Decizia civilă nr. 813/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 813/R/2013
Ședința publică din data de 27 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta A. C.
și de către pârâții P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N., P. MUNICIPIULUI T. ȘI C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. împotriva sentinței civile nr. 11200 din 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați C. T. "Ana A. "; și C. T. "E. N. ";, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți și reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului recurent P. municipiului T. întâmpinare la recursul reclamant, prin care solicită respingerea lui și judecarea în lipsă.
Se comunică reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar concluzii scrise și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs și în concluziile scrise. Cu privire la recursurile pârâților solicită respingerea acestora, iar față de excepția lipsei calității procesuale pasive solicită de asemenea respingerea ei, motivat pe faptul că pârâții au obligația de a vira sumele necesare efectuării
plăților. Fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr.7114/117/_, reclamanta A. C. D., i-a chemat în judecată pe pârâții: C. T. "ANA A. ";, C. T. "E. N. ";, C. LOCAL AL MUNCIPIULUI C. -N., P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL
AL MUNICIPIULUI T., P. MUNICIPIULUI T., solicitând instanței să îi oblige pe pârâți la calculul și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, începând cu data de_ până la_, actualizate în
funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății, reprezentând diferența dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite conform legii nr. 221/2008, respectiv, pentru perioada_ -_, pârâții de rând 2,5,6, iar pentru perioada_ -_, pârâții de rândul 1,3,4, precum și la calcularea și la plata premiului anual aferent anului 2010 proporțional cu perioada efectiv lucrată, precum și a primelor de vacanță, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că este îndreptățită să primească drepturile salariale solicitate în temeiul OG nr.15/2008 aprobată prin cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ținând cont de deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de C. și Justiție referitoare la modificările aduse acestor acte normative.
Pârâtul C. local al Municipiului C. -N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare și a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la prevederile Legii nr. 128/_ și 273/2006. Din aceste prevederi legale, rezultă, în viziunea pârâtului, că este necesar ca de la bugetul de stat să se aloce sumele necesare în contul bugetului local, înainte ca acesta să poată să fie obligat la efectuarea alocării fondurilor conform acțiunii formulate.
Prin sentința civilă nr.11200 din 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-au
respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților: C. T. ANA A., C. T.
N., C. LOCAL AL MUNCIPIULUI C. -N., P. MUNICIPIULUI
C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T., P. MUNICIPIULUI T. .
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ și în consecință, s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. C. D. în contradictoriu cu pârâții: C. T. "ANA A. ";, C. "E. N. ";, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T. și în consecință:
A fost obligat pârâtul C. "E. N. ";, în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății. A fost obligat pârâtul C. T. "ANA A. "; în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții: C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privitoare la prima de vacanță și premiul anual pentru anul 2010.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În speță pârâții: C. LOCAL AL MUNCIPIULUI C. -N., P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T., P.
MUNICIPIULUI T., au calitate procesuală pasivă întrucât, chiar dacă acești pârâți nu au avut raporturi de muncă directe cu reclamanta, acestora le revine obligația de a vira sumele necesare efectuării plății, conform după cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 1/2011. Este irelevant dacă pârâților li s-a alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest lucru nu îi este imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâților.
Instanța a mai constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei, referitor la drepturile solicitate pentru perioada_ -_, întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a fost angajata pârâților de rândul 1 și 2 în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
În această calitate, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de OG 15/2008 modificată de Legea nr. 221/2008, după cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile pronunțate în interesul legii nr. 3/2011 și nr. 11/2012, obligatorii potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă.
S-a mai reținut că pârâții nu au contestat faptul că reclamantei nu i s- a plătit această diferență, iar sarcina probei i-ar fi revenit acestora conform art. 272 din Codul muncii.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în calitate de cadru didactic, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de prima de vacanță pentru anul 2008-2009. Aceasta deoarece, acest drept este prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2008- 2009 (art. 36 lit. g), obligatoriu pentru părți conform art. 48 din Legea nr. 128/1997.
S-a reținut însă de către tribunal că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de prima de vacanță și de premiul anual pentru anul 2010, întrucât, deși acestea erau prevăzute în Contractul colectiv de muncă pentru anii 2008-2009, nu există niciun temei pentru acordarea acestora în anul 2010.
De altfel, s-a constata că nici reclamanta nu a indicat vreun temei în acest sens, în cererea sa de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții: P. MUNICIPIULUI C. -N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.
, C.
LOCAL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T.
considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Soluția pronunțata de către instanța de fond este nelegala, hotărârea fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor legale incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 Cod.proc.civilă.
Potrivit petitelor cuprinse in cererea de chemare in judecată, recurenții consideră că nu au în cauză calitate procesuală pasivă, având in vedere că, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de
învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4, lit. b din Legea 215/2001, P. întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local. Astfel, P. municipiul poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
De asemenea, se mai arată că, pentru ca instituțiile pârâte să poată aloca sumele necesare plății drepturilor salariale, era necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006.
Se mai arată că Legea nr.1/2011 stabilește, la art.1, că finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
Totodată, potrivit alin. 2, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora [ ... ]. In acest sens, alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului Bucuresti, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului Bucuresti, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului școlar al Municipiului Bucuresti; De asemenea, alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale. Așadar, se observă ca, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, se mai arată că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin
H.C.L. nr. 57/2012, însa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, se susține că, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr.293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului si cu
asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca si Solidaritate Sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Raportat la aceste considerente, se arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat În Monitorul Oficial al României, Partea 1.
În consecință, se arată că, pentru ca instituțiile recurente sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute in bugetul de stat, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, recurentele făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs și reclamanta A.
C. D., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Astfel, recurenta consideră că în mod greșit prima instanță a respins ca fiind prescris dreptul acesteia la acțiune pentru perioada_ -_, având în vedere caracterul profund instabil al legislației în materie. Se arată astfel că Guvernul a avut numeroase tentative de a modifica Legea nr.221/2008 prin acte normative declarate în cele din urmă ca fiind neconstituționale. Se susține că această conduită a dus la înfrângerea prevederilor art.1 din Protocolul adițional la convenția EDO.
Recurenta consideră momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție trebuia considerat momentul publicării deciziei nr.124/2010 a Curții Constituționale.
De asemenea, se mai invocă faptul că prima instanță a respins în mod greșit cererea sa prin care a solicitat și plata diferențelor de drepturi salariale de la data de_, la zi, în temeiul art.3 lit.c) și art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, fără să motiveze în acest sens hotărârea pronunțată.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță a respins cererea sa privind obligarea pârâților la plata premiului anual pentru anul 2010 și a primelor de vacanță, în temeiul disp.art.25 din Legea nr.330/2009.
Recurenta apreciază în acest sens că raționamentul instanței este în contradicție cu art.15 din Constituție, iar neplata acestui premiu constituie o ingerință în dreptul său de proprietate, garantat de art.1 din Protocolul adițional 1la Convenția EDO.
Analizând recursul formulat de reclamanta A. C. D., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut prescripția dreptului material la acțiune invocată pentru perioada_ -_, întrucât termenul de prescripție de 3 ani nu începe să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 124/2010 a Curții Constituționale.
Art.268 alin.1 din Codul muncii republicat prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:…..
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor
drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, se reține că, în raport de disp.art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii, în mod corect instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se reține în acest sens că momentul nașterii dreptului reclamantei la
acțiune îl constituie data când aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce i-a fost cauzat, respectiv data când aceasta, în urma adoptării Legii nr.221/2008, a primit drepturile salariale cu nerespectarea prevederilor acestei legi.
Cât privește motivul de recurs privind plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, începând cu data de_, la zi, se reține, pe de o parte, că o asemenea cerere ar putea fi avută în vedere doar prin modul în care reclamanta și-a motivat primul capăt de cerere, invocând și disp. art.3 lit.c) și art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, fără a exista însă o cerere explicită în acest sens.
Curtea reține însă că, și în această situație, în prezent, nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere, respectiv solicitarea de completare a hotărârii, nu mai poate fi invocată/cerută pe calea recursului, astfel cum rezultă din prevederile art.2812a Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anul 2010, se reține, în primul rând, că în mod corect prima instanță a constatat că acest capăt de cerere nu este motivat corespunzător nici în fapt, nici în drept, însă în cazul în care se solicită prima de vacanță aferentă anului școlar 2010/2011, se reține că acel Contract Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramu ră
Î nvățământ C. pe anii 2007 -2008,
care, la art.36 lit.g),
prevedea că personalul din învățământ beneficiază de "o
primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";, a fost valabil
doar până la data de_, iar dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009,
invocate prin cererea de recurs, nu prevăd asemenea drepturi.
Se mai reține că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata premiului anual pe anul 2010.
Astfel, se reține că la data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat reclamanta-recurentă a apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză nici faptul că dreptul recurentei la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu o mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul reclamantei la un
"bun"; în sensul Convenției și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. l din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține
că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr.285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului,
potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25
alin. (4) teza finală din Legea -cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.
1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr.
1.414 din 4 noiembrie 2009
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordo nanței de
urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea art. 11 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011
, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";
Analizând recursurile formulate de pârâții: C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL
MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T.
prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt fondate
pentru următoarele considerente:
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură din surse bugetare, așa cum o indică suficient de clar art. 167 alin (1) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: "unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
1. un viceprimar - președinte;
2.șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
unul-doi directori ai unităților de învățământ;
reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că, deși recurenților le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare și asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor și a prevederilor contractuale în vigoare la
data scadenței, aceștia au fost însă în mod greșit chemați în judecată pentru a fi obligați chiar la calculul și plata drepturilor bănești, îndatoriri ce reveneau doar angajatorilor.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se vor admite recursurile declarate de: C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL MUNICIPIULUI T. și P.
MUNICIPIULUI T.
și se va modifica în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul de a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți în cauză și, în consecință, a se respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge recursul formulat de reclamanta A. C. D. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâții: C. LOCAL MUNICIPIULUI
C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T. împotriva sentinței civile nr.11200 din 29 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale
invocată de pârâții: C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., C. LOCAL MUNICIPIULUI T. și P.
MUNICIPIULUI T. și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta A. C. D. în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză..
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de reclamanta A. C. D. împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 27 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER,
G. C.
Red.C.M.;
Tehnored.:C.M.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalului C.: B.D.Z. .
