Decizia civilă nr. 3088/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3088/R/2013

Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL I.

P. C. împotriva sentinței civile nr. 6588 din 15 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați C. SS "V. "; C. -N., C. C. D. C., C. C. D. ,

I. S. J. C., M. E. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 06 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. E. N. a depus la dosar

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6588 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. AL I. P. C. în numele și pentru membrii de sindicat cuprinși în anexele la cererea de chemare în judecată împotriva pârâților C. S. Ș. "V. "; C. -N., C. C. D. C., C.

C. D., I. S. J. C., M. E. CERCETĂRII ȘI INOVĂRII B.

.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Potrivit prevederilor art.25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază realizate în anul pentru care se face premierea.

Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anul se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, însă acestea vor fi avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.

Într-adevăr, în cursul anului 2010, Legea nr. 330/2009 a fost în vigoare, membrii de sindicat și-au desfășurat activitatea didactică în respectivul an care s-a încheiat la_ iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare în anul 2011.

Dreptul la premiul anual solicitat de către reclamant pentru membrii de sindicat este un drept de natură salarială care intră în sfera de protecție a art. 1 alin.1 din Protocolul Adițional C.E.D.O. care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., poate fi considerat "un bun"; în sensul articolului arătat anterior și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii sau dintr-o jurisprudență constantă ale instanțelor naționale. Deși protecția dreptului de proprietate nu are un caracter absolut, posibilitatea limitării exercițiului atributelor proprietății nu trebuie să ajungă la golirea de conținut a însuși dreptului.

În conformitate cu această jurisprudență C.E.D.O., instanța a constatat că membrii de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială, deoarece acesta a fost reglementat prin Legea nr. 330/2009.

În aceeași măsură instanța a constatat că potrivit practicii C.E.D.O. (cauza Kechko contra Ucrainei, 2006) este lăsată la latitudinea statului aprecierea cu privire la cuantumul drepturilor ce urmează să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat în sensul că statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea drepturi făcând modificările legislative necesare.

Modificarea legislativă prevăzută la art. 8 din Legea nr. 285/2010 arătat anterior este conformă cu practica C.E.D.O.

Având în vedere aceste prevederi legale și practica constantă CEDO, care lasă la latitudinea statului aprecierea cu privire la cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat (cauza Kechko contra Ucrainei, 2006) cererea reclamantului a fost neîntemeiată și a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT P. C.

, solicitând modificarea sentinței civile atacate, iar pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive precizate.

Recurentul apreciază că hotărârea primei instanțe încalcă principiul neretroactivității legii civile, așa cum acesta este reglementat prin prevederile art.1 cod civil (art. 6 noul Cod civil) și art. 15 din Constituția României.

În acest sens afirmă că prevederile art. 25 din legea nr. 330/2009, care reglementau dreptul pretins, au fost în vigoare pe tot parcursul anului 2010, fiind abrogate doar în anul 2011, prin dispozițiile art. 8 din legea nr. 285/2010. Într-o atare situație, consideră recurentul că dreptul la acordarea celui de-al treisprezecelea salariu, drept câștigat pentru anul 2010, nu putea fi desființat retroactiv printr-un act normativ din anul 2011.

Apreciază că în cauză se impune a se avea în vedere și distincția între existența dreptului(art. 25 al. 1-3 din legea nr. 330/2009) și plata acestuia, reglementată conform art. 25 al. 4 din același act normativ, precum și faptul că pentru anul 2011 acest drept nu a fost inclus în salariul membrilor de sindicat reprezentați.

Mai invocă încălcarea art. 20 al.1 din Constituția României, art. 1 al protocolului Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a

L. tăților Fundamentale, art. 8 din legea nr. 330/2009. Face trimiteri și la Cauza nr. 310/2010 a CJUE privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din_ ) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și la art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE (JO 1303 din_ ) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 iunie 2013 pârâtul M. E.

  1. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.

    Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele::

    Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.

    Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.

    Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.

    Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.

    În cauză nu se poate reține retroactivitatea legii având în vedere tocmai faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr. 285/2010, lege în vigoare la acea dată.

    Prin decizia nr. 115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, iar, pe de altă parte, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.

    De asemenea, prin Decizia nr. 257 din 20 martie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012), Curtea a statuat că dispozițiile art. 8 din legea nr. 285/2010 se aplică în egală măsură

    întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi

    fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

    Totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată.

    În speță, reclamanții fac parte din categoria personalului didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, au desfășurat o activitate care nu a fost apreciată ca necorespunzătoare în anul 2010, nu au fost sancționați disciplinar, astfel încât se pune problema dacă prin prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a adus o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO, deoarece privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar.

    În acest sens, se reține că reclamanții au primit în anul 2011 majorări salariale de 15% conform art.1 alin.1 și 2 din Legea nr. 285/2010. De asemenea, Curtea constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.

    Totuși, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual. Prin urmare nu se poate susține că prin măsura adoptată prin prevederile Legii nr. 285/2010 s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament.

    Astfel, art.1 din Protocolul 1 din CEDO invocat nu poate fi apreciat ca incident în cauză, pentru că reclamanților nu li s-a adus o atingere dreptului de proprietate, premiul anual din anul 2010 fiind inclus în majorarea salarială de 15% acordată în anul 2011.

    Interpretarea actelor normative în raport de obiectul cauzei deduse judecății este o chestiune legată de caracterul temeinic al acțiunii și nicidecum de rolul activ al instanței.

    În fine, criticile formulate din perspectiva Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE și a Directivei nr. 2000/78/CE vor fi înlăturate, conform art. 316 coroborate cu art. 294 Cod de procedură civilă, fiind invocate pentru prima dată în recurs.

    Pentru toate considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută hotărârea atacată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

    D E C I D E:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT P. C. împotriva sentinței civile nr. 6588 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    D. G.

    L.

    D.

    PT. S. D.

    În C.O. semnează VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI

    1. A. I.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_ Jud.fond: P. U.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3088/2013. Pretenții. Litigiu de muncă