Decizia civilă nr. 3094/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3094/R/2013
Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta VASILICA S. împotriva sentinței civile nr. 757/F din 27 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosar nr._, privind și pe intimatele pârâte
S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și S. "C. M. "; SA - S.
M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 6 iunie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 757/F din 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._
s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. ";
S.A. B., reprezentată în proces de S. M. a Societății Naționale de T.
F. de M. "C. M. "; SA și S. M. a Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA.
S- a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. B., reprezentată în proces de S.
M. a Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA și de S. M. a Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA, în ce privește diferența de primă de vacanță aferentă anului 2009 și s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de aceleași pârâte referitor la restul pretențiilor.
S- a respins acțiunea formulată de reclamanta V. S., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. B., reprezentată în proces de S. M. a Societății Naționale de T. F. de
M. "C. M. "; SA și S. M. a Societății Naționale de T. F. de M.
"C. M. "; SA, ca prescrisă în privința diferenței de primă de vacanță aferentă anului 2009 și ca neîntemeiată pentru toate celelalte pretenții.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut analizând cu prioritate excepțiile invocate că excepția inadmisibilității a fost neîntemeiată și a fost respinsă, având în vedere că în cazul conflictelor de muncă nu a fost prevăzută procedură administrativă prealabilă obligatorie.
În realitate motivele invocate în susținerea acestei excepții reprezintă apărări ce privesc fondul pretențiilor.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, invocată de pârâte, nu a fost întemeiată și a fost respinsă.
Obiectul acțiunii îl constituie plata diferențelor de salariu, ori, conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.
Ca atare, aceste diferențe de salariu sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Conform art. 229 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Drept urmare, s-a reținut că în contractul colectiv de muncă sunt cuprinse dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin.
(1) lit. a) - d) din Codul muncii, republicat, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtelor, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Prin urmare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate ori plata unor diferențe salariale rezultate din recalcularea salariului de bază, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Dreptul la acțiunea pentru plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut de acordat reclamanților, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, solicitată pentru perioada octombrie 2009 -martie 2010, a început să curgă diferit, pentru fiecare lună în parte, de la data la care se plătește salariul aferent lunii anterioare, acesta fiind momentul la care s-a cunoscut că salariul nu s-a acordat la nivelul solicitat de 700 lei (astfel, de ex.pentru luna octombrie 2009, prescripția curge de la data plății salariului aferent acestei luni, adică din noiembrie 2009) iar în privința diferențelor referitoare le primele și salariile compensatorii solicitate termenul de trei ani curge de la data acordării acestora.
Având în vedere că prima pentru concediul de odihnă din anul 2009 a fost încasată de reclamantă în luna iulie 2009(f.40) iar acțiunea a fost promovată la data de 29 octombrie 2012, tribunalul a constatat că acțiunea a fost promovată după împlinirea termenului de trei ani prevăzut de art.268 alin.1 litera c, astfel că în privința diferenței de primă de concediu pentru anul 2009 excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost întemeiată și a fost admisă iar această cererea a fost respinsă ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Referitor la toate celelalte drepturi acțiunea a fost promovată în termenul legal de trei ani astfel că s-a cercetat fondul pretențiilor.
Referitor la fondul pretențiilor tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtelor până la data de 19 martie 2010(f.9).
S-a reținut că reclamanta a invocat dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, a fost de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. Dispozițiile art.41 alin.3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/_, și-au încetat valabilitatea la data de_, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/_ a M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În ceea ce privește perioada octombrie 2009-martie 2010, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a) din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanta, precum și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform disp.art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, a rezultat că aceasta nu a fost suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea pârâtă, a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă pe anii
2009/2010, înregistrat sub nr.2584/_, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1713/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, reclamanta are înscris în carnetul de muncă mențiunile privind: salariul stabilit, începând cu data de_, cu precizarea că acesta a avut la bază actul adițional nr.2093/_ la Contractul colectiv de muncă. Tot din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar rezultă că, în privința modificărilor salariale intervenite în anul 2008 și în anul 2010, în temeiul Contractelor colective încheiate la nivel de unitate, angajatorul și-a îndeplinit obligația de informare a salariaților, conform disp.art.17 alin.2,3 și 5 din Codul muncii, salariatul semnând în acest sens actele adiționale încheiate în acest sens(f.25).
Totodată, art.1 lit. d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit.art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Mai mult, analizând în cauză mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantei în anul 2009 aceasta s-a aflat în șomaj tehnic, ceea ce a evidențiat, pe de o parte, dificultățile economice ale recurentei iar, pe de altă parte, încercarea acesteia de a păstra în această perioadă personalul angajat, cu atât mai mult cu cât, din conținutul deciziei de concediere(f.9) a rezultat că societatea a trecut în anul 2010 printr-o procedură de restructurare și reorganizare.
În perioada în care reclamanta a avut contractul individual de muncă suspendat, conform art. 52 alin.1 lit. d) din Codul muncii, pentru întreruperea temporară a activității angajatorului, din motive economice, tehnologice, structurale și, conform disp.art.53 alin.1 din cod, aceasta a beneficiat doar de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de baza corespunzător locului de munca ocupat.
De altfel, conform disp.art.44 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr.722/2008, "în cazuri excepționale, când din motive tehnice sau din alte motive neimputabile salariaților activitatea unității a fost întreruptă,
salariații vor primi 75% din salariul de bază minim brut individual avut și sporul de vechime al acestuia, cu condiția ca încetarea activității să nu se fi produs din vina lor și dacă în tot acest timp au rămas la dispoziția unității. Prin negocieri în cadrul comisiei paritare constituite la nivel de grup de unități sau unitate se vor stabili cazurile excepționale precum și modul concret de realizare a prevederii de a rămâne la dispoziția unității, prezenți în incinta unității în așteptarea reluării activității sau de a rămâne la domiciliu, de unde să poată fi convocați de unitate."; Având în vedere cele anterior expuse, nu s-a putut reține că, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantei, pârâtele au încălcat dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, astfel că acțiunea acesteia, cu excepția cererii în privința căreia tribunalul a reținut că a fost prescrisă, nu a fost întemeiată și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a
celorlalte prime și adaosuri salariale și a plăților compensatorii.
Pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta VASILICA S. solicitând admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii atacate.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt, a fost angajata al Societății Naționale de T. F. de M. "C.F.R. M. " S.A. - S. M. în baza unui contract individual de munca încheiat pe perioada nedeterminata, până la data de 19 martie 2010, când a fost disponibilizată în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății pârâte.
În drept, pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de munca la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariate, prime și sporuri, menționându-se că salariul de baza minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - până în prezent, reclamantului i s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de baza minim brut de 570 lei începând din data de_, respectiv de 600 lei cu începere din_ . Pornind de la acest salariu minim brut de baza, pentru reclamant s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioada de referință supusă analizei era însă, în vigoare și Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri pe anii 2008- 2010 nr. 722/2008. Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din acesta "salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori
indemnizații incluse în acesta".
În primul rând, este netemeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond raportat la motivarea adusă, potrivit căreia, la încheierea CCM la nivel de unitate, s-au purtat negocieri între reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative și reprezentanții societăților pârâte.
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de munca, iar în cuprinsul art.. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare la data încheierii contractelor de muncă analizate, dispoziții preluate în esență în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social,
contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. Aceste dispoziții consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia:
"Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al contractelor colective sunt garantate", iar obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Toate aceste prevederi legale constituie masuri de protecție a salariaților, de natură să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri din partea angajatorilor. Astfel că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior. Având caracterul de izvor de drept forța lor obligatorie fiind garantată constituțional, rezultă că drepturile salariaților stabilite prin contractele colective de muncă urmează același regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța nici la drepturile acordate prin lege, nici la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Prin urmare, întrucât prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, în speța, la nivel de ramura transporturi, s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de munca sau a contractului colectiv de munca la nivel inferior, în speța, la nivel de grup de unități feroviare și unitate, fiind posibila numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege, care în cazul de față o constituie contractul de muncă încheiat la nivel superior. Aceste dispoziții se regăsesc și în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 62/2011 ( prin care a fost abrogate Legea nr. 130/1996).
Astfel, deși CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a stabilit ca sistem de referința valoare de 570 lei pentru clasa I de salarizare, față de dispozițiile legale indicate referitoare la caracterul minimal al drepturilor stabilite prin contractele colective de muncă de la nivel superior, pârâții sunt obligate la respectarea clasei I de salarizare la nivelul salariului de baza minim brut prevăzut de CCM Ia nivel de Ramura.
Și daca tot vorbim de forța obligatorie a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe care își motivează instanța de fond hotărârea, cu atât mai mult se impune să fie analizată și forța obligatorie a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Ramură, contract cu forța juridica superioară. Învederează faptul că la fel ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale; ei reprezintă legea pârtilor. Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării lui el reprezintă o reglementare, deci o lege a părților. Potrivit art. 969 alin. (1) cod civil în vigoare la data încheierii și semnării CCM Unic la nivel de ramură, "contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante", sens în care instanța de fond în mod netemeinic a respins acțiunea recurentului. În acest caz este vorba de principiul forței obligatorii a contractului potrivit căruia un "contract legal încheiat se impune părților semnatare întocmai ca legea; deoarece contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale pârtilor și totodată, izvor de drept,
fiind sub acest aspect o normă convențională negociată. Iar pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. " S.A, și Compania N. de Cai Ferate "CRR."
S.A. sunt părți semnatare a Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura T. uri nr. 722/_, valabil pe anii 2008-2010, fapt ce reiese din simpla analiza a Anexei nr. 5 la acest contract. La pct. 2 figurează S. C. M. S.A., iar la pct. 3 figurează Compania N. C.F.R. S.A. drept părți la contract, cărora dispozițiile acestuia li se aplica potrivit acordului pârtilor. Contractul colectiv de munca, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale pârtilor și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o normă convențională negociată.
Clauzele fiecărui contract de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un
"drept al muncii" propriu celor care îl încheie. După încheierea și intrarea lor în vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate. În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de ramura sunt insă înlocuite de acestea din urma.
Critică așadar sentința pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud în prezenta cauza ca nelegală și netemeinică raportat la motivarea potrivit căreia recurentul a cunoscut prevederile CCM Ramura precum și posibilitățile financiare ale pârâtei și a semnat CCM la nivel de Unitate, inclusiv anexa privind salarizarea cu valoarea de 570 lei pentru clasa1 de salarizare. Legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care evident nu poate fi mutată culpa către salariați, de vreme ce angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte. Motivarea adusă în sensul că pârâtele nu au. Înregistrat profit, ci pierderi nu poate avea vreo influență asupra recunoașterii acestor drepturi salariale prevăzute în CCM la nivel de Ramura și nu o exonerează de plata lor, respectiv răspunderea executării obligațiilor contractuale.
în al doilea rând, este netemeinică și nelegală soluția primei instanțe, care reține în motivare dispozițiile Legii nr. 329/2009.
Prin Legea nr. 329/2009 priind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana și Fondul Monetar Internațional, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr."761 din 9 noiembrie 2009, s-au instituit prin art. 1 lit. d) o serie de masuri privind disciplina financiar-bugetara la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum și al filialelor acestora.
La aceasta lege exista 2 (doua anexe) în cuprinsul cărora sunt enumerate companiile cu capital majoritar de stat supuse reorganizării, societăți comerciale care intră sub supravegherea FMI potrivit prezentei legi, ministerele în subordinea și coordonarea cărora intră aceste societăți, precum și măsurile adoptate în privința fiecăreia în parte în vederea reducerii efectelor crizei economice și redresării financiare. Iar pârâtele S. "CF.R M. " S.A. și CNCF
"CF.R." S.A. nu sunt incluse în niciuna dintre aceste anexe.
Instanța de fond reține așadar art. 27 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, care prevede astfel: "anual prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar". Mai departe, sunt reținute și prevederile art. 30: "Contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete".
Așadar, potrivit dispozițiilor legale este imperativ să fie respectat bugetul de venituri și cheltuieli. Dar tocmai pârâtele sunt cele care întocmesc acest buget de venituri și cheltuieli, după cum reiese clar din art. 13 alin, (1) din Hotărârea 528/1998 privind înființarea Societății Naționale de T. F. de M. "CF.R.
M. " S.A.: "CF.R. M. își stabilește propriu buget de venituri și cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea M. ui T. urilor, cu avizul M. ui Muncii și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor", precum și Hotărârea nr.
581 din 10 septembrie 1998 privind înființarea Companiei Naționale de Cai Ferate "CF.R." S.A., art. 19 lit. a) potrivit căruia elaborarea proiectului bugetului anula de venituri și cheltuieli al CF.R. reprezintă una dintre atribuțiile Consiliului de Administrație a Companiei Naționale de Cai Ferate "CER." S.A,
Niciun acord, nici măcar cel încheiat cu Fondul Monetar Internațional pe care le-a reținut în motivare Tribunalul Bistrița-Năsăud, nu reprezintă un eveniment de natură să producă stingerea obligațiilor, în sensul art. 1156 Cod civil, și nu pot constitui temei pentru încălcarea unor drepturi legale ale salariaților, atâta timp cât clauzele contractuale ce le prevăd erau în vigoare și perfect valabile pentru perioada în discuție. Pe de alta parte, încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat nu poate reprezenta o cauza de nerecunoaștere a drepturilor negociate de ambele părți, ci doar de neexecutare a obligației deja stabilite. Aceasta deoarece, tocmai pârâtele sunt cele care își stabilesc propriul buget, pe care ulterior îl dau spre aprobare.
Prima instanța subliniază totodată faptul că prin bugetele aprobate prin hotărâri de Guvern, nu li s-ar fi permis Societăților parate creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut în contractul colectiv pe ramură, acestea fiind obligate sub sancțiunea legii, să respecte bugetul aprobat. Este vorba practic de propria culpa a pârâtelor de a nu fi negociat bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă aplicabil, cel la nivel de ramura, deoarece nu rezultă de nicăieri din actele depuse la dosarul cauzei că ar fi încercat măcar să includă în acest buget dispozițiile referitoare la salarizare din CCM nr. 722/2008.
Astfel, clauzele fiecărui contract de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un "drept al muncii" propriu celor care îl încheie. După încheierea și intrarea lor în vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din. Legea nr-130/1996). Este de necontestat faptul că CCM la nivel de Ramura are aplicabilitate în ceea ce îl privește pe recurent, potrivit art. 3 alin. (1) din acesta:
"Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități din țară, indiferent de structura capitalului acestora". Iar prin faptul că pârâtele ar fi fost obligate la respectarea plafonului maxim pe care îl reține și instant în motivare echivalează în realitate cu o reținere din partea primei instanțe a unei culpe a acestora de a nu fi încercat măcar includerea în buget a drepturilor salariale care i se cuvin în virtutea legii.
Pentru toate cele mai sus precizate, solicită admiterea prezentului recurs, casarea Sentinței civile nr. 969/F/2013 pronunțata de către Tribunalul Bistrița-
Năsăud în data de_ în dosar nr._ și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulata, cu cheltuieli de judecata pe fond.
Pârâta intimată S. C. M. SA - S. M. în nume propriu și în numele
S.N.T.F.M. "C. M. "; SA B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Reclamanta-recurentă se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamanta nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanta nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamantă faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia este că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanta recurentă, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamantei salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca neîntemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta VASILICA S. împotriva sentinței civile nr. 757/F din 27 februarie 2013 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. | C. | G. | N. M. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. I. B.
