Sentința civilă nr. 970/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.970/F/2013
Ședința publică din data de 11 martie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GRERFIER: L. D.
Cu participarea asistenților judiciari:
V. C. M. A. LS
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții CÎMPEANU R., O. V. împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M. ";C. M. "; SA B., S. N. DE T. F. DE M. ";C. M. ";SA -S. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul de registratură, răspuns din partea pârâtei SNTFM- C. M. SA- S. T. .
Tribunalul apreciază cauza în stare de judecată, unește excepția invocată de pârâtă cu fondul cauzei și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată
,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții C. R. și O. V. au chemat în judecată pe pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. " SA B. și S.
N. de T. F. de M. "C. M. " SA S. T.,
și au solicitat obligarea pârâtelor să plătească retroactiv drepturile actualizate cu rata inflației în favoarea reclamanților a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada octombrie 2009-martie 2010, precum și diferențele între sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun, salariu suplimentar pe anul 2009, salariul suplimentar parțial pe 2010, respectiv prima de vacanță pe anul 2009, cele 6 salarii compensatorii acordate în urma disponibilizării și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului petit. Au mai solicit și obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii formulate, s-a arătat că reclamanții au fost salariați la pârâte până în luna martie 2010când au fost disponibilizați. Pârâtele aveau obligația ca să calculeze și să pună valoarea salariului minim brut clasa 1 de salarizare cu anexa 1 din CCM la nivel de unitate la suma de 700 lei atât cât era prevăzut de art.41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, pentru că acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, lucru care nu s-a realizat.
S-a menționat faptul că în perioada indicată în acțiune nivelul salariului minim brut clasa 1 de salarizare a fost inferior celui prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, astfel în perioada_ -_ salariul din CCM la nivel de unitate a fost de 570 lei, și că la aceste salarii s-au aplicat toate sporurile și celelalte adaosuri salariale aferente. S-a mai arătat că prevederile contractului colectiv încheiat la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare conform unor decizii date de Curtea constituțională și că pârâtele nu au respectat aceste clauze din contractul colectiv de ramură, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit.c Codul muncii.
Având în vedere faptul că primele solicitate de reclamanți se acordă prin raportare la salariul minim de bază consideră că se impune în mod implicit recalcularea acestor prime potrivit aceluiași procedeu, sume ce trebuie actualizate la zi cu rata inflației. Astfel, s-a reliefat faptul că potrivit art.30 și art.71 din CCM la nivel de grup de unități ce a fost în vigoare până la data de_, salariații pârâtei aveau dreptul la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare în luna decembrie a anului respectiv, iar salariați vor beneficia de un ajutor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun la nivelul clasei unu de salarizare, iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere stabilită de consiliul de administrație la nivelul clasei I de salarizare. În ce privește indemnizația de concediu a arăta că potrivit art.61 din CCM la nivel de ramură salariații pot să primească pe lângă indemnizația de concediu și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu.
În drept, au fost invocate prevederile art.37, art.38 și art.238 Codul muncii, art.41 alin.3 și art.61 alin.2 din CCM la nivel de ramură transporturi și art.30 și art.71 din CCM la nivel de grup de unități, art.8, art.11, art.24 și art.30 din legea nr.130/1996.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 270 din Codul muncii.
Pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. SA și S. T., a depus la dosar întâmpinare
prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților f.48-54.
Pe cale de excepție, s-a invocat prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților, întrucât obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din CCM, iar potrivit art. 268 lit.e din Codul muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate. În acest sens, s-a arătat că în perioada pentru care se solicită diferențe salariale octombrie 2009-martie 2010, a fost în vigoare CCM la nivel de unitate, salariul negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților și că obligația legală de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior există doar în cazul la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
S-a mai reliefat faptul că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar veniturile realizate în anii 2008-2011nu au asigurat nici acoperirea tuturor cheltuielilor. Mai mult societatea pârâtă este o societate de stat monitorizată în baza OUG nr.79/2008 și avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli pe anii 2008, 2009 și 2010 aprobate prin HG nr.532/2008, HG nr.28/2010 și HG nr.311/2010. A reliefat că societatea s-a confruntat cu mari probleme economice și financiare, fiind realizată reorganizarea și restructurarea societății și concediați peste 10.000 de salariați.
Reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinare f.106 prin care au solicitat respingerea excepției invocate, iar pe fondul cauzei și-au menținut pretențiile deduse judecății
.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța reține că aceasta nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau
acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada octombrie 2009.martie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de 22 octombrie 2012. Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în
care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față, este incident termenul de prescripție de 3 ani ce a început să curgă la data din octombrie 2009, iar acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii, 22 octombrie 2012, astfel încât instanța urmează că respingă, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aceștia fiind concediați în luna martie 2010, aspect reieșit din copiile deciziilor de concediere și a carnetelor de muncă depuse la dosar f.9 -40. Tribunalul constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul constată că potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, act în vigoare până la data de_, f.112-115, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Trebuie reliefat faptul că potrivit art. art.41 alin.5,6 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pe durata valabilității a acestui contract colectiv, în fiecare an părțile se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și altor drepturi salariale și că la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective vor stabili pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
Față de aceste prevederi se poate conchide că partenerii sociali au prevăzut faptul că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli. Tribunalul constată că la nivel de unitate s-a negociat cu sindicatul și s-a stabilit că nivelul clasei I de salarizare îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei lunar, iar începând cu 01 aprilie 2010 de 600 lei lunar, iar în funcție de aceste sume s-au calculat și plătit drepturile salariale de pârâte.
Mai mult trebuie reliefat că art.1 lit.d din legea nr.329/2009 s-au reglementat măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora, ;
Potrivit art.27 din aceeași lege anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici. Reprezentanții statului, respectiv ai autorităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin. (1) în cadrul organelor de administrare și de conducere ale operatorilor economici. Art. 28 prevede că operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii, iar art. 30 prevede expres că contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete .
Așa fiind, tribunalul consideră că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect, cu respectarea fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil, în acest sens fiind de altfel și practica judiciară în materie a instanței de control judiciar.
Fiind corect calculate drepturile salariale în mod evident că nu se poate obliga la plata de diferențe privind ajutoarele și celelalte drepturi solicitate de către reclamanți la al doilea petit din acțiune, deoarece atât timp cât nu s-a găsit întemeiată pretenția inițială de recalculare a salariului, nu se pot acorda diferențe nici pentru aceste drepturi de natură salarială. De asemenea nefiind acordate diferențe salariale nici nu se impune efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă, dar în ce privește aceste cereri tribunalul arată nu mai pot fi admise fiindcă conform art.298 alin.3 Codul muncii s-a dispus abrogarea dispozițiilor decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, astfel încât instanța de judecată nu mai poate dispune efectuarea unor mențiuni în asemenea carnete de muncă, angajatorii nemaiavând temei legal să facă asemenea mențiuni
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează a respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtelor.
Având în vedere prevederile art.274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată, fiindcă reclamanții, deși au solicitat acest lucru, nu sunt îndreptățiți fiindcă față de respingerea acțiunii se află în culpă procesuală, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâtele nu au solicitat asemenea cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte. Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de re reclamanții C. R. și O. V. ,
cu domiciliul procesual ales în C. N., bulevardul 21 decembrie 1989, nr.62, ap.8, județul C., în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. " SA B., cu sediul în B., bulevardul D. G., nr.38, sector 1, și S. N. de T. F. de M. "C.
M. " SA S. T.,
cu sediul în C. N., P. A. I., nr.17, județul C. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. M. L. D. L.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
M. V. C. SA L.
MLB// 6ex.// 14 martie 2013
