Sentința civilă nr. 757/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚ A CIV IL Ă NR.757 /F/2013 Ședința publică din data de 27 februarie 2013
Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător
GREFIER: N. G.
Cu participarea asistenților judiciari
L. Z. S. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii privind acțiunea civilă formulată de reclamanta V.
S.
împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA și S.
N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA- S. M.,
având ca obiect pretenții.
Cauza s-a judecat în fond la data de 13 februarie 2013, concluziile fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat inițial pronunțarea sentinței pentru data de 20 februarie 2013, iar ulterior amânarea pronunțării sentinței fiind amânată pentru data de_ .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta V. S. a chemat în judecată pe pârâtele: S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M. "; S.A. B. și
S. M. a SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. ,,C. M., solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu rezultate prin luarea în calcul a salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri pe perioada octombrie 2009- martie 2010, față de sumele efectiv primite, actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata diferențelor dintre prima de vacanță pentru anul 2009, prima de Crăciun pentru anul 2009, salariul suplimentar pentru anul 2009 și parțial pentru anul 2010; cele 6 salarii compensatorii, toate determinate în funcție de un salariu de bază minim brut de 700 lei și sumele efectiv încasate, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective; precum și la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii, s-a arătat faptul că reclamata a fost angajata societăților pârâte în baza unui contract individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată, până în luna martie 2010 când reclamanta a fost disponibilizată în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, datorită situației economico-financiare dificile a acesteia.
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - martie 2010 reclamantei i s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei. Pornind de la acest salariu minim brut
de bază, s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându- se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință (octombrie 2009 - martie 2010) era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr. 722/2008, încheiat pe anii 2008-2010.
Reclamanta a mai arătat că acest Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) litera c) din Legea nr. 130/1996.
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de
170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Prin urmare, reclamanta a susținut că salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură era mai mare decât cel stipulat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități pe perioada octombrie 2009-martie 2010.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;
(2) contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
1^I (3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă ale căror dispoziții sunt invocate în cauză), potrivit cărora: "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art.30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte, reclamanții au mai arătat că art.37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin.(1) din Legea nr. 130/1996 republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Din coroborarea acestor texte de lege, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Prin urmare, reclamanții au arătat că, deși prin contractul individual sau colectiv de muncă la nivel de unitate se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Astfel, în cazul de față, s-a considerat că pentru respectarea dispozițiilor art. 8 și art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996, pârâtele trebuiau să calculeze drepturile salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, la care urmau să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației fiecărui reclamant, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănești, care se determinau prin raportare la salariul minim brut
de bază (salariu minim brut de bază de 700 lei, potrivit legii, nu de 570 lei, respectiv de 600 lei).
Reclamanții au mai arătat că, având în vedere faptul că primele solicitate se acordă prin raportare la salariul minim de bază, se impune în mod implicit și recalcularea acestor prime și obligarea pârâtelor la plata diferențelor astfel rezultate, sume actualizate la zi cu rata inflației.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. (nr. 2836/2006) pe anii 2006-2008, valabil până la data de _
, "pentru muncă ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv".
De asemenea, art. 71 din același contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare; pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare";.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anul 2009, potrivit art. 61 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri, s-a stabilit că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, indemnizație de concediu care se stabilește în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr.65/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003, respectiv a art. 145 din aceasta.
Ținând cont de faptul că de la data la care trebuia să primească sumele arătate anterior și până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale, reclamanții au mai arătat că, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, se impune ca aceștia să primească sumele datorate de pârâte într-un cuantum actualizat în raport de indicele de inflație.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.130/1996, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități nr. 2836/2006; Codul muncii.
Pârâta S. M. a Societății Naționale de T. F. de M. ,,C. M. "; SA în nume propriu și în calitate de mandatar al Societății Naționale de T. F. de M.
,,C. M. "; SA, a depus întâmpinare(f.29) prin care a
invocat: - excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanta nu poate invoca CCM la nivel de ramură transporturi cât timp la nivel de unitate era în vigoare un contract colectiv de muncă, precum și datorită faptului că la nivel de unitate partenerii sociali au decis înghețarea salariilor pentru anul 2009- 2010; - excepția prescrierii, în temeiul art.268 alin.1 litera e din Codul muncii, apreciind că este incident termenul de prescripție de 6 luni, cât timp se solicită drepturi bănești prevăzute în CCM, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune, conform art.268 lin.1 litera c în privința diferenței de primă de concediu de odihnă aferentă anului 2009, față de data primirii acestei sume, luna iulie 2009.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât modificarea salariului nu poate avea loc fără respectarea procedurii din contractele colective de muncă și încadrarea în cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Guvern, la propunerea Ministerului T. urilor. Analizând cu prioritate excepțiile invocate se reține că excepția inadmisibilității este neîntemeiată și va fi respinsă, având în vedere că în cazul conflictelor de muncă nu este
prevăzută p procedură administrativă prealabilă obligatorie.
În realitate motivele invocate în susținerea acestei excepții reprezintă apărări ce privesc fondul pretențiilor.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, invocată de pârâte, nu este întemeiată și tribunalul o va respinge.
Obiectul acțiunii îl constituie plata diferențelor de salariu, ori, conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.
Ca atare, aceste diferențe de salariu sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Conform art. 229 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Drept urmare, s-a reținut că în contractul colectiv de muncă sunt cuprinse dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, republicat, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtelor, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Prin urmare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate ori plata unor diferențe salariale rezultate din recalcularea salariului de bază, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Dreptul la acțiunea pentru plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut de acordat reclamanților, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, solicitată pentru perioada octombrie 2009
-martie 2010, a început să curgă diferit, pentru fiecare lună în parte, de la data la care se plătește salariul aferent lunii anterioare, acesta fiind momentul la care s-a cunoscut că salariul nu s-a acordat la nivelul solicitat de 700 lei (astfel, de ex.pentru luna octombrie 2009, prescripția curge de la data plății salariului aferent acestei luni, adică din noiembrie 2009) iar în privința diferențelor referitoare le primele și salariile compensatorii solicitate termenul de trei ani curge de la data acordării acestora.
Având în vedere că prima pentru concediul de odihnă din anul 2009 a fost încasată de reclamantă în luna iulie 2009(f.40) iar acțiunea a fost promovată al data ed 29 octombrie 2012, tribunalul constată că acțiunea a fost promovată după împlinirea termenului de trei ani prevăzut de art.268 alin.1 litera c, astfel că în privința diferenței de primă de concediu pentru anul 2009 excepția prescrierii dreptului la acțiune este întemeiată și va fi admisă iar această cererea va fi respinsă ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Referitor la toate celelalte drepturi acțiunea a fost promovată în termenul legal de trei ani astfel că se va cerceta fondul pretențiilor.
Referitor la fondul pretențiilor tribunalul reține că reclamanta a fost angajata pârâtelor până la data de 19 martie 2010(f.9).
Se reține că reclamanta invocă dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. Dispozițiile art.41 alin.3 lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul
Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/_, și-au încetat valabilitatea la data de_, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/_ a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În ceea ce privește perioada octombrie 2009-martie 2010, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit.a) din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanta, precum și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform disp.art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea pârâtă, a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă pe anii 2009/2010, înregistrat sub nr.2584/_, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1713/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, reclamanta are înscris în carnetul de muncă mențiunile privind: salariul stabilit, începând cu data de_, cu precizarea că acesta a avut la bază actul adițional nr.2093/_ la Contractul colectiv de muncă. Tot din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar rezultă că, în privința modificărilor salariale intervenite în anul 2008 și în anul 2010, în temeiul Contractelor colective încheiate la nivel de unitate, angajatorul și-a îndeplinit obligația de informare a salariaților, conform disp.art.17 alin.2,3 și 5 din Codul muncii, salariatul semnând în acest sens actele adiționale încheiate în acest sens(f.25).
Totodată, art.1 lit.d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit.art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Mai mult, analizând în cauză mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantei în anul 2009 aceasta s-a aflat în șomaj tehnic, ceea ce evidențiază, pe de o parte, dificultățile economice ale recurentei iar, pe de altă parte, încercarea acesteia de a păstra în această perioadă personalul angajat, cu atât mai mult cu cât, din conținutul deciziei de concediere(f.9) rezultă că societatea a trecut în anul 2010 printr-o procedură de restructurare și reorganizare.
În perioada în care reclamanta a avut contractul individual de muncă suspendat, conform art. 52 alin.1 lit.d) din Codul muncii, pentru întreruperea temporară a activității angajatorului, din motive economice, tehnologice, structurale și, conform disp.art.53 alin.1 din cod, aceasta a beneficiat doar de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de baza corespunzător locului de munca ocupat.
De altfel, conform disp.art.44 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr.722/2008, "în cazuri excepționale, când din motive tehnice sau din alte motive neimputabile salariaților activitatea unității a fost întreruptă, salariații vor primi 75% din salariul de bază minim brut individual avut și sporul de vechime al acestuia, cu condiția ca încetarea activității să nu se fi produs din vina lor și dacă în tot acest timp au rămas la dispoziția unității. Prin negocieri în cadrul comisiei paritare constituite la nivel de grup de unități sau unitate se vor stabili cazurile excepționale precum și modul concret de realizare a prevederii de a rămâne la dispoziția unității, prezenți în incinta unității în așteptarea reluării activității sau de a rămâne la domiciliu, de unde să poată fi convocați de unitate.";
Având în vedere cele anterior expuse, nu se poate reține că, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantei, pârâtele au încălcat dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, astfel că acțiunea acesteia, cu excepția cererii în privința căreia tribunalul a reținut că este prescrisă, nu este întemeiată și va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte prime și adaosuri salariale și aplăților compensatorii.
Pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtele S. | N. de T. | ||
F. | de M. "C. M. "; S.A. B. , reprezentată în proces de S. | M. | a Societății |
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de S. | N. | de T. | ||
F. | de M. "C. M. "; S.A. B. , reprezentată în proces de S. | M. | a Societății |
H O T Ă R Ă Ș T E
Naționale de T. | F. | de M. "C. M. "; SA și S. | M. | a Societății Naționale |
de T. F. | de M. | "C. M. "; SA. |
Naționale de T. | F. | de M. "C. M. "; SA și de S. M. a Societății |
Naționale de T. | F. | de M. "C. M. "; SA, în ce privește diferența de primă de |
vacanță aferentă anului 2009 și respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de aceleași pârâte referitor la restul pretențiilor.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta V. S. , cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat Maxim A. M., situat în C. N., B-dul 21 Decembrie 1989, nr.62, et.2, ap.8, județul C. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M.
"C. M. "; S.A. B.
, reprezentată în proces de S. M. a Societății Naționale de T.
F. de M. "C. M. "; SA, cu sediul procesual ales la sediul sucursalei din municipiul I.
, bulevardul S., nr.82, județul I. și S. M. a Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA, cu sediul în municipiul I., bulevardul S., nr.82, județul I. , ca prescrisă în privința diferenței de primă de vacanță aferentă anului 2009 și ca neîntemeiată pentru toate celelalte pretenții.
Fără cheltuieli de judecată. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
P. S. Z. L.
Redactat BRI/_ Tehnoredactat BRI/_ /4 ex.
