Sentința civilă nr. 650/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 650/F/2013
Ședința publică din data de 14 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. I. împotriva pârâților
D. G. a F. P. B. -N., S.C. O. P. S.A., D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., A. N. de A. F., A. F.
P. B.
, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei a avut loc la data de 7 februarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această hotărâre.
D. lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de astăzi, 14 februarie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin cererea scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, înregistrată inițial la nr._ la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B. -N., reclamantul P.
I.
a chemat în judecată pe pârâtele A. N. de A. F. - D. G. a F. P.
B. -N. - A. F. P. B. și SC P. SA
solicitând, în principal obligarea pârâtei de rând 1 la restituirea, către reclamant, a impozitului, reținut și plătit de către angajatorul S.C. P.
S.A. pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective, iar în subsidiar obligarea pârâtei de rând 2 la restituirea impozitului reținut de la reclamant și plătit de către aceasta către pârâta de rând 1, pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierilor colective de către P., situație în care pârâta de rând 2 are posibilitatea de a recupera aceste sume de la pârâta de rând 1.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin decizia privind încetarea contractului individual de muncă i-a fost acordată o indemnizație de concediere pentru care i s-a calculat și reținut în mod nelegal, impozit pe venit.
Conform art. 55 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit. Articolul 21 din Codul de procedură fiscală prevede în cadrul alineatului 4 că în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective, iar potrivit art. 112 se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță și cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin urmare, consideră că în mod nelegal i-a fost reținut impozitul lunar calculat în baza plăților compensatorii, impozit ce a fost plătit de P. SA către pârâta de rând 1 care a încasat suma nedatorată, astfel că se solicită restituirea lui în conformitate cu prevederile legale amintite, cu mențiunea că aceasta din urmă are posibilitatea de a recupera ulterior suma de la pârâta de rând 1.
Se mai menționează faptul că în concordanță cu O.G. 92/2003 s-a cerut restituirea impozitului organului fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, însă cererea a fost respinsă în mod eronat, potrivit art. 58 din Legea 571/2003.
În drept, s-au invocat disp. art. 55, 58 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 21 si 112 din Codul de procedură fiscală.
Prin scriptul de la f.21 - dos._, reclamantul a solicitat chemarea în judecată și a Agenției Naționale de A. F. B. și a Direcției Generale de A. F. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. .
Reclamantul și-a precizat acțiunea
, f.133, și a solicitat obligarea pârâtei SC "O. P. "; SA la restituirea diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și cele efectiv primite în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, diferență ce nu i-a fost achitată și a fost reținută de această pârâtă cu titlu de impozit.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că la data desfacerii contractului de muncă a beneficiat de salarii compensatorii, dar suma la care era îndreptățit a fost mai mică datorită aplicării eronate a legii de către pârâtă, care, nelegal, a reținut și virat impozitul la organul fiscal.
În drept, s-au invocat prevederile art.21 din Constituție, art.58 și urm., art.68, art.154 și urm., art.269 Codul muncii.
Prin precizarea ulterioară de acțiune
depusă la dosar (f.160), reclamantul a solicitat și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei reținute cu titlu de impozit pe venit, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta A. F. P. a mun. B.
a formulat întâmpinare (f.15- dosar_ ), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând, în esență, faptul că în speță pârâta S.C. P. S.A. B., în calitate de plătitor al venitului, a calculat, a reținut impozitul aferent venitului și apoi l-a virat la bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor prevăzute în Codul Fiscal, S.C. P.
S.A. B. este plătitorul obligației fiscale.
În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală, prevăzute la art.21 Cod de procedură fiscală, respectiv organele fiscale, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Potrivit art.117 din Codul de procedură fiscală sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului, în speță pârâta S.C. P. S.A. B. are calitatea de debitor, raportul de drept material fiscal fiind între această pârâtă și organul fiscal competent.
Prin urmare, se apreciază că între reclamant și pârâtul organul fiscal nu există niciun raport material fiscal care să îndreptățească reclamantul să solicite restituirea sumelor cu titlu de impozit pe venit, astfel încât solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii reclamantului față de organul fiscal ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În ce privește fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, argumentând în rezumat, în sensul că normele de aplicare a Codului Fiscal arată, în explicarea art.55, alin. 2, lit. k, la pct. 68, că " veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă și care sunt realizate din_ compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă ".
Conform art. 55 alin. 4, lit. j din Codul Fiscal, invocate în cererea de chemare în judecată, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, acordate potrivit legii.
Se afirmă că în cazul concedierilor colective, singura interpretare posibilă este că, de regulă, veniturile reprezentând compensații bănești, acordate din fondul de salarii sunt impozabile cu 16%, prin excepție, nu sunt impozabile aceste compensații, calculate pe baza salariilor medii pe unitate, acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat (nu de angajator din fondul de salarii sau din alte fonduri).
Cu alte cuvinte, dacă angajatorul, în cazul concedierilor colective plătește și suportă compensații determinate conform prevederilor din contractele de muncă și din contractele colective de muncă, aceste venituri reprezintă venituri din salarii supuse impozitului pe venit, iar dacă plățile
compensatorii sunt suportate de stat ca urmare a reglementării prin acte normative a suportării acestora de stat, acestea nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în sensul impozitului pe venit. La această interpretare se ajunge citind atent finalul art.55, alin.4, lit.j din Codul Fiscal, "acordate potrivit legii".
Modificarea Codului Fiscal din luna octombrie 2009, aduse prin O.U.G. nr. 109/2009, pct.53, îi determină să considere că, la momentul adoptării textului de lege, scopul legiuitorului era acela ca tratamentul fiscal al plăților compensatorii/compensații bănești este diferit numai atunci când se prevede expres printr-un act normativ special neimpozitarea acestora( și care prevede expres că plata acestor sume de bani se suportă din alte fonduri decât fondul de salarii), în caz contrar, în lipsa legii speciale, sumele astfel obținute (plăți compensatorii/compensații bănești) vor fi întotdeauna impozitate, așa cum se clarifică acest aspect prin Normele de aplicare a Codului Fiscal (pct.68, lit. l).
În drept, se invocă prevederile art. 109, art.115-118 Cod procedură civilă și disp. citate din Codul Fiscal și Codul de procedură fiscală.
Pârâta SC O. P. SA
a formulat întâmpinare f.25, prin care a invocat excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția tardivității cererii de chemare în judecată se arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma netă acordată ca plata compensatorie, astfel că aceasta a fost recunoscută de reclamanți prin semnarea ei.
Articolul 8 din decizia de concediere a reclamantului prevede, potrivit legii, faptul că împotriva acesteia se poate face o contestație în termen de 30 de zile de la comunicare.
Textul articolului nu face o diferențiere între diversele tipuri de contestație care pot fi făcute împotriva deciziei de concediere. Astfel, pentru a contesta cuantumul plații compensatorii, cuantum însușit de salariați prin semnarea deciziei, aceștia aveau la dispoziție o perioadă de 30 de zile. Orice contestație ulterioară acestei perioade este tardivă. Deși sumele s-au plătit ulterior semnării acestor decizii, reclamanta nu invocă neplata acelor sume, ci contestă cuantumul ei.
În consecință, prin faptul că reclamantul nu a promovat contestație împotriva deciziei de concediere în termenul imperativ de 30 zile, rezultă că aceasta a acceptat irevocabil cuantumul compensației plătite de pârâtă în acest sens, pe care, de altfel, recunoaște în acțiune că a primit-o, fiind ulterior decăzută din dreptul de a mai contesta decizia de concediere.
Față de excepția prescrierii dreptului material la acțiune se arată că aceasta se întemeiază pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, având în vedere că pretențiile reclamantului derivă dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (art. 128 al in. 6 din CCM al SC P. ), cum se menționează la motivarea în drept a acțiunii. În acest sens, s-a subliniat faptul că reclamantul nu a înțeles să emită pretenții suplimentare față de cuantumul compensației primite la momentul concedierii, în termenul de 6 luni de la data primirii acesteia, ceea ce echivalează cu recunoașterea calculului ca fiind corect și pierderea pentru viitor a dreptului de a contesta acest calcul. Plata sumelor de bani solicitate prin acțiune are natură juridică diferită: reprezintă "alte venituri"; conform art. 42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe perioada 2007-2010, aplicabil ca drept comun CCM P., acolo unde acesta din urmă nu conține o dispoziție specială.
În acțiunea reclamantului solicitarea privind plata unei sume cu titlu de impozit pe venit pretins calculat și reținut în mod nelegal din plățile compensatorii acordate ca urmare a concedierilor colective nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM., astfel că această acțiune se încadrează, sub aspectul prescripției în ipoteza art. 283 lit. e) Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni.
Pe fondul cauzei, se arată că urmare a privatizării sale, începând cu anul 2005, P. SA a cunoscut un amplu proces de restructurare si reorganizare, fiind nevoită să efectueze concedieri colective, ca parte a unor masuri economice absolut necesare, cuprinse inclusiv în contractul de privatizare.
Astfel, în baza contractului colectiv de muncă, societatea a conceput si prezentat partenerilor de dialog social un Plan Social, prin care s-au stabilit limitele plaților compensatorii pentru
disponibilizările ce urmau să se facă, în conformitate cu dispozițiile legale edictate pentru asigurarea protecției sociale a salariaților disponibilizați. Planul Social a fost încheiat in data de _
, fiind semnat de către P., în calitate de angajator pe de o parte și FSLI P., în calitate de reprezentant al salariaților, pe de altă parte.
În cadrul Planului Social, printre alte măsuri sociale convenite cu FSLI P., la pct. 4 s-au stabilit și criteriile de determinare a cuantumului plăților compensatorii aferente disponibilizărilor, iar cuantumul plaților compensatorii aferente anul 2007, calculat cu respectarea prevederilor Planului Social, în funcție de vechime, este reflectat în Decizia Comisiei Paritare P. S.A. nr. 6705/_ și prevăzut expres în Decizia de concediere, semnată de către fostul salariat și pârâtă.
Amendamentul din data de_ reglementează aspectele legate de plata impozitului pe venit si a contribuțiilor sociale: "Impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizațiile de concediere acordate în baza prezentului va fi suportat de angajat (se va retine din suma brută a indemnizației de concediere calculată conform prevederilor de mai sus, înainte de plata acesteia)."
Se mai arată că plățile compensatorii reprezintă venituri asimilate salariului potrivit punctului 68, lit. 1) din Normele la art. 55 Cod fiscal și în acest sens s-a pronunțat și ANAF - D.
G. de A. a M. C. - care a subliniat în adresa nr.91968/_ (anexată) că,
"_compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederi1e art.57 al in.2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _".
Prin urmare, O. P. în mod corect a reținut și virat către bugetul statului, impozitul pe venit aferent sumelor acordate cu titlu de plăti compensatorii, în cuantum de în cotă de 16%, în temeiul art. 55 alin. (1) și art. 57 alin. (1), (2) și (21) din Codul Fiscal și pct. 111 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În ceea ce privește susținerile reclamantului privind aplicabilitatea art. 55 din Codul fiscal și greșita reținere de către pârâtă, din suma stabilită că plata compensatorie a cotei de impozit de 16%, se arată că prevederea menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar dacă "aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget".
per a contrario, în cazul de față, deoarece plățile compensatorii plătite către salariați de către parata SC O. P. SA nu au fost primite în baza unor legi speciale și nu sunt finanțate de buget, aceste plăți urmează să fie considerate venituri asimilate salariilor si urmează să fie impozitate.
Aceasta este și poziția MFP - ANAF care, prin adresa nr. 425.022/_, în ultimele două paragrafe clarifică și susține apărările mai sus formulate: 11_ Având in vedere ca art. 55 alin. 4 lit. j din Codul Fiscal limitează scutirea de plata impozitului pentru plățile compensatorii la sumele acordate potrivit legii, sub incidența prevederilor acestui articol intra numai acele plăți compensatorii care sunt reglementate prin acte normative de forță juridică legii și în cuantumul stabilit prin acestea. Ca urmare nu intră în aceasta categorie plățile compensatorii efectuate în conformitate cu prevederile stipulate în contractul colectiv de muncă, întrucât acesta este opozabil numai părților semnatare, nefiind opozabil erga omnes."
Totodată, pârâta SC O. P. SA a formulat cerere de chemare în garanție (f.51) a pârâtelor
N. de A. F., D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P.
,
solicitând obligarea chematelor în garanție la plata sumelor la care va fi obligată față de reclamant cu titlu de impozit reținut și achitat chematelor în garanție, plata cheltuielilor de judecată la care va fi obligată față de reclamant și plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei SC O. P. SA.
.
În motivare se arată că prin amendamentul din data de_ s-a convenit ca impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizațiile de concediere acordate in baza acestuia va fi suportat de angajat. Conform celor convenite societatea a reținut impozitul pe venit si 1-a virat ANAF.
In această ipoteză se apreciază că societatea nu poate fi obligată la plata impozitului în favoarea salariaților, atâta vreme cât el a fost virat la bugetul de stat. Într-o singură ipoteza
societatea putea fi obligată la plata acestor sume către salariați, și anume în situația în care reținea aceste sume și nu le vira la bugetul de stat.
In drept, s-au invocat dispoz.art.60 și urm Cod procedură civilă.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare (f.60- dos._ ), prin care, în prealabil, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se susține că potrivit Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili,cu modificările și completările ulterioare, pârâta SC,,P. ,"SA este un mare contribuabil și intră astfel în sfera de administrare a Direcției Generale de A. a M. C.
, direcție ce se afla in subordinea Agenției Naționale de A. F. B., potrivit art.111 din HG nr.1171/2007 prin care a fost modificata HG nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F. .
In lumina dispozițiilor legale mai sus citate, se apreciază că între reclamant și pârâtă nu a existat niciun raport juridic, astfel încât să poată fi îndreptățit a o chema în judecată și a solicita pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu aceasta.
De asemenea, se apreciază că nici prin prisma dispozițiilor prevăzute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, pârâta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații deoarece nu este atacat un act sau un fapt administrativ al Direcției Generale a F. P.
-N., care să fi vătămat pe reclamant, iar între reclamant și pârâtă nu există niciun raport juridic.
Pe fondul cauzei se susține, în esență, că pârâta SC P. SA în mod corect a dat interpretare dispozițiilor legale în materie, apreciind compensațiile bănești ca fiind venituri asimilate salariilor care se impozitează și în mod corect a procedat la reținerea și virarea către bugetul de stat a impozitului pe venit aferent sumelor acordate reclamantului cu titlu de compensații bănești în cota de 16 % în baza dispozițiilor art.55 alin.1 și ale art.57 alin.1, alin.2 și alin.2 indice 1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.
În drept, se invocă prevederile art.115- 118 C .pr.civilă, actele normative și normele juridice enunțate.
Pârâta A. N. de A. F.
a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată ( f.66-73- dos._ ), prin care a solicitat, în principal admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a inadmisibilității pentru neurmarea procedurii plângerii prealabile de către reclamant, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificată Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F., "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. G. de A. a M.
se reorganizează ca direcție generală în cadrul Agenției Naționale de A. F., fără personalitate juridică, prin comasare. Comasarea se face prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., in condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare."
De asemenea, în privința lipsei calității procesuale pasive a ANAF, arată că potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F., aceasta "se organizează si funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Economiei si F., finanțata de la bugetul de stat."
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, pârâta SC P. SA este mare contribuabil și intră în administrația Direcției Generale de A. a M. C. .
Se arată că între reclamant și pârâtă nu a existat niciun raport juridic, acesta având raporturi juridice cu pârâta SC P. SA, astfel că ANAF nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu A.
N. de A. F. .
In același sens, se învederează dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că raportul juridic
se naște între persoana vătămată-reclamant și autoritatea publică emitentă a unui act administrativ pretins vătămător.
Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C .proc.fisc. și prevederile OPANAF nr. 1899/2004, singura persoană care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii este pârâta SC P. SA.
Totodată, pârâta nu poate răspunde nici solidar cu pârata SC P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut niciun raport juridic între aceasta societate și organele fiscale, cât timp societatea nu a formulat o cerere de restituire in conformitate cu prevederile art. 117 C .proc.fisc.
Prin urmare, ANAF nu a produs nicio vătămare reclamantului pentru a putea fi chemată în judecată în calitate de pârâta și a fi obligată la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atât mai mult în condițiile în care reclamantul nu a făcut o astfel de plată la bugetul de stat, astfel că nu are calitate procesuală pasivă, neavând culpa procesuală și nu a adus vreo vătămare reclamantului.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii se solicită admiterea acesteia arătând că sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.
Potrivit dispozițiilor art.117 Cod proc. fiscală si a dispozițiilor pct. 2 din Anexa 1 la O.M
.F.P. nr. 1899/2094 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabilește competenta in materia restituirii sumelor de la buget, restituirea ar putea fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și ordinul anterior arătat.
In ceea ce privește cererea formulată, și în completarea celor de mai sus, se învederează că restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) -
h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unor dispoziții legale:
În același sens, se invocă și prevederile referitoare la competența în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementată de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere și prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările si modificările ulterioare, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", se poate observa, fără echivoc, că reclamanta nu a respectat aceste dispoziții legale.
Pe fondul cauzei, se arată că societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, în condițiile și în cuantumurile prevăzute în programele de concediere colectivă.
Legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68, lit. I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, SC P. S.A a efectuat compensații bănești către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, așa cum s-a stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Pentru a nu se califica compensațiile bănești ca fiind același lucru cu plățile compensatorii, se precizează că plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat in luna anterioara disponibilizării"; compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală, prevăzute de art.55 alin.2 lit.
k) din Codul fiscal si de pct.68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform căruia: "Compensațiile bănești individuale, acordate
persoanelor_disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute in contractul de munca, reprezintă venituri asimilate salariilor";
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 98/1999 privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile si companiile naționale, precum si regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, in condițiile si cuantumurile prevăzute in contractele colective de munca".
Astfel, art.55 alin.4 lit.j din Codul Fiscal reglementează instituția plăților compensatorii, definite de OUG nr.98/98, in art.28 ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr.44/2004 pct.68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
Ca atare, dispozițiile art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal, precum si cele ale pct.68 lit. l) din Normele de aplicare ale Codului Fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, nu se referă la același termen, nu sunt contradictorii, ci fiecare, in parte, reglementează situații juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora.
In aceasta situație, este evident că dispozițiile punctului 68, lit. (L) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, emise în aplicarea art.55 alin.2 din Legea nr.571/2003 sunt acelea care prevăd, fără echivoc, care sunt veniturile asimilate salariilor și nu dispozițiile de la art.55 alin.4 lit. j) din Legea nr.571/2003.
Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă".
In consecință, veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face in conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Susținerea reclamantului potrivit căreia "conform art.55 din Legea nr.571/2003 sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile in înțelesul impozitului pe venit", este eronată.
Astfel prevederea legala menționată stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale si finanțate din buget.
Per a contrario, în speța de față, este vorba de compensații bănești care au fost plătite către reclamant de către pârâta SC P. ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și urmează să fie impozitate.
Prin precizarea ulterioară
pârâta SC O. P. SA a solicitat chemarea în garanție a Direcției Generale de A. F. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., alături de A. N. de A. F., D. G. a F. P. B. -N. și A. F.
P. B.,
întrucât aceasta este o structură specializată în cadrul ANAF care are competența în administrarea creanțelor bugetare.
Pârâta-chemată în garanție D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare și la cererea de chemare în garanție, (f.63- dos._ ) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, arătând că nu există niciun raport material fiscal care să determine obligarea chematei în garanție la plata sumelor solicitate de reclamant. Totodată, a fost invocată inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar în subsidiar au cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât între acestea și SC O. P. SA - ca titular al cererii de chemare în garanție nu există nicio obligație de dezdăunare. Pe fondul raporturilor juridice dintre reclamant și pârâtă, cu efecte asupra cererii de chemare în garanție, s-au reiterat argumentele întâmpinării vizând legalitatea calculării, reținerii și virării sumelor în litigiu.
Și pârâta-chemată în garanție A. F. P. a municipiului B.
a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție (f.74), solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, considerând că veniturile obținute de reclamant cu ocazia încetării contractului de muncă sunt venituri impozabile, iar pârâta SC "O. P. "; SA a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe venitul asimilat salariului, în speță impozitarea plăților compensatorii.
Se apreciază că, în speță, organul fiscal competent a administra creanțele bugetare este D.
G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., care a fost constituită ca organ fiscal cu personalitate juridică până la data de 1 octombrie 2007, întrucât pârâta SC P. SA apare in Lista marilor contribuabili.
Pârâta-chemată în garanție D. G. a F. P. B. -N.
a formulat note de ședință f.145, în nume propriu și în numele ANAF- D. G. de A. a M. C. în calitate de
pârâte și chemate în garanție, prin care s-au reiterat argumentele întâmpinării vizând legalitatea calculării, reținerii și virării sumelor în litigiu și susținând, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din 21 februarie 2012 (f.159) instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA, față de petitul subsidiar formulat de reclamant, având în vedere că este vorba de restituirea unei sume reținută cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, operațiune pe care angajatorul a efectuat-o în calitate de mandatar al bugetului de stat, excepție pe care și pârâta SC O. P. SA și mandatarul celorlalti pârâți- chemați în garanție au susținut-o, solicitând admiterea ei. Reclamantul, prin mandatar a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, motivat de faptul că aceste sume au fost calculate și reținute de către pârâta SC O. P. SA, aceasta nefăcând dovada faptului că a virat aceste sume către vreuna dintre pârâtele-chemate în garanție.
Reclamantul a depus la dosar atât răspuns la excepțiile invocate de pârâte (f.106) cât și concluzii scrise (f.162) prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, respectiv să oblige pârâtele la restituirea sumei de 3037 lei reprezentând diferența dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și a salariilor efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă, ca urmare a concedierilor colective, suma reținută cu titlu de impozit.
Astfel, a solicitat respingerea excepției tardivității cererii și a excepției prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că în această situație sunt aplicabile dispozițiile art.137-142 din Ord.61/2002 privind colectarea creanțelor, pentru care termenul de prescripție este de 5 ani și nu plata unor drepturi salariale individuale sau colective.
A cerut, de asemenea, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.
P. SA, a pârâtelor A. N. de A. F., D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F., D. G. a F. P. a J. B. -N. și
A. F. P. a M. B., motivat de faptul că sumele solicitate (impozitul și contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale) au fost încasate de aceasta, constituind venituri la bugetul de stat, astfel că toate pârâtele au calitate procesuală pasivă, fiind direct răspunzătoare de restituirea către reclamant a sumelor solicitate. Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosar, a lăsat soluția la aprecierea instanței, motivat de faptul că acestea au calitatea de chemate în garanție.
Și excepția prematurității formulării cererii, precum și cea a formulării cererii de chemare în garanție se solicită a fi respinse întrucât, în data de 25 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale, astfel că a parcurs și procedura prealabilă.
Și pârâta SC "O. P. "; SA a formulat atât note de ședință (f.110), cât și concluzii (f.162), prin care a solicitat admiterea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de pârâta ANAF și DGFP și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-chemata în garanție ANAF, DGFP, și AFP.
Excepția inadmisibilității acțiunii principale pentru nerespectarea dispozițiilor art.117 Cod procedură fiscală, a prematurității acțiunii pentru nerespectarea prevederilor art.7 din Legea 554/2004 se solicită, de asemenea, a fi admise, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. In ipoteza admiterii acțiunii se solicită admiterea cererii de chemare în
garanție, cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată pentru motivele arătate în întâmpinare si notele de ședință depuse la dosar.
Pârâta D. G. a F. P. a J. B. -N. a formulat concluzii scrise (f.172), în nume propriu și pentru ANAF - D. G. de A. a M. C. solicitând admiterea excepțiilor invocate de pârâta -chemata în garanție DGFP BN, admiterea excepției invocate de pârâta -chemata în garanție ANAF, admiterea excepțiilor invocate de pârâta O. P., respingerea exceptiei invocată din oficiu de instanță și pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.411/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A.
F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamant față de acestea.
Au fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea completată, formulată de reclamantul P. I. împotriva pârâtei A.
N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C. să restituie reclamantului suma de 3037 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F., D. G. a F. P. B.
-N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. - D.
G. A. F. A M. C. B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.8730/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.411/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamant ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare a fost înregistrată la nr. de mai sus.
Analizând actele și lucrările dosarului
, respectiv înscrisurile depuse în dovedire, tribunalul reține următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B., conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 95 din 14 iunie 2006 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată reclamantului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acesteia în P., a fost de 15947 lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2006 și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA( file 150-158) și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A.
N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 3037 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P. B., reclamantul a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele ANAF, DGFP B-N și AFP
B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul constată următoarele: În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate în garanție A.
F. P. B., D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. invocată de acestea prin întâmpinările depuse la dosar, tribunalul apreciază că acestea nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs. În litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale nu există un raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte, rezultând din virarea sumelor reținute de SC O. P. SA de la reclamant la organul fiscal și că în raport cu reclamantul între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Prin urmare, lipsind legitimarea procesual pasivă în raport de pretenția dedusă judecății, excepția invocată de pârâte, ce au și calitatea de chemate în garanție este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Neîntemeiată este însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA
, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta
P., excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței.
Tribunalul reține că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantului și
că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
Tribunalul va respinge ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta SC O. P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă și în care nu se contestă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, situație în care era aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit.a) Codul muncii(în vigoare la data promovării acțiunii)și invocat de pârâtă, se impune respingerea acestei excepții.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtele- chemate în garanție A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F.
a J. B. -N. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamantul a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantului nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantului împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către pârâtele -chemate în garanție A. N. de A. F. și
A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a J. B. -N., reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 1899/2004, prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamant, pe de o parte, și pârâta O. P., respectiv chematele în garanție, pe de altă parte, există divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, tribunalul o găsește întemeiată și va admite această excepție pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor reclamantului,
în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs, în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, și nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală. Acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul apreciază că în speță nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.
Astfel, potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în
situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere iar termenul de prescripție de 3 ani curge de la data plății, respectiv a reținerii impozitului, iar în speță aceasta a fost realizată în luna mai 2006 (f.154-156).
Având în vedere faptul că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată de reclamant în data de 08 aprilie 2010, tribunalul constată că reclamantul nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în mai 2009, motiv pentru care se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA și în consecință, va respinge ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamant.
Cât privește excepția invocată de chemata în garanție A. N. de A. F. B.
, a lipsei calității procesuale pasive, aceasta nu este întemeiată în condițiile în care ea este organul de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Economiei si F., finanțata de la bugetul de stat potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de A. F.
Se reține că impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului a fost reținut de către pârâta O. P. SA - mare contribuabil, și cum, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de chemata în garanție A. N. de
A. F. B., aceasta are obligația de despăgubire, motiv pentru care tribunalul va respinge excepția invocată.
Chiar dacă la data concedierii reclamantului, pârâta SC O. P. SA se afla în administrarea Direcției Generale de A. a M. C. (conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 și potrivit HG nr. 495/2007), începând cu data de_ aceasta a fost reorganizată în cadrul ANAF ca direcție generală, fără personalitate juridică, prin comasare în conformitate cu art.III din HG nr.1171/2007 și HG nr.109/2009. Comasarea s-a făcut prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare."
Prin urmare, calitatea de chemată în garanție o are A. N. de A. F. B., astfel că cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A. N. de A. F.
- D. G. a F. P. B. -N. - A. F. P. B., D. G. a F. P.
B. -N. și
D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A.
F. B. va fi respinsă pentru lipsa calității de chemat în garanție.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, pentru considerentul neexercitării acesteia în termenul de prescripție, urmează ca în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă a se respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. ca neîntemeiată.
Va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție
A. F. P. a municipiului B., D. G. a
F. P. B. -N. și D. generală de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F. și D. G. a F. P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul constată că reclamantul se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrisă, motiv pentru care va fi obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1043,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă, potrivit chitanțelor justificative depuse la dosar în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A.
F. P. B., D. G. a F. P. B. -N., ambele cu sediul în B., str. 1 D.
nr. 6-8, județ B. -N., A. N. de A. F. B. cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5 și D. G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A.
F. B., cu sediul în B., str. S. M., nr.88, sector 5 și respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC "O. P. "; SA. Respinge ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC "O. P. "; SA cu sediul în B., strada C. nr. 22, sector 1 și respinge acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul P. I. cu domiciliul procesual ales la mandatar av. Moruțan I. n Alin, în B., str. Alba I., nr.8, etaj 1, județul B. N. împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 1043,98 lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA față de A.
N. de A. F. ca neîntemeiată și față de A. F. P. B., D. G. a F.
B. -N. și D. G. de A. a M. C. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. S.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
Z. L. P. S.
Red .I.C. - Z.L._
Dact. Z.L. _
