Decizia civilă nr. 3289/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3289/R/2013
Ședința publică din 27 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 2669 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat B. Ș. P., și pe pârâtul intimat C. T. DE C. A. M. C. -N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 25 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent B. Ș. P. a depus la dosar
întâmpinare, prin care respingerea ca nefondate a recursurilor, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei potrivit chitanței anexate, precum și judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2669 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, pentru perioada_ -_ .
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul
Ș. - P., în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. A. M.
-N., C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost obligată pârâta de rândul I, în calitate de angajator la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu
prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 mai 2009, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești
Au fost respinse pretențiile aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune și cele ulterioare datei de_, ca neîntemeiate.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_ ridicată din oficiu, instanța a reținut că potrivit art. 6 alin.4 Nou cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, fiind așadar aplicabile în speță dispozițiile legale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil, astfel încât excepția poate fi invocată din oficiu de instanța de judecată.
Potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 (Codul muncii),
"cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
În cauză s-a solicitat obligarea și la plata diferențelor salariale aferente perioadei_ - și pentru viitor actualizate cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse cu titlu de diferențe salariale și la data înregistrării cererii, instanța reține că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate in cauza, instanța constata ca este prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențe salariale aferente perioadei _
-_ . Pentru acest motiv, in temeiul prevederilor art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, va admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei_ -_ si, in consecința va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, s-a constatat următoarele:
Reclamantul B. S. P. are calitatea lor de cadru didactic în perioada_ și până în prezent, astfel cum rezultă din carnetul de muncă al acestuia (f. 9-10).
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din
31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri
salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 . Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar . Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că
întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările
aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, a mai reținut instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța a reținut jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, reclamanții dețin un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind consacrat de un act normativ în vigoare. De asemenea, reclamanții sunt beneficiari ai dispozițiilor O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 și în această calitate pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale. Această "speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României). Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror neconstituționalitate a fost declarată succesiv de instanța de control constituțional, s-a produs o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea drepturilor salariale.
În lumina aceleiași jurisprudențe, tribunalul a reținut că pentru ca o ingerință să fie socotită în conformitate cu dispozițiile art. Prot.1 la Convenție, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și, nu în ultimul rând, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, în sensul de a păstra un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu împotriva României).
În speță, se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 ianuarie 2009, respectiv 6 februarie 2009 si pana la data de 31 decembrie 2009. De asemenea, pentru rațiuni asemănătoare,
instanța supremă a statuat că raportat la dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel încât în perioada_ și până la data de_, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, prin care a fost reglementată unitar salarizarea personalului didactic, reclamantul este îndreptățit la plata acestor diferențe salariale.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Pentru toate considerentele expuse, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, astfel că, văzând și soluția pronunțată pe excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_, a admis în parte acțiunea formulată reclamantul B. S. P. în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C.
A. M. C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și a obligat pârâta de rândul I, în calitate de angajator la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 mai 2009, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective. De asemenea, a obligat pârâții C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești. Au fost respinse pretențiile aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune și cele ulterioare datei de_, ca neîntemeiate.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N.
Prin recursul formulat de, pârâtul C. Local al Municipiului C. -N., s-
a solicitat modificarea sentinței recurate, respectiv respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.
În susținere, recurentul învederează că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, în contextul în care acesta este o autoritate deliberativă ce nu poate răspunde din punct de vedere patrimonial.
Mai subliniază că acordarea sumelor solicitate nu se poate realiza în lipsa fondurilor.
Alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale se poate realiza doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului
local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, recurentul făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. În cazul prezentului litigiu, nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
Recurentul face trimiteri și la prevederile Legii nr. 1/2011 și susține că a fost încălcat principiul disponibilității prin obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, deși reclamantul solicitase obligarea sa la calculul și plata drepturilor salariale.
Prin recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI C. N.
s-a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, procedând la o nouă judecată, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată față de P. Municipiului C. -N. .
În motivarea recursului, recurentul a arătat că cererea de chemare în judecata a reclamantului a fost formulata în contradictoriu cu pârâții: unitatea de învățământ C. T. de Telecomunicații "A. M. ";, C. Local al mun. C.
-N. și Primăria mun. C. -N., așadar în niciun act procedural formulat de reclamant nu este menționat P. Municipiului C. -N. în calitate de parat al prezentului litigiu.
Apreciază că, în temeiul dispozițiilor art. 112 C. proc civ. cererea de chemare în judecata va cuprinde: numele și prenumele [ ... ] părților [ ... ], respectiv în conformitate cu art. 82 alin 1 C. proc. civ. Orice cerere adresata instanțelor judecătorești trebuie să fie făcuta în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul obiectul cererii și semnătura [.….]: 1 De asemenea, în considerarea condițiilor expres instituite prin art. 82 C. Proc civ. și următoarele cererea adresata instanțelor de judecata constituie mijlocul procedural prin care o persoana fizica sau juridică solicita instanței judecătorești ocrotirea drepturilor și intereselor sale legale, incluzând în conținutul său numele și prenumele părților, obiectul și semnătura - ca elemente esențiale ale cererii.
Cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care menționează în cererea de chemare în judecata persoanele cu care înțelege să se judece și obiectul cererii. Instanța nu poate introduce din oficiu o alta persoana în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere. Principiul disponibilității presupune faptul ca părțile pot determina nu numai existenta procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a
interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge. Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și limitele cererii inclusiv cu privire la persoanele cu care înțeleg să-si dispute obiectul litigiului.
Concluzionând, în ceea ce privește latura subiectiva a procesului, în respectarea principiului disponibilității, instanța nu poate introduce din oficiu o alta persoana în cauza, cu atât mai mult nu poate, consideră recurentul - în situația de față - obliga P. Municipiului C. -N. prin Sentința Civila nr. 26690/2013 la alocarea fondurilor necesare drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Învederează că prima instanță prin pronunțarea sentinței civile nr. 2699/2013, a încălcat normele de ordin procedural consacrate în temeiul principiului disponibilității. Mai mult, nefiind chemat în judecata P. Municipiului C. -N. și totodată nefiind exprimate pretenții în contradictoriu cu acesta, instanța a obligat acest pârât la alocarea fondurilor necesare drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Reclamanții nu au formulat nici o precizare la acțiune prin care să identifice P. municipiului C. -N. în calitate de pârât și, în consecință, să exprime pretențiile în contradictoriu cu acesta.
În acest sens, recurenta a înțeles să critice sentința recurată prin care
instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu P. Municipiului C. -N., fără ca acesta din urma să fi dobândit calitatea de pârât în prezentul litigiu.
Calitatea procesuala pasivă într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată( în cazul de față simpla mențiune "P. ") și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamant; persoana care neagă dreptul reclamantului; persoana fata de care reclamantul să-și stabilească existenta unui drept real; persoană în patrimoniul căreia reclamantul dorește să dovedească inexistenta unui drept real.
În subsidiar, s-a invocat că primăria este, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, o simplă structură funcțională, iar primarul reprezintă autoritatea publică executivă, potrivit art. 63.
Reclamantul B. Ș. P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată de 300 de lei..
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul declarat de pârâtul P. mun. C. -N. este nefondat.
Curtea reține că în prima instanță a fost citat P. Municipiului C. -N., iar reclamantul a arătat prin răspunsul la întâmpinare că pârât este P. .
În aceste condiții, este evident că recurentul a avut cunoștință de proces, fiind parte chemată în judecată de către reclamant.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentului P. ui Municipiului C. -N. în prezenta cauză, aceasta este justificată, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, față de considerentele ce urmează a fi expuse.
Curtea notează că recurentul P. municipiului C. -N. a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001. În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce au făcut obiectul prezentei cauze, P. municipiului C. -N. are calitatea procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și P. Municipiului C. -N. .
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâtul P. municipiului C.
-N. la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea sumelor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Recursul declarat de pârâtul C. Local al mun. C. -N. este nefondat.
Contrar criticilor pârâtului, nu a fost încălcat principiul disponibilității, deoarece împrocesuarea sa a fost făcută cu scopul obligării sale la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, după cum rezultă din răspunsul la întâmpinare depus la fond, în cadrul căruia este evocat mecanismul finanțării
instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, subliniindu-se atribuțiile C. ui Local de a aloca fondurile necesare.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de
învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și
contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al Municipiului C. -N., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâtul nu are calitatea de angajator a reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile pârâților
C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 2669 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. DS | D. | D. | G. |
Se află în C.O semnează Președintele instanței
V. M.
GREFIER
C. M.
Red.SD/SMD 2 ex/_
Jud.fond.R. V.
