Decizia civilă nr. 3409/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N. 3409/R/2013

Ședința publică din 09 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.

JUDECĂTOR: S. D.

G.: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. A J.

M. împotriva sentinței civile nr. 754 din 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S.

L. D. Î. M., și pe pârâții intimați S. G. "DR V. B. " B. M.

, S. G. "N. B. " B. M., G. CU P. P._ A M., C.

LOCAL B. M., P. M. B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs chematul în garanței - recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că 13 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat P. M. baia M. a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei în vederea comunicării motivelor de recurs.

Totodată, se constată că la data de 26 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat C. Local B. M. a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei în vederea comunicării motivelor de recurs.

Curtea, în urma deliberării, respinge ca neîntemeiate cererile de amânare a cauzei formulate de către pârâții intimați P. M. B. M. și C. Local

B. M., având în vedere că la data de 04 septembrie 2013 au fost emise și comunicate prin fax citațiile și motivele de recurs pentru aceste două părți.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.754 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului P. M. B. M. ;

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. "Dr. V. Babeș"; B.

M., Ș. G. "N. Bălcescu"; B. M., G. cu P. P. nr. 34 B.

M., C. Local B. M., P. M. B. M. și, în consecință a fost obligată pârâta Ș. G. "Dr. V. Babeș"; B. M. să calculeze salariile membrilor de sindicat Chioreanu M., Crancău Ana M., M. Marilena, Oiegaș R., R. iczy Anton Tiberiu, T. Stela Melania, Bran C., P. S. F. utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în con- formitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu pre- vederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_, iar membrei de sindicat Bogovit Ofelia, începând de la data de_ și până la_ și să le plătească acestora diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cu- venite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

A fost obligat pârâta G. cu P. P. nr. 34 B. M. să calculeze salariile membrei de sindicat Bogovit Ofelia utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a

O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acesteia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

A fost obligată pârâta Ș. G. "N. Bălcescu"; B. M. să calculeze salariile membrei de sindicat P. S. F. utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a

O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acesteia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. să aloce unităților de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Direcției Generale a F.

  1. M. formulată de pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. și, în consecință a fost obligată D. G. a F. P. M. să aloce pârâtului C. Local B. M. sumele necesare plății drepturilor salariale datorate potrivit prezentei hotărâri.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați în cauză, cu excepția d-nei Bogovit Ofelia, constituie și au constituit personalul didactic și didactic auxiliar al unității de învățământ pârâte, Ș. G.

    "Dr. V. Babeș"; B. M. în întreaga perioada vizată în prezenta acțiune:_ -_ .

    Membra de sindicat Bogovit Ofelia a fost angajată la Ș. G. "Dr. V. Babeș"; B. M. data de_, în perioada anterioară_ -_ fiind încadrată la G. cu P. P. nr. 34 B. M. .

    Membra de sindicat P. S. F. este angajată și la Ș. G. "N. Bălcescu"; B. M., titulară a catedrei de educație tehnologică și informatică.

    Prin cererea formulată reclamantul a solicitat instanței obligarea angajatorilor de a calcula salariile membrilor de sindicat începând de la data de

    _ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti acestora diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite .

    Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

    Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul Ro- mâniei prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

    Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).

    Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.

    Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.

    În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:

    Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";

    Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

    1. noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie

      2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

    2. sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salari- ului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de înca- drare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";

Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.

Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.

O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .

Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din

28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011, iar prin Decizia nr. 11 din_ Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței

Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pe pârâta Ș. G. "Dr. V. Babeș"; B. M. să calculeze salariile membrilor de sindicat Chioreanu M., Crancău Ana M. ,

M. Marilena, Oiegaș R., R. iczy Anton Tiberiu, T. Stela Melania, Bran C.

, P. S. F., utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_, iar membrei de sindicat Bogovit Ofelia, începând de la data de_ și până la_ și să le plătească acestora diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

Apoi, a obligat pe pârâta G. cu P. P. nr. 34 B. M. să calculeze salariile membrei de sindicat Bogovit Ofelia utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de apro- bare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acesteia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

Pârâta Ș. G. "N. Bălcescu"; B. M. a fost obligată să calculeze salariile membrei de sindicat P. S. F. utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a

O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acesteia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

Instanța a obligat pe pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. să aloce unităților de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate din considerentele care au fundamentat legitimarea procesuală pasivă a acestora.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Direcției Generale a F.

  1. M. formulată de pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M.

    , instanța a reținut următoarele:

    Potrivit art. XI al. 1 din O.U.G. nr. 92/2012 "plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, se va realiza astfel:

    1. în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

    2. în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

    3. în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

    4. în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

    5. în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Al. (4) al aceluiași articol stabilește că "prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)";.

Conform art. 52 din Legea 5/2013 " în anul 2013, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, cu modificările ulterioare, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.

(2) În bugetul M. ui F. P. - Acțiuni generale, la titlul "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. (1)";.

Potrivit art. 4 lit. b din Legea 5/2013, aplicabilă în speță raportat la dispozițiile O.U.G. N. 92/2012, din taxa pe valoarea adăugată s-au alocat 14.638,2 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care: 10.390,1 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, potrivit anexei nr. 5.

Art. 5 al. 3 lit. a și b din Legea 5/2013 prevede că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate: finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în cuantumul prevăzut prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, cu modificările ulterioare, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012.

Capitolul III din H.G. 1274/2011 stabilește modalitatea de alocare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru asigurarea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Potrivit art. 2 al. 2 din H.G. 1274/2011 ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale transmit datele comunicate de unitățile de învățământ cu personalitate juridică direcției generale a finanțelor publice județene, iar conform al. 3, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene.

Dat fiind rolul Direcției Generale a F. P. M. în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată în scopul plății sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, instanța, în temeiul art. XI al. 5 din O.U.G. 92/2012 coroborat cu art. 5 al. 3 lit. b și art. 52 din Legea 5/2013, cu art. art. 2 al. 2 din H.G. 1274/2011, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâți și va obliga D. G. a F. P. M. să aloce pârâtului C. Local B. M. sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat reprezentați în cauză.

Împotriva acestei hotărâri chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice -

D. G. a F. P. M. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție

.

În motivarea recursului s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului în raport de lipsa atribuțiilor sale în domeniul alocării de fonduri din bugetul de stat și de dezlegarea obligatorie a problemei de drept prin Decizia nr.19/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție .

Pârâtul C. Local al municipiului B. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:

În mod eronat prima instanță a admis cererea de chemare în garanție, în raport de atribuțiile legale D.G.F.P. M., Curtea de Apel reține că fiind o structură organizatorică subordonată M. ui F. P., sunt aplicabile cu prioritate considerentele reținute în Decizia în interesul legii nr. 19/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se stabilește cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., că:

"În aplicarea art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui

F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la care cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.";

Prin urmare, recurenta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind debitorul obligației pe care o invocă reclamantul.

Excepția invocată de pârâtul C. Local B. M. nu poate fi analizată deoarece întâmpinarea a fost depusă la dosar după pronunțarea deciziei.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Vor fi menținute celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 754 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D. G.

L.

D.

S. D.

G.

C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond. G. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3409/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă