Decizia civilă nr. 329/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 329/R/2013
Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: G. -L. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. M., respectiv recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1937 din 23 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant S.
L. D. Î. M., precum și pe intimata pârâtă Ș. CU CLASELE I-V. "D.
C. "; B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 25 ianuarie 2013 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și judecata cauzei în condițiile art. 242 alin.2 C.proc.civ.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1937 din 23 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., în contradictoriu cu pârâții: Ș. CU CLASELE I-V. "D. C. "; B. M., C. LOCAL B. M., P. M.
B. M. .
Pârâta Ș. CU CLASELE I-V. "D. C. "; B. M. a fost obligată să calculeze drepturile salariale ale membrei de sindicat SZERASZ M. F., corespunzătoare perioadei în care aceasta a fost angajata pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să îi plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâții C. LOCAL B. M. ȘI P. M. B. M. au fost obligați să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea reclamantului de completare a carnetului de muncă al membrei de sindicat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data investirii instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, membrul de sindicat reprezentat constituia personalul didactic al pârâtei Ș. cu clasele I-V. "D. C. "; B.
M. .
Prin cererea formulată a solicitat instanței obligarea angajatorului acesteia de a le calcula salariile, începând de la data de_ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada
1 octombrie -_, aceasta
reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit
actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că
"în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța a admis petitul din cererea reclamantului având ca obiect obligarea unității școlare angajatoare de a calcula salariile membrei de sindicat reprezentată Szerasz M. F., corespunzătoare perioadei în care aceasta a fost angajata ei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 începând de la data de_ și până la_ și de a-i plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Instanța a obligat pe pârâții consiliul local și primar să aloce unității de învățământ a căror finanțare au obligația de a o susține, sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
În ceea ce-i privește pe pârâții consiliu local și primar, instanța a reținut că, potrivit art. 1 din H.G. 538/2001, "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Apoi, potrivit art. 36 al. 6 lit. a din Legea nr. 215/2001, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar conform art. 63 al. 5 lit. c din aceeași lege primarul, în exercitarea atribuțiilor privind serviciile publice asigurate cetățenilor, ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit.
a) - d, prevederile legale evocate constituind temeiul obligației stabilite în sarcina acestora.
Instanța a respins cererea reclamatului privind obligarea unității de învățământ pârâte la completarea corespunzătoare a carnetului de muncă al membrei de sindicat, având în vedere că aceasta nu mai este deținătoarea carnetului de muncă, iar, potrivit art. 6 al. 2 lit. d din H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prezenta hotărâre judecătorească reprezintă un document doveditor al drepturilor salariale pe care le-a recunoscut în favoarea membrului de sindicat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL AL M. B. M.
.
Pârâtul P. M. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa capacității si calității procesuale pasive a P. ui M. B. M. .
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului M. B. M. în prezenta cază.
În ceea ce privește această excepție potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, "P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumita primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, "(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, "de primar sau de președintele consiliului județean."
Pârâtul C. LOCAL AL M. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa capacității si calității procesuale pasive a C. ui Local al M. B. M. .
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului M. B. M. în prezenta cază.
În ceea ce privește prima excepție arată că în conformitate cu art. 41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, ,,(1) Unitățile administrativ-teritoriale
sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii.
În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean."
P., respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lunga durata din cadrul aparatului de specialitate, sau un avocat care sa reprezinte interesele unității administrativ teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție.
Potrivit art.20 din Legea nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ- teritoriale sunt: comunele, orașele, municipiile și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează autorități ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art.23 din Legea nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc, conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, republicată) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție, (« ... pune în aplicare hotărârile consiliului local ... » conform art. 61 din Legea nr. 215/2001, republicată).
În consecință, C. Local al municipiului B. M. și P. municipiului
B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ceea ce privește a doua excepție, C. Local al municipiului B. M. a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, republicată, P. în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 63 alin. 1 lit. c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu C. Local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. Local al M. B. M. nu este si nici nu poate fi reprezentat de către P. M. B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond, acțiunea este inadmisibilă. C. Local al M. B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu, astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod. procedură civilă.
Pârâta S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea recursurilor formulate, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține că recursurile sunt nefondate,
având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată pe pârâții recurenți solicitând ca aceștia să fie obligați la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor salariale pretinse potrivit primului capăt de cerere.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, însă prevederile din legile speciale privitoare la finanțarea învățământului preuniversitar de stat, care sunt de strictă interpretare, justifică legitimarea procesuală pasivă a primarului și consiliului local în prezentul litigiu.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care
include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurenții au atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin
dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Deși C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, el reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Este evident că împrocesuarea pârâtului C. local al mun. B. M. s-a făcut tocmai în considerarea calității acestora de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese în mod neîndoielnic din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Având în vedere atribuțiile ce revin C. ui Local conform dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și art. 36 alin. 6 pct. 1, potrivit cărora consiliul local asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, Curtea constată că în mod legal a statuat instanța de fond că această autoritate poate sta în proces în calitate de pârât, calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți fiind justificată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulată împotriva lor.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât P. M. B. M. este, de asemenea, justificată, prin prisma faptului că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonatori principali de credite ai bugetului municipiului, respectiv orașului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâtul recurent la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unităților administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune, în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M.
împotriva sentinței civile nr. 1937 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o va menține.
PENRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M.
B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1937 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | D. | C. G. | G. | L. T. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: D. M. H.