Decizia civilă nr. 2631/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2631/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
D. G.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. C. M. împotriva sentinței civile nr. 648 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr._ *, privind și pe pârâta intimată SC O. P. SA și chematele în garanție intimate D. G. A F. P. B. -N., A.
P. B., A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. D. C. ANAF, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, av. Neamț C., în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate SC O. P. SA.
De asemenea, se constată că la data de 13 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei chemate în garanție ANAF întâmpinare.
Se mai constată că la data de 14 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei chemate în garanție D. G. a F. P. B. -N. întâmpinare.
Se comunică câte un exemplar din întâmpinările formulate de ANAF și D.
a F. P. B. -N. reprezentantei pârâtei intimate, care depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând în esență că instanța de rejudecare a calificat natura juridică a litigiului ca fiind de dreptul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Cheltuielile de judecată în recurs vor fi solicitate pe cale separată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 648 din 14 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr._ *
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F. P. B., D. G. a
F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B., și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC
"O. P. "; SA.
S-au respins ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
"O. P. "; SA și s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta R.
C. M. împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 1043,98 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P.
"; SA față de A. | N. | de A. | F. | ca neîntemeiată și față de A. | F. | |
P. B., D. | G. | a F. | P. | B. -N. și D. G. | de A. |
a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B., conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă decizia nr. 72 din 13 iunie 2006 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată reclamantei cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acesteia în P., a fost de 10.631 lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2006 și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA( file 164-172) și în cuprinsul cărora a menționat, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere a rezultat că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 2025 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P.
B., reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu au fost incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate
în garanție A. | F. | P. | B. | , D. | G. | a F. | P. | B. | -N. | |
, A. N. | de A. | F. | B. | și D. | G. | de A. | a M. | C. |
din cadrul A. N. de A. F., tribunalul a apreciat că acestea nu au
calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs. În litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale nu a existat un raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte, rezultând din virarea sumelor reținute de SC O. P. SA de la reclamantă la
organul fiscal și că în raport cu reclamanta între aceste pârâte nu au existat relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Prin urmare, lipsind legitimarea procesual pasivă în raport de pretenția dedusă judecății, excepția invocată de pârâte, ce au și calitatea de chemate în garanție a fost întemeiată, motiv pentru care a fost admisă și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă
împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta O. P., excepție ce s-a impus a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței este neîntemeiată.
Tribunalul a reținut că sub acest aspect au fost relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamanta a fost nemulțumită de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această obligație i-a revenit și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și
impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta SC O. P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu a fost aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă și în care nu s-a contestat măsura încetării raporturilor de muncă între părți, situație în care era aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit. a) Codul muncii(în vigoare la data promovării acțiunii)și invocat de pârâtă, s-a impus respingerea acestei excepții.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de A. F. și A. N. de
A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamanta a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantei nu a fost inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire
a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu a fost prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantei împotriva pârâtei a fost admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de
A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N., reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu a fost una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea s- a referit la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f s-a menționat ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 1899/2004, prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamantă, pe de o parte, și pârâta O. P., respectiv chematele în garanție, pe de altă parte, a existat divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, tribunalul a găsit-o întemeiată și a fost admisă această excepție pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor reclamantei, în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs, în acest gen de litigii au fost aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, și nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală. Acest termen de prescripție ar fi
fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu a fost aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a apreciat că în speță nu a fost vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței. Astfel, potrivit art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă a constat în plata unor drepturi
salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Reclamanta a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere, iar termenul de prescripție de 3 ani curge de la data plății, respectiv a reținerii impozitului, iar în speță aceasta a fost realizată în luna iunie 2006.
Având în vedere faptul că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată de reclamantă în data de 01 aprilie 2010, tribunalul a constatat că reclamanta nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani, acțiunea fiind formulată ulterior
împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în iunie 2009, motiv pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O.
P. SA.
Cât privește excepția invocată de chemata în garanție A. N. de A.
F. B., a lipsei calității procesuale pasive, aceasta nu a fost întemeiată în condițiile în care ea este organul de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Economiei si
F., finanțata de la bugetul de stat potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F. .
Calitatea de chemată în garanție o are A. N. de A. F. B.
, astfel că cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N. - A. F.
P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. a fost respinsă pentru lipsa calității de chemat în garanție.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, pentru considerentul neexercitării acesteia în termenul de prescripție, în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A.
F. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R. C. M.,
solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurentaa a arătat că suma datorata de pârâta O.
P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâta și virat către bugetul statului.
În aceasta situație, fiind vorba de un impozit reținut de la reclamantă, sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din OG 61/2002, termenul de prescriptive fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
Cu toate ca SC O. P. SA susține că nu i-a acordat în totalitate salariile compensatorii motivat de faptul ca ar fi reținut și virat impozitul către chematele în garanție, consideră că acest impozit nu se datora, deoarece potrivit art.55 al.4 lit. j din Legea 571/2003 privind codul fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Este adevărat că potrivit punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum și orice sume de natura salariala primate în baza unei legi special, indiferent de perioada la care se refera, și ce sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractual de munca, însă, instant constata ca prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de guvern, în executarea unei legi, act normativ cu forța juridica superioara, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordona.
Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contravine prevederilor art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt
incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plați compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul ca plățile compensatorii acordate reclamantului, căruia i s-a desfăcut contractul individual de munca, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculate, reținut și virat de pârâta bugetului de stat.
În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de munca și programului de concediere colectiva, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiata acțiunea recurentei.
Intimata SC O. P. SA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata chemata în garanție A. N. DE A. F. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Intimata DGFP B. -N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs privitoare la fondul cauzei.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. C. M. împotriva sentinței civile nr. 648/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr._ * pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. D. G.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: I. C.
GREFIER
G. C.
