Decizia civilă nr. 2632/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ ***
DECIZIA CIVILĂ NR. 2632/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
D. G. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. T. împotriva sentinței civile nr. 653 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ ***, privind și pe pârâții intimați SC OMV P. SA, A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. D. C. A. și pe
chematele în garanție intimate D. G. A F. P. B. -N. și A.
F. P. B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC OMV P. SA, av. Neamț C., în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate SC OMV P. SA prin care solicită respingerea recursului.
De asemenea, se constată că la data de 17 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei chemate în garanție
D. G. a F. P. B. -N. întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Se comunică câte un exemplar din întâmpinare reprezentantei pârâtei intimate, care depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate SC OMV P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând în esență că instanța de rejudecare a calificat natura juridică a litigiului ca fiind de dreptul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Cheltuielile de judecată în recurs vor fi solicitate pe cale separată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 653 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr._ ***, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F. P. B.
, D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și
D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A.
F. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC "OMV P. "; SA.
A fost respinsă ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
"OMV P. "; SA B. și s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta A. T. împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC "OMV P. "; SA suma de 783,77 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "OMV
P. "; SA față de A. N. de A. F. ca neîntemeiată și față de A.
F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. B. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele
:
Prin Sentința civilă nr. 563/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. _ ** a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC OMV P. SA, și, în
consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. T. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamanta A. T. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
, și, în consecință a fost obligată pârâta A. N. de A. F. -
G. de A. a M. C. să restituie reclamantei suma de 3.037 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC OMV P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. -
D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de
1.190 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC OMV P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.
Prin Decizia civilă nr. 9100/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva Sentinței civile nr. 563/2012 a Tribunalului B. N.
, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. _ **, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art. 315 alin.1 C.pr.civ., instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamantă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care aceasta este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune în a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de
impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Examinând cauza în rejudecare, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B., conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 70 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art. 6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată reclamantei cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acesteia în P., a fost de 15.947 lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2007 și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC OMV P. SA( file 155-162) și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta OMV P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A.
N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 3037 lei
cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate în garanție A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N., A.
N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. invocată de acestea prin întâmpinările depuse la dosar, tribunalul a apreciat că acestea nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către
instanța de recurs. În litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale nu există un raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte, rezultând din virarea sumelor reținute de SC OMV P. SA de la reclamantă la organul fiscal și că în raport cu reclamanta între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMV P. SA
, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta OMV P., excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței.
Tribunalul a reținut că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamanta este nemulțumită de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor
datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art. 315 alin.1 C.pr.civ., reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta SC OMV P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă și în care nu se contestă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, situație în care era aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit. a) Codul muncii (în vigoare la data promovării acțiunii) și invocat de pârâtă, s-a impus respingerea acestei excepții.
Neîntemeiată a fost apreciată și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC OMV P. SA, tribunalul a găsit-o întemeiată și a admis această excepție pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor reclamantei,
în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs, în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, și nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală. Acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a apreciat că în speță nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Astfel, potrivit art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Reclamanta a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere, iar termenul de prescripție de 3 ani curge de la data
plății, respectiv a reținerii impozitului, iar în speță aceasta a fost realizată în luna iunie 2006.
Având în vedere faptul că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată de reclamantă în data de 08 aprilie 2010, tribunalul a constatat că reclamanta nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție.
Cât privește excepția invocată de chemata în garanție A. N. de A.
F. B., a lipsei calității procesuale pasive
, aceasta nu este întemeiată în condițiile în care ea este organul de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Economiei si F.
, finanțata de la bugetul de stat potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F.
S-a reținut că impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către pârâta OMV P. SA - mare contribuabil, și cum, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de chemata în garanție A. N. de A. F.
B., aceasta are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei, motiv pentru care tribunalul a respins excepția
invocată.
Prin urmare, calitatea de chemată în garanție o are A. N. de A.
F. B., astfel că cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N. - A.
P. B., D. G. a F. P. B. -N. și
D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. B. a fost respinsă pentru lipsa calității de chemat în garanție.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, pentru considerentul neexercitării acesteia în termenul de prescripție, în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC OMV P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC OMV P. SA împotriva chematelor în garanție
A. F. P. a municipiului B., D.
a F. P. B. -N. și D. generală de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. și D. G. a F. P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că reclamanta se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrisă, motiv pentru care a fost obligată să plătească pârâtei SC OMV P. SA suma de 783,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă, potrivit chitanțelor justificative depuse la dosar în toate fazele procesuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. T.,
solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că suma datorată de pârâta OMV
P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost
desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004, nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantei în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC OMV P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC OMV P. SA la plata către recurentă a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariile compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta S.C. OMV P. S.A., a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către A. N. de A.
F.
s-a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentințe atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC OMV P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentei sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs relative la fondul cauzei.
Deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ., recurenta nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. T. împotriva Sentinței civile nr. 653 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ ***, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. D. G.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: I. C.
