterminat prin contractul
individual de muncă, atribuțiile sunt variabile ca întindere, putând fi extinse sau restrânse în funcție de modul în care angajatorul înțelege să își desfășoare activitate.
Este perfect legitim a lăsa angajatorului atributul gestiunii activității sale, a-i permite să o organizeze în maniera în care o consideră optimă, pentru că răspunderea sa operează nu doar în raport de fiecare salariat, ci și în raport de toți aceștia, priviți ca o colectivitate. Ca atare, angajatorul este cele chemat să găsească un just echilibru între interesele fiecărui salariat, ale colectivului de salariați și ale societății însăși, puterea sa de apreciere fiind extrem de largă și cenzurabilă doar în cazul săvârșirii unui abuz.
Or, în cauză, aceste limite nu au fost depășite. Intimata a apreciat că bunul mers al activității este afectat de modul în care recurentul coordonează toate cele opt compartimente și a înțeles să îi reducă atribuțiile de control la patru dintre ele. Din punctul de vedere al acesteia, comportamentul recurentului a afectat în mod direct calitatea spectacolelor și relațiile de muncă dintre diferitele compartimente tehnice sau artistice. Înscrisurile depuse în fața instanței de fond (ce includ inclusiv o plângere a salariaților adresată M. ui culturii, la care este anexata lista cu peste 200 de semnături ale acestora - filele 92 și urm.) relevă existența unor situații tensionate între recurent și restul colectivului, ceea ce face ca măsura luată de intimata pârâtă să apară ca una rezonabilă, în limitele puterii sale de apreciere recunoscute de lege.
Considerentele de mai sus exclud si susținerile recurentului potrivit cărora decizia atacată ar ascunde o sancțiune disciplinară, nulă pentru neîndeplinirea procedurii specifice acestui tip de răspundere. Acestora li se adaugă un alt motiv și anume acela că, în mod firesc, dacă ar fi existat o răspundere disciplinară, aceasta ar trebui concretizată prin aplicarea unei sancțiuni prevăzute limitativ de art.248 Codul muncii. Or, o astfel de sancțiune nu există: salariul recurentului nu a fost modificat și nici nu se poate echivala măsura luată cu o retrogradare într-o altă funcție( cu atât mai mult cu cât nu s-a reținut ocuparea de către acesta a funcției de sef serviciu), în condițiile în care acesta ocupă în continuarea funcția de sef ateliere, păstrându-și atribuțiile de control specifice atribuțiilor sale, astfel cum acestea au fost modificate.
Recurentul susține că faptele imputate conturează elementele unei abateri disciplinare, însă chiar dacă ar fi așa, atributul disciplinar aparține angajatorului; acesta și-l poate exercita în cadrul procedurii disciplinare sau, dimpotrivă poate alege luarea unor măsuri administrative fără caracter sancționator, renunțând la atitudinea punitivă, așa cum s-a decis în speță.
În final, curtea mai reține că, nefiind în prezenta unei decizii de sancționare, nu sunt incidente nici motivele de nulitate absolută prevăzute de art.252 Codul muncii, privind lipsa indicării termenului pentru contestație și a instanței competente.
În ceea ce privește petitul privind obligarea intimatei la plata daunelor morale, curtea notează că, în condițiile în care susținerile reclamantului recurent privind caracterul ilegal al măsurii atacate nu au fost reținute, nu este îndeplinită prima condiție necesară pentru atragerea răspunderii intimatei, aceea a săvârșirii unei fapte ilicite. Este adevărat că în recurs acesta invocă că fapta ilicită ar consta și într-o hărțuire morală la locul de muncă, dar afirmația sa este una generală și a fost în consecință verificată de instanță prin prima motivelor subsumate primelor petite, motive ce, așa cum s-a argumentat, nu au fost confirmate de probe și legislația aplicabilă în cauză. Așa fiind, și aceste pretenții apar ca nefondate.
În consecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 raportat la art.304 ind.1 C.pr.civilă, Curtea, cu opinie majoritară, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L.
F.
împotriva sentinței civile nr. 8948 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ 2, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, cu opinie separată, ca nefondat recursul declarat de reclamantul
L. F.
împotriva sentinței civile nr. 8948 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ 2, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
cu opinia separată,
în sensul admiterii recursului.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: P. U.
MOT. EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez întemeiat recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii contestației formulate, potrivit art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În acest sens, rețin că nu se contestă de către partea adversă, ba chiar se afirmă de către aceasta ceea ce reiese din fișele postului (înscrisuri depuse la dosar de către angajator), anume, faptul că reclamantul a exercitat în mod efectiv funcția de șef ateliere, în sensul de a coordona toate cele 8 ateliere în discuție.
Din organigrama anexă la regulamentul de organizare și funcționare a Operei Maghiare din 2004 (filele 5-11 dosar fond) reiese faptul că în subordinea directorului adjunct se află serviciul producție, ateliere, scenă, tehnic, ce are în subordine, la rândul său, cele 8 ateliere pe care le coordona reclamantul.
Prin urmare, chiar din anul 2007, de la angajare, reclamantul, deși funcția sa se numea cea de șef ateliere, deținea în fapt pe cea de șef serviciu, fiind de la sine înțeles că un serviciu este condus de un șef serviciu, în lipsa precizării în cuprinsul organigramei a denumirii funcțiilor aferente serviciilor, departamentelor și atelierelor din organigramă. Era deci impropriu denumită, funcția reclamantului, ca fiind cea de șef ateliere.
Reclamantul a fost încadrat la data de_ pe funcția de "inginer gr. pr. I
șef atelier";, având stipulat în contract individual de muncă un spor de conducere de 25 %.
În fișa postului său era stipulată subordonarea directă a acestuia față de directorul adjunct economic.
De asemenea, în fișa postului reclamantului de la începutul anul 2011, rezultă că acesta deținea un post de conducere (fila 70 dosar fond), fiind subordonat directorului general și coordonând activitatea echipelor de montatori decor, costumieri, mobilă, tapițerie scenă, recuziteri, tehnic iluminat, tehnic sonorizare, coafură, croitorie femei, croitorie bărbați, lăcătușerie, tâmplărie, pantofărie, pictură și tapițerie (fila 71 dosar fond).
Or, coroborând aceste date cu cele din organigrama din anul 2004, valabilă și ulterior, reiese că funcția exercitată efectiv de reclamant a fost cea de șef serviciu.
Este adevărat că în statul de funcții al instituției, valabil de la_ (filele 88-89 dosar fond) era trecută funcția de șef atelier, dar ambele părți recunosc faptul că reclamantul nu exercita această funcție, ci pe cea de "șef ateliere";, o funcție nemenționată nici în statul de funcții, nici în O.G. nr. 10/2007, unde la anexa VI/1c, vizând indemnizațiile de conducere comune, nu este prevăzută funcția de șef ateliere, ci fie aceea de șef serviciu, fie aceea de șef atelier.
Or, nefiind șef atelier, ci având în subordine toate atelierele subordonate unui serviciu, reiese cu evidență că în fapt, reclamantul deținea funcția de șef serviciu.
Din multitudinea de înscrisuri depusă la dosar, reiese crearea unui conflict în cadrul instituției, începând din decembrie 2011, existând reclamații atât din partea reclamantului îndreptate împotriva conducerii, pentru anumite cheltuieli din banii instituției a căror contravaloare nu se regăsește faptic, cât și reclamații împotriva reclamantului, formulate de angajați ai instituției, prin care se reproșează faptul că reclamantul a denigrat instituția la nivelul ministerului tutelar.
În acest context, este scos la concurs postul de șef serviciu, serviciul producție, ateliere, securitatea și sănătatea muncii, prevenirea și stingerea incendiilor, conform anunțului nr. 278/_ (fila 22 dosar fond).
De asemenea, prin decizia nr. 176/_ (fila 24 dosar fond), s-a decis ca începând din_, compartimentele tâmplărie, pictură, lăcătușărie și tapițerie că fie trecute în directa subordonare a d-nului Toth Marton, dată începând cu care, se arată, reclamantul, șef atelier, va conduce compartimentele machiaj- perucherie, spălătorie, recuzită, cizmărie.
Or, apreciez că funcționarea unui salariat pe un anumit post nu poate fi stopată și să fie înlocuită funcția exercitată de acesta cu o alta, fără a se încălca interdicția adusă de art. 41 alin. 3 lit c) Codul muncii, ce vizează inadmisibilitatea modificării felului muncii altfel decât prin acordul părților.
Reiese cu claritate că de la începutul anului 2012, a fost modificat felul muncii reclamantului, decupându-se jumătate din atribuțiile sale și fiind atribuite altui angajat, pentru a se scoate ulterior la concurs chiar postul pe care acesta l-a ocupat încă de la angajare.
O atare situație echivalează cu înlocuirea reclamantului de pe funcția deținută pe o alta, inexistentă în statul de funcții și în organigramă, acestea necuprinzând o etapă intermediară între serviciul producție, ateliere, scenă, tehnic și atelierele subordonate acestuia.
Prin organigrama Operei Maghiare de Stat anexă la O.M.C.P.N. nr. 2623/_ (fila 62 dosar recurs) s-au adus modificări situației anterioare, în sensul că în subordinea serviciului producție, ateliere, securitatea și sănătatea muncii, prevenirea și stingerea incendiilor, figurează acum atelierul de producție, având în subordine 8 compartimente, precum și 5 formații, de asemenea subordonate serviciului producție, însă din compararea denumirii acestor compartimente și formații cu echipele avute în subordine de către reclamant încă de la încadrare (filele 81-82 dosar recurs) reiese perfecta identitate între noile compartimente și formații create și atelierele pe care le coordona reclamantul anterior acestei modificări a organigramei.
Prin urmare, consider că modificările din cuprinsul unei organigrame trebuie să fie transpuse în realitate prin respectarea atribuțiilor avute anterior, o atare modificare nefiind de natură a determina retrogradarea persoanelor din funcțiile pe care le-au deținut, în măsura în care în noua organigramă se regăsesc funcții echivalente cu cele deținute anterior.
Nu consider că au fost aduse argumente consistente care să tindă la a dovedi caracterul nelegal al cererii reclamantului, cu alte cuvinte, încălcarea anumitor dispoziții legale imperative prin cererea sa.
De asemenea, nu consider că în virtutea dreptului său de a asigura organizarea unității, angajatorul poate modifica funcția unui salariat la un moment dat.
Cât privește dreptul angajatorului de a stabili atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, consider că acest drept nu îl include pe cel de a-i modifica în acest fel funcția. Stabilirea atribuțiilor este, în opinia mea, o detaliere a felului muncii, o descriere a operațiilor care compun munca, un fapt inițial, asupra căruia, prin încheierea contractului individual de muncă, părțile cad de acord și angajatorul nu poate ulterior, altfel decât prin mutuus disensus, să modifice pe cale unilaterală acest element esențial în contract, felul muncii, despre care în mod expres statuează art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii că nu poate fi modificat unilateral. Este deci de neprimit o modificare a atribuțiilor unei funcții prin care să se tindă la modificarea felului muncii sau a funcției deținute.
Față de aceste considerente, nu consider necesară analizarea ipotezei avansate de reclamant în ce privește echivalarea măsurii luate în contra sa cu o sancțiune disciplinară.
JUDECĂTOR,
T.
Red., dact. I.T.
